Connect with us

Administratie

Valoarea voucherelor de vacanță aprobate de Guvern pentru bugetari este de 1.450 lei și se vor acorda până la 31 decembrie 2026

Publicat

Publicitate

Guvernul a adoptat vineri Ordonanța de Urgență privind acordarea voucherelor de vacanță pentru bugetari, în cuantum de 1.450 lei, până la data de 31 decembrie 2026.

„În cadrul ședinței de Guvern, a fost promovată reluarea acordării voucherelor de vacanță pentru angajații din sectorul bugetar. Ținta reglementării a fost atât asigurarea refacerii capacității de muncă și creșterea productivității beneficiarilor, cât și stimularea dezvoltării turismului intern. Subliniez acest lucru, pentru că această măsură trebuie să fie corelată cu asigurarea unui mediu concurențial sănătos. Din acest motiv, actul normativ adoptat exclude de la posibilitatea acceptării acestor vouchere de vacanță pe acei operatori economici care au o conduită neconformă cu reglementările fiscale și urmărește, în perspectivă, creșterea gradului de colectare a creanțelor bugetare”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului și Turismului.

Mai exact, acceptarea voucherelor de vacanță, acordate de instituțiile publice, se adresează doar unităților afiliate care nu înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, mai vechi de 90 de zile.

Totodată, de la 1 aprilie 2022, unitățile afiliate sunt obligate să transmită facturile emise titularilor în sistemul naţional RO e-Factura.

„În actualul context epidemiologic, a fost necesară și prelungirea valabilității voucherelor de vacanță emise în ianuarie 2019 – decembrie 2020, indiferent de suport, până la data de 30 iunie 2022. Decizia a fost luată în condițiile în care o parte dintre vacanțele achiziționate de români în perioada pandemică, prin această metodă de plată, nu au putut fi derulate corespunzător. De asemenea, măsura va încuraja practicarea turismului intern în extrasezon. În perioada 2022 – 2026, voucherele de vacanță urmează să fie emise doar pe suport electronic”, transmite sursa citată.

Sursa: Mediafax

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Protest dramatic: Un bărbat din Suceava cere intervenția prefectului pentru obținerea cărții de identitate. „Sunt uns cu benzină și îmi dau foc!”

Publicat

Publicitate

Un incident tensionat a avut loc marți, 13 ianuarie 2026, în municipiul Suceava, unde un bărbat a urcat într-un copac și a amenințat că își dă foc, ca formă extremă de protest față de situația sa administrativă, scrie newsbucovina.ro.

Acesta a rămas în copac timp ținând o pancartă scrisă de mână cu mesajul:

„PROTESTEZ ÎN GREVA FOAMEI ȘI ÎMI DAU FOC, SUNT UNS CU BENZINĂ ȘI ÎMI DAU FOC. DE 6 LUNI NU AM ACTE. PRIMARUL ORAȘULUI CAJVANA NU VREA SĂ-MI DEA O ADEVERINȚĂ SĂ-MI POT FACE BULETIN. PROTESEZ SĂ VINĂ PREFECTUL JUD. SUCEAVA, NU COBOR PÂNĂ NU VINE SĂ-MI ADUCĂ ADEVERINȚA SĂ-MI FAC BULETIN. NU VREAU SĂ MAI STAU ÎN ROMÂNIA FĂRĂ ACTE.”

Bărbatul, aparent un cetățean aflat în dificultate administrativă de aproximativ șase luni, a refuzat să coboare, invocând lipsa unei adeverințe necesare pentru eliberarea buletinului, pe care o cerea insistent de la primarul localității.

El a menționat explicit că nu va coborî până când prefectul județului Suceava nu intervine personal să-i aducă documentul.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul ISU Suceavapoliția locală și poliția municipală, care au încercat să-l convingă să coboare în siguranță.

Publicitate

Bărbatul a fost în cele din urmă preluat în siguranță și coborât din copac.

Cartea de identitate a bărbatului din Cajvana a expirat în luna august 2025 și acesta reclamă că nu poate să-și înnoiască actul de identitate.

sursa: newsbucovina.ro

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat de 64 de ani, transportat la spital după un incendiu izbucnit în subsolul locuinței sale din Dorohoi

Publicat

Publicitate

Un bărbat în vârstă de 64 de ani a ajuns la spital în urma unui incendiu produs în locuința sa, în municipiul Dorohoi. Evenimentul a avut loc în urmă cu puțin timp, după ce mai multe bunuri depozitate la subsolul casei s-au aprins, cel mai probabil, de la centrala termică supraîncălzită.

Proprietarul a încercat să stingă flăcările, însă a suferit arsuri și s-a intoxicat cu fum. Un vecin a observat incidentul și a sunat după ajutor la pompieri.

La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.

Aceștia au constatat că ardeau bunurile aflate la subsol, cu degajări mari de fum, iar proprietarul ieșise din locuință. Bărbatul a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au intervenit rapid, reușind să împiedice extinderea flăcărilor la întreaga locuință.

Pentru evitarea unor astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă:

Publicitate

· nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcționării;

· nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;

· nu lăsați ușa sobei deschisă;

· nu supraîncălziți soba;

· montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiunile de 0,50 x 0,70 metri;

· nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere;

· stingeți focul pe timpul nopții;

· nu lăsați niciodată copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult

Eveniment

Recomandări ale Ministerului Sănătății pentru perioadele cu temperaturi extrem de scăzute

Publicat

Publicitate

Ministerul Sănătății recomandă, în perioadele cu temperaturi extrem de scăzute, ca populația să asculte sfatul medicilor, să evite deplasările în spații deschise și expunerea la frig, să respecte regulile de igienă pentru prevenirea îmbolnăvirilor și să consume alimente bogate în proteine, fructe și legume.

Ministerul recomandă limitarea deplasărilor în aer liber și a expunerii prelungite la frig, în special a mâinilor și picioarelor, pentru a preveni degerăturile.

‘Purtați haine călduroase, căciuli, mănuși, fular și încălțăminte adecvată; evitați umezeala. Consumați alimente bogate în proteine, fructe și legume; evitați consumul de alcool. Respectați regulile de igienă (spălarea cu apă și săpun). Încălziți corespunzător locuințele și nu folosiți instalații improvizate, pentru a preveni intoxicațiile cu monoxid de carbon’, se arată într-o informare a MS.

Potrivit sursei citate, persoanele vârstnice, în special cele cu afecțiuni cardiace sau respiratorii, trebuie să evite deplasările și locurile aglomerate, iar copiii nu trebuie lăsați să aștepte singuri în mașini parcate. De asemenea, trebuie evitate transporturile lungi în vehicule neîncălzite corespunzător.

Ministerul Sănătății menționează că monitorizează, prin direcțiile de sănătate publică, situația de la nivelul unităților sanitare, astfel încât acestea să poată primi, tria și interna un număr mai mare de pacienți.

De asemenea, susține sursa citată, serviciile de ambulanță județene vor suplimenta, în această perioadă, numărul de echipaje și de autospeciale de intervenție, dacă va fi necesar. AGERPRES

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Marți 13, zi cu ghinion. Care sunt explicațiile acestei superstiții care durează de secole

Publicat

Publicitate

Marți 13 este considerată o zi cu ghinion mai atât în cultura românească cât și în alte spații influențate de tradiția latină și mediteraneană. Superstiția nu are o singură origine, ci este rezultatul îmbinării mai multor credințe vechi, religioase, istorice și populare, transmise din generație în generație, scrie alba24.ro.

În primul rând, ziua de marți are o conotație negativă încă din Antichitate. În tradiția romană, marți era dedicată zeului Marte, zeul războiului, al violenței și al distrugerii.

Prin asociere, ziua de marți a ajuns să fie legată de conflicte, pierderi și evenimente nefericite.

Această percepție s-a păstrat în timp, mai ales în cultura populară, unde marțea este adesea evitată pentru începuturi importante.

Numărul 13, la rândul său, este considerat ghinionist în multe culturi.

Marți 13, zi cu ghinion. De unde vine această credință?

Una dintre cele mai cunoscute explicații vine din tradiția creștină: la Cina cea de Taină au fost 13 persoane, iar al 13-lea participant a fost Iuda, cel care l-a trădat pe Iisus.

Publicitate

De atunci, numărul 13 a fost asociat cu trădarea, dezordinea și ruperea echilibrului.

Ziua de 13 este legată, în tradiția catolică și de anul 1307, atunci când pe 3 octombrie, regele Filip al IV-lea al Franței a ordonat arestarea Cavalerilor Templieri, iar majoritatea cavalerilor au fost torturați și uciși.

În simbolistica numerologică, 12 este considerat un număr al completului (12 luni, 12 apostoli, 12 semne zodiacale), iar 13 ar depăși această armonie.

În cultura românească și balcanică, există și o legătură istorică importantă. Căderea Constantinopolului, unul dintre cele mai dramatice evenimente ale lumii creștine, a avut loc într-o zi de marți, la 29 mai 1453.

Acest fapt a întărit ideea că marțea este o zi „rea”, mai ales în spațiul ortodox.

Astfel, combinarea unei zile percepute negativ cu un număr considerat ghinionist a dus la nașterea superstiției legate de marți 13.

În aceste zile, unii oameni evită să călătorească, să semneze contracte, să înceapă proiecte sau să ia decizii importante, de teamă că lucrurile ar putea merge prost.

Cu toate acestea, nu există nicio bază științifică pentru ideea că marți 13 ar fi o zi mai periculoasă decât oricare alta.

Superstiția persistă mai ales din cauza tradiției și a tendinței oamenilor de a reține evenimentele negative care par să confirme credința deja existentă.

În esență, marți 13 este o zi „cu ghinion” mai degrabă prin puterea simbolurilor și a credințelor colective decât prin realitatea faptelor.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending