Sfântul Haralambie este prăznuit de Biserica Ortodoxă pe 10 februarie. Numele sfântului este de origine greceasă, fiind compus din cuvintele „haris” (har) si „lampos” (lumina, strălucire), drept pentru care el ar putea să însemne „strălucire a harului”. cunoscut ca izbăvitor de ciumă şi de foamete, apărător al oamenilor, animalelor și a țarinilor.
Și în județul Botoșani este o biserică care de ziua acestui sfânt îmbracă haină de sărbătoare și îl cinstește prin popas de rugăciune impresionant prin evlavie și participare. Mai precis, biserica se află în municipiul Botoșani, o mare binecuvântare pentru micuța comunitate din Parcul Tineretului, cartier mărginaș al orașului, care are ca hram principal Izvorul Tămăduirii. Fiind hramul secundar, încă sunt mulți botoșăneni care nu știu că au șansa să se roage în casa ocrotită de sfânt chiar în orașul lor. Dacă Maica Domnului este Izvor al Tămăduirii, Sfântul Haralambie este ocrotitorul săracilor şi al bolnavilor. Nici nu se putea o asociere mai potrivită de hramuri pentru o biserică sau parohie, cum este acest lăcaș de cult, cele două sărbători îmbinând latura liturgică cu aceea social-filantropică.
Sărbătoarea a început încă de vineri seară, cu slujba Vecerniei cu Litie, oficiată de un sobor de preoți din municipiul Botoșani și localitățile limitrofe. Prin mijlocirea Sfântului Haralambie, creștinii au participat în număr mare demonstrând o evlavie deosebită față de acest sfânt însemnat cu cruce neagră în calendar, dar atât de grabnic ajutător.
Au fost alături de părintele Ionică Alupoaiei, parohul Bisericii Izvorul Tămăduirii, preotul Vasile Burlacu, din Parohia „Eternitatea, părintele Gheorghe Grigoraș, parohul Bisericii Întâmpinarea Domnului, preotul Dumitru Costan, din parohia Chiscovata, preotul Dorin-Liviu Onciuleanu, din parohia Coștiugeni. De asemenea, a mai participat la Slujba Vecerniei preotul Constantin-George Bolohan.
Răspunsurile la strană au fost date de mai mulți cântăreți din oraș. La finalul popasului duhovnicesc, părintele Gheorghe Grigoraș a binecuvântat prin rugăciunea Litiei, pâinea, grâul, vinul și untdelemnul, elemente folosite în cultul divin public. Părintele i-a cerut lui Dumnezeu, prin rugăciunea de binecuvântare a acestor prinoase, să le înmulţească „în sfânt locaşul acesta, în oraşul acesta, în ţara aceasta şi în toată lumea Sa”. Pâinile au fost stropite cu vin şi împărţite credincioşilor, după sfârşitul slujbei.
A urmat un cuvânt de învățătură al părintelui Vasile Burlacu, parohul Bisericii „Constantin și Elena”, din Parohia „Eternitatea”.
Publicitate
Sâmbătă dimineață, în ziua de prăznuire a Sfântului Haralambie, sărbătoarea a continuat cu Utrenia și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită de părintele Ioan Alupoaiei și părintele Constantin Iordache, parohul Bisericii Sfântul Pantelimon din municipiul Botoșani. LA fel ca seară, biserica a fost plină de credincioși, veniți din toate părțile orașului pentru a-l cinsti pe Sfântul Haralambie, făcătorul de minuni.
Cuvântul de învățătură i-a aparținut părintelui Ionică Alupoaiei care a pus la sufletul celor prezenți curajul impresionant al bătrânului ierarh, care la venerabila vârstă de 113 ani L-a mărturisit cu preţul vieţii pe Domnul nostru Iisus Hristos. Pentru lumea ortodoxă Mucenicul lui Hristos, Haralambie, este mare izbăvitor în vreme de molimă, făcător de minuni și grabnic ajutător al celor care-i cer ajutorul şi citesc Acatistul şi Paraclisul său. Este considerat un sfânt taumaturg, fiind vindecător de boli şi mai ales în vremuri pandemice care afectează milioane de oameni. „Să puneți numele copiilor Haralambie. Noi punem nume de staruri de cinema, de fotbal, în loc să punem nume de creștini, să aibă copil acolo numele unui sfânt, care te ocrotește, la care te rogi. Iată, Sfântul Haralambie, care împreună cu Maica Domnului pot mijloci înaintea lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor noastre”, a spus părintele Ioan în predica sa care poate fi urmărită integral în acest articol.
La final, a urmat o slujbă de pomenire a celor adormiți, după care gospodinele din parohie și-au demonstrat talentul culinar oferind creștinilor celor prezenți tradiționalele sărmăluțe.
Sfântul Haralambie a fost şi este cinstit de creştinii ortodocşi ca un mare mărturisitor şi ocrotitor al celor aflaţi în suferinţe şi necazuri.
Pentru credinţa sa neclintită şi pentru răbdarea de care a dat dovadă în faţa chinuitorilor, creştinii l-au cinstit şi iubit mult pe Sfântul Haralambie, rugându-l să-i ajute atunci când şi ei erau în suferinţe, boli sau necazuri ale vieţii. Astfel, evlavia credincioşilor ortodocşi l-a considerat pe Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie ocrotitor de boli, de moarte năprasnică, iar pentru că sfântul fusese păstor înainte de a fi hirotonit, ţăranii îi cereau să le apere animalele domestice şi să-i ajute să aibă roadă bogată. Cu siguranţă, Sfântul i-a ajutat pe foarte mulţi în rugăciunile lor, pentru că altfel nu s-ar putea înţelege mulţimea de tradiţii populare, legate de cinstirea lui, dar şi numărul mare de biserici şi mănăstiri care i-au fost închinate. Sensibili la sfinţii care au fost păstori, românii, cu un bogat trecut pastoral, s-au simţit ataşaţi foarte mult de acest sfânt, construind sfinte locaşuri în cinstea lui şi păstrându-i sfintele moaşte ca daruri nepreţuite şi făcătoare de minuni. Astfel, aproape în toate regiunile din România există cel puţin o biserică închinată Sfântului Haralambie.
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că bugetul alocat programului FIV destinat creșterii natalității va fi dublat în 2026, comparativ cu anul trecut, relatează alba24.ro. Ministrul Muncii a spus că programul social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității (FIV) va fi finanțat atât de la bugetul de stat, cât și din fonduri europene.
„După aprobarea bugetului vom începe demersurile, apropo de bugetul de stat. Apropo de sursa financiară fonduri europene, vom trimite, probabil la sfârșitul acestei săptămâni, fișa de proiect către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Am fost mereu în contact și în colaborare cu colegii de acolo și cu ministrul Pîslaru, în așa fel încât vom avea, probabil după aprobarea bugetului național, concomitent și sursa din fonduri europene”, a declarat Florin Manole la Digi24, citat de Mediafax.
Dublarea fondurilor
Ministrul Muncii, Florin Manole, spune că se va încerca o dublare a fondurilor.
„Vom încerca, nu vreau să mă hazardez, dar vom încerca o dublare a acestei cheltuieli a statului pentru programul FIV, cât avem cu fonduri europene și cu buget de stat, de două ori mai multe decât am avut anul trecut. Anul trecut am avut 100 de milioane de lei”, a precizat ministrul.
Conform acestuia, anul trecut au beneficiat de fonduri 6.000 de cupluri, iar anul acesta „cred că vom putea undeva spre 10.000-12.000 de beneficiari”.
Publicitate
„Imediat ce vom avea bugetul, vom începe și vom face cu prioritate acest program”, a mai precizat Manole, care a spus că bugetul va fi aprobat „probabil spre sfârșitul lunii februarie”.
Sindicaliștii din Educație protestează miercuri în fața Guvernului. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de măsurile adoptate de Guvern, care, spun ei, „influenţează salarizarea, condiţiile de muncă, statutul şi demnitatea profesiei didactice”.
Aceștia solicită, printre altele, revenirea la norma didactică, la numărul de elevi la clasă, la plata cu ora și la bursele de dinainte de „Legea Bolojan”.
Sindicaliștii din Educație protestează miercuri în fața Guvernului
Membrii Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federației Naționale Sindicale „Alma Mater” vor protesta miercuri în fața Guvernului.
Potrivit reprezentanților celor trei sindicate, la protestul programat între orele 11:30 și 14:00 sunt așteptate să participe aproximativ 2.000 de persoane, scrie Agerpres. „Pe durata de desfășurare a manifestației se vor folosi bannere, pancarte și mijloace audio, cu respectarea legislației în vigoare”, au informat organizatorii protestului.
Sindicaliștii sunt nemulțumiți de măsurile adoptate de Executiv, care „influențează salarizarea, condițiile de muncă, statutul și demnitatea profesiei didactice”.
Lider de sindicat: Măsurile de austeritate sunt „măsuri anti-educție”
Reprezentantul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Ion Zoican, a declarat că măsurile de austeritate, dacă se continuă, „sunt măsuri anti-educație și nu sunt măsuri de reformă”.
Publicitate
„Noi nu am renunțat la proteste. Protestăm pentru abrogarea măsurilor de austeritate pe care le-a impus în 2025: norma didactică, numărul de elevi în clasă foarte mare, comasarea claselor și tăierea burselor pentru elevi și studenți. Aceste măsuri dacă se continuă sunt măsuri anti-educație și nu sunt măsuri de reformă. Cerem abrogarea acestor măsuri. Dacă s-au aplicat un an de zile, să cântărească Guvernul și să zică câți bani a economisit din aceste suprimări a învățământului. Dacă nu, e bine ca anul viitor școlar să înceapă așa cum a fost pe Legea 198/2023, o lege asumată de Parlament, de Guvern și președintele României”, a declarat Zoican, citat de Antena3.
Potrivit acestuia, pierderile au fost semnificative la nivelul posturilor din învățământ.
„S-au suprimat în jur de 15.000 de posturi, s-au suprimat pentru plata cu ora, unde inevitabil sunt ore care trebuie luate de colegii noștri titulari și atunci sunt plătite cu un tarif care este sub un zilier necalificat. Este o plată nesemnificativă și care îi face pe colegii noștri să nu mai predea. S-au tăiat indemnizația de hrană, voucherele pentru vacanță și tot felul de chestiuni care au fost ciupiri la salariile profesorilor”, a mai declarat liderul de sindicat.
Care sunt solicitările sindicaliștilor
Cele trei sindicate din învățământ solicită, printre altele, revenirea la norma didactică, la numărul de elevi la clasă, la plata cu ora și la bursele de dinainte de „Legea Bolojan”.
Potrivit Edupedu, solicitările sindicaliștilor sunt următoarele:
„Revenirea la norma didactică pentru învățători, profesori, directori și inspectori, așa cum era în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023;
Revenirea la numărul de elevi în clase, așa cum era înainte de măsurile de austeritate;
Plata cu ora sa se facă la nivelul corespunzător studiilor și nu la nivel de muncitor necalificat;
Susținerea cu burse a elevilor și studenților, așa cum a fost în legea învățământului preuniversitar”.
Sindicaliștii susțin că aceste măsuri au dus la „degradarea calității actului educațional, la imposibilitatea reală de a lucra individualizat cu elevii, la creșterea riscului de eșec și abandon școlar și la dispariția unui număr semnificativ de posturi didactice ca urmare a reducerii numărului de clase/grupe”.
Marți, polițiștii din cadrul Botoșani au oprit pentru control, un autoturism care, la vederea autospecialei de poliție, schimbase brusc direcția de deplasare.
În urma verificărilor s-a stabilit identitatea conducătorului auto, în persoana unui tânăr, de 23 de ani, din comuna Răchiți, precum și faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
Marți, polițiștii din cadrul Dorohoi au identificat un tânăr, de 31 de ani, din comuna Broscăuți, pe numele căruia era emis de către instanța de judecată un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Acesta a fost condamnat la patru ani și o lună de închisoare cu executare pentru infracțiunile de violare de domiciliu în formă continuată, furt calificat și distrugere.
Tânărul a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani în vederea încarcerării.