În Duminica Tuturor Sfinților, când cinstim laolaltă și după cuviință, pe cei mai vrednici fii ai neamului omenesc, a fost mare sărbătoare în Parohia „Sfinții Petru și Pavel II”, din cartierul ANL Cișmea, municipiul Botoșani. Sute de credincioși au venit cu mic cu mare, din toate colțurile orașului pentru a participa la ceremonia de sfințire a picturii bisericii din această zonă, construită „de la pământ și până la ultimul cui”, cum îi place să spună, de omul de afaceri Petrică Berișteanu, împreună cu familia sa.
Binecuvântarea în har a lucrărilor de pictură a fost dată de doi ierarhi, Înalt Preasfințitul Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei și Înalt Preasfințitul Atanasie, Mitropolit de Sisaniou şi Siatistis, Grecia. Ierarhii au sfințit biserica prin ungere cu Sfântul și Marele Mir și prin stropire cu agheasmă, desăvârșind astfel lucrările care s-au făcut în acest lăcaș sfânt timp de 16 ani.
Înveșmântarea în lumină a bisericii a fost urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită de cei doi ierarhi, împreună cu un sobor numeros de preoți și diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de câți membri ai Corului „Chivotul”, cântăreți de vocație, cărora li se oferă oportunitatea experienței la strana Catedralei Mitropolitane din Iași, desăvârșind astfel o slujbă cu adevărat memorabilă pentru comunitatea botoșăneană.
Cuvântul de învățătură i-a aparținut Înalt Preasfințitului Athanasie din Grecia. Predica sa, extrem de emoționantă, a fost tradusă de părintele Ioan, interpretul său pe perioada popasului la Botoșani. Ierarhul a sugerat că sfințenia nu este un cerc închis, ci poate fi dobândită de oricine se dăruiește pe sine ca să locuiască în el Duhul Sfânt dimpreună cu Dumnezeu Tatăl, devenind astfel Templul dumnezeiesc.
„Dar ce este sfântul? Care om este sfânt? Este oare persoana zâmbitoare și serviabilă nouă? În primul rând, un sfânt nu este numai o persoană bună sau o persoană calmă, respectă legea sau milostivă sau strict morală. Un sfânt nu este cel care ne spune mereu: DA și-a cultivat niște virtuți sau are niște harisme înnăscute.Un sfânt nu este cel care mereu ne ajută sau este respectuos sau cel activ social sau, dimpotrivă, cel care nu apare în viața publică. Astfel de oameni există și în locuri din afara Bisericii și care nu cred în Dumnezeu. În al doilea rând, un sfânt este cel care a dobândit desăvârșirea în Dumnezeu. Sfinții sunt martorii lui Hristos cei credincioși, cum ne spune Apocalipsa. După cum ne evidențiază Sfântul Vasile cel Mare, sfinții au avut și au în sufletele lor pe Duhul Sfânt. Sfinții sunt scrisoarea lui Dumnezeu, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul lui Dumnezeu Celui Viu, nu pe plăci de piatră, ci în inimile lor. Sfântul este cel mai potrivit loc pentru Duhul Sfânt, deoarece se dăruiește pe sine ca să locuiască în el Duhul Sfânt dimpreună cu Dumnezeu Tatăl, devenind astfel Templu Dumnezeiesc. Un sfânt este omul care îl are îl are chiriaș în el pe Dumnezeu. este cel care cu alegerea sa, voința sa și cu lupta pe care o duce, care în mod liber a devenit receptiv al harului lui Dumnezeu”, a spus în cuvântul său Înalt Preasfințitul Mitropolit Athanasie. Predica sa emoționantă poate fi urmărită în înregistrarea video inserată în acest articol.
Publicitate
Când un preot paroh devine iconom stavrofor se cinstește nu numai preotul, ci întreaga comunitate
La finalul Sfintei Liturghii, credincioșii care au primit dezlegare de la duhovnici au avut bucuria să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului.
Pentru activitate bisericească excepțională, parohul Bisericii „Sfinții Petru și Pavel II”, părintele Mihail Ulman, a fost hirotesit de către ÎPS Teofan în iconom stavrofor, care înseamnă o recunoaștere a vredniciei de până acum și o încurajare pentru o lucrare mai intensă și mai bogată în viitor. Cel hirotesit este între preoți un model de iubire jertfelnică și viețuire sfântă. Când un preot paroh devine iconom stavrofor se cinstește nu numai preotul, ci întreaga comunitate.
„Este o zi de mare bucurie pentru noi, am putea spune că este ca o zi a Învierii. Astăzi este o zi de duminică și știm că în biserica primară creștinii spuneau Hristos a înviat! Pe de o parte, iar pe de altă parte sfânta noastră biserică s-a umplut de lumină și de bucurie. Această biserică este o lucrare deosebită și cum a amintit Înalt Preasfințitul , biserica din temelie a fost zidită, înfrumusețată și pictată de o familie deosebită, o familie cu multă dragoste față de Dumnezeu, față de Maica Domnului și față de Sfinții Apostoli, ctitorul Petru are ca ocrotitor pe Sfântul Apostol, o familie care prin multă jerfă, osteneală ți de multe ori multe ispite. Cum spunea înțeleptul Solomon: Dacă vrei să-i slujești lui Dumnezeu, pregătește-ți sufletul de ispite. Și într-adevăr nu a fost ușor. Cu dragoste a zidit această biserică și ne-a dăruit-o nouă și lucrarea noastră de acum încolo este să zidim biserici în sufletele creștinilor. Pentru că așa cum spunea vrednicul de pomenire părintele Ilie Cleopa: Mai ușor este să zidești o biserică decât să zidești biserică în sufletele creștinilor”, a spus tuturor părintele Mihai Ulman.
Un moment emoționant s-a consumat la finalul slujbei, când familiile: Berișteanu Petrică și Minodora; Berișteanu Bogdan și Khaterine; Grădinariu Ionuț și Bogdana au primit din partea Înalt Preasfințitului „Crucea Sf Ierarh Dosoftei” pentru pentru contribuția și aportul financiar aduse la realizarea acestei frumoase lucrări de înfrumusețare a lăcașului de cult. Părintele Mihail Ulman le-a oferit ctitorilor, în mod simbolic, câte o icoană și și o Sfântă Scriptură.
„Mulțumim pentru onoarea de a împărtăși cu noi bucurie finalizării acestui lăcaș sfânt. Nici nu-mi vine să cred că au trecut 16 de la punerea primei pietre de temelie și tot atâția ani de încercări și trudă, însă nicio clipă nu ne-am gândit să renunțăm. Încă din 2003, familia noastră a donat pământul nou-înființatei parohii, Sfinții Petru și Pavel II, pentru a fi construit un nou lăcaș de cult. Construcția a început în anul 2008 și a fost finalizată în anul 2013, când Sfânta Masă din Sfântul Altar a fost sfințită de ÎPS Teofan. În 2018 a fost începută lucrarea de pictură în tehnică frescă, de către pictorul Gheorghe Drăgoi. În tot acest timp ne-am îngrijit de împodobirea bisericii cu clopot, catapeteasmă, iconostase, strane și tot ce a fost nevoie pentru săvârșirea sfintelor slujbe. Această biserică a fost zidită și sfințită cu eforturile părinților mei, Petrică și Minodora Berișteanu, a surorii mele Bogdana și a cumnatului meu Ionuț și a mea (Bogdan Berișteanu n.r.) și a soției mele, Khaterine. Am consultat cei mai buni artizani și a ieșit ce vedem astăzi, o sfântă biserică ce își deschide larg ușile către semeni, ca loc de rugăciune și alinare sufletească. Biserica este mai mult un edificiu , este o poartă spre Împărăția lui Dumnezeu, pentru fiecare suflet care dorește mângâiere. Mulțumim în primul rând lui Dumnezeu, pentru ajutorul oferit, în acești 16 ani de lucrări, și sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii acestui sfânt lăcaș, având nădejdea că această biserică va dăinui peste secole”, a spus în cuvântul său Bogdan Berișteanu, care a fost vocea plină de emoție a întregii familii de ctitori, copleșite de însemnătatea și bucuria evenimentului.
Toți credincioșii prezenți la eveniment au fost „omeniți” la plecare, potrivit tradiției, de gospodinele parohiei gazdă.
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Prezentăm mai jos lista câștigătorilor desemnați în categoriile principale la cea de-a 68-a ediție a galei de decernare a premiilor Grammy ce s-a desfășurat duminică seară la Los Angeles.
GENERAL:
– Albumul anului: Bad Bunny – Debí Tirar Más Fotos
– Cea mai bună interpretare pop solo: Lola Young – ‘Messy’
DANCE/ELECTRONIC:
– Cea mai bună înregistrare dance: Tame Impala – ‘End of Summer’
– Cel mai bun album Dance/Electronic: FKA Twigs – ‘Eusexua’
ROCK:
– Cel mai bun cântec rock: Nine Inch Nails – ‘As Alive as You Need Me to Be’
– Cea mai bună interpretare rock: Yungblud – ‘Changes (Live From Villa Park) Back to the Beginning’
Foto: Mike Blake/REUTERS
– Cea mai bună interpretare metal: Turnstile – ‘Birds’
– Cel mai bun album rock: Turnstile – ‘Never Enough’
ALTERNATIV:
– Cea mai bună interpretare alternativ: The Cure – ‘Alone’
– Cel mai bun album alternativ: The Cure – ‘Songs of a Lost World’
R&B:
– Cea mai bună interpretare R&B tradițională: Leon Thomas – ‘Vibes Don’t Lie’
– Cea mai bună interpretare R&B: Kehlani – ‘Folded’
Foto: Mike Blake/REUTERS
– Cel mai bun cântec R&B: Kehlani – ‘Folded’
– Cel mai bun album R&B: Leon Thomas – ‘Mutt’
RAP:
– Cel mai bun album rap: Kendrick Lamar – ‘GNX’
– Cea mai bună interpretare rap: Clipse, Pusha T & Malice featuring Kendrick Lamar & Pharrell Williams – ‘Chains & Whips’
– Cel mai bun cântec rap: Kendrick Lamar & Lefty Gunplay – ‘TV Off’
Foto: Daniel Cole/REUTERS
– Cea mai bună interpretare de rap melodic: Kendrick Lamar & SZA – ‘Luther’
COUNTRY:
– Cea mai bună interpretare country solo: Chris Stapleton – ‘Bad as I Used to Be’ (from F1 the Movie)
– Cea mai bună interpretare a unui duo/grup country: Shaboozey & Jelly Roll – ‘Amen’
Foto: Daniel Cole/REUTERS
– Cel mai bun cântec country: Tyler Childers – ‘Bitin’ List’
– Cel mai bun album country tradițional: Zach Top – ‘Ain’t in It for My Health’
Foto: Daniel Cole/REUTERS
– Cel mai bun album country contemporan: Jelly Roll – ‘Beautifully Broken’
Cea de-a 68-a ediție a galei Grammy Awards, organizată de The Recording Academy, s-a desfășurat la Crypto.com Arena din Los Angeles. Evenimentul, difuzat de postul CBS și platforma de streaming Paramount+, a fost prezentat pentru al șaselea an consecutiv de actorul și prezentatorul TV sud-african Trevor Noah. AGERPRES
FOTO: Tânăr student, în remisie după un cancer rar, internat pentru transplant autolog. Tratamentul post-transplant este esențial pentru a preveni recidiva
Asociația ”Salvează o inimă” anunță o nouă etapă critică în lupta pentru viață a lui Vlad Gîlca, un tânăr de 22 de ani, student în anul V la Facultatea de Drept, diagnosticat cu limfom mediastinal zona gri, o formă rară și agresivă de cancer, aflată între limfomul Hodgkin și cel non-Hodgkin.
Până în urmă cu un an, Vlad avea planuri firești pentru vârsta lui: finalizarea studiilor, o carieră în avocatură și o viață normală alături de cei dragi. Diagnosticul primit i-a schimbat însă radical parcursul. A urmat șase cure de chimioterapie DA-EPOCH-R, luni întregi de tratamente dificile și incertitudine medicală.
„Vlad este un exemplu de determinare și maturitate rar întâlnite la această vârstă. A trecut prin tratamente extrem de dure, iar astăzi vorbim despre o veste medicală importantă: este în remisie. Dar remisia nu înseamnă finalul luptei”, a declarat Vlad Plăcintă, președintele Asociației „Salvează o inimă”.
Etapă medicală nouă: transplant autolog
În prezent, Vlad este internat pentru efectuarea transplantului autolog, o procedură recomandată de medici pentru a reduce la minimum riscul de recidivă. Intervenția reprezintă o etapă esențială în protocolul oncologic pentru acest tip de diagnostic.
Publicitate
„Am doar 22 de ani și, deși sunt în remisie, știu că lupta mea nu s-a terminat. Transplantul autolog este pasul care îmi poate salva viața, dar urmează un an greu, cu tratamente lunare, fără pauză. În fiecare zi mă gândesc la lucrurile simple pe care le-am pierdut: o zi fără durere, o respirație liniștită, o viață normală. Nu cer altceva decât șansa de a merge mai departe, de a-mi termina facultatea și de a-mi îmbrățișa părinții fără teamă. Sprijinul oamenilor îmi dă puterea să cred că nu lupt singur.”- ne transmite Vlad Gîlcă.
Transplantul este urmat de un tratament post-transplant extrem de costisitor, care trebuie administrat lunar, timp de un an, pentru stabilizarea remisiunii și prevenirea recidivei. Costurile totale depășesc cu mult posibilitățile financiare ale familiei.
Apel public la solidaritate
„Cazul lui Vlad arată cât de fragil este echilibrul dintre speranță și regres în bolile oncologice rare. Transplantul este doar un pas. Tratamentul post-transplant este la fel de vital. Fără continuitate, riscurile medicale cresc semnificativ”, a mai subliniat Vlad Plăcintă.
Asociația „Salvează o inimă” face un apel public către persoanele fizice, companii și instituții să se alăture acestui demers umanitar, pentru a susține tratamentul post-transplant fără de care șansele reale de vindecare scad semnificativ.
Detalii pentru donații
Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”
Cod de înregistrare fiscală: 31015982
CONT RON: RO94RNCB0041182104010001
CONT EURO: RO67RNCB0041182104010002
Banca: Banca Comercială Română (BCR)
SWIFT/BIC: RNCBROBUXXX
Vă rugăm să specificați la detaliile plății: VLAD GÎLCA
Povestea completă a tânărului, evoluția sa medicală și toate modalitățile prin care se poate oferi sprijin sunt disponibile online, accesând: https://salveazaoinima.ro/vlad-gilca/
Curățați și izolați coșurile de fum: pericol de incendiu
În ultimele ore, patru familii din localitățile Bălușeni, Dămileni (comuna Cristinești), Drislea (comuna Trușești) și Cotu (comuna Copălău) au fost la un pas să rămână fără acoperiș deasupra capului din cauza unor incendii generate de coșurile de fum necurățate de funingine sau neizolate termic față de materialele combustibile din structura acoperișurilor.
Pompierii militari din Dorohoi, Trușești, Flămânzi și Botoșani și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din Cristinești, Bălușeni, Copălău și Trușești au intervenit prompt și au stins flăcările înainte de a se înregistra pagube materiale însemnate.
Publicitate
Vă reamintim faptul că în sezonul rece multe dintre incendii se produc din cauza coșurilor necurățate de funingine. Aceste incidente pun în pericol atât viețile oamenilor, cât și bunurile acestora, fiind una dintre principalele cauze ale incendiilor în sezonul rece.
Atragem, din nou, atenția asupra necesității curățării periodice a coșurilor de fum, o măsură esențială pentru prevenirea incendiilor. Depunerile de funingine și gudron se pot aprinde, iar focul se poate extinde rapid la structura acoperișului și la întreaga locuință.
Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.).
Tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn).
Îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului.
↔️ Păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile a
La 40 de zile după Naşterea Domnului, cinstim ziua aducerii Pruncului Iisus la templul din Ierusalim, de Preasfânta Lui Maică şi de Dreptul Iosif, care ascultau și împlineau porunca Legii vechi. În această zi bătrânul Simeon, mişcat de Duhul Sfânt, a venit şi el la templu, unde i s-a împlinit, înainte de moarte, aşteptarea de a-L vedea pe Mesia, precum i se făgăduise.
El a văzut, în Pruncul adus la templu, mântuirea pe care Dumnezeu a dăruit-o lumii, mai presus decât toată puterea Legii vechi. Bucuros de această descoperire, bătrânul Simeon a venit în întâmpinarea Pruncului Iisus şi, luându-L în braţe, plin de recunoştinţă, a înălțat minunata lui cântare: „Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne…” Pentru el, Hristos este mântuirea trimisă de Dumnezeu în lume, Hristos este Lumina tuturor popoarelor, Hristos este slava vechiului Israel, dar mai ales a noului Israel, poporul creştinilor. Simeon propovăduieşte şi despre pătimirea pe care o va avea Maica lui Dumnezeu la vremea Răstignirii Domnului, zicând: „Încă şi prin sufletul tău va trece sabie” (Luca 2, 35), adică atunci când Îl va vedea pe Iisus răstignit, sufletul ei va fi cuprins de o durere cumplită şi de o mare întristare, fiind străpuns ca şi cu o sabie. La Întâmpinarea Domnului a fost de față și Prorocița Ana, fiica lui Fanuel, înaintată în vârstă, care ziua și noaptea stăruia în templu, în rugăciune și post.
Ea a mulţumit lui Dumnezeu, văzându-L îmbrăcat în trup omenesc pe Mesia Cel așteptat, spre mântuirea lumii. Astfel, astăzi, prin glasul Dreptului Simeon şi prin smerita prezenţă a bătrânei Ana, alături de Hristos Prunc, se întâlnesc, în templu, Legea veche a literei, cu Legea cea nouă a Duhului Sfânt. Mântuitorul împlineşte porunca Legii vechi, în numele nostru al tuturor, ca să ne facă pe toţi liberi faţă de Legea veche, dar totodată ne cheamă şi să primim Legea cea nouă, puterea de mântuire a credinţei în El, mai tare decât Legea veche, puterea de mântuire a tuturor popoarelor lumii.
Această veste bună este darul cel mai de preţ al întâmpinării Domnului de astăzi, de Dreptul Simeon la templu.