Connect with us

Eveniment

Video. ISU Botoșani: DSU a lansat noua aplicație de alerte. Ce alerte pot primi de acum utilizatorii

Publicat

Publicitate

Departamentul pentru Situații de Urgență a lansat duminică, în formă actualizată, aplicația DSU, a anunțat astăzi ISU Bototșani. Aceasta conține mai multe tipuri de alerte, dar și alte informații. Aplicația este disponibilă atât pe telefoanele cu sistem de operare Apple, dar și Android și poate fi descărcată gratuit, relatează și romania24.ro.

Cu ocazia împlinirii a 9 ani de activitate și în scopul creșterii continue a gradului de siguranță în rândul cetățenilor, Departamentul pentru Situații de Urgență a lansat duminică, în formă actualizată, aplicația DSU.

Aceasta funcționează încă din aprilie 2016, fiind la acea vreme singura sursă de informare oficială pe segmentul pregătirii comunităților în fața pericolelor iminente.

Citește și: Peste 500 de autoturisme au fost controlate ieri de polițiști la Botoșani. 182 de sancțiuni și 7 permise reținute

„De-a lungul timpului, domeniul complex al situațiilor de urgență a căpătat noi valențe, noi forme și modalități adaptate de răspuns în fața acestora și, astfel, a apărut și necesitatea revizuirii/modernizării aplicației”, transmite DSU.

Prin intermediul aplicației, utilizatorii pot primi mai multe tipuri de alerte, pot afla care sunt atenționările meteorologice curente, cum să reacționeze în situații de urgență pe baza informațiilor regăsite pe Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență „Fii pregătit”, cum să acorde primul ajutor și pot avea acces continuu la știri de ultimă oră, venite direct din partea tuturor structurilor cu competențe în gestionarea situațiilor de urgență.

Aplicația este disponibilă atât în limba română, cât și în limba engleză și este împărțită în mai multe secțiuni.

Publicitate

Prima secțiune este destinată știrilor ce prezintă informații cu privire la evenimentele curente de la nivel național. Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și structurile subordonate, Inspectoratul General de Aviație vor putea oferi informații și știri de ultimă oră utilizatorilor.

Harta interactivă, din cea de a doua secțiune, vine în ajutorul cetățenilor și oferă informații despre cele mai apropiate puncte cheie, de maximă importanță, precum: unități de primiri-urgențe (UPU), spitale, unități de pompieri, baze și refugii salvamont, adăposturi de protecție civilă, stații de ambulanță, unități de poliție și jandarmerie, farmacii non-stop. Astfel, prin selectarea unui punct de interes de pe hartă, se poate utiliza navigarea direct din aplicație, cu ajutorul Apple Maps, Google Maps sau Waze.

„Prin modulul de raportare, cetățenii pot veni în sprijinul serviciilor de urgență. Dacă au fost martorii unei situații de urgență, utilizatorii aplicației pot trimite în timp real fotografii, clipuri video și/sau mesaje. În acest timp, un operator va analiza conținutul raportului. Atenție însă! Raportarea nu reprezintă un apel de urgență! Totodată, în această secțiune se regăsește și opțiunea de apelare directă la numărul unic de urgență 112”, arată DSU.

În cadrul secțiunii „Învață”, cetățenii pot afla cum să reacționeze în fața celor mai frecvente situații de urgență. Aici sunt prezentate ghiduri de comportare în caz de cutremur, inundații, incendii, avalanșă, ger/viscol, acordarea primului ajutor și măsuri salvatoare rapide care pot fi luate în cazul unei situații de urgență. Lecțiile au informații utile, clipuri video, animații și ilustrații pentru a face învățarea populației cât mai ușoară.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Bărbat de 38 de ani, din Hlipiceni, condamnat la închisoare cu executare pentru furt. Polițiștii l-au luat de acasă

Publicat

Publicitate

Vineri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au identificat, un bărbat de 38 de ani, din comuna Hlipiceni, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

 

Acesta a fost condamnat la 10 luni de închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

 

Bărbatul a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior, escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Educație

Inspecții școlare generale în șase unități de învățământ din județul Botoșani

Publicat

Publicitate

În perioada 09.02.2026 – 20.02.2026, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani derulează inspecții școlare generale în șase unități de învățământ din județ.

În această săptămână au fost verificate Liceul „Demostene Botez” Trușești, Școala Gimnazială „Gheorghe Coman” Brăești și Școala Gimnazială „Gheorghe Popovici” Lozna, iar săptămâna viitoare vor fi inspectate Școala Gimnazială „Sfânta Maria” Botoșani, Școala Gimnazială Nr. 1 Lunca și Școala Profesională „Sf. Ap. Andrei” Smârdan.

Inspecțiile școlare generale se desfășoară conform Graficului de monitorizare și control al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani pentru anul școlar 2025-2026, iar obiectivele prioritare ale controlului sunt următoarele:

verificarea managementul școlar și a dezvoltării instituționale, evaluarea managementului calității, a eficienței utilizării resurselor și respectării legislației și regulamentelor;

aplicarea curriculumului: verificarea implementării curriculumului național și a curriculumului la decizia școlii, precum și calitatea activităților extracurriculare;

activitatea personalului didactic: evaluarea proiectării, predare-învățare-evaluare, strategii de remediere și diferențiere, utilizarea TIC și a platformelor educaționale;

Publicitate

nivelul performanțelor realizate de elevi în învățare raportat la competențele vizate;

dezvoltarea personală și starea de bine a elevilor: modul în care unitatea sprijină motivația, participarea școlară, consilierea și asistența individualizată, în spiritul educației incluzive;

relația cu părinții și comunitatea: evaluarea colaborării cu părinții și implicarea comunității locale;

atitudinea elevilor: observarea atitudinii și implicării elevilor în procesul educațional.

 

„Scopul acestor inspecții generale este de a verifica, dar mai ales de a sprijini unitățile de învățământ în consolidarea calității educației, în identificarea bunelor practici. Inspectorii școlari și profesorii metodiști vor formula recomandări concrete pentru creșterea performanțelor elevilor și îmbunătățirea activității tuturor categoriilor de personal. Colaborarea deschisă între Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, directorii unităților de învățământ, cadre didactice, elevi și părinți rămâne esențială pentru succesul demersului nostru.” a declarat inspectorul școlar general, prof. Bogdan Gheorghe SURUCIUC.

Citeste mai mult

Eveniment

Eurovision România 2026: Finaliștii Selecției Naționale. Artiștii care vor concura pentru a reprezenta România la Viena

Publicat

Publicitate

Televiziunea Română (TVR) a dezvăluit joi seară cei zece artiști care s-au calificat în finala Selecției Naționale Eurovision 2026, competiția prin care va fi ales reprezentantul României la Eurovision Song Contest de la Viena. Anunțul a fost făcut în direct pe TVR 1 și TVR INFO.

Cum s-a desfășurat selecția

68 de concurenți au urcat pe scena studioului TVR între 9 și 11 februarie 2026, pentru a-și interpreta piesele live în fața juriului specializat. După audiții intense, juriul a comparat notele acordate de fiecare membru și a stabilit clasamentul final.

Ce artiști vor concura în finala de pe 4 martie

Aceștia sunt cei 10 finaliști care vor lupta pentru șansa de a reprezenta România la Eurovision 2026 la Viena, pe 14 și 16 mai:

  • Alejandro Zandes & Emil Rengle – „Bailando Solo”
  • Alexandra Căpitanescu – „Choke Me”
  • Edward Maya x LavBbe x Costi – „Everybody Needs Somebody”
  • Emy Alupei – „Tili Bom”
  • HVNDS – „HVNDS – DOR”
  • Monica Odagiu – „Fereastră Pentru Un Orb”
  • Olivia Addams – „Croco”
  • Robert Lukian – „Fire to the Lies”
  • Vanu – „Therapy Enemy”
  • Yguana – „Happy Birthday”
  • Va exista și un al 11-lea finalist — ales de public

Organizatorii au decis să implice și publicul în decizia finală. Primele cinci piese clasate (locurile 11–15) intră într-o rundă separată, numită „Wildcard din partea publicului”

UPDATE: Scurtă prezentare a finaliștilor

Alejandro Zandes & Emil Rengle – „Bailando Solo”

Publicitate

Un duo spectaculos care mizează pe energie, coregrafie și ritmuri latino-pop. Emil Rengle este cunoscut publicului pentru aparițiile sale TV și stilul nonconformist, iar colaborarea promite un show vizual puternic în finală.

Alexandra Căpitanescu – „Choke Me”

Revelație a noii generații, Alexandra vine cu un sound modern, intens, cu influențe pop alternativ. Piesa ei pune accent pe emoție și forță vocală.

Edward Maya x LavBbe x Costi – „Everybody Needs Somebody”

Un trio cu experiență internațională. Edward Maya și Costi sunt producători cu hituri globale la activ, iar piesa propusă este un dance-pop comercial, cu potențial radio și vibe de festival.

Emy Alupei – „Tili Bom”

Cunoscută pentru stilul său urban și atitudinea puternică, Emy aduce o piesă cu influențe pop și electro, construită pe un refren catchy și energie de scenă.

HVNDS – „DOR”

Un proiect muzical fresh, care îmbină sound-ul alternativ cu elemente electronice. „DOR” propune o atmosferă diferită față de piesele clasice de Eurovision, cu accent pe stare și producție modernă.

Monica Odagiu – „Fereastră Pentru Un Orb”

Actriță și artist complet, Monica vine cu o piesă în limba română, sensibilă și dramatică. Este una dintre puținele propuneri cu mesaj profund și construcție lirică puternică.

Olivia Addams – „Croco”

Una dintre cele mai cunoscute artiste pop din România în ultimii ani, cu hituri difuzate în Europa de Est. Olivia propune un track radio-friendly, dansant, cu potențial internațional.

Robert Lukian – „Fire to the Lies”

O voce masculină puternică, cu influențe pop-rock. Piesa are structură clasică de baladă modernă, cu creștere dramatică spre final.

Vanu – „Therapy Enemy”

Artist emergent cu stil alternativ, Vanu aduce o piesă diferită, cu tentă dark-pop și mesaj introspectiv.

Yguana – „Happy Birthday”

O apariție nonconformistă, cu un concept vizual aparte. Piesa mizează pe originalitate și un stil excentric, menit să atragă atenția publicului.

Piesele care luptă pentru ultimul loc în finală sunt:

  • Alexa & Aria Moon – „iELE”
  • Antonio Pican – „Humans”
  • Bogdan Medvedi – „Broken Heart”
  • Impact – „Bengalo”
  • WRS – „All The Way”

Regulile votului publicului:

Publicul poate urmări cele cinci melodii într-un playlist dedicat pe canalul oficial de YouTube al TVR până pe 15 februarie, ora 19:00. Piesa cu cele mai multe vizualizări va ocupa poziția de al 11-lea finalist.

Ce urmează la Eurovision Song Contest 2026

Finala Selecției Naționale va fi pe  4 martie 2026. În finală, juriul va decide cine va reprezenta România la Viena, însă publicul ar putea juca un rol în cazul unui balotaj, prin vizualizările acumulate pe YouTube.

România va participa în a doua semifinală a concursului internațional, programată pe 14 mai 2026, sub sloganul oficial „United by Music”. Finala Eurovision va avea loc pe 16 mai 2026, la Viena, Austria.

La ediția din acest an sunt înscrise peste 35 de țări.

Citeste mai mult

Eveniment

Guvernul înăsprește regulile pentru substanțele stupefiante: Doar farmaciștii cu drept de liberă practică le vor putea gestiona în farmacii

Publicat

Publicitate

Guvernul a aprobat, joi, un proiect de lege care modifică regimul juridic al preparatelor ce conțin substanțe stupefiante și psihotrope, introducând reguli mai stricte privind eliberarea, prepararea, păstrarea și evidența acestora în farmacii.

Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Palatul Victoria.

Potrivit acesteia, proiectul de lege urmărește clarificarea cadrului legislativ în domeniu, în contextul evoluției consumului și traficului ilicit de droguri, precum și armonizarea legislației naționale cu reglementările internaționale la care România este parte.

„Proiectul de lege clarifică regimul juridic al preparatelor care conțin substanțe stupefiante și psihotrope, pentru a răspunde evoluției consumului și traficului ilicit de droguri și pentru a asigura armonizarea legislației naționale cu reglementările internaționale. Toate plantele și substanțele de acest fel care sunt prevăzute în convențiile internaționale la care România este parte, precum și stupefiantele și psihotropele pot fi periculoase pentru sănătatea populației și sunt prevăzute în anexele acestui proiect de lege”, a declarat Ioana Dogioiu, citată de Agerpres.

Un element de noutate îl reprezintă restrângerea atribuțiilor privind manipularea acestor substanțe în farmacii. Conform noilor prevederi, eliberarea, prepararea, păstrarea și evidența preparatelor care conțin stupefiante și psihotrope vor putea fi realizate exclusiv de farmaciști cu drept de liberă practică, aprobat de Colegiul Medicilor și Farmaciștilor.

Astfel, aceste operațiuni nu vor mai putea fi efectuate de asistenții de farmacie. În plus, transportul și distrugerea substanțelor respective vor fi realizate doar în condiții strict reglementate, potrivit noilor dispoziții legislative.

Publicitate

Proiectul de lege urmează să fie transmis Parlamentului pentru dezbatere și adoptare.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending