Connect with us

Actualitate

Vor fi majorare pedepsele pentru infracţiunile economico-financiare. Anunțul ministrului Finanțelor

Publicat

Publicitate

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a prezentat în şedinţa conducerii PNL măsurile de combatere a evaziunii fiscale. Acesta susține că vor fi majorare pedepsele pentru infracţiunile economico-financiare, scrie alba24.ro.

De asemenea, măsurilor vor fi foarte dure pentru cei care săvârşesc fapte de natură infracţională în domeniul TVA.

Ministrul a declarat, luni, legat de proiectul bugetului de stat, că pentru anul 2024 nu există creşteri de impozite şi taxe, menţionând că deficitul va fi „în jur de 5%”.

„Sunt măsurile de combatere a evaziunii fiscale pe care le-am anunţat, este un obiectiv pe care îl avem în vedere pentru a aduce bani suplimentari la buget şi pentru a avea o fundamentare cât mai justă pentru această componentă de venituri. (…)
Măsuri dure privind domeniul TVA, pe modelul UE
Noi încercăm să introducem trei lucruri:

primul este cel legat de majorarea pedepselor pentru ceea ce înseamnă infracţiunile economico-financiare şi, sigur, o componentă importantă, aşa cum şi Uniunea Europeană face, este cea legată de TVA.
Deci sancţiunile pentru cei care săvârşesc fapte de natură infracţională în domeniul TVA vor fi foarte dure, pe modelul celor din Uniunea Europeană„, a explicat ministrul.

Factura electronică
El a adăugat că o altă măsură va fi legată de utilizarea sistemelor informatice.

Publicitate

„După cum ştim, de la 1 ianuarie 2024, intră în vigoare factura electronică pentru tot mediul de afaceri, 1 iulie data pentru decontul de TVA precompletat, urmează să venim cu măsuri în Guvern şi, apoi, raportarea informaţiilor contabile în declaraţia 406, pentru cei care cunosc, de la 1 iulie va fi termen devansat.

Toate aceste lucruri trebuie să dea rezultate în combaterea evaziunii fiscale.

Cine se va ocupa de marea evaziune
Şi trei: separarea competenţelor organelor abilitate de lege, astfel încât de marea evaziune să se ocupe organele competente pe care România le are şi, sigur, apoi cauzele care sunt mai mici să rămână la mecanismele actuale.

Toate acestea sunt demersuri pentru ca să avem o mai bună fundamentare a veniturilor”, a indicat Marcel Boloş.

Decalaj de TVA de 9 miliarde de euro
Potrivit acestuia, Comisia Europeană a făcut studii în ceea ce priveşte evaziunea fiscală în România care au arătat că există un gap de TVA de 9 miliarde de euro. 40% din acesta vine din achiziţiile intracomunitare.

„Din acest punct de vedere, deciziile noastre vor fi gândite şi o să vedeţi în Ordonanţa ‘trenuleţ’. Haideţi să vedeţi proiectul legii bugetului de stat şi pachetele de măsuri care însoţesc proiectul de lege al bugetului de stat pentru ca să avem bază pentru veniturile pe care le-am luat în calcul. (…)

Sunt mai multe măsuri care să ducă la îmbunătăţirea veniturilor”, a spus Boloş.

Majorarea accizelor la carburanți
Întrebat de majorarea accizelor la carburanţi, ministrul a explicat că nu va fi o majorare, ci o actualizare a lor, conform legii în vigoare.

„Nu discutăm de nicio majorare la accize, aplicăm legea, ele se actualizează conform legii cu indicele preţului de consum. Aici, pentru consumatori am încercat să gândim un mecanism pe care o să-l vedeţi în Ordonanţa ‘trenuleţ’ de introducere eşalonată, dar nu este vorba de nicio creştere de accize, să nu panicăm oamenii, ci este vorba de aplicare a unor prevederi legale existente în legislaţie”, a menţionat Marcel Boloş.

Legat de creşterea salariului minim, Boloş a spus că este decizia coaliţiei. „Nu poţi merge cu creşteri de salarii minime una după cealaltă. Am avut o creştere în octombrie de 3.300 lei, trebuie să lăsăm să nu bulversăm mediul de afaceri”, a completat ministrul.

El a mai spus că se estimează o creştere a PIB, menţionând că aceasta este de la 1.591 miliarde lei la 1.733,8 miliarde lei pentru 2024.

„Avem 27% venituri fiscale din PIB şi avem un sistem de cheltuieli publice care nu este dat peste cap faţă de media europeană. Suntem pe un sistem de cheltuieli publice moderat, până când vom ajunge să ajustăm acest procent este cale lungă. Cert este că pentru anul 2024 nu există creşteri de impozite şi taxe. Deficitul va fi în jur de 5%”, a mai transmis ministrul Boloş. AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Mai multe formule de lapte praf pentru sugari, retrase de pe piață

Publicat

Publicitate

Mai multe formule de lapte praf pentru sugari sunt retrase de pe piață, ca urmare a posibilei prezențe a cereulidei, o toxină care poate fi produsă de bacteria Bacillus cereus în condiții de nerespectare a Bunelor Practici de Fabricație (GMP), informează vineri Autoritatea Națională Sanitară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Potrivit unei informări publicate pe pagina de Facebook a instituției, produsele vizate de rechemare sunt: Aptamil AR (gramaj – 300 g, date de expirare: 23.07.2026, 22.08.2026, 12.09.2026, 25.03.2027); Aptamil NUTRI-BIOTIK 1 (gramaj – 800 g, date de expirare: 14.07.2026, 06.08.2026, 05.09.2026, 17.10.2026, 13.11.2026, 27.11.2026), dar și cel cu gramajul de 1200 g, cu data de expirare 15.08.2026.

De asemenea, este retras produsul Aptamil NUTRI-BIOTIK 2 (gramaj – 800 g, date de expirare: 09.07.2026, 01.08.2026, 31.08.2026, 09.09.2026, 18.09.2026, 11.10.2026, 27.10.2026, 30.11.2026, 10.12.2026, 20.12.2026), precum și cel cu gramaj de 1200 g, cu datele de expirare: 30.07.2026, 20.08.2026, 05.11.2026, 23.12.2026, 09.01.2027.

Alte produse retrase de la vânzare sunt: Aptamil PROFUTURA DUOBIOTIK 1 (gramaj – 800 g, dată de expirare: 13.05.2027), Aptamil PROFUTURA DUOBIOTIK 2 (gramaj – 800 g, date de expirare: 12.05.2027, 16.07.2027) și Milupa Milumil 1 (gramaj – 600 g, date de expirare: 08.08.2026, 09.10.2026, 30.12.2026, 14.01.2027).

‘Verificați cu atenție denumirea produsului, gramajul și data de expirare; nu utilizați produsele din loturile menționate; returnați produsele la punctul de vânzare de unde au fost achiziționate; în cazul apariției unor simptome neobișnuite la copil, adresați-vă de urgență medicului’, recomandă ANSVSA. AGERPRES

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

COMUNA ȘTIUBIENI – ANUNȚ DE INTERES PUBLIC

Publicat

Publicitate

COMUNA ȘTIUBIENI, JUDEȚUL BOTOŞANI

ANUNT PUBLIC NR. 1 

COMUNA ȘTIUBIENI, JUDEȚUL BOTOŞANI, titular al Planului “ACTUALIZAREA PLANULUI URBANISTIC GENERAL ȘI A REGULAMENTULUI LOCAL DE URBANISM AL COMUNEI ȘTIUBIENI, JUDEȚUL BOTOȘANI”, anunță publicul interesat cu privire la depunerea primei versiuni a Planului “ACTUALIZAREA PLANULUI URBANISTIC GENERAL SI A REGULAMENTULUI LOCAL DE URBANISM AL COMUNEI ȘTIUBIENI, JUDEȚUL BOTOȘANI” la Agenția pentru Protecția Mediului Botoşani, în scopul obținerii avizului de mediu.

Observațiile publicului se primesc în scris la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Botoşani, din B-dul. Mihai Eminescu, Nr. 44, Județul Botoşani, de luni – joi între orele 8:00 – 16:30 și vineri între orele 8:00 – 14:00, în termen de 18 zile de la data apariției anunțului.

Primar,

Pavel ȘTEFANACHE

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

VIDEO: Tânăr de 29 de ani, din comuna Mihai Eminescu, condamnat la 13 ani de închisoare pentru tentativă de omor și alte fapte

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de către Tribunalul Botoșani, pe numele unui tânăr, de 29 de ani, din comuna Mihai Eminescu.

 

Tânărul a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolui sau altor substanțe, tentativă la omor și ultraj sub forma tentativei de omor.

 

Acesta a fost identificat la adresa de domiciliu, fiind preluat sub escortă, iar ulterior încarcerat în Penitenciarul Botoșani.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 35 de ani, din Bălușeni, dus cu escortă la locul de detenție

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Botoșani au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Tribunalul Botoșani, pe numele unui tânăr, de 35 de ani, din comuna Bălușeni.

 

Tânărul a fost condamnat la un an și 6 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau alte substanțe.

 

Acesta a fost identificat în municipiul Botoșani, fiind preluat sub escortă și încarcerat în Penitenciarul Botoșani.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending