Connect with us

Eveniment

VIDEO: Familie întreagă distrusă, la Suceava. Cei doi soți și copiii lor nu au avut nicio șansă, după ce un tir s-a răsturnat peste mașina în care se aflau

Publicat

Publicitate

O familie cu doi copii din Volovăț sunt victimele cumplitului accident de luni dimineață, de la E85, din zona Cumpărătura. Este vorba de soții Costel și Ancuța Lăzăreanu și cei doi copii minori ai acestora. Cei patru veneau din concediu, de pe litoral. Pe drumul de întoarcere spre casă, autoturismul marca VW Touran cu care circulau, s-a defectat. Familia Lăzăreanu a apelat la un bărbat din județul Buzău pentru a-i aduce spre casă, scrie MOnitorul de Suceava.

Cei patru membri ai familiei au urcat în mașina de teren a bărbatului la care au apelat pentru ajutor, iar mașina defectă a fost urcată pe platformă. Drumul spre casă le-a fost oprit brusc la Cumpărătura, după ce un tir înmatriculat în Ucraina a suferit o explozie la un pneu. Mastodontul s-a răsturnat și a lovit în plin mașina de teren care tracta platforma. Familia din Volovăț și bărbatul din Buzău nu au avut efectiv nici o șansă și au murit striviți de greutatea autocisternei. Ancuța Lăzăreanu lucra la o farmacie veterinară din Volovăț, iar soțul ei la stația radio din Rădăuți. Toate cele cinci corpuri neînsuflețite au fost preluate de echipajele de la pompe funebre și urmează să se facă autopsia pentru a se stabili cauza exactă a decesului. Polițiștii au deschis o anchetă și încearcă să afle toate amănuntele legate de această tragedie.

Sursa: MOnitorul de Suceava

VIDEO: AICI

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Incendiu în municipiul Botoșani! Depozit cu echipamente de automatizare, cuprins de flăcări

Publicat

Publicitate

Un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-o clădire unde funcționează mai multe spații de depozitare și producție, de pe strada Calea Națională, din municipiul Botoşani. Mai multe piese folosite pentru sistemele de automatizări de porți și uși au luat foc.

Când a simțit miros de fum, angajata care era în interior a ieșit, imediat, din clădire și a sunat la 112.

La fața locului au ajuns, în cel scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și una de salvare și lucru la înălțime.

Aceștia au constatat faptul că ardeau cabluri electrice și piese din cauciuc folosite în activitatea de montaj uși secționale și automatizări porți. Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la bunurile din interior, dar și la acoperișul clădirii.

Cel mai probabil, evenimentul a fost generat de un scurtcircuit.

Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:

Publicitate

▪ verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de specialiști în domeniu;

▪ nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;

▪ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

▪ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

▪ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;

▪ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează alimentarea mai multor electrocasnice de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.) de la aceeași priză. Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care folosiți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu;

▪ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. În cazul aparatelor mari, asigurați un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării;

▪ amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult

Eveniment

Prejudiciu de 200.000 de euro cauzat ca urmare a unei fraude on-line, recuperat de polițiștii botoșăneni.

Publicat

Publicitate

După o anchetă complexă, desfășurată cu profesionalism, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au reușit să recupereze în totalitate prejudiciul de 1.000.000 de lei, înregistrat într-un caz de fraudă informatică, în care un cetățean din municipiul Botoșani a fost victimă.

 

Este o reușită importantă care demonstrează eficiența muncii de investigare, dar și nevoia de vigilență sporită în fața noilor forme de criminalitate online. Vom oferi astăzi detalii despre modul în care s-a derulat ancheta și, mai ales, despre măsurile pe care le recomandăm cetățenilor pentru a se proteja.

 

Cazul pe care îl prezentăm astăzi este o dovadă clară a profesionalismului polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani. Vorbim despre o fraudă deosebit de gravă, cu un prejudiciu de 1.000.000 de lei, dar și despre o anchetă complexă care s-a încheiat cu o reușită remarcabilă: recuperarea integrală a sumei pierdute de victimă.

 

Publicitate

Este un rezultat care merită subliniat, nu doar prin prisma valorii recuperate, ci și pentru că reflectă capacitatea poliției de a răspunde eficient la forme tot mai sofisticate de criminalitate.

 

***

Frauda informatică la care facem referire astăzi, este vorba despre un caz din luna mai a anului curent,  în care victima a fost contactată telefonic de un bărbat, care s-a recomandat ca fiind reprezentant al unei unități bancare și care i-a transmis că de pe contul său bancar ar fi fost efectuate plăți neautorizate, către o platformă de comerț on-line dintr-o altă țară. Imediat, victima a verificat și infirmat aceste activități.

 

Ulterior, a doua zi, în jurul orei 10.00, a fost apelată din nou, de pe un număr de telefon specific aceleiași unități bancare, prin metoda ”spoofing”.

De această dată presupusul angajat al băncii i-a spus că datele sale bancare ar fi fost compromise și că este necesară aplicarea unor măsuri de securitate și de reactualizare a datelor.

 

Sub acest pretext, victima a fost convinsă să instaleze pe telefonul personal mai multe aplicații de tip remote-control, care i-au permis infractorului accesul la telefon și autorizarea unei plăți, într-o singură tranșă, în valoare de 1.000.000 de lei către un cont bancar, al altei instituții bancare, din afara țării.

În timpul discuțiilor avute cu făptuitorul, în momentul confirmării efectuării tranzacției, victima a fost contactată de reprezentanții reali ai băncii, însă autorul, aflat încă în apel  cu victima, i-a spus să nu răspundă, susținând că este vorba despre un apel efectuat de  sistemul automat de comunicare cu clienții al băncii.

Apelul telefonic cu autorul a durat aproximativ trei ore, iar după acest timp, persoana vătămată a realizat ca a fost victima unei înșelăciuni prin mijloace de comunicare utilizate în mediul on-line.

 

Aceasta fraudă informatică despre care vorbim astăzi a fost executată cu metode specifice criminalității cibernetice moderne: tehnici de inginerie socială, spoofing pentru mascarea numărului apelantului, instalarea de aplicații de control de la distanță și, bineînțeles, manipulare psihologică.

 

Victima a fost convinsă să instaleze aplicații care au permis accesul infractorilor direct în contul bancar, ceea ce a dus la transferul unei sume uriașe într-un cont bancar emis de către o instituție financiar – bancară, cu sediul în străinătate.

 

Am reușit să identificăm greșelile comise de autori în derularea tranzacției, precum și modul de operare utilizat de către aceștia – elemente care au dus la localizarea rapidă a fondurilor și, implicit, la recuperarea lor integrală și anume suma menționată anterior, 1.000.000 lei, echivalentul a 200.000 EURO.

 

A fost o investigație care a presupus colaborare cu mai multe structuri și un efort analitic susținut. Îi felicit pe toți colegii implicați pentru profesionalism.

 

În același timp, vreau să subliniez încă o dată: nicio bancă nu va cere telefonic, instalarea unor aplicații pe dispozitivele dumneavoastră multimedia (telefon mobil, tabletă, etc.).

Dacă primiți un astfel de apel, închideți imediat și contactați direct banca sau poliția. Vigilenta este, de multe ori, prima linie de apărare în fața infracțiunilor informatice.”.

 

 

********

 

Deși cazurile de fraude on line sunt în scădere la nivelul județului Botoșani, iar până în acest moment am înregistrat cu aproximativ 50 de cazuri mai puține, față de aceeași perioadă a anului trecut și, deși au fost desfășurate activități preventive și au fost transmise în spațiul public mesaje de informare, unele persoane continuă să cadă victime unor astfel de metode de înșelăciune.

 

Din păcate, există și cazuri în care victimele sunt foarte determinate să fie fraudate și nu țin cont nici dacă le este atrasă atenția, chiar în timp ce vorbesc cu cei care încearcă să le păcălească. Un astfel de caz s-a petrecut în luna mai, la Botoșani.

 

*Un bărbat de 48 de ani, din municipiul Botoșani, a fost indus și apoi menținut în eroare, prin intermediul unor apeluri telefonice de tip spoofing și a unei aplicații de comunicare la distanță, de către persoane necunoscute care au pretins că sunt angajați ai unei unități bancare.

Acesta a fost convins să instaleze pe dispozitivul mobil aplicații de control la distanță, apoi a fost de asemenea, convins să obțină un credit de nevoi personale, în valoare de 40.000 de lei, prin intermediul unei aplicații de internet banking.

 

Mai mult decât atât, ulterior, victima a fost îndrumată să introducă acei bani într-un ATM de criptoactive, din municipiul Suceava, lucru pe care l-a făcut.

 

Ceea ce deosebește această faptă, de altele, este următorul aspect:

În timp ce victima se afla într-un loc public și vorbea la telefon cu autorul, a fost auzită de către doi polițiști, din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, care și-au dat seama din ceea ce comunica acesta, că este vorba despre o fraudă.

Aceștia a încercat să o oprească și i-au atras atenția cu privire la faptul că este vorba despre o posibilă înșelăciune, efectuată prin mijloace de comunicare on-line, spunându-i să închidă apelul și să oprească convorbirea, dar acesta nu a ținut cont de recomandările primite în timpul discuției cu autorul, astfel bărbatul a continuat să vorbească cu cel care l-a înșelat.

A doua zi s-a prezentat la poliție și a sesizat fapta de înșelăciune, iar în acest moment sunt desfășurate cercetări cu privire la această infracțiune.

 

 

Citeste mai mult

Eveniment

„Sora mea este în pericol. Vă rog, ajutați-mă să o salvez!”. Apel cu sufletul în palme de la preoteasa AnaMaria Macuc din Parohia Pacea Botoșani

Publicat

Publicitate

Preoteasa Ana Maria Macuc, de la Bisericii „Pacea” din Botoșani, „îngerul” păzitor al multor mămici care se luptă cu dificultăți financiare, lansează un strigăt sincer și profund pentru ajutor. Nu este vorba despre o cauză generală, ci despre cea mai personală durere: sora ei, singura soră, care trece printr-un moment extrem de greu și are nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală vitală, care îi poate salva viața.

Totul a început „întâmplător”, în urma unui RMN, când medicii au descoperit o boală gravă, într-un stadiu avansat, care afectează măduva spinării și alte organe. Diagnosticul: siringomelie și hernie de disc cervicală. Intervenția chirurgicală este urgentă – medicii au spus clar că există risc vital fără operație.

Dar, înainte de intervenția majoră, este absolut necesară o operație la coloana cervicală, pentru a preveni complicații fatale în timpul celeilalte proceduri. Această primă operație este programată pe 1 iulie, la o clinică privată, și costă 32.000 lei. O sumă mare, dar care este imposibil de strâns în timp atât de scurt fără ajutorul oamenilor cu suflet mare.

 „Ea m-a protejat toată viața… Acum e rândul meu să lupt pentru ea.”

Preoteasa Ana Maria Macuc trăiește, la rândul său, de ani buni cu un diagnostic greu – siringomelie – și știe exact ce înseamnă durerea, neputința, riscul. În toată această luptă, sora ei a fost sprijin, scut, mângâiere. O femeie blândă și jertfitoare, care a avut mereu grijă să nu o lase să care nici măcar o plasă, știind că nu are voie să facă efort.

Acum, rolurile s-au inversat. Iar timpul este cel mai mare dușman.

Publicitate

 Avem două săptămâni să adunăm 32.000 lei și să îi oferim o șansă la viață.

Operația este programată pentru 1 iulie 2025. Medicul a avertizat că fără intervenție există riscuri neurologice majore, cu posibile sechele ireversibile. Boala avansează rapid, iar amânarea nu este o opțiune.

Cum poți ajuta

Oricine dorește să sprijine această luptă poate face o donație în contul:

🔹 RO25INGB0000999917810146 (RON)
🔹 Titular: Ciobanu Ionela Daniela
🔹 Banca: ING Bank

📞 Pentru detalii, puteți trimite un mesaj pe WhatsApp la: 0743 326 171

„De atâtea ori, împreună cu dumneavoastră, am fost parte din binele altora. Astăzi, cu durere, vă rog: ajutați-mă să salvez viața surorii mele.”
— Preoteasa Ana Maria Macuc

Citeste mai mult

Eveniment

WhatsApp va afișa reclame personalizate, în funcție de locația utilizatorului și limba telefonului

Publicat

Publicitate

WhatsApp introduce reclame: Platforma de mesagerie WhatsApp, aparţinând Meta, a anunţat luni introducerea în perioada următoare a unor noi spaţii publicitare, o schimbare importantă pentru această aplicaţie care până în prezent nu a fost afectată de publicitate, scrie alba24.ro.

Spre deosebire de Facebook, Instagram sau de alte platforme ale Meta, WhatsApp a conservat un model economic aproape complet lipsit de anunţuri publicitare, după achiziţia sa de grupul Meta în 2014, transmite AFP, citată de Agerpres..

Aplicaţia este deosebit de populară pentru ușurința în utilizare şi funcţiile (apeluri audio şi video, mesaje vocale etc.), mesajele criptate şi aparenta neutralitate comercială.

Până acum, singurele formate publicitare constau în mesaje promoţionale trimise prin intermediul instrumentului WhatsApp Business utilizatorilor care îşi dăduseră consimţământul, precum şi unele experimente pe anumite pieţe.

WhatsApp introduce reclame: Unde vor apărea

Compania specifică faptul că noile spaţii publicitare vor apărea exclusiv în fila „Noutăţi”, care grupează „Stare” şi „Canale” şi este utilizată zilnic de aproximativ 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume.

Publicitate

Noile funcţii includ abonamente plătite la anumite Canale, promovarea Canalelor în directorul de descoperire şi reclame integrate în Stare, echivalentul Instagram Stories.

„Vorbim de ani de zile despre intenţia noastră de a crea o activitate care să nu întrerupă conversaţiile personale şi credem că fila Noutăţi este locul potrivit pentru aceste noi instrumente”, a anunţat compania.

Utilizatorii care folosesc WhatsApp exclusiv pentru a discuta cu prietenii şi familia nu vor vedea nici o schimbare. Această filă poate fi, de asemenea, dezactivată în setările lor.

„Vreau să fiu foarte clară: mesajele dumneavoastră personale, apelurile şi actualizările de stare vor rămâne criptate end-to-end.

Aceasta înseamnă că nimeni, nici măcar noi, nu le poate vedea sau asculta. Nu vor fi niciodată folosite pentru publicitate”, a subliniat Nikila Srinivasan, vicepreşedinte la Meta, în timpul unei conferinţe de presă.

Compania s-a angajat să nu vândă şi să nu partajeze niciodată numere de telefon cu agenţii de publicitate şi a asigurat că informaţiile din chat-urile personale, apelurile sau grupurile nu vor fi utilizate pentru direcţionarea reclamelor.

Reclamele afişate în fila ”Noutăţi” se vor baza exclusiv pe date de bază, cum ar fi locaţia aproximativă, limba telefonică şi activitatea din această zonă a serviciului de mesagerie.

Meta urmăreşte venituri din baza enormă de utilizatori a WhatsApp, care numără peste două miliarde de utilizatori activi lunar.

Analiştii din industrie au speculat de mult timp că firma cu sediul în California va adăuga în cele din urmă publicitate la serviciul de mesagerie, având în vedere dimensiunea şi ratele de implicare ale acestuia.

Calendarul de lansare pentru noile funcţii nu a fost însă specificat.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending