Connect with us

Actualitate

Vai de ei. Județul Botoșani are peste 8000 de pensionari care primesc 270 de lei lunar. Suntem pe locul trei în România

Publicat

Publicitate

Peste 8000 de pensionari din județul Botoșani, adică aproape unul din 10 pensionari, nu primește în fiecare lună decât maxim 270 de lei pensie din partea statului român, ca îndemnizație socială acordată pensionarilor agricultori.

Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari, respectiv pensia minimă, în valoare de 1.000 de lei, a fost în România de 1.148.130 în luna iunie 2022, cu 1.800 de persoane mai puţin comparativ cu luna anterioară, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), scrie Agerpres.

Dintre aceştia, 1.023.476 erau pensionari din sistemul public, iar 124.654 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor.

În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 372 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Bistriţa-Năsăud (de 431 lei), Maramureş (426 lei) şi Cluj (414 lei).

Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti – respectiv 48.101 şi în judeţele Suceava (41.295 pensionari), Dolj (37.684) şi Iaşi (36.552).

În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 270 de lei, valoarea ce mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (388 lei) şi Gorj (352 lei) şi în sectorul 2 din Bucureşti (336 lei).

Publicitate

Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţele Iaşi (8.565 persoane), urmat de Dolj (8.127) şi Botoşani (8.043).

În județul Botoșani numărul mediu de pensionari în trimestrul I 2022 a fost de 76745 persoane, în scadere cu 704 persoane faţă de trimestrul precedent şi în scadere cu 1430 persoane faţă de trimestrul I 2021, iar pensia medie lunară a fost de 1407 lei, mai mare cu 10,18% faţă de cea  din trimestrul precedent şi cu 10,88% mai mare faţă de cea din trimestrul I 2021.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: O mașină parcată în curtea unui liceu din Dorohoi a ars ca o torță

Publicat

Publicitate

Un autoturism parcat în curtea unui liceu din municipiul Dorohoi a luat foc, în urmă cu puțin timp. Din fericire, nu au fost persoane rănite.

 

Conducătorul auto a observat că iese fum din compartimentul motor la scurt timp după ce a vrut să pornească mașina. Bărbatul a încercat să stingă flăcările, dar nu a reușit și a sunat după ajutor, la 112.

 

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere. Aceștia au constatat că mașina ardea în totalitate și au stins flăcările înainte ca acestea să se extindă la o magazie din apropiere.

 

Publicitate

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.

 

Recomandări preventive pentru conducătorii auto:

 

✔️ verificați periodic instalația electrică și sistemul de alimentare cu combustibil;

✔️ asigurați-vă că echipamentele de iluminat nu sunt defecte sau neizolate;

✔️ verificați dacă există scurgeri de carburanți sau lubrifianți;

✔️ nu faceți improvizații la instalația electrică;

✔️ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

 

Pompierii reamintesc faptul că respectarea acestor măsuri de prevenire poate reduce riscul producerii unor incendii la autovehicule și poate salva vieți.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Accident la Huțani! Două persoane au ajuns la spital

Publicat

Publicitate

❗️Conduceți prudent❗️

 

Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, în localitatea Huțani. În eveniment au fost implicate un autoturism și un camion.

 

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, precum și două echipaje aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

 

Publicitate

Aceștia au constatat faptul că nu erau persoane încarcerate.

 

Un bărbat și o femeie, ambii din autoturism, au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital pentru îngrijiri de specialitate.

 

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

Citeste mai mult

Educație

Polițiștii botoșăneni, lecție de siguranță rutieră pentru elevii Școlii din Broșteni

Publicat

Publicitate

Astăzi, 17 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au fost prezenți în incinta Școlii Gimnaziale din Broșteni, unde au desfășurat activități informativ-preventive.

 

Activitățile au avut drept scop creșterea gradului de conștientizare a copiilor cu privire la importanța respectării regulilor atât în mediul școlar, cât și acasa, precum și înțelegerea consecințelor în situația în care nu o fac.

 

De asemenea, polițiștii le-au explicat regulile de circulație și importanța abordării unui comportament corect ca pietoni, pentru prevenirea implicării acestora în evenimentele rutiere. Copii au aflat cum trebuie să traverseze corect drumul public, cum să se deplaseze în siguranță cu bicicleta, trotineta sau rolele și ce reguli trebuie respectate atunci când se află în autoturisme, ca pasageri.

 

Publicitate

Polițiștii botoșăneni vor continua și în perioada următoare să desfășoare activități de educație rutieră în unitățile școlare.

Citeste mai mult

Cultura

Expoziția de pictură și grafică „Memorii în culori”, în spațiul Galeriei „Colecția de Artă” din Botoșani

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 17-31 octombrie 2025, în spațiul Galeriei ,,Colecția de Artă’, expoziția de pictură și grafică ,,Memorii în culori’, o nouă ‘personală’ a artistului botoșănean Cristian Bîrzoieș.

Pasiunea pe care a avut-o încă din copilărie față de desen a fost transformată, în timp, cu studiu și muncă tenace, într-o adevărată artă. A absolvit în 2020 cursurile Școlii Populare de Arte ‘George EnescuË® din Botoșani, unde a studiat cu profesorii Angela și Victor Hreniuc, iar ulterior a făcut studii de masterat în domeniul graficii la Universitatea de Arte ‘George Enescu’ din Iași. A participat cu lucrări de pictură și grafică la numeroase expoziții colective, organizate la: Galeriile de Artă ‘Ștefan Luchian’ din Botoșani, la Bistrița, Iași, Sibiu, Piatra-Neamț, Bacău, Brăila. A participat cu acuarelă la expoziția organizată la Teatrul Național din București.

A deschis prima expoziție, denumită ,,Universuri ancestrale’, la galeriile din Botoșani, pe 3 august 2019, alături de artistul Marcel Alexa. Au urmat apoi expozițiile: ,,Flori de rol’, la Galeria ,,Colecția de ArtăË®, iulie 2023, cu lucrările pregătite pentru susținerea dizertației; o ‘personală’ prezentată la Memorialul Ipotești, 2024; ,,Fragmente de realitate… între spațiu și timp’, vernisată pe 16 mai 2025, la Galeria de Artă ‘Casa Zamfirescu’ din Botoșani).

Lucrări ale artistului se regăsesc în colecții private din România, Grecia, Italia și Spania.

Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 18 octombrie 2025, ora 11.00, la Galeria ‘Colecția de Artă’ Botoșani, Piața Revoluției, nr. 13.

Evenimentul expozițional este curatoriat și prezentat de Liviu Șoptelea, artist vizual.

Publicitate

Intrarea este gratuită.

Program zilnic de vizitare: 9.00 – 16.30.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending