Connect with us

Eveniment

VIDEO: Familie întreagă, din Botoșani, care s-ar fi autoizolat de mai mulți ani într-un apartament, scoasă din locuință după o intervenție în forță a polițiștilor

Publicat

Publicitate

Astăzi polițiștii au finalizat o procedură mai puțin obișnuită pentru activitatea noastră. Și când spun asta, ma refer la faptul că astfel de activități nu au fost aduse în atenția publicului, deși au mai existat. Însă, acesta este un caz cu particularități deosebite.

 

Ca urmare a sesizărilor din partea mai multor persoane, din municipiul Botoșani, cu privire la faptul că există o familie, formată din trei membri, care s-ar fi autoizolat de mai mulți ani de zile, într-un apartament și că ar fi cunoscuți cu  probleme psihice, iar comportamentele lor sunt de natură a pune în pericol ordinea și liniștea publică, siguranța vecinilor și chiar propria lor siguranță, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, fiind demarat verificări pentru a stabili cu exactitatea întreaga situație de fapt.

 

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că persoanele respective nu ar mai fi părăsit locuința de aproximativ 20 de ani, că tulbură în mod constant ordinea și liniștea publică prin proferarea de injurii adresate de la balconul locuinței către ceilalți locatari, precum și amenințări cu distrugerea imobilului prin explozie, incendiere sau inundare, creând un climat de nesiguranță în rândul celorlalți locatari ai imobilului.

 

Publicitate

Persoanele respective au fost citate conform legislației să se prezinte la sediul poliției, însă nu au dat curs acestei proceduri și nici nu au putut fi aduse la sediul poliției în baza mandatelor de aducere emise în acest sens, pentru că au refuzat orice colaborare.

 

Având in vedere faptul că din verificări a reieșit faptul că cele trei persoane sunt în evidențele medicale cu tulburări psihice, nu urmează niciun tratament de specialitate și nici nu sunt monitorizați de către un medic, a fost solicitată instanței de judecată încuviințarea pătrunderii forțelor de ordine  în imobil, pentru executarea mandatelor de aducere emise pe numele celor trei persoane.

 

Astfel, astăzi, 19 februarie, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale s-a pătruns in imbil, prin forțarea usii de acces , în interior fiind identificate cele trei persoane, două femei 67d și 44 de ani și un bărbat de 47 și  de ani.  Starea de sănătate a femeii de 67 de ani era vizibil degradată. Cei doi fii ai săi au avut un comportament reclacitratnt la vederea forțelor de ordine, însă s-a reușit colaborarea, toți fiind preluați de personalul medical solicitat să intervină la fața locului.

 

Cele trei persoane au fost conduse la o unitate medicală în vederea evaluării stării de sănătate, ulterior fiind internate pe secția de psihiatrie. Urmează că acestea să fie expertizate medico-legal pentru a se stabili dacă au discernământ, iar în funcție de rezultatele expertizei se vor dispune măsuri în consecință, respectiv solicitarea internării nevoluntare sau obligarea la tratament medical.

 

Precizez faptul că la solicitarea organelor judiciare, instanța de judecată poate dispune internarea nevoluntară a persoanei care suferă de tulburări psihice care o impiedică să realizeze consecințele acțiunilor sale și prezintă un pericol pentru sine sau pentru ceilalți.

 

De asemenea, pentru intervenția de astăzi, a fos restricționat traficul pietonal din zonă, întrucât balconul apartamentului era poziționat înspre o unitate de învățământ, s-a sistat temporar alimentarea cu energie electrică și gaze naturale a imobilului și a fost solicitat un echipaj medical care să intervină dacă situația o impune și chiar fost nevoie de sprijinul acestora.

 

Activitatea de astăzi desfășurată de polițiști a reprezentat un grad ridicat de dificultate, forțe implicate și coordonare, ceea ce arată încă o dată nivelul ridicat de pregătire a tuturor forțelor implicate, nivelul de echipare și interesul manifestat de instituția noastră în mersul firesc al comunității.

 

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

Hainele folosite vor fi puse în containere speciale, la Botoșani

Publicat

Publicitate

Autoritățile locale din mai multe județe au reușit să pună în funcțiune o infrastructură pentru colectarea separată a deșeurilor textile, care vor ajunge fie la reciclare, fie vor fi refolosite.

Dacă la început, în anumite localități, această activitate o făceau unele organizații non-guvernamentale, ulterior s-au implicat autoritățile locale, mai ales în contextul în care, de la 1 ianuarie 2025, colectarea separată a deșeurilor textile a devenit obligatorie, potrivit unei directive europene.

Conform Directivei UE 2018/851, începând cu acest an, colectarea separată a deșeurilor textile este obligatorie în toate statele membre ale Uniunii Europene. Această colectare a deșeurilor textile presupune utilizarea unor containere separate, curate, care să nu permită umezeală sau contaminare. Este recomandat ca cei care vor dona hainele uzate în aceste containere să le spele în prealabil, să le împacheteze în pungi și apoi să le depună în containerele speciale, pentru ca apoi firmele specializate să le preia, folosind însă mașini care nu sunt utilizate pentru colectarea altor tipuri de deșeuri.

Și municipiul Botoșani colectează separat deșeurile textile. Zece containere pentru colectarea materialelor textile au fost puse, începând din luna septembrie, la dispoziția populației din oraș, a declarat primarul Cosmin Andrei.

Containere au fost distribuite în diferite puncte din municipiu.

‘Noua investiție a municipalității botoșănene respectă prevederile legislative în vigoare privind regimul deșeurilor, reglementate prin ordonanță de urgență a Guvernului care instituie o măsură a reciclării materialelor textile, atât la nivelul autorităților publice locale cât și la nivelul societăților și a persoanelor fizice’, a afirmat primarul de Botoșani.

Publicitate

Containerele vor fi golite periodic de către operatorul Urban Serv, iar produsele textile depozitate vor fi ulterior transportate la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) Stăuceni.

Agerpres

Citeste mai mult

Eveniment

DNSC avertizează asupra unei tentative de fraudă referitoare la drepturile de proprietate asupra unei pagini gestionate

Publicat

Publicitate

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei noi tentative de fraudă în care victimele primesc mesaje aparent oficiale referitoare la confirmarea drepturilor de proprietate asupra unei pagini gestionate.

‘A fost semnalată o nouă tentativă de fraudă propagată prin rețelele de social media, în care victimele primesc mesaje aparent oficiale referitoare la confirmarea drepturilor de proprietate asupra unei pagini gestionate. În realitate, formularul transmis victimei este unul fals care redirecționează datele sensibile referitoare la pagină către atacatori, cu scopul deturnării și folosirii acesteia pentru propagarea unor alte tentative de fraudă în viitor’, arată DNSC într-o postare pe propria pagină de Facebook.

Specialiștii DNSC au întocmit o listă cu sfaturi de securitate, destinate utilizatorilor de Internet: nu accesa linkuri din mesaje suspecte, în special de la persoane necunoscute; dacă ai dubii privind situația paginii tale, intră direct pe site-ul oficial al rețelei de socializare, nu prin link-ul din mesaj; nu oferi niciodată parole, coduri OTP, sau alte date de autentificare prin formulare suspecte; raportează conținutul suspect către DNSC: https://pnrisc.dnsc.ro; fii vigilent, protejează-ți datele și limitează răspândirea tentativelor de fraudă. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Let’s do it, Romania! Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani s-au alăturat acestui demers

Publicat

Publicitate

Astăzi, 20 septembrie a.c., în cadrul Zilei Naționale a Curățeniei, a revenit conceptul Let’s do it, Romania! care are o singură misiune: o lume cu mai puține deșeuri.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani s-au alăturat acestui demers, iar în această dimineață au participat la activitatea de ecologizare.

Ziua Națională a Curățeniei, campanie demarată în anul 2009, își dorește să transmită un semnal de alarmă cu privire la importanța protejării mediului înconjurător, prin eliminarea deșeurilor din natură.

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 20 de ani, reținut de polițiști după ce a condus sub influența alcoolului și fără permis

Publicat

Publicitate

Vineri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 20 de ani, din comuna Călărași , cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta, la data de 19 septembrie 2025, ar fi condus un autoturism, în comuna Călărași, fiind sub influența alcoolului.

Valoarea indicată de aparatul etilotest, a fost de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, s-a constatat faptul că tânărul are dreptul de a conduce suspendat de la data de 15 septembrie a.c.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending