Connect with us

Eveniment

Una dintre cele mai mici parohii din județul Botoșani va avea un nou preot

Publicat

Publicitate

Începutul primăverii calendaristice aduce bucurie în sufletele enoriașilor dintr-o parohie botoșăneană care ca avea un nou preot. În cadrul Sfintei Liturghii, noul păstor duhovnicesc va fi hirotonit de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul.

Sâmbătă, 2 martie, în Parohia Unguroaia din Protopopiatul Botoşani, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va sluji Sfânta Liturghie, în cadrul căreia îl va hirotoni preot pe diaconul Ovidiu Lungu care va fi numit paroh al acestei comunităţi.

În Parohia Unguroaia sunt 18 familii ortodoxe și 36 de familii de penticostali, cu o situație materială precară.

Satul Unguroaia face parte din comuna Cristești și este situat la o distanță de 5 km de centrul comunei și la 23 km de municipiul Botoșani.

Accesul în sat se face pe un drum pietruit care  se ramifică din drumul ce leagă centrul comunei de satul Oneaga. Pe vreme ploioasă, drumul  pune probleme serioase șoferilor.

În sat există o școală cu clasele I-IV și un punct sanitar. Nu există magazin sau vreo altă unitate comercială, iar mijloacele de transport public nu circulă prin sat, ci pe drumul comunal Cristești – Oneaga.

Publicitate

Bătrânii din comuna Cristești spun că satul Unguroaia datează de la înființarea comunei și nu a avut biserică niciodată, fiind filie a Parohiei ”Sf. Ilie” Cristești până în anul 1990.

Datorită programului inițiat de IPS. Mitropolit Daniel, ca nici un sat din Mitropolia Moldovei să nu fie fără biserică și cu sprijinul PS. Calinic Botoșăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, în anul 1999, s-a ridicat un paraclis cu hramul ”Sf. Arhangheli”,  în vecinătatea școlii care funcționa atunci.

În anii care au urmat, oamenii care locuiau în vecinătatea paraclisului fie s-au mutat, fie au decedat, iar casele au fost demolate rămânând o singură casă folosită de ciobanii din zonă. Școala a fost dezafectată, o școală nouă construindu-se în zona populată a satului. Astfel paraclisul a rămas izolat, în afara satului.

La inițiativa IPS. Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, în anul 2011 s-au început demersurile pentru construirea unei biserici în intravilanul satului Unguroia. Terenul pentru noua biserică a fost donat de către dl. Aciobăniței Ioan, dna. Aceobăniței Maria și dna. Cocriș Elena. Proiectul și documentațiile tehnice au fost întocmite de Mitropolia Moldovei și Bucovinei – Sectorul de Patrimoniu și Construcții Bisericești, iar autorizațiile și avizele necesare au fost obținute prin efortul Protopopiatului Botoșani.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

Ziua Națională a Lecturii: Manifestări organizate la Memorialul Ipotești

Publicat

Publicitate

Începând cu ediția 2026, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, va organiza Ziua Națională a Lecturii într-un nou format, prin invitarea participanților la lectura din opera unui scriitor reprezentativ al literaturi române.

Pentru ediția din acest an, Memorialul Ipotești, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Botoșani, propune genericul „Sfert de oră de lectură: Constantin Abăluță – Măștile poetice”. Organizatorii vor pune la îndemâna elevilor și a cadrelor didactice, pentru lecturare, o selecție din opera poetică a scriitorului Constantin Abăluță, însoțită de materiale video, produse de Casa de Pariuri Literare – „Poemul de la ora 21”, în care scriitorul citește din propria creație.

Lecturile vor avea loc în perioada 12-13 februarie 2026 și se vor încheia cu o proiecție a filmului „Poate că asta e fericirea”, producție a Casei de Pariuri Literare, vineri, în data de 13 februarie 2026, ora 13:30, la Cinematograful „Unirea” Botoșani. Intrarea la proiecție este liberă.

Pentru obținerea materialelor, profesorii sunt invitați să se adreseze Memorialului Ipotești, coordonator de proiect – Mihaela Anițului, trimițând un mesaj cu tema „Ziua Națională a Lecturii” la adresa: bnpmihaieminescu@gmail.com în perioada 2 – 10 februarie 2026.

 

              Constantin Abăluță (8 octombrie 1938 – 22 ianuarie 2025) a fost de profesie arhitect, dedicându-se însă, de la finalul anilor ’60, exclusiv scrisului. A fost poet, prozator, dramaturg și critic literar, autor a peste 60 de volume de creații originale. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România și vicepreședinte al PEN Clubului Român, cu numeroase premii literare decernate în țară și în străinătate. În cei peste 50 de ani, Constantin Abăluță a publicat următoarele scrieri poetice (selectiv): 1968 – „Piatra”, 1969 – „Psalmi”, 1970 – „Unu”, 1974 ‒ „Iubiri”, 1977 ‒ „Călătorii”, 1979 ‒ „Obiecte de tăcere”, 1980 ‒ „Violența memoriei pure”, 1982 ‒ „Aerul, mod de folosință”, 1985 ‒ „11 erezii”, 1995 ‒ „Aceleași nisipuri” și „Marină într-un creier”, 1997 ‒ „Camera cu mașini de scris”, 1997 ‒ „Drumul furnicilor”, 1999 ‒ „Cârtița lui Pessoa” și „Mic manual de tăcere”, 2001 ‒ „Odăile”, 2002 ‒ „Terasa”, 2004 ‒ „Despre viața și dispariția broaștelor mele țestoase”, 2005 ‒ „Intrusul”, 2011 ‒ „Nu eu, dar nici altcineva”, 2012 ‒ „Bazooka Girl”, 2015 ‒ „chiar așa”, 2017 ‒ „trăiesc în fața dumneavoastră”, 2018 ‒ „Mai sincer ca Himalaya”, 2022 ‒ „Lucrurile oamenilor”, „Adevărul și peria de haine”, „La capătul mării spun nu spun da zâmbesc și cânt” și „Exerciții de copiat aerul”. A publicat volumele de proză: 1981 ‒ „Ultimele știri din Planeta simetrică”, 1983 ‒ „Singurătatea ciclopului”, 2010 ‒ „Elicea lui Urmuz/Întâmplări imaginare pe străzile Bucureștiului”, 2016 ‒ „Nu sunt Einstein. Mic Larousse apocrif”. A tradus din literatura scriitorilor Samuel Beckett, Henri Michaux, Boris Vian, Frank O’Hara, Patrick Mondiano, Gérard Augustin, Jan Mysjkin.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 25 de ani, din Hudești, depistat la volan cu permisul suspendat

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit, duminică, pentru control, în localitatea Darabani, un autoturism, condus de către un tânăr, de 25 de ani, din comuna Hudești.

 

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul acesta are permisul de conducere suspendat de la începutul lunii ianuarie a.c.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

Publicitate

 

 

Citeste mai mult

Eveniment

Dosar penal pentru o femeie de 40 de ani, din Curtești, care a condus cu autorizația provizorie expirată

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, în municipiul Botoșani, un autoturism condus de către o femeie, de 40 de ani, din comuna Curtești.

 În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că autorizația de circulație provizorie este expirată din luna aprilie a anului 2025.

 Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune a polițiștilor din Botoșani pentru siguranța rutieră

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat o acțiune pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, pe raza județului Botoșani.

 

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 43 de sancțiuni contravenționale, în valoare de de aproximativ 18.000 de lei.

 

Dintre sancțiuni, 28 au fost aplicate pentru nerespectarea limitei legale de viteză.

 

Publicitate

Totodată, au fost reținute 2 permise de conducere pentru nerespectarea indicațiilor polițiștului și viteză.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending