Connect with us

Eveniment

VIDEO: Ard câmpurile din județul Botoșani. Pompierii au salvat trei clădiri din calea flăcărilor. Apelurile repetate și amenzile sunt ignorate

Publicat

În ultimele 24 de ore, pompierii militari și voluntari au intervenit pentru stingerea a șapte incendii, în următoarele localități:

Publicitate

✔ Tudor Vladimirescu (comuna Avrămeni) – a ars vegetația uscată de pe aproximativ un hectar. Au acționat pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Avrămeni;

✔ Hilișeu-Crișan – au ars deșeuri și vegetația uscată de pe o suprafață de aproximativ 5000 de metri pătrați. Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Hilișeu-Horia. Au fost salvate trei clădiri;

✔ Balta Arsă – a ars vegetația uscată de pe aproximativ un hectar. Incendiul a fost stins de un echipaj al Detașamentului de Pompieri Botoșani, care a intervenit cu o autospecială de stingere, dar și de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Corni;

✔ Curtești – a ars vegetația uscată de pe aproximativ 500 de metri pătrați. La caz au acționat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Curtești. A fost salvată o casă;

✔ Suharău – au ars aproximativ două hectare de vegetație uscată și stuf. Incendiul a fost stins de pompierii militari de la Punctul de Lucru Darabani și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Suharău;

✔️între Leorda și Brăești, iazul Popeni – au ars aproximativ cinci hectare de stuf. Pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii militari de la Detașamentul Botoșani și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Brăești;

Publicitate

✔️Brăești – au ars aproximativ 20 hectare de vegetație uscată. Incendiul a fost stins de pompierii militari de la Detașamentul Dorohoi și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Brăești.

Cauzele probabile de producere a incendiilor au fost: folosirea focului deschis în spații deschise și jocul copiilor cu focul.

Potrivit legislației privind protecția mediului este interzisă arderea miriștilor, a tulbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase.

Atragem atenția asupra faptului că, folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.

În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

Recomandăm părinților să-și supravegheze copiii în permanență și să nu lase la îndemâna lor chibrituri, brichete sau alte mijloace de aprindere.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

„Festivalul Plăcintelor” de la Stăuceni: Tradiția care unește comunitatea de peste două decenii vestește intrarea în Postul Paștelui

Publicat

O tradiție despre care puțini credeau, la început, că va ajunge atât de departe continuă să adune oameni, emoție și bucurie în comuna Stăuceni. „Șezătoarea strămoșilor”, cunoscută de localnici drept „Festivalul Plăcintelor”, a ajuns la cea de-a XXII-a ediție și rămâne unul dintre cele mai calde evenimente ale comunității.

Publicitate

Ieri, în ultima seară de șezătoare, gospodarii și gospodinele s-au întâlnit din nou în locul unde se cântă, se dansează, se spun povești și glume, iar mesele se umplu cu bucate pregătite în familie, după rețete moștenite din generație în generație. Atmosfera a fost una de sărbătoare autentică, în care tradiția și credința s-au împletit firesc.

Evenimentul marchează, an de an, intrarea în Postul Paștelui și readuce în prim-plan valorile care au ținut comunitățile unite de-a lungul timpului: solidaritatea, respectul și speranța.

Organizarea manifestării poartă semnătura primarului comunei Stăuceni, Cozmin Epuraș, cel care a susținut constant păstrarea și promovarea obiceiurilor locale.

Un moment special al serii a fost oferit de ansamblul „Muguri de Fluier”, care a adus pe scenă cântece și dansuri tradiționale, completând atmosfera de sărbătoare.

Pentru comunitatea din Stăuceni, șezătoarea nu este doar un eveniment cultural, ci o dovadă că tradițiile rămân vii atunci când oamenii pun suflet și cred în ele, iar după mai bine de două decenii, „Festivalul Plăcintelor” continuă să spună aceeași poveste simplă și puternică: omul sfințește locul atunci când își păstrează rădăcinile.

Sursa foto: Cezar Aniței

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

17 permise de conducere și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în urma controalelor de ieri din Botoșani

Publicat

Polițiștii botoșăneni au dispus reținerea a 17 permise de conducere și certificate de înmatriculare în urma unor controale desfășurate pentru creșterea siguranței rutiere.

Publicitate

Măsurile au fost aplicate după ce, în timpul verificărilor din trafic, au fost constatate abateri de la legislația rutieră în vigoare, considerate suficient de grave pentru a impune sancțiuni complementare. Acțiunile au vizat prevenirea accidentelor și descurajarea comportamentelor periculoase la volan, într-un context în care indisciplina rutieră rămâne una dintre principalele cauze ale evenimentelor rutiere.

Pe lângă sancțiunile contravenționale aplicate, polițiștii au recurs la reținerea documentelor de conducere și a certificatelor de înmatriculare, măsură menită să înlăture din trafic șoferii care nu respectă regulile.

Reprezentanții IPJ transmit că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, cu scopul reducerii riscurilor din trafic și protejării participanților la circulație. Autoritățile fac apel la conducătorii auto să respecte regulile rutiere și să adopte un comportament responsabil la volan, pentru evitarea sancțiunilor și, mai ales, a tragediilor de pe șosele.

Citeste mai mult

Eveniment

Razie de amploare în Botoșani: Aproape 800 de persoane legitimate și amenzi de peste 126.000 de lei aplicate într-o singură noapte

Publicat

Polițiștii botoșăneni au desfășurat, în noaptea de 14 spre 15 februarie 2026, o amplă acțiune de tip razie în municipiul Botoșani și în zonele arondate Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și nr. 3 Hlipiceni.

Publicitate

La acțiune au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, polițiști rutieri, efective ale subunităților de poliție, precum și jandarmi, scopul intervenției fiind prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță publică. Verificările au vizat în special zonele unde se formează aglomerări de persoane și localurile publice, considerate puncte sensibile din punct de vedere al ordinii și liniștii publice.

În cadrul controalelor au fost legitimate aproximativ 800 de persoane și au fost verificate 514 autovehicule aflate în trafic sau staționate pe raza de acțiune.

De asemenea, polițiștii au controlat opt societăți comerciale pentru a verifica respectarea prevederilor legale în domeniul funcționării și securității. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 185 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 126.000 de lei.

Cele mai multe sancțiuni, respectiv 160, au vizat abateri la regimul rutier, confirmând faptul că indisciplina în trafic rămâne una dintre principalele probleme identificate de oamenii legii. Totodată, au fost aplicate 16 sancțiuni în valoare de 9.000 de lei pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, precum și șase sancțiuni în valoare totală de 45.000 de lei pentru nerespectarea legislației privind paza și protecția obiectivelor.

Reprezentanții poliției transmit că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru descurajarea faptelor ilegale și menținerea unui climat de siguranță pentru cetățeni. Razii similare sunt organizate periodic în județul Botoșani, ca parte a strategiei de prevenire și combatere a fenomenului infracțional.

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat din Botoșani, reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și distrugerea sistemului de monitorizare

Publicat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 41 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție și distrugere.

Publicitate

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 13 februarie, în jurul orelor 23:00, a încălcat ordinul de protecție emis de o instanță de judecată, prin care i se interzicea să se apropie la o distanță mai mică de 200 de metri, față de partenera sa.

În momentul în care în Dispeceratul SIME a fost generată alerta de „apropiere”, polițiștii au contactat victima, concomitent cu direcționarea unui echipaj de poliție către locul în care aceasta se afla, pentru a o proteja.

Totodată, polițiștii au pornit și spre locul în care se afla bărbatul de 41 de ani, iar în momentul în care a fost contactat, acesta a distrus dispozitivul de monitorizare electronică.

Au fost constituite echipe de căutare, iar în jurul orelor 24:00, acesta a fost identificat și reținut de polițiști.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior, fiind dispusă arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending