Connect with us

Administratie

VIDEO: Se toarnă primul strat de asfalt pe sectorul de trei kilometri dintre Mănăstirea Vorona și Mănăstirea Sihăstria Voronei

Publicat

Publicitate

Liderii Consiliului Județean Botoșani au anunțat astăzi că lucrările la Drumul Mănăstirilor avansează în graficul stabilit, iar constructorul toarnă primul strat de asfalt pe sectorul de trei kilometri dintre Mănăstirea Vorona și Mănăstirea Sihăstria Voronei.

După cum a explicat președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, pe cel de al doilea sector din pădure, se continuă lucrările de supralărgire și stabilizare a căii de rulare, precum și cele la podețele transversale. În același timp, pe sectorul dintre Pădureni și până la ieșirea din Oneaga se lucrează la șanțuri, podețe și accesele pe proprietăți.

Prin realizarea Drumului „Mănăstirilor” va fi pusă în valoare una dintre zonele cu cel mai mare potențial turistic. Constructorul a demonstrat determinare și a promis că va finaliza lucrarea înainte de termenul prevăzut în contract, că, în această vară, toți cei 12,7 kilometri vor fi asfaltați.

“Am făcut din modernizarea drumurilor județene o prioritate și căutăm soluții pentru modernizarea fiecărui sector de drum, indiferent de apartenența politică a primarilor, deoarece la Consiliul Județean nu acesta este aspectul care contează, ci doar angajamentul pe care l-am luat la începutul mandatului că vom dezvolta unitar tot județul. Modernizarea acestui sector de drum este un proiect al Consiliului Județean Botoșani, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală II și din bugetul județean. Valoarea actualizată a proiectului este de 38 de milioane de lei, dintre care Consiliul Județean va suporta 15 milioane de lei”, a mai precizat președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici.

Iată și imaginile:

Publicitate

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Suporterii botoșăneni sunt invitați să fie alături de echipa lor favorită, la meciul din ultima etapă a Play-out-ului SuperLigii României

Publicat

Publicitate

Suporterii botoșăneni sunt invitați să fie alături de echipa lor favorită!
Biletele pentru meciul dintre FC Botoșani și AFC Hermannstadt, din ultima etapă a Play-out-ului SuperLigii României, sunt disponibile online pe 🌐 www.fcbt.ro și 🌐 www.bilete.ro.

Partida FC Botoșani 🆚 AFC Hermannstadt va avea loc duminică, 18 mai 2025, începând cu ora 🕔 17:00, pe stadionul 🏟 Municipal din Botoșani. Hai la stadion să susții echipa ta de suflet!

Citeste mai mult

Eveniment

Minivacanță de Rusalii 2025: Angajații din România vor beneficia de trei zile libere, la începutul lunii iunie

Publicat

Publicitate

Angajații din România se vor bucura de o minivacanță de trei zile la începutul lunii iunie. Sărbătoarea Rusaliilor are loc la 50 de zile după Paște și comemorează Pogorârea Sfântului Duh asupra apostolilor. În 2025, prima zi de Rusalii va fi celebrată duminică, 8 iunie, iar a doua zi, luni, 9 iunie, va fi zi liberă legală.

Pentru angajații din România, a doua zi de Rusalii (luni, 9 iunie) este declarată zi liberă legal prin lege, ceea ce înseamnă că aceștia vor putea să se bucure de un weekend prelungit, în perioada 7 – 9 iunie.

Semnificația religioasă a sărbătorii

Cunoscută și sub denumirea de „Cincizecime”, sărbătoarea Rusaliilor reprezintă unul dintre cele mai vechi și importante praznice creștine. Aceasta comemorează momentul în care Duhul Sfânt s-a pogorât asupra apostolilor lui Iisus Hristos, la 50 de zile după Înviere, eveniment care marchează, în mod simbolic, și întemeierea Bisericii creștine.

Potrivit tradiției biblice, după ce Duhul Sfânt s-a pogorât asupra lor, apostolii au început să vorbească în limbi diferite și să predice cuvântul lui Dumnezeu, răspândind astfel învățăturile creștine în întreaga lume.

Minivacanță de Rusalii. Calendarul zilelor libere rămase în 2025

În anul 2025, românii vor beneficia de un total de 17 zile libere oferite de stat, datorită sărbătorilor legale. Dintre acestea, 13 zile libere vor fi în timpul săptămânii, în timp ce 4 zile libere vor cădea în weekend.

Iată lista completă a zilelor libere legale rămase pentru anul 2025:

Publicitate
  • 1 iunie – Ziua Copilului (duminică)
  • 8 iunie – Prima zi de Rusalii (duminică)
  • 9 iunie – A doua zi de Rusalii (luni) – zi liberă legal
  • 15 august – Adormirea Maicii Domnului (vineri) – zi liberă legal
  • 30 noiembrie – Sfântul Andrei (duminică)
  • 1 decembrie – Ziua Națională a României (luni) – zi liberă legal
  • 25 decembrie – Prima zi de Crăciun (joi) – zi liberă legal
  • 26 decembrie – A doua zi de Crăciun (vineri) – zi liberă legal

Este important de menționat că Ziua Copilului (1 iunie) cade într-o zi de duminică în 2025, suprapunându-se peste weekendul obișnuit.

Citeste mai mult

Cultura

„Noaptea Muzeelor” 2025 la Muzeul Județean Botoșani

Publicat

Publicitate

Conform tradiției ultimilor ani, Muzeul Județean Botoșani va lua parte și în 2025 la „Noaptea Muzeelor”, eveniment cultural de anvergură națională care mobilizează numeroase instituții de profil muzeal din întreaga țară într-o binevenită celebrare a culturii. Astfel, în data de 17 mai 2025, în intervalul orar 16.00-22.00, intrarea va fi liberă la următoarele muzee botoșănene:

  • Muzeul de Etnografie (Bd. Mihai Eminescu, nr. 50, Botoșani), unde, pe lângă expoziția permanentă care pune în valoare arealul etnografic al Botoșaniului, vizitatorii vor putea contempla expoziția de artă comparată „Zbor printre rădăcini”, încorporând atât piese din patrimoniul Muzeului de Etnografie, cât și lucrări de artă vizuală ale artistei Ioana Gina Poleac;
  • Casa Memorială „Nicolae Iorga” (Str. Nicolae Iorga, nr. 14, Botoșani), cu expoziția permanentă care omagiază opera și activitatea istoricului;
  • Muzeul „Ștefan Luchian” (Str. Ștefan Luchian, nr. 92, Ștefănești), cu expoziția permanentă dedicată vieții și creației artistului.

Citeste mai mult

Eveniment

Arhiepiscopia Iașilor sprijină formarea consilierilor vocaționali în rândul profesorilor de religie

Publicat

Publicitate

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în perioada 9 mai – 6 iunie 2025, un număr de 22 de profesori de Religie cu gradul I didactic din județul Iași participă la un program dedicat formării viitorilor consilieri vocaționali pentru elevi, organizat de Sectorul Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, prin Centrul de Formare Continuă, în cadrul parteneriatului cu Inspectoratul Școlar Județean Iași și Casa Corpului Didactic „Spiru Haret” din Iași.

Împreună cu formatorul psih. Daniela Corneștean, profesorii vor parcurge 5 module de învățare experiențială, totalizând 180 de ore, în cadrul cursului de „Consilier vocațional”. Aceștia vor aprofunda teme precum fundamentarea procesului de consiliere vocațională, dezvoltarea carierei, procesul din spatele consilierii, precum și diferite metode, instrumente și strategii de lucru.

Consilierul vocațional oferă servicii de identificare a vocației tinerilor și adulților aflați în căutarea unei identități profesionale, a unui loc de muncă sau într-un moment de răscruce în carieră.

Cei care doresc să se înscrie la un astfel de curs o pot face prin email, la adresa: cfc@mmb.ro  (oferind următoarele informații: 1. Menționarea cursului „Consilier vocațional”; 2. datele de facturare; 3. numele complet al participantului, inclusiv adresa de domiciliu, e-mail, telefon și CNP – necesare pentru emiterea certificatului acreditat), prin telefon, la numărul 0756.725.948, sau prin completarea formularului online: https://forms.gle/AxvrrVUSpwkezovA8.

Puteți afla mai multe informații accesând site-ul Centrului de Formare Continuă.

Vă invităm să urmăriți și materialul video dedicat cursului de formare „Consilier vocațional”, din luna ianuarie organizat program dedicat formării viitorilor consilieri vocaționali – un demers menit să sprijine călăuzirea tinerilor pe drumul vocației și al discernământului profesional.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending