Connect with us

Eveniment

VIDEO: Două incendii de vegetație uscată și stuf, în Vinerea Mare, la Botoșani

Publicat

Publicitate

Ieri, pompierii au intervenit pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată și stuf, în următoarele localități:

✔ Dersca – au ars vegetația uscată și stuful de pe aproximativ 12 hectare. La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detaşamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere și o șenilată, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Dersca.
Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta violent, în mai multe focare, arderea fiind întreținută de vânt.

Intervenția a durat aproape patru ore. Au fost protejate de foc padurea și casele de la marginea localității.

✔ Vlăsinești – a ars stuful de pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați.

Pompierii de la Stația Săveni și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vlăsinești au intervenit rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la construcțiile din apropiere.

Cauza probabilă a celor două incendii a fost stabilită ca fiind utilizarea focului deschis în spații deschise.

Publicitate

Pentru prevenirea unor astfel de evenimente facem apel la responsabilitate din partea cetățenilor.

Potrivit legislației privind protecția mediului, este interzisă arderea miriștilor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase.

Astfel, cetățenii trebuie să respecte prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare. Conform acestui act normativ, proprietarii și deținătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu au obligația de a nu arde și de a preveni arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase.

Nerespectarea acestor prevederi legale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.

Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.

În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de locuințe, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

Atelierele de pictură pe pânză „Dimineți de februarie la muzeu”

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani vă invită, în data de 8 februarie 2026, în intervalul orar 10.00-13.00, la atelierele de pictură pe pânză intitulate „Dimineți de februarie la muzeu”, dedicate adulților pasionați de artă și de frumos.

Într-o perioadă în care ceața și frigul sunt prezențe statornice, vă propunem să pătrundeți într-o lume a imaginației și a emoțiilor, a culorilor și a luminii și să transformați pânza albă într-o lucrare de artă. Ghid în această călătorie vă va fi un artist plastic talentat, după ale cărui sfaturi veți experimenta utilizarea unor tehnici de lucru corecte.

Taxa de participare, care include și toate materialele, este de 50 lei/persoană. Înscrierea se face la adresa de e-mail: ioanaginapoleac@gmail.com, până la data de 6 februarie 2026.

„Vă așteptăm la Muzeul de Etnografie Botoșani să vă relaxați și să vă bucurați de această experiență artistică unică!”,transmit organizatorii.

 

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr din Cristești, cu permisul suspendat, depistat la volan

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit, joi, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Cristești.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

 

Publicitate

 

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 26 de ani, din municipiul Botoșani, depistat la volanul unui autoturism neînmatriculat

Publicat

Publicitate

Joiolițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Primăverii, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din aceeași localitate.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul pe care îl conducea avea autorizația de circulație provizorie expirată.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de punere în circulație a unui autovehicul neînmatriculat.

FOTO cu caracter ilustrativ

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune a polițiștilor la Dorohoi, peste 60 de sancțiuni pentru viteză excesivă

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru prevenirea infracțiunilor stradale, precum și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în localitatea Dorohoi și a comunelor limitrofe.

 

În cadrul acțiunii desfășurate, polițiștii au legitimat peste 170 de persoane și au verificat 150 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 135 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 70.000 de lei.

 

Dintre sancțiuni, 67 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

 

Publicitate

În același context, polițiștii au reținut cinci permise de conducere și au retras cinci certificate de înmatriculare.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending