Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul, este cunoscut ca un înfocat apărător al dreptei credințe, pentru care i s-a tăiat limba și mâna dreaptă, de către eretici, pentru a nu mai putea scrie și vorbii. Este sărbătorit în calendarul ortodox la data de 21 ianuarie (ziua trecerii la cele veșnice), pe 13 august (ziua mutării sfintelor sale moaște) și pe 20 septembrie împreună cu Sfântul Martin Mărturisitorul.
Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul s-a născut la Constantinopol în anul 580, într-o familie de aristocrați romani și a avut parte de o educație aleasă. Rămas orfan la vârsta de 9 ani, a fost încredințat unei mănăstiri din Palestina. În anul 610 împăratul Heraclie (610-641) l-a chemat la curte, încredințându-i slujba de prim secretar. Dar după trei ani (614), Maxim a părăsit această demnitate și s-a călugărit în Mănăstirea Hrisopolis, care se găsește lângă Constantinopol, pe țărmul opus al strâmtorii Bosfor. Mai apoi pleacă la Cizic, fiind determinat de invazia persană de la anul 626 să se refugieze la Cartagina (în Africa de Nord). Începutul disputelor teologiceLa începutul anului 632 se găsea în Africa, împrietenit cu monahul Sofronie, viitorul patriarh al Ierusalimului. Acesta a pornit deja lupta împotriva noii erezii monotelite care începuse să facă mulți prozeliți.
Rătăcirea nouă, numită a monoteliților, adică a celor care mărturisesc o singură voință și o singură lucrare în Hristos, se ridica împotriva credinței celei drepte, care învață că Hristos Domnul, deși este o singură persoană, persoana lui Dumnezeu-Fiul, totuși are, după întrupare, două firi: cea dumnezeiască și cea omenească, iar pentru că sunt în El aceste două firi întregi, tot astfel sunt în El două voințe și două lucrări, deosebite pentru fiecare fire a Lui, pentru că numai punând la lucru în armonie cele două voințe și lucrări, a putut El săvârși mântuirea noastră, cum arată Scriptura. Iar rătăcirea aceasta, a monoteliților, era susținută de doi patriarhi: Chir din Alexandria și Serghie din Constantinopol, care se lăudau în fața împăraților că această nouă învățătură va câștiga de partea împărăției popoarele monofizite (o rătăcire mai veche, care învață că în Hristos este numai o singură fire) de la granița dinspre perși și arabi, și va întări, astfel, hotarele Imperiului.
Patriarhul Serghie I al Constantinopolului împreună cu împăratul Heraclie au încercat să se împace cu ereticii monofiziți pe baza unui compromis care, lăsând pe al doilea plan problema celor două firi din Hristos, obliga cele două grupări – ortodoxă și monofizită – să admită o singură lucrare în El. La 633 s-a încheiat pactul formal, în acest sens, între ortodocși și monofiziți. Monahul Sofronie a fost cel dintâi care a sesizat pericolul acestui compromis. Ajuns apoi Patriarh al Ierusalimului, a publicat o Epistolă Sinodală (643), în care face distincție clară între cele două lucrări în Hristos. În următorii patru ani a domnit o relativă liniște. Frământările au început cu putere abia în 638, când împăratul Heraclie a publicat așa-numita „Ecthesis”.
Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul devenind conducătorul luptei pentru dreapta credință. Între 642 – 645 el desfășoară în Africa o activitate intensă pentru întărirea episcopilor de acolo împotriva ereziei. În iulie 645 poartă în Cartagina o mare dispută cu Pyrrhus, fostul patriarh monotelit al Constantinopolului, în prezența a numeroși episcopi. Ia parte la mai multe Sinoade în Africa, convocate la îndemnul lui pentru osândirea monotelismului. La sfârșitul anului 646 se află la Roma, unde rămâne până la 649, determinându-l pe arhiepiscopul Martin al Romei să convoace Sinodul de la Lateran, prin care de asemenea se condamnă monotelismul. În anul 648 împăratul Constans al II-lea Pogonatul (641 – 668) a dat un nou decret (Typos-ul lui Constans al II-lea), prin care oprea sub grea pedeapsă de a se mai discuta dacă în Hristos este una sau sunt două lucrări și voințe.
Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul devine principalul apărător al Ortodoxiei împotriva ereziei monotelite în anul 649 pregătea sinodul de la Roma pentru condamnarea ereziei monotelite împreună cu Papa Martin I. În anul 653, Sfântul Maxim a fost arestat și adus la Constantinopol, unde, fiind condamnat, la 655 a fost exilat în Bizija, în Tracia. O nouă audiere în același an la Bizija are ca urmare trimiterea lui în Perberis. În anul 662, Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul a fost adus la Constantinopol pentru încă o audiere. Aici, în fața mulțimii, i s-a tăiat limba din rădăcină și mâna dreaptă, ca să nu mai poată comunica adevărul, nici cu graiul nici în scris.
Astfel, se adeveri din nou că fiecare părticică din dogmele Bisericii s-a impus prin sângele celor ce au fost gata să-și dea viața pentru mărturisirea ei, fiind o chestiune de viață, nu o simplă speculație teoretică. Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost trimis apoi în exil în țara Lazilor, pe coasta răsăriteană a Mării Negre, unde, rămas simplu monah până la sfârșitul vieții, a trecut în același an la Domnul, în urma chinurilor suferite, la venerabila vârstă de 82 de ani. Monotelismul a fost condamnat la Sinodul al VI-lea Ecumenic de la Constantinopol din 680-681. După aceasta au fost posibile și aducerea moaștelor sfântului de la Lazica la Chrysopolis, unde a fost egumen, dar și stabilirea datei de 21 ianuarie pentru a-l cinsti, întrucât data de 13 august era foarte aproape de cea a praznicului Schimbării la Față.
Sfântul Maxim Mărturisitorul rămâne, astfel, unul dintre cei mai mari teologi răsăriteni. Prin înțelepciunea sa, prin lupta sa împotriva ereziilor hristologice, prin sfințenia vieții sale și mai ales prin operele sale teologice rămase ca odoare de preț în vistieria Bisericii, Maxim Mărturisitorul a rămas până în zilele noastre model de monah și de teolog, fiind cunoscut drept sfântul care a apărat învățătura despre Hristos.