Connect with us

Eveniment

Util pentru pensionari. Care sunt situațiile în care se poate suspenda plata pensiei? Ce spune legea

Publicat

Publicitate

În sistemul public de pensii, plata pensiei se suspendă în mai multe situații pe care le enumerăm mai jos, confom alba24.

Potrivit Casei de Pensii, acest lucru se întâmplă începând cu luna următoare celei în care:

  1. Pensia anticipată parțială/pensia anticipată se cumulează cu venituri obținute:

– în baza unui contract individual de muncă;

– în baza unui raport de serviciu (funcționar public);

– de persoane care desfășoară activități în funcţii elective, cu excepția consilierilor locali/județeni, sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.

  1. Pensia de invaliditate gradul I sau II și Pensia de urmaş gradul I sau II de invaliditate, se cumulează cu venituri obținute:

– în baza unui contract individual de muncă;

Publicitate

– în baza unui raport de serviciu (funcționar public);

– de persoane care desfășoară activități în funcţii elective, cu excepția consilierilor locali/județeni, sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.

III. Pensia de invaliditate gradul III și Pensia de urmas a copilului încadrat în gradul III de invaliditate, se cumulează cu venituri obținute:

– în baza unui contract individual de muncă;

– în baza unui raport de serviciu(funcționar public);

– de persoane care desfășoară  activități în funcţii elective, cu excepția consilierilor locali/județeni, sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.

Pentru situațiile de mai sus, non-cumulul acționează atunci când se depăşește jumătate din programul normal de lucru al locului de muncă respectiv. Această regulă NU se aplică consilierilor locali/județeni.

  1. Pensia de urmaș a soţului supravieţuitor încadrat în gradul I sau II de invaliditate se cumulează cu venituri obținute:

– în baza unui contract individual de muncă;

– în baza unui raport de serviciu (funcționar public);

– de persoane care desfășoară activități în funcţii elective, cu excepția consilierilor locali/județeni, sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.

  1. Pensia de urmaș a soțului supraviețuitor – dacă decesul soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;

Pensie de urmaş pe o perioadă de 6 luni de la data decesului și Pensia de urmaș a soţului supravieţuitor care are în îngrijire, la data decesului susţinătorului, unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 7 ani, se cumulează cu venituri obținute:

– în baza unui contract individual de muncă;

– în baza unui raport de serviciu;

– de persoane care desfășoară  activități în funcţii elective, cu excepția consilierilor locali/județeni, sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.

Pentru situațiile de mai sus, non-cumulul acționează dacă veniturile obținute  depăşesc 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

ITM Botoșani, în dialog cu angajatorii din agricultură și silvicultură pentru respectarea legislației muncii

Publicat

Publicitate

Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani a organizat pe data de 29.05.2025 o întâlnire cu angajatorii care desfășoară activități în domeniul agricultură, pescuit și acvacultura, vânătoare, capturarea cu capcane a vânatului și activități de servicii anexe, silvicultura și alte activități forestiere și exploatare forestieră, la sediul Centrului de Pregătire și Perfecționare Profesională a Inspecției Muncii Botoșani.

Întâlnirea a avut ca temă informarea și conștientizarea angajatorilor din domeniul agriculturii cu privire la modul de respectare a prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă, precum și modul de respectare a cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă.

Scopul întâłnirii a fost de a discuta teme de interes pentru aceste domenii, în contextul reglementărilor legislative în vigoare, precum și pentru a răspunde preocupărilor angajatorilor din județ cu activitate în aceste domenii.

Au avut loc dezbateri care au vizat cele mai importante și de interes teme din sfera domeniilor de activitate ale celor 22 angajatori participanți.

Au fost discuții pe marginea modificărilor legislative din domeniile Relațiilor de muncă (Legea nr.53/2003, Legea nr.202/2002, Legea nr.367/2022, HG NR.295/2025, OUG nr.1107/2025 , Legea nr.52/2011) și a Securității și sănătății în muncă. Au fost prezentate informații complete despre întocmirea contractelor individuale de muncă, activitatea zilierilor, noutăți privind platforma Reges-Online, precum și obligații ale angajatorilor din aceste domenii în ceea ce privește sănătatea și securitatea lucrătorilor (organizarea activităţii de prevenire şi protecţie; luarea măsurilor necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor și evacuarea lucrătorilor, adaptate naturii activităților; asigurarea de către angajator a unei instruiri adecvate în domeniul SSM la angajare, la locul de muncă, periodic și oricând este necesar, inclusiv cu privire la riscurile generate de agenţi chimici periculoşi; riscuri generate de expunerea la agenți biologici la locurile de muncă; întocmirea planului de prevenire şi protecţie; existența evidenței zonelor cu risc ridicat și specific; efectuarea verificărilor periodice ale echipamentelor de muncă de către persoane competente, în conformitate cu legislaţia şi/sau cu practicile naţionale; asigurarea echipamentului individual de protecţie adecvat riscurilor evaluate; realizarea semnalizării de securitate şi sănătate la locul de muncă; dacă instalaţiile electrice sunt proiectate şi construite astfel încât să nu prezinte un pericol de incendiu sau explozie, iar lucrătorii sunt protejaţi în mod adecvat împotriva riscului de accidentare prin atingere directă şi/sau atingere indirectă; despre manipularea manuală și mecanică a maselor de către lucrători; aspecte legislative din domeniul securității și sănătății în muncă privind activitatea desfășurată cu zilieri).

Dialogul constructiv dintre părțile participante a fost susținut din partea ITM Botoșani de către d-na Daniela Petronela Lozneanu – Inspector-șef, d-na Alina Pahone – Inspector-șef adjunct Relații de Muncă, d-l Dan Moldovanu – Inspector-șef adjunct Securitate și Sănătate în Muncă. Din partea Centrului de Pregătire și Perfecționare Profesională a Inspecției Muncii Botoșani a participat d-na Doina Barbacaru – Director și d-na Dana Stoica – inspector de specialitate care au prezentat ofertele de cursuri în domeniul securității și sănătății în muncă, resurse umane, precum și workshop-uri privind platforma REGES ONLINE.

Publicitate

In sesiunea de întrebări și răspunsuri, s-au atins teme importante, s-au dezbătut spețe întâlnite în desfășurarea activității angajatorilor prezenți și s-au prezentat problemele cu care se confruntă angajatorii în aplicarea legislației muncii, aceștia primind îndrumări și clarificări de la reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Pentru aplicarea corectă a prevederilor legale și pentru soluționarea cât mai rapidă a solicitărilor venite din partea angajatorilor, reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă și-au arătat disponibilitatea de a răspunde prompt, ori de câte ori vor fi solicitați.

Citeste mai mult

Eveniment

Orașele Ștefănești și Săveni rămân fără apă. De vină ar fi o intervenție necesară din cauza colmatării cu aluviuni, în contextul creșterii debitului râului Prut

Publicat

Publicitate

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani informează consumatorii că, începând de astăzi, 03 iunie 2025, va fi întreruptă furnizarea apei potabile, pentru o perioadă estimată de 24h, ca urmare a unor lucrări efectuate de Administrația Națională Apele Române -Exploatarea Complexă Stânca Costești, la priza de captare a apei.  

Intervenția este necesară din cauza colmatării cu aluviuni, în contextul creșterii debitului râului Prut, pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile.

Vor fi afectați  consumatorii din orașul Ștefănești, orașul Săveni, respectiv din comunele: Adășeni, Albești, Avrămeni, Călărași, Coțușca, Dângeni, Dobârceni, Durnești,  Drăgușeni, Hănești,  Hlipiceni, Manoleasa, Mihălășeni, Românești, Răuseni, Santa Mare, Știubieni, Todireni, Trușești, Ungureni și Vlăsinești.

            Reluarea furnizării apei potabile se va face treptat, în funcție de stabilizarea sistemului.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfinții Mucenici Luchilian, Ipatie și Paula fecioara

Publicat

Publicitate

Sfântul Luchilian a trăit pe ­vremea împăratului Aurelian (270-275) și a fost păgân o lungă perioadă din viața sa. Dar, întorcându-se de la idoli la credința în Hristos, a primit Sfântul Botez ­și pe mulți îi întorcea de la deșertă­ciunea și pierzarea idolilor.

Pentru că devenise creștin, a fost prins și dus înaintea dregătorului Silvan care îl silea să se lepede de Hristos. Sfântul Luchilian, nevrând să se întoarcă la slujirea idolească, a fost cumplit chinuit, apoi a fost aruncat într-un cuptor cu foc, împreună cu alți creștini, dar au ieșit de acolo nevătămați. Deci, fiind duși la Bizanț, acelora li s-au tăiat capetele, iar pe Sfânt l-au spânzurat pe o cruce și așa și-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Și era acolo de față și Sfânta Paula fecioara, care purtase de grijă de rănile sfinților, iar după moartea acestora, de moaștele lor. Deci, fiind și ea prinsă, a fost adusă în faţa judecătorilor şi nevrând să jertfească idolilor a fost bătută crunt cu nuiele. După ce i s-au vindecat rănile, s-a învrednicit a vedea un înger al lui Dumnezeu, care a întărit-o în credinţă şi în suportarea chinurilor ce aveau să vină peste ea.

Deci, la a doua înfăţişare îna­in­tea judecătorului, a fost bătută peste gură şi nevrând să se lepede de Hristos a fost aruncată într-un cuptor încins, de unde a ieşit nevătămată. După multe chinuri, din porunca dregătorului i s-a tăiat capul, chiar în locul în care suferise moarte martirică şi Sfântul Luchilian.

Citeste mai mult

Eveniment

Câinii polițiști din Botoșani intră în era modernă. Echipamente noi pentru Serviciul Criminalistic

Publicat

Publicitate

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani a fost înființat în anul 2024, Compartimentului de Poliție Canină, care funcționează în structura Serviciului Criminalistic.

Astăzi, 2 iunie, instituția noastră face un nou pas important în direcția modernizării și eficientizării activității operative, prin achiziția de către Inspectoratul General al Poliției Române, a unor autospeciale marca Dacia Duster, omologate pentru transportul exemplarelor canine.

Autovehiculul care a intrat în dotarea Compartimentului de Poliție Canină al I.P.J. Botoșani este configurat special pentru a asigura condiții optime de siguranță și confort, atât pentru câinii de serviciu, cât și pentru conductorii acestora.

Autospeciala contribuie direct la creșterea eficienței intervențiilor polițiștilor în teren, în misiuni precum: căutarea și prinderea infractorilor, identificarea persoanelor dispărute sau detectarea substanțelor interzise.

Toate dotările Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani sunt realizate cu scopul de a eficientiza munca polițiștilor și de a răspunde prompt și eficient provocărilor operative. Ne aliniem astfel standardelor polițiilor europene, investind constant în resurse umane și logistice performante.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending