Connect with us

Eveniment

VIDEO: Slujbă arhierească la Mănăstirea Coșula care și-a cinstit ocrotitorul spiritual. Preasfințitul Nectarie de Bogdania, în mijlocul credincioșilor

Publicat

Publicitate

Vineri, la Mănăstirea Coșula, a fost sărbătoare. Sub binecuvântarea blândă a Sfântului Cuvios Sila, ale cărui rugăciuni nu contenesc să înalțe sufletele către Dumnezeu, credincioșii s-au adunat cu inimile deschise în paraclisul ocrotit de acest ales prieten al lui Hristos. Acolo unde, odinioară, pășea smerit sfântul care a primit darul rugăciunii curate și al povățuirii duhovnicești, oamenii de astăzi au venit să se încălzească la lumina sfințeniei lui.

Sfântul Sila, chip al rugăciunii neîncetate, al tăcerii pline de har, al milei și al sfatului mântuitor, este iubit deopotrivă de ierarhi, preoți, monahi și credincioși. El nu este doar un ocrotitor al locului, ci o punte vie către Dumnezeu pentru toți cei care îi cheamă numele cu credință.

Anul acesta, s-a împlinit un an de când Paraclisul închinat Sfântului a fost sfințit de trei ierarhi ai Bisericii, un moment care a însemnat începutul unei noi etape de har și lucrare în viața mănăstirii. Prăznuirea s-a făcut cu rugăciune adâncă, cu lacrimi și cântări, cu sufletele așezate în taina prezenței dumnezeiești.

Mănăstirea Coșula, ridicată cu trudă și rugăciune în anul 1535, este o mărturie vie a credinței strămoșești. Zidurile din piatră și cărămidă păstrează ecoul pașilor atâtor călugări care, de-a lungul veacurilor, și-au închinat viața Domnului. Pictura, veche și plină de înțelesuri, își lasă și azi amprenta tainică în sufletul pelerinului.

Participarea credincioșilor la aceste slujbe sfinte nu este doar o tradiție, ci o chemare dumnezeiască. Este o mângâiere și o întărire, o revărsare de lumină pe calea grea, dar frumoasă, a mântuirii. Slujba de priveghere din ajun, oficiată de un sobor de preoți și înfrumusețată de cântările adânc simțite ale grupului condus de părintele profesor Dumitru Anușca, a fost o seară a păcii și a aducerii aminte că Dumnezeu lucrează prin cei smeriți.

Ziua de vineri a fost cu adevărat o sărbătoare a harului. În prezența Preasfințitului Părinte Nectarie de Bogdania, care a slujit cu dragoste și blândețe atât la Priveghere cât și la Dumnezeiasca Liturghie, alături de părintele arhimandrit Ioan Harpa, arhimandritul Calinic Chirvase și un sobor de slujitori, s-a făcut simțită lucrarea tainică a Duhului Sfânt. Mănăstirea a fost plină până la refuz, iar inimile celor prezenți – și mai pline de bucuria întâlnirii cu Dumnezeu.

Publicitate

A fost un moment în care timpul s-a oprit, iar veșnicia a coborât printre oameni, prin rugăciunile Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan, a căror pomenire ne-a adus tuturor mai aproape de sfințenia pe care, cu răbdare și dragoste, suntem cu toții chemați să o căutăm.

***

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în ședința sa din 6-7 iunie 2016, trecerea în rândul Sfinților a Cuvioșilor Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei, cu zi de prăznuire la 16 mai, iar zilele acestea a avut loc la Sihăstria Putnei slujba de canonizare.

Sfinții Sila, Paisie și Natan au fost cuvioși nevoitori ai Sihăstriei Putnei.

Sfântul Sila, născut în zona Botoșaniului a intrat foarte de tânăr în viața monahală. Avea doar 17 ani când a venit la Sihăstria Putnei sub ascultarea starețului Teodosie. În anul 1753 Sila a fost numit stareța de către mitropolitul de atunci al Moldovei, Sfântul Iacob Putneanul. A fost un monah plin de râvnă și har, un bun părinte și povățuitor duhovnicesc care a sfătuit pe calea mântuirii mulți monahi și laici deopotrivă. Sfârșitul vieții sale a fost dificil pentru că nordul Moldovei a trecut sub stăpânirea habsburgică, iar obștea pe care o păstorea a ajuns să cunoască mari lipsuri. Cunoscându-și sfârșitul, a cerut iertare tuturor și a trecut la Domnul în 23 aprilie 1783.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

FOTO: Ștefan Nastasiu, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „A. T. Laurian”, a publicat propria carte de poezii

Publicat

Publicitate

Un licean botoșănean a demonstrat că, într-un secol al vitezei, guvernat de tehnologie, pasiunea pentru literatură poate naște produse demne de laudă. Recent, tânărul a publicat propria carte de poezii, un volum cu și pentru suflet.

 

Este vorba despre Ștefan Nastasiu, elev în clasa a X-a la Colegiul Național ,,A.T.Laurian”, profilul bilingv franceză. Volumul intitulat ,,Vaporul minții” a fost publicat recent, însă nu a avut parte de un eveniment de lansare, fiind un produs neplanificat, așa cum ne-a spus autorul. Totuși, acesta a primit sprijin din partea anumitor persoane: ,,Procesul de scriere n-a fost deloc complicat și nici cel de publicare. Mai mult selecția poeziilor pe capitole mi-a dat de lucru, având un fir narativ între ele, ca cititorul să vadă evoluția în fiecare text liric.Am primit sprijin moral de la profesori, cel mai bun sfat primit a fost: <<Să ai încredere mereu în tine!<<”, a povestit Ștefan Nastasiu.

 

Cu o modestie uimitoare pentru un tânăr poet, Ștefan ne-a spus că adevăratul scop al publicații volumului nu a fost un amplu eveniment de lansare, ci altceva mai profund, mai important: ,,Cartea a fost lansată recent și n-are ca scop principal un eveniment amplu; poate la a doua carte de poezii va exista și o lansare.Este și o creație pentru sufletul meu, dar și o invitație la reflecție pentru cititor. Dacă versurile mele ating pe cineva și acesta se regăsește în ele, atunci scopul este deja împlinit”, a spus tânărul.

 

Publicitate

Printre sursele principale de inspirație ale sale se numără trăirile din viață, credința și frământările interioare. Ștefan Nastasiu, deși se află la început de drum, a fost apreciat de către autori consacrați. În septembrie 2025, cu ocazia Festivalului ,,Apolodor”, Ștefan a avut ocazia să îi prezinte câteva versuri proprii marelui scriitor Matei Vișniec, acesta exprimându-si atât uimirea, cât și susținerea față de tânărul poet.

 

Ștefan Nastasiu a declarat că intenționează să publice în continuare creațiile sale, principalul său țel fiind progresul și ideea că i-au mai rămas suficiente lucruri neîmpărtășite care trebuie să fie transmise. Mai jos, câteva versuri care aparțin autorului:

 

,,Scriu de la Marea Neagră,/ Unde valurile vin și pleacă./ Precum prietenii din viață,/ Trebuie să tratezi cu ignoranță.” (Vaporul minții)

 

,,Încep să scriu din nou,/ Gândul ce îl interpretez ca în ecou./ Aduc un plus în puls, nu un zerou,/ Scriu pentru salvarea cititorilor, nu vreau să devin un erou.” (Lingou)

 

,,Nu-mi place să stau la mila lumii,/ Mai degrabă mă descarc în fața lunii,/ Ea m-a vegheat toată noaptea,/ Când am simțit singurătatea,/ Mi-a dat starea de a crea muzicalitatea.” (Muzicalitatea lunii)

 

Citeste mai mult

Eveniment

Baterii pentru dispozitive mobile, de peste 90.000 de lei, confiscate la Frontiera Stânca

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au depistat în bagajele unui cetățean, care ieșea din țară, o cantitate semnificativă de baterii pentru dispozitive mobile.

 În data de 10 februarie a.c., în jurul orei 08.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca–ITPF Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din țară, un bărbat, cu dublă cetățenie româno-moldoveană, în vârstă de 38 de ani, în calitate de conducător al unui autoturism înmatriculat în Moldova.

La controlul de frontieră, în bagajele bărbatului au fost depistate 488 de baterii pentru dispozitive mobile (telefoane, tablete şi laptop), precum și 480 bucăți recipiente cu lichid pentru țigarete electronice. În urma evaluării făcute de către lucrătorii vamali, s-a stabilit o valoare de 90.140 lei pentru aceste bunuri, depășind cu mult plafonul vamal, conform legislației în vigoare.

Bărbatul a declarat că a fost solicitat de persoane pe care nu le cunoaște să preia bunurile din Moscova și să le transporte în R. Moldova, fără a avea cunoștință despre valoarea acestora.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de contrabandă, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun. Întreaga cantitate de produse, în valoare de 90.140 de lei a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Șofer de 55 de ani, municipiul Botoșani, aproape de comă alcoolică: 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, atât a arătat etilote

Publicat

Publicitate

Marți seară, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe strada I.C. Brătianu, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 55 de ani, municipiul Botoșani.

 

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Cinci filtre rutiere pe principalele artere din municipiul Botoșani, plasa perfectă în care au căzut zeci de șoferi „amețiți”

Publicat

Publicitate

Marți, în intervalul orar 15:00-20:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere produse ca urmare a nerespectării regulilor de circulație.

 

Astfel, au fost instituite 5 filtre rutiere pe principalele artere din municipiul Botoșani, precum și la intrările și ieșirile din oraș, prilej cu care au fost controlate peste 40 de autovehicule, iar 23 dintre conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, în cazul unuia rezultatul fiind pozitiv.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 8.000 de lei și a fost reținut un conducător auto care a fost depistat circulând sub influența alcoolului.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending