Duminică, a fost prilej de mare bucurie pentru micuța comunitate de creștini din localitatea Gulioaia, județul Botoșani. Ziua aceasta va rămâne memorabilă pentru că au participat la prima slujbă oficiată în micuța bisericuță, cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților”, care s-a ridicat „ca din apă”, de când părintele paroh Mihai Urieșu a primit misiunea de la ÎPS Teofan de face o casă a lui Dumnezeu pentru oamenii din acest loc.

„Hristos în mijlocul nostru”

Localitatea Gulioaia și cătunul „Șapte hoți”, cu care se învecinează, reprezintă o parte componentă a comunei Dângeni. Cu toate că în actele primăriei nu se regăsește, aici trăiesc oameni cu frica lui Dumnezeu, care și-au construit familii trainice și au pus credința de căpătâi. Poate gândul lor smerit și rugăciunea au făcut ca Dumnezeu să se îndure și în mijlocul micuței comunități să se audă dangăt de clopot și sunet de toacă.

Slujba Sfintei Liturghii de duminică a fost rânduită de părintele paroh Mihai Urieșu pentru a pregăti oamenii să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului, astfel încât Învierea Domnului să îi găsească cu sufletul primenit.

Micuța bisericuță, care în mai puțin de un an a ajuns de la fundație la acoperiș, nu are nici ferestre și nici ușă. Pentru slujba de duminică, o mână de oameni a lucrat neîntrerupt ca să camufleze geamurile, în baza prognozei care anunța vânt puternic și temperaturi la limita înghețului. Alături de ei, părintele Mihai Urieșu, care punând reverenda în cui, s-a asigurat că vor fi așezate covoare groase pe podeaua încă denivelată. De catapeteasmă, iconostase sau ușă la biserică, nici vorbă. Pentru creștinii obișnuiți cu opulența din bisericile de cartier și confortul stranelor lăsate moștenire, pereții dezgoliți, care arătau în toată splendoarea cărămida roșie, ar putea da impresia de sinistru. Dar nu și pentru oamenii din Gulioaia, care și-au văzut visul cu ochii. Duminică, bisericuța micuța, dar cochetă, s-a umplut de lume. Au venit cu toții, tații și mamele cu prunci. Adolescenții, dar și fetele comunității, care nu l-au încorsetat pe Hristos în fuste lungi și batic, ci I-au făcut loc în inimile lor.

Duminică dimineață, la Gulioaia a fost ger de-a dreptul și un vânt care te lua pe sus. În biserica fără ușă și cu celofan la geamuri, slujba a început cu Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos. În lipsa unui analog, părintele Mihai Urieșu a ținut cartea de rugăciuni în mână. A tremurat, cu toate că nu a lăsat să se vadă…Știa că urmează Liturghia Sfântului Vasile cel Mare care are rugăciuni mai multe și mai lungi. Dar enoriașii săi au așteptat răbdători. Cu preoteasa Ana-Maria Urieșu și cei doi copii în frunte, înfruntând frigul cu credința din inimă. „Hristos în mijlocul nostru! Este și va fi!”, a rostit părintele Mihai și sufletul celor prezenți a prins aripi de înger, uitând că nu este catapeteasmă, nici picturi deosebite pe pereți, nici strane, nici calorifere. Nici măcar ușă.

Victorița a trăit slujba plângând încetișor. A îngenuncheat la momentele importante și lacrimile s-au rostolit pe covorul cu flori roșii… A privit întruna spre icoana Mântuitorului: „Ești aici, DOAMNE! Știu că ești cu noi!”, și-a spus. A destăinut după slujbă trăirea sa. Locuiește din 1986 în sat și a trăit să o vadă și pe asta. Biserică lângă casa sa! L-a mai mai văzut pe părintele slujind, dar în bucătăria unui vecin, un om credincios care a primenit locuința pentru venirea lui Hristos. În biserică însă, când părintele a ridicat mâinile și a invocat Duhul sfânt inima i-a bătut cu putere. „Am simțit așa o bucurie cum nu pot descrie. Am să-l rog pe părintele, măcar o dată în lună să vină să  facă o slujbă aici. Prea mare bucuria”a spus oftând, pe când lacrimile se înnodau în baticul pe care l-a ținut „de bun”.

Vlad, dascălul care înmoaie inima

Cu inimă curată și cu frică stând la cântare și la rugăciunile rânduite, înaintea lui Dumnezeu, este Vlad Avîrvărei, cântărețul bisericesc, care îl însoțește pe părintele pe oriunde merge. Are o voce care înmoaie inima, o frământă și o pregătește pentru ca toți cei care asistă la slujbă să îl primească pe Hristos. La slujba de duminică, îi ieșeau aburi din buze, la fiecare silabă închinată lui Dumnezeu. Atent la părintele, la oamenii care s-au împărtășit…la lumânările care ardeau în sfeșnic. Vlad a crescut în biserică. De fapt, a fost sfințit din burta mamei, pentru că ambii părinți slujesc lui Hristos așa cum le-a fost rânduit. La fel și bunica, care face prescuri la Biserica „Cuvioasa Parascheva” din municipiul Botoșani. A venit rândul său să aducă bucurie semenilor.

Alex, copilul din Sfântul Altar

O misiune importantă la slujba de duminică de la Biserica din Gulioaia a avut-o Alex, un băiat de 13 ani, cu ochii negri și privirea senină, cu vorba așezată și cu suflet bun. L-a ales Dumnezeu, prin cuvântul părintelui, ca ajutor la slujbă, iar la momentele Vohodului să iasă cu lumânarea aprinsă, preînchipuind pe Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului, în fața preotului care îl reprezintă la Sfânta Liturghie pe Mântuitorul. Li se spune pompos „ipodiacon” sau „copil de altar” și în cele mai multe biserici copiii poartă veșmând cusut cu fir strălucitor, asemănător părintelui. Alex a purtat blugi și geacă și nu a învățat dinainte cum trebuie să meargă, cum să pregătească cădelnița pentru a veni în ajutorul părintelui. Dar a deprins pe loc. A stat în genunchi, lângă Sfânta Masă și în spatele său vântul se zbătea din răsputeri să rupă celofanul de la geam. Însă nu s-a clintit! Iar la sfârșit s-a împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului, la fel ca și ceilalți enoriași care s- au spovedit anterior și au primit dezlegare de la părintele.

Periplul duhovnicesc de duminică, de la Gulioaia, s-a încheiat cu un parastas în memoria celor care au adormit în nădejdea Învierii.

A fost frig, a fost foarte frig în Biserica de la Gulioaia, dar nu l-a simțit nimeni. Și a fost biserica plină. Cel mai mic enoriaș avea câteva luni și nici nu-i simțeai prezența. La final, oamenii nu se dădeau duși acasă după ce au stat la o agapă frățească cu produse de post aduse de preoteasa Ana Urieșu, care i-a înconjurat cu un zâmbet și o îmbrățișare pe cei prezenți. Oamenii au plecat către casele lor  cu Hristos în inimă și cu nădejdea că părintele va reveni curând în biserica care amintește de credința autentică trăită în catacombe și în locuri smerite în care Hristos a fost chemat în Sfânta Liturghie.

Pentru acești oameni și pentru bucuria lor, avem ocazia să devenim ctitori ai acestei biserici, implicit șansa de a fi pomeniți în veci la sfintele liturghii care se vor oficia, în cadrul cărora ctitorii sunt cinstiți în rugăciuni speciale. Bucuria lui Alex, a Victoriței, a lui Iulian Vrabie, de care aș fi povestit separat pentru că este băiatului „domnului Viorel”, care închide și deschide biserica, îndepărtând deocamdată cele trei scânduri care țin loc de ușă și are grijă de muncitorii care ajută la construcția bisericii…. Bucuria lor va mărturisi pentru noi cândva în Împărăția lui Dumnezeu. La întrebarea: Cu ce poate ajuta cineva această minunată lucrare, răspunsul său a fost tranșant: „Bănișori!”. Cât de bine a sintetizat un om care trăiește într-un sătuc izolat, dar care păstrează în inimă și în cuget credința autentică, strămoșească.

Bani trebuie pentru tabla de pe acoperiș, bani pentru un clopot, o toacă, bani pentru multe lucruri. Avem ocazia să fim ctitori. Cu „bănuțul văduvei”, acest cochet lăcaș va străluci în mijlocul sătucului Gulioaia și va șterge lacrimile enoriașilor, izvorâte din dorul de Dumnezeu.