Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Botoșani duce o luptă neobosită de peste treizeci de ani pentru a păstra vie și autentică credința strămoșească. Această acțiune este posibilă prin osteneala și implicarea activă, „cu timp și fără timp” a părintelui paroh Petru Fercal, actualmente protopop, dar și a mai multor cadre didactice, parohia devenind o adevărată pepinieră de absolvenți de seminare teologice, facultăți de profil, dar și cântăreți bisericești, dezvoltându-se aici o adevărată școală de psaltică.
Un aspect deosebit vizează catehizarea copiilor și tinerilor care este în această parohie un proces continuu, cu toate că și oameni trecuți de prima tinerețe participă cu un interes crescut la acțiunile din pridvorul bisericii, împlinindu-se astfel porunca dumnezeiască. „Mergând, învăţaţi toate neamurile“. Programele de cateheză colectivă, dar și activități separate cu copiii și tinerii, în care se deslușesc tainele ortodoxiei, au dat roade în timp, recunoscute prin răspunderea cuvântului lui Dumnezeu și au luminat calea profesiilor pe care copiii din cercul de cateheză și le-au ales mai târziu, în decursul acestor peste 30 de ani.
Emisiunile TV, ca o formă de catehizare, la care sunt invitați profesorii care s-au format de mici copii în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul
„Cumințenia pământului” este o emisiune a unui post local de televiziune din municipiul Botoșani, unde profesorii care au deprins tainele credinței profunde în Dumnezeu la parohia amintită, crescuți în Sfântul Altar sau la strană, însoțiți de tinere vlăstare care pășesc acum pe urmele lor, dezvoltă subiecte legate de spiritualitate, înregistrând un nivel de maximă audiență, raportat la grila de programe a postului respectiv.
De la începutul acestui an, au fost câteva situații în care anumite teme au adus emoția în sufletul telespectatorilor.
Profesorul de psaltică de la Seminarul Teologic Botoșani, Gheorghe Bulboacă, este unul dintre invitații emisiunii menționate, din ultimul timp. Nu a venit singur, ci însoțit de un tânăr crescut în Sfântul Altar de când a prins a merge în picioruțe, Ioan Fercal. Chiar dacă este elev în clasa a X-a la Liceul „A.T. Laurian” din municipiul Botoșani, o școală de prestigiu, fără profil teologic, a reușit să transmită emoție, alături de profesorul Gheorghe Bulboacă, abordând o temă vastă,, și ”Anul Omagial al Centenarului Patriarhiei Române”. Discuțiile deosebit de fructuoase legate de istoria bisericească și cea a neamului nostru românesc au consolidat, cu siguranță, informațiile telespectatorilor, legate de împlinirea a 140 de ani de Autocefalie şi Centenarul Patriarhiei Române, două aniversări cu semnificaţii deosebit de importante pentru spiritualitatea şi demnitatea noastră naţională, creând prilejul, dar şi datoria, de a omagia cu recunoştinţă memoria tuturor celor care s-au ostenit pentru recunoaşterea oficială a Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române şi dobândirea rangului de Patriarhie.
Publicitate
În timpul discuțiilor au fost amintitți și cei cinci patriarhi pe care i-a avut Biserica Ortodoxă Română, despre abilitatea și responsabilitățile pe care le-au avut în perioadele în care au păstorit credincioșii, caracterizate de un context extrem de dificil din toate punctele de vedere, dar cu rezultate remarcabile. Adolescentul Ioan Fercal a dat dovadă de maturitate și curaj atunci când a răspuns la întrebarea legată de tinerii din ziua de azi și percepția asupra valorilor creștine, adresată de abilul moderator preot Marius Babiuc. „Tinerii, cumva, se lasă influențați de alte lucruri, cum ar fi influența tehnologiei. Toate filmulețele care apar acum îi fac să se desprindă cumva de învățătura tradițională și preferă să studieze, să învețe de aici și, în același timp, să pună în plan secund credința și virtuțile creștine”, a spus Ioan Fercal.
Și profesoara de religie Iuliana-Magdalena Enache, un cadru didactic foarte apropiat al activităților din Prohia „Sfântul Ioan Botezătorul a fost parte a emisiunii „Cumințenia pământului, alături de o elevă extrem de activă la catehezele organizate la biserică, Ștefana Popovici. Tema abordată, de asemeni foarte atractivă și sensibilă, a fost „ Sfinții, mărturii ale iubirii lui Dumnezeu”, moderată de preotul Cristian Buhaciuc. Emisiunea foarte captivantă a reprezentat doar un crâmpei a ceea ce se poate spune despre chipurile de preoți duhovnici de vocație și mărturisitori. A fost omagiați, printre alți sfinți pomeniți Sfântul Cuvios Ilie Cleopa și Sfântul Cuvios Paisie Olaru, trecuți recent în rândul sfinților. Telespectatorii au fost invitați la sfințenie, pentru că oricine ar putea avea un loc în calendar , dacă este un mărturisitor al lui Hristos și duce o viață curată.
De curând, la postul local de televiziune, a poposit și profesoara Mariana Fortoeș, considerată de „cursanții” din parohie ca fiind sufletul lecțiilor de psaltică. A venit însoțită de o liceană de 15 ani, elevă la Liceul Pedagogic din municipiul Botoșani, Ioana Cojocaru, care a crescut de asemenea în sânul Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul”. Tema abordată în această ediție, moderată de directorul Seminarului Teologic, Daniel Dascălu, a fost „Duhovnicul – Rolul și lucrarea lui în viața bisericii”. Cu toate că este doar o copilă, Ioana, care este nelipsită din acțiunile desfășurate în cadrul Grupei de cateheză a Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul”, a dat dovadă de cunoștințe vaste, arătând că este subiect pe care îl stăpânește cu tărie. Răspunsurile sale, la întrebările moderatorului, pline de candoarea specifică vârstei, le puteți regăsi în înregistrarea video postată în acest articol.
Cele două invitate au explicat telespectatorilor de ce duhovnicul are un rol esențial în viața spirituală a credincioșilor și în cadrul Bisericii Ortodoxe. El nu este doar un preot obișnuit, ci un îndrumător sufletesc, un părinte spiritual care ajută credincioșii să se apropie de Dumnezeu prin rugăciune, pocăință și viață duhovnicească autentică.
Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Botoșani continuă întâlnirile catehetice cu o rigurozitate constantă, iar subiectele abordate, adaptate la evenimentele Bisericii Ortodoxe, au rolul de a-L mărturisi pe Mântuitorul Hristos și de a transmite învățăturile de credință.
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Marea Finală a sezonului 13 „Vocea României”, desfășurată vineri, 19 decembrie 2025, a fost câștigată de Alessia Pop, reprezentanta echipei Tudor Chirilă. Tânăra suceveancă a obținut trofeul și marele premiu de 100.000 de euro, cucerind publicul și juriul prin interpretări emoționante și tehnice impecabile.
În finală au concurat patru talente: Alessia Pop (echipa Tudor Chirilă), Anita Petruescu (echipa Smiley), Raisa Radu (echipa Irina Rimes) și Eva Nicolescu (echipa Theo Rose & Horia Brenciu).
Alessia Pop a strălucit cu momente memorabile: o interpretare uimitoare a piesei „Purple Rain” de Prince, un duet răscolitor cu naistul Cristian Ciaușu pe „Ederlezi” și un moment plin de emoție alături de Tudor Chirilă pe „De vei pleca”. Aceste performanțe au ridicat publicul în picioare și au consolidat victoria sa.
Parcursul Alessiei Pop
Alessia, originară din Suceava, a descoperit muzica la doar cinci ani, fredonând în mașina mamei. A urmat cursuri de canto din copilărie, studii la liceul de muzică (pian și canto clasic) și a urcat pe scenele concursurilor, festivalurilor și balurilor. Deși nu provine dintr-o familie de muzicieni, talentul pare moștenit de la bunica sa, cunoscută pentru voce frumoasă. Mama, care administrează pensiunea familiei, și fratele au fost sprijinul ei constant.
Au existat și momente de îndoială, cu descurajări din partea prietenilor și profesorilor, dar credința și o conversație sinceră cu Dumnezeu i-au redat încrederea. Cântă în corul bisericii, unde se simte „ca un nou-născut”. Visează să urmeze Conservatorul din București și să-și construiască o carieră muzicală.
Publicitate
La „Vocea României” a venit pentru experiență și noi întâlniri, dar și-a îndeplinit visul din copilărie: să întoarcă toate scaunele și să ridice publicul în picioare.
Sfântul Ignatie se numeşte „Teoforul”, adică „purtătorul de Dumnezeu”. El a fost copilul pe care Mântuitorul l-a luat în braţe când a spus: „Lăsaţi pruncii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că unora ca aceştia este împărăţia cerurilor”.
Sfântul Ignatie a fost pus Episcop în Antiohia de Sfinţii Apostoli, după moartea lui Evod. Sfântul Ioan Gură de Aur ne încredinţează că în timpul celor 40 de ani cât a păstorit acolo s-a dovedit un adevărat părinte al antiohienilor. În timpul persecuţiei lui Domiţian (81-96) Sfântul Ignatie i-a încurajat cu sfaturi şi rugăciuni. Împăratul Traian se afla în culmea gloriei sale, căci în anul 106 cucerise Dacia Traiană, una din cele mai bogate ţări din Europa. Serbările şi bucuria cuceririi ţinuseră 123 de zile.
În amfiteatrul din Roma muriseră 10 000 de gladiatori şi 11 000 de animale sălbatice, iar populaţia fusese scutită de dări. În anul 107, Traian a pornit la luptă împotriva Parţilor. Împăratul Traian voia să instaleze liniştea la hotarul cel mai îndepărtat al răsăritului. În drumul său s-a oprit în Antiohia, fosta capitală a regilor Seleucizi, locul de petrecere al romanilor bogaţi, oraş care timp de 600 de ani purta numele „Regina Orientului”, dat de Pliniu. Păgânii i-au spus împăratului Traian că Ignatie este creştin şi că cinsteşte pe Hristos cel osândit de Pilat.
Împăratul l-a îndemnat să jertfească zeilor, însă Episcopul Ignatie a refuzat, fapt pentru care a fost trimis la Roma pentru a fi dat la fiare în circ. Sfântul Ignatie a plecat din Antiohia sub paza a zece soldaţi, însoţit de diaconul Filon şi de Agatopod. În drumul său până la Roma, Sfântul Ignatie a îndemnat pretutindeni mulţimea credincioşilor să asculte episcopii şi preoţii lor şi să nu creadă învăţăturile eretice. În cele din urmă, Sfântul Sfinţit Mucenic Ignatie a primit cununa muceniciei fiind aruncat în mijlocul animalelor sălbatice din circul roman.
Pe o ceață deasă, care a pus serioase probleme de vizibilitate, FC Botoșani a suferit prima înfrângere din actualul sezon de Superligă. Formația pregătită de Leo Grozavu a cedat vineri seară, pe Stadionul Municipal, scor 0-1, în fața vicecampioanei CFR Cluj, într-un meci care a deschis ultima rundă a anului competițional.
Unica reușită a partidei a venit foarte devreme. În minutul 5, Păun a trimis un șut precis, aproape de vinclu, profitând de o clipă de neatenție în defensiva gazdelor. A fost un gol care avea să cântărească decisiv într-o confruntare în care condițiile meteo au influențat clar jocul.
Din cauza ceții extrem de dense, organizatorii au fost nevoiți să schimbe mingea cu una de culoare roșie încă din minutul 8, pentru ca jocul să se poată desfășura în condiții acceptabile. Chiar și așa, vizibilitatea a rămas redusă pe toată durata întâlnirii.
FC Botoșani a încercat să revină în joc, iar cea mai mare ocazie a venit imediat după pauză. În minutul 48, după un corner executat de pe dreapta, Lopes a trimis incredibil peste transversală din 2-3 metri, ratând egalarea.
Prima repriză s-a încheiat la avantaj minim pentru clujeni, iar partea secundă a fost reluată de arbitrul Sebastian Colțescu în aceleași condiții dificile, cu ceața dominând atmosfera de pe Municipal.
Meciul a fost urmărit din tribune de 3.812 spectatori, iar confruntarea a pus față în față două echipe cu parcursuri complet diferite în acest sezon. FC Botoșani venea după un tur excelent, fiind una dintre surprizele plăcute ale campionatului. Moldovenii ocupă locul 3, cu 38 de puncte, la egalitate cu Dinamo, lider fiind Rapid, cu 39 de puncte.
Publicitate
De cealaltă parte, CFR Cluj traversează cel mai slab sezon din ultimul deceniu. Vicecampioana și deținătoarea Cupei României se află pe locul 11, cu 23 de puncte, la distanță atât de zona play-off-ului, cât și de cea de baraj. Victoria de la Botoșani era una necesară pentru echipa antrenată de Daniel Pancu, în condițiile în care diferența față de următoarea clasată, Farul, rămâne de patru puncte.
Partida a fost arbitrată la centru de Sebastian Colțescu, ajutat la cele două tușe de Sebastian Gheorghe și Mircea Grigoriu, în timp ce în camera VAR au fost delegați Ionuț Coza și Radu Ghinguleac.
Românii vor putea circula pe încă o porțiune din autostrada Moldovei A7 chiar înainte de Crăciun. Anunțul a fost făcut de Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților și fost ministru al Transporturilor, într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, lucrările la sectorul de autostradă dintre Focșani și Adjud sunt pe ultima sută de metri, iar deschiderea circulației este deja planificată în aceste zile. Noul tronson are o lungime de aproximativ 50 de kilometri și face parte din Autostrada Moldovei (A7), unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din România.
Pe toți cei 50 de kilometri ai acestui sector, asfaltul a fost deja așternut, marcajele rutiere sunt realizate, iar semnalizarea verticală este montată, condițiile fiind îndeplinite pentru deschiderea traficului în siguranță.
În total, până la finalul acestui an, se va circula pe 195 de kilometri din cei 319 kilometri ai Autostrăzii Moldovei, pe sectorul cuprins între Ploiești și Pașcani. Restul de 124 de kilometri urmează să fie finalizați anul viitor.
Finalizarea completă a A7 va permite circulația pe autostradă, utilizând A7 și A3, de la București până la Pașcani, pe o distanță totală de 372 de kilometri. Potrivit oficialilor, aceste investiții majore în infrastructura rutieră vor avea un impact semnificativ asupra dezvoltării economice a Moldovei, facilitând transportul, atragerea investițiilor și crearea de noi locuri de muncă.