Connect with us

Eveniment

VIDEO:Corul Parohiei Sf. Ioan Botezătorul din Botoșani, invitat să dea răspunsurile la strană într-o parohie din Raionul Rîșcani

Publicat

Publicitate

Duminică, Corul Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Botosani, a dat curs unei invitații a Parohiei „Sfânta Parascheva” Borosenii Noi, Raionul Riscani, Republica Moldova, pentru a da răspunsurile la Sfânta Liturghie. Astfel, cu binecuvântarea părintelui protopop Petru Fercal, au poposit la această parohie 30 de membri ai corului, coordonați de profesorul de psaltică Gheorghe Bulboacă.

Slujba emoționantă a deschis Festivalul raional al Cântecului Pascal „Lumina Învierii” în Parohia Sfânta Cuvioasa Parascheva din satul Borosenii Noi. Evenimentul a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii oficiată de preoții Protopopiei Rîșcani, membrii Corului „Sfântul Ioan Botezătorul”completând minunat cu răspunsurile la strană, reușind să creeze un popas duhovnicesc deosebit. La deschiderea festivalului, primarul Eugen Rîbac și parohul bisericii Sfântei Parascheva, părintele Ioan Pânzescu, gazdele evenimentului  au mulțumit tuturor participanților pentru prezență și au menționat importanța păstrării credinței creștine a strămoșilor.

Părintele Teodor Domniță, protoiereu mitrofor, protopop de Rîșcani și șeful Secției Cultură Rîșcani, Ulea Calistru, au apreciat prezența la festival a parohiilor și colectivelor artistice din raion. Festivalul a început cu o piesă de teatru cu specific religios, pusă în scenă de membrii teatrului de amatori ” Brăzdenii”, coordonați de Irina Bârlădeanu, reușind să transmită trăirea lor și o mică parte, dar foarte importantă, a învățăturii ortodoxe cu privire la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.

De asemenea Corul Sfântul Ioan Botezătorul a interpretat câteva cântări pascale în cadrul acestui festival.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

APIA: Fermierii pot transmite cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru motorină, până pe 31 octombrie

Publicat

Publicitate

Fermierii pot transmite până pe 31 octombrie cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină aferente trimestrului trei al acestui an, informează Agenția de Plăţi și Intervenție pentru Agricultură, relatează alba24.ro.

Solicitările se depun la centrele județene ale APIA sau la cel al municipului București de către administratorul, reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia în județelul în care a fost depusă cererea de acord pentru finanțare.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenței dintre rata acciziei standard și rata acciziei reduse pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, cu o valoare unitară de 2,2 lei pe litru, potrivit Rador.

Citeste mai mult

Eveniment

O anexă a fost cuprinsă de flăcări la Frumușica, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat

Publicat

Publicitate

Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi au intervenit, seara trecută , pentru stingerea unui incendiu produs într-o gospodărie din localitatea Rădeni, comuna Frumușica.

O anexă a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile. Incendiul s-a extins la cele două camere, dar și la o parte din acoperișul acesteia. Salvatorii au intervenit cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. Aceștia au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă și la casa de locuit.
Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor, s-a intervenit mai bine de o oră și jumătate.

Pentru prevenirea unor astfel de situații, ISU Botoșani vă recomandă:

– verificați coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);

– curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

– tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

Publicitate

– îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

– păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.

De asemenea, pentru prevenirea intoxicaţiilor cu fum se recomandă montarea detectoarelor de incendiu în locuințe, în vederea semnalizării din timp a utilizatorilor referitor la eventualele acumulări de fum și gaze toxice.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul

Publicat

Publicitate

Dionisie provenea dintr-o familie bună din Atena şi a fost instruit în cele ale filosofiei vremii atât acasă, cât şi în celebrele şcoli ateniene, devenind membru (sfetnic) al Areopagului. A fost căsătorit şi a avut mai mulţi copii. După convertirea sa la creştinism, sfântul Pavel l-a făcut episcop. Mai apoi, Dionisie a lăsat pe soţia şi pe copiii săi pentru Hristos şi a plecat cu Pavel în călătorii misionare.

Astfel, a mers la Ierusalim, unde a văzut-o pe Maica Domnului, şi a scris despre această întâlnire în una din cărţile sale. De asemenea, a fost printre Apostolii şi Episcopii prezenţi la Adormirea Maicii Domnului, de unde și prezența lui în Icoana Adormirii Maicii Domnului. Văzând pe apostolul Pavel primind mucenicia (la Roma, în anul 67), Sf. Dionisie s-a umplut şi el de dorinţa de a fi mucenic pentru Iisus Hristos.

A mers deci şi a predicat Evanghelia în Occident, în special în Galia (Franţa de azi), împreună cu ucenicii săi, Rustic preotul şi Elefterie diaconul. Aici a convertit pe mulţi barbari la creştinism, dar a şi avut multe de îndurat. În sfârşit, în anul 96, sub domnia împăratului Domiţian, sfântul Dionisie a fost prins şi chinuit pentru credinţă, împreună cu Rustic şi Elefterie.

Au murit toţi trei la Paris, tăindu-li-se capetele. Trupurile lor au fost părăsite de păgâni ca să fie mâncate de fiarele sălbatice, dar creştinii din oraş le-au ascuns un timp, până ce Catula, o creştină înstărită, le-a îngropat pe toate cum se cuvine, într-un cavou zidit cu cheltuiala ei. Aceasta s-a făcut într-o zi de 3 octombrie, care a şi rămas ziua pomenirii sfântului.

 

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Direcțiile de Sănătate Publică vor fi reorganizate până la finalul anului. Restructurare și reorganizare

Publicat

Publicitate

Direcțiile de Sănătate Publică (DSP) din România vor intra într-un amplu proces de reorganizare până la sfârșitul acestui an, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, relatează agerpres.ro.

Acesta a precizat că actualul sistem de verificare, control și monitorizare a unităților sanitare „nu funcționează corespunzător” și că este nevoie de o regândire completă a modului de organizare.

„Am avut discuția, astăzi, cu premierul Ilie Bolojan. Este necesară o regândire, o restructurare și o reorganizare a direcțiilor de sănătate publică din România. Este evident că nu funcționează acest mod de verificare, de control și de monitorizare în unitățile sanitare din această țară. Cel mai probabil până la finalul acestui an vom face o reorganizare, poate chiar o comasare a DSP-urilor, a centrelor regionale din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică și o regândire a activității de epidemiologie din aceste structuri”, a declarat Rogobete, într-o conferință de presă.

Întrebat despre organizarea concursurilor pentru funcțiile de director în DSP-uri, ministrul a precizat că în prezent doar 14 direcții au directori numiți prin concurs, în timp ce 28 sunt conduse de interimari. Totuși, reorganizarea anunțată ar putea schimba radical modul de ocupare a acestor posturi.

„Nu vă voi răspunde când va exista următorul concurs, pentru că s-ar putea să nu mai existe concursul. Vom gândi, împreună cu echipele Ministerului Sănătății și cu alte instituții, noua formulă de funcționare”, a adăugat Rogobete.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending