Publicitate

Mulți dintre botoșănenii ajunși astăzi la vârsta maturității își amintesc de marile defilări care aveau loc la Botoșani și în toată România cu ocazia zilei de 23 august, care a fost zeci de ani Ziua Naţională a României, dar puțini știu cât de controversată este această dată.

Practic, se împlinesc astăzi 78 de ani de la unul dintre cele mai controversate evenimente din istoria României. Timp de 40 de ani, până la prăbuşirea regimului comunist, pe 23 august s-a sărbătorit Ziua Naţională a României.

În urmă cu 78 de ani, la 23 august 1944, România ieşea din alianţa cu Puterile Axei (Germania, Italia şi Japonia), declara încetarea unilaterală a războiului împotriva Aliaţilor (Franţa, Imperiul Rus, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii) şi declara război Germaniei naziste şi Ungariei horthyste.

Publicitate

Cu câteva zile înainte de declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, la 23 august 1939, era încheiat, la Moscova, Tratatul de neagresiune germano-sovietic („Pactul Molotov-Ribbentrop”), al cărui protocol adiţional secret cuprindea consimţământul Germaniei la anexarea Basarabiei de către URSS (art. 3), notează volumul „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

Un an mai târziu, la 26 iunie 1940, ministrului României în Uniunea Sovietică, Gheorghe Davidescu, îi era înmânată nota ultimativă a guvernului sovietic, de către ministrul sovietic de externe, Veaceslav Mihailovici Molotov, prin care se cerea cedarea imediată a Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, conform unei hărţi anexate. A doua notă ultimativă a guvernului sovietic a fost prezentată în noaptea de 27/28 iunie, şi cerea guvernului român evacuarea în decurs de patru zile a teritoriilor respective, începând din 28 iunie 1940, orele 14.00. Aflat sub presiunea notelor ultimative şi în contextul izolării totale a ţării, guvernul român a răspuns la termenul fixat că „pentru a evita gravele urmări pe care le-ar avea recurgerea la forţă şi deschiderea ostilităţilor în această parte a Europei, se vede silit să primească condiţiile de evacuare specificate în răspunsul sovietic„, consemnează aceeaşi lucrare.

Armata şi administraţia română s-au retras din Basarabia şi nordul Bucovinei, însă trupele sovietice au ocupat şi ţinutul Herţa, parte a vechiului Regat. Teritoriul ocupat de sovietici avea o suprafaţă de 50.762 kmp şi avea o populaţie de 3.776.000 locuitori. Pierderea Basarabiei şi a nordului Bucovinei a determinat o schimbare esenţială în orientarea politicii externe a României. În urma capitulării Franţei în faţa Germaniei naziste la 22 iunie 1940, guvernul român a renunţat, la 1 iulie, în plină expansiune sovietică asupra teritoriului românesc, la garanţiile anglo-franceze din aprilie 1939.

Publicitate

Rapturile teritoriale au continuat prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, când Ungaria horthystă a ocupat 43.492 km pătraţi, respectiv nord-estul Transilvaniei, cu o populaţie de 2.667.000 locuitori. Prin tratatul din 7 septembrie 1940, de la Craiova, Bulgaria a încorporat judeţele Durostor şi Caliacra, cu o suprafaţă totală de 6.921 km pătraţi şi aproximativ 410.000 locuitori.

Intrarea în război

La 22 iunie 1941, România a intrat în război, alături de Germania, împotriva URSS, în vederea reîntregirii teritoriului său. Mareşalul Ion Antonescu a ordonat armatei să treacă Prutul şi să elibereze Basarabia şi Nordul Bucovinei. Un comunicat militar oficial din 25 iulie 1941, arăta: „Lupta pentru dezrobirea brazdei româneşti de la răsărit s-a terminat. Din Carpaţi până la Mare suntem din nou stăpâni pe hotarele străbune”. La acţiunile pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord (până la 31 iulie 1941), au participat 473.103 militari români, pierderile ridicându-se la 24.396 militari morţi, răniţi, bolnavi, dispăruţi. După eliberarea teritoriilor româneşti, armata a primit ordin să-şi continue înaintarea dincolo de Nistru.

Publicitate

Preocupările oamenilor politici români, în ceea ce priveşte scoaterea ţării din război, au crescut în intensitate către sfârşitul anului 1943, printr-o serie de tratative duse la Ankara, între septembrie 1943-martie 1944, dar şi la Cairo (martie-iunie 1944) şi Stockholm (noiembrie 1943-iunie 1944). În aprilie 1944, guvernul sovietic transmitea condiţiile „minimale” de armistiţiu: frontiera din 1940, despăgubiri de război, revenirea Transilvaniei sau a „celei mai mari părţi a ei” la România. Guvernul român a respins condiţiile de armistiţiu la 15 mai.

Întoarcerea armelor

În contextul declanşării, la 20 august 1944, a ofensivei pe direcţia Iaşi-Chişinău, trupele sovietice au făcut o puternică spărtură în frontul germano-român din Moldova. Se demonstra, astfel, că ţara noastră se afla la capătul rezistenţei, situaţia de pe front agravându-se continuu. La 23 august, generalul Hans Friessner, comandantul Grupului de armate german „Ucraina de Sud”, a solicitat generalului Heinz Guderian, şeful Marelui Stat Major al forţelor terestre, asigurarea acoperirii aeriene pentru a menţine linia Focşani-Brăila. Demersul nu a avut succes. În dimineaţa aceleiaşi zile, politicianul Gheorghe Brătianu a făcut un nou demers pe lângă mareşalul Antonescu, în vederea încheierii neîntârziate a armistiţiului.

La orele amiezii, mareşalul Ion Antonescu a fost în audienţă la regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), declarând că este dispus să semneze armistiţiul, după stabilizarea frontului şi obţinerea acordului lui Hitler. În aceste condiţii, regele Mihai I l-a destituit din funcţia de conducător al statului şi a ordonat arestarea acestuia.

La orele 20.20, prin Proclamaţia către ţară, difuzată de posturile de radio, regele Mihai anunţa „ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite”. În acelaşi timp, s-a anunţat formarea unui guvern de uniune naţională care a fost însărcinat cu încheierea păcii cu Naţiunile Unite: „din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite”, conform volumului „Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947), volumul IV, Mihai I” (Editura Enciclopedică, 2004).

Totodată, noul şef al Marelui Stat Major, generalul Gheorghe Mihail, împuternicit de rege cu comanda supremă a armatei române, a transmis directiva operativă cu nr. 1: „Armata română încetează lupta alături de trupele germane, în scopul de a obţine pacea de la Naţiunile Unite şi de a reîncepe lupta alături de forţele armate ale acestora pentru eliberarea Ardealului de nord”, notează acelaşi volum.

În noaptea care a urmat, s-a creat o stare de panică şi confuzie generală, dat fiind faptul că România se afla în stare de război atât cu Germania, cât şi cu Uniunea Sovietică. În aceste condiţii, Armata Roşie a dezarmat şi capturat peste 6.000 de ofiţeri, 6.000 de subofiţeri şi mai mult de 150.000 de soldaţi de trupă. Totodată, linia fortificată Focşani-Nămăloasa-Brăila a fost trecută fără nicio rezistenţă de trupele sovietice, care în câteva zile au ajuns la graniţele cu Bulgaria şi Iugoslavia. Pe de altă parte, aviaţia germană a bombardat Capitala în zilele de 24-26 august, provocând numeroase distrugeri şi pierderi de vieţi omeneşti.

De ce s-a sărbătorit Ziua României în 23 august

Convenţia de armistiţiu semnată la 12 septembrie 1944, la Moscova, declara România o ţară înfrântă în război, consacra anexiunile sovietice din 28 iunie 1940 şi impunea plata unor despăgubiri de război către URSS, în valoare de 300 de milioane de dolari, ce urmau a fi achitate în decurs de şase ani în produse petrolifere, lemnoase etc. A fost declarat nul Arbitrajul de la Viena, „Transilvania sau cea mai mare parte a ei” revenind României; armata română urma să participe cu 12 divizii alături de cea sovietică la eliberarea Transilvaniei. Aplicarea armistiţiului a fost supravegheată de Comisia Aliată de Control, în care participarea sovietică era hotărâtoare, potrivit lucrării „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003). În fapt, această Convenţie de armistiţiu consemna ocuparea României de către Armata Roşie şi impunerea unui regim de tip bolşevic.

Cu ajutorul principalului său instrument politic – Partidul Comunist, controlul sovietic s-a impus în toate sectoarele vieţii politice, economice şi culturale. În acest context, actul de la 23 august 1944, prezentat iniţial ca o lovitură de stat, a devenit momentul „eliberării României de către glorioasa Armată Sovietică”, fiind elogiat în permanenţă de Partidul Comunist Român ca „insurecţie armată”, „insurecţie armată antifascistă şi antiimperialistă”, „insurecţie naţională antifascistă şi antimperialistă”, „revoluţie de eliberare socială şi naţională antifascistă şi antimperialistă”, notează „Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947), volumul IV, Mihai I” (Editura Enciclopedică, 2004). Începând cu anul 1948 şi până la 23 august 1989, ziua de 23 august a fost sărbătorită drept Ziua Naţională a României.

La 25 octombrie 1944, prin eliberarea oraşelor Carei şi Satu Mare, s-a încheiat eliberarea întregului teritoriu transilvan anexat de Ungaria în urma Dictatului de la Viena. La 9 martie 1945 avea loc restabilirea administraţiei româneşti în această regiune.

Participarea României la războiul auntifascist a continuat până la 12 mai 1945, perioadă în care ostaşii români, în cooperare cu armata sovietică, au luptat pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei.

Pe frontul de răsărit, armata română a suferit pierderi de 624.740 de militari, din care 71.585 morţi, 243.622 răniţi şi bolnavi, 309.533 dispăruţi.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Sursa: Agerpres

Sursa foto: Dan Lungu Facebook