Connect with us

Eveniment

VIDEO: Nu mai aruncați milioanele pe foc. Coceanul de porumb, la mare căutare în vestul Europei. „Iac-așa, 15 șucălăi, opt euro”

Publicat

Publicitate

Coceanul de porumb, un deșeul agricol, utilizat pentru a aprinde focul, este marfă de înaltă calitate în vestul Europei. Banalii coceni care rămân după curățarea boabelor de pe știuleții de porumb ajung să coste destul de mult în Germania. Un pachet de coceni de porumb tratați și ambalați costă aproape 10 euro.

Nu de mult, o româncă de dezvăluit pe Internet cât costă cocenii pe care românii îi folosesc la aprins focul. „Iac-așa, 15 șucălăi, opt euro în Germania”, spune femeia în clipul video publicat pe rețelele de socializare.

După ce a văzut prețul cocenilor de pe raftul magazinului, românca a spus „Abia acum îmi dau seama câte milioane am băgat eu pe foc”

Cocenii pe care românca i-a filmat sunt combustibil solid, impregnat cu rășină, utilizat de obicei pentru aprinderea grătarelor sau a altor aparate de gătit în aer liber. Aceștia sunt uscați și tratați pentru a produce căldură și flacără pentru gătit.

În România, cocenii strânși de pe câmp îi ajută destul de mult pe cei care vor să mai economisească din lemne.

„Sunt buni ciocălăii, doar îi bagi pe foc. Adunăm vreo zece târne într-o zi și îmi ajung toată iarna, că doar aprind focul, apoi pun lemne”, a spus Nicu Vlad, localnic din comuna buzoiană Țintești, potrivit Adevărul.

Publicitate

Acest „deșeu agricol” pare să fie tot mai greu de găsit. Anul acesta seceta a afectat destul de mult recolta de porumb.

„Porumbul nu s-a făcut nici anul trecut, nici anul ăsta. Nu a mai ajuns să facă știuleți. Acolo unde s-a mai făcut, proprietarii terenurilor nu ne-au mai lăsat să-i luăm de pe teren. Îi îngroapă la arat pentru că e bun pentru sol”, a spus un localnic din Gherăseni.

În țară, o pungă de jumătate de kilogram de coceni impregnați cu rășină costă aproximativ 25 de lei.

 

 

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Românii vor putea retrage 30% de la Pilonul 2 când ies la pensie, iar restul va fi eșalonat pe 8 ani. Decizie la Guvern

Publicat

Publicitate

Românii vor putea retrage 30% de la Pilonul 2: Guvernul a aprobat legea de plată a pensiilor private. Românii vor putea retrage inițial 30% din sumă, iar restul va fi eșalonat pe 8 ani, a hotărât joi executivul, potrivit unor surse citate de presa centrală, scrie alba24.ro

Noua formă a proiectului prevede că pensionarii vor putea retrage, la momentul ieșirii la pensie, 30% din suma totală acumulată, urmând ca restul banilor să fie plătit eșalonat, în tranșe lunare, pe o perioadă de opt ani, a transmis Economedia.

În varianta inițială, suma retrasă imediat era limitată la 25%, iar restul pensiei era achitat fie lunar, timp de circa 10 ani, fie până la deces.

 

Eliminarea posibilității de retragere integrală a sumei a provocat controverse publice și a blocat adoptarea legii la prima dezbatere în Guvern.

Legea de plată a pensiilor private vine să reglementeze o zonă rămasă neacoperită de la introducerea sistemului privat, în urmă cu 17 ani.

Publicitate

Până acum, legislația a permis doar două variante: retragerea integrală a sumei (supusă impozitului și contribuției la sănătate – CASS), sau plata în rate egale, pe maximum 5 ani.

În fondurile de pensii private obligatorii sunt înscriși 8,3 milioane de români, adică majoritatea populației active a țării. Mai bine de jumătate (4,5 milioane) contribuie regulat, lună de lună, cu 4,75% din venitul brut, ca parte a contribuției de asigurări sociale CAS de 25%.

Cei mai mulți beneficiari de plăți din Pilonul 2 au fost cei pensionați pentru limită de vârstă (65%), iar plata unică a fost modalitatea preferată de a primi banii (74%), în perioada 2008 – 2024, potrivit datelor oficiale ale APAPR Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), cei responsabili de gestionarea și creșterea contribuțiilor virate de contribuabili.

În luna august 2025 a fost depășit pragul psihologic de 1 miliard de euro la nivelul plăților deja efectuate către beneficiarii din Pilonul 2 și 3 de pensii private, astfel?

  • cca. 4.2 mld. lei plătiți către cca. 250.000 de beneficiari din Pilonul 2 obligatoriu;
  • cca. 890 mil. lei plătiți către cca. 97.000 de beneficiari din Pilonul 3 facultativ.

Principalele nemulțumiri exprimate public cu privire la actualul proiect au vizat limitarea posibilității de plată unică a activelor la împlinirea vârstei de pensionare, respectiv o primă tranșă maximă de 25% și plata eșalonată pe 10 ani.

Citeste mai mult

Eveniment

Poliția acționează pentru siguranța cetățenilor, la Dorohoi

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla, au desfășurat o acțiune menită să prevină faptele antisociale, să mențină ordinea publică și să reducă riscul accidentelor rutiere.

În cadrul operațiunii, au fost legitimate peste 60 de persoane și verificate 54 de autovehicule. În urma controalelor, polițiștii au aplicat 31 de sancțiuni contravenționale, însumând peste 8.000 de lei.

Astfel de acțiuni subliniază efortul continuu al oamenilor legii de a asigura siguranța comunității și respectarea regulilor de circulație și conviețuire civilizată.

Citeste mai mult

Eveniment

Un bărbat de 51 de ani, din Brăești, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru viol, luat cu mandat de polițiști de la domiciliul său

Publicat

Publicitate

Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, identificând un bărbat de 51 de ani, din comuna Brăești.

Acesta fusese condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru viol. Bărbatul a fost depistat în localitatea sa de domiciliu, reținut și escortat ulterior la Penitenciarul Botoșani, pentru a-și ispăși pedeapsa.

Polițiștii subliniază importanța acțiunilor rapide și coordonate în aplicarea mandatelor, menținând siguranța comunității și respectarea legii.

Citeste mai mult

Eveniment

Și-a bătut soția până a luat-o salvarea. Isprava unui bărbat de 47 de ani, din comuna Mihai Eminescu

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 47 de ani, din comuna Mihai Eminescu, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.

Din cercetări a reieșit faptul că acesta, în aceeași zi, în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul unor discuții în contradictoriu, ar fi agresat-o fizic pe soția, provocându-i leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru infracțiunea menționată mai sus.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending