Connect with us

Eveniment

Un tânăr din Botoșani a murit într-un accident rutier produs în comuna Stolniceni – Prăjescu, în Iași

Publicat

Publicitate

Un tânăr de 24 de ani din Botoșani și-a pierdut viața în urma unui accident rutier petrecut sâmbătă seara, pe raza comunei Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, relatează agerpres.ro.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Iași (IPJ Iași), din primele cercetări la fața locului reiese că tânărul, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un alt vehicul care circula regulamentar din sens opus, condus de un șofer de 22 de ani din județul Botoșani.

În urma impactului violent, ambii șoferi au fost răniți și transportați de urgență la spital. Din păcate, tânărul de 24 de ani a decedat ulterior, din cauza leziunilor suferite.

‘În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului rutier’, a precizat IPJ Iași.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Maria Corina Machado, din Venezuela, a câștigat Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2025

Publicat

Publicitate

Maria Corina Machado, din Venezuela, a câștigat, la 10 octombrie, Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2025, a anunțat Comitetul Nobel norvegian, potrivit agențiilor de presă internaționale.


”Premiul Nobel pentru Pace pentru anul 2025 se acordă unei campioane curajoase și dedicate a păcii – unei femei care menține flacăra democrației aprinsă în mijlocul unui întuneric tot mai mare”, a transmis https://www.nobelprize.org/.

Ea primește Premiul Nobel pentru Pace ‘pentru activitatea sa neobosită de promovare a drepturilor democratice ale poporului Venezuelei și pentru lupta sa de a realiza o tranziție justă și pașnică de la dictatură la democrație’. Ca lider al mișcării pentru democrație din Venezuela, Maria Corina Machado este unul dintre cele mai extraordinare exemple de curaj civil din America Latină din ultima perioadă, evidențiază sursa citată.

Maria Corina Machado s-a născut pe 7 octombrie 1967, la Caracas. A absolvit studii la Instituto de Estudios Superiores de Administracion (specializare în finanțe), Universitatea catolică Andres Bello (diplomă de inginer) și Yale University, potrivit https://worldfellows.yale.edu/.

În 1992, a înființat Fundația Atenea care lucrează în beneficiul copiilor străzii din Caracas, conform biografiei publicate pe site-ul Nobel.

Publicitate

În 2002, a participat la fondarea organizației Sumate care promovează alegeri libere și corecte.

Maria Machado este membru fondator și coordonator național al partidului Vente Venezuela, o organizație politică liberală înființată în 2013. A fost deputată a Adunării Naționale a Venezuelei, fiind aleasă cu cel mai mare număr de voturi dintre toți candidații în acea competiție electorală (2010-2015).

Din 2017, este membru fondator, alături de Antonio Ledezma și Diego Arria, precum și de un Consiliu Național extins, al platformei SoyVenezuela, o alianță a unor sectoare largi ale țării, cu proiecție internațională, dedicată salvării Republicii și democrației în Venezuela, arată https://worldfellows.yale.edu/.

Ca membră a Parlamentului, s-a remarcat ca una dintre cele mai puternice și critice voci atunci când a denunțat abuzurile instituționale ale regimului, precum și represiunea, gravele probleme economice și criza umanitară prin care trece Venezuela.

În martie 2014, a ținut un discurs în Consiliul Permanent al Organizației Statelor Americane, după ce Republica Panama i-a acordat dreptul de a vorbi pentru a denunța încălcările drepturilor omului în Venezuela de către regimul lui Nicolas Maduro, președinte al țării din anul 2013. Din acest motiv, a fost exclusă în mod arbitrar din funcția de deputat ales al Parlamentului, de către președintele Adunării Naționale, Diosdado Cabello, cu încălcarea garanțiilor procedurale și a dreptului internațional.

Din aprilie 2014, s-a confruntat cu acuzații de trădare, terorism, conspirație și asasinat, precum și cu amenințări repetate cu închisoarea și interdicția de a părăsi țara. Totodată, a fost asociată cu liderul politic al unei presupuse conspirații militare pentru asasinarea lui Nicolas Maduro. În iulie 2015, i-a fost suspendat dreptul să mai candideze ca membru al Adunării Naționale, amintește https://worldfellows.yale.edu/.

În 2023, și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale din 2024. După ce a fost împiedicată să candideze, Maria Machado l-a susținut pe candidatul alternativ al opoziției, Edmundo Gonzalez Urrutia. Opoziția s-a mobilizat pe scară largă și a colectat dovezi care demonstrau că acesta era adevăratul câștigător al alegerilor. Sute de mii de voluntari s-au mobilizat, indiferent de diviziunile politice, pentru a asigura alegeri transparente și corecte, dar regimul a declarat victoria și și-a consolidat controlul asupra puterii.

Opoziția a primit sprijin internațional atunci când liderii săi au făcut publice numărătoarea voturilor colectate din circumscripțiile electorale ale țării, arătând că opoziția câștigase cu o marjă clară. Dar regimul a refuzat să accepte rezultatul alegerilor și s-a agățat de putere, evidențiază https://www.nobelprize.org/.

Maria Machado a reprezentat o figură cheie, unificatoare, într-o opoziție politică care a fost cândva profund divizată – o opoziție care a găsit un teren comun în cererea de alegeri libere și un guvern reprezentativ. Tocmai aceasta este esența democrației, după cum transmite Comitetul Nobel: dorința noastră comună de a apăra principiile guvernării populare, chiar dacă nu suntem de acord. ”Într-un moment în care democrația este amenințată, este mai important ca niciodată să apărăm acest teren comun”, punctează anunțul de la 10 octombrie 2025.

Conform expunerii Comitetului Nobel, Venezuela a evoluat dintr-o țară relativ democratică și prosperă într-un stat brutal, autoritar, care suferă acum o criză umanitară și economică. Majoritatea venezuelenilor trăiesc în sărăcie profundă, chiar dacă puținii din vârf se îmbogățesc. Mașinăria violentă a statului este îndreptată împotriva propriilor cetățeni ai țării. Aproape 8 milioane de oameni au părăsit țara. Opoziția a fost sistematic reprimată prin intermediul fraudării alegerilor, urmăririi penale și încarcerării.

Maria Machado a pledat pentru independența sistemului judiciar, drepturile omului și reprezentarea populară, afirmând: ”A fost o alegere între buletinele de vot și gloanțe”, arată sursa citată.

Maria Corina Machado îndeplinește toate cele trei criterii enunțate în testamentul lui Alfred Nobel pentru selecția unui laureat al Premiului pentru Pace. ”Ea a unit opoziția țării sale. Nu a ezitat niciodată în a rezista militarizării societății venezuelene. A fost fermă în sprijinul său pentru o tranziție pașnică către democrație”, enunță https://www.nobelprize.org/. Maria Corina Machado a demonstrat că instrumentele democrației sunt și instrumentele păcii, mai punctează sursa citată.

Într-un articol publicat în revista Time, la 16 aprilie 2025, secretarul american de stat Marco Rubio afirmă: ”Maria Corina Machado, ‘Doamna de Fier a Venezuelei’, este personificarea rezilienței, tenacității și patriotismului. Nedescurajată de provocări formidabile, Maria Corina nu a renunțat niciodată la misiunea sa de a lupta pentru o Venezuelă liberă, dreaptă și democratică. Principiul călăuzitor al lui Machado a rămas același de când am întâlnit-o prima dată, acum mai bine de un deceniu – să lase copiilor ei, Ana Corina, Ricardo, Henrique și copiilor Venezuelei, o țară liberă de tiranie. Expresia ‘hasta el final’ surprinde moștenirea ei durabilă. În ultimul an, hotărârea ei s-a confruntat cu provocări fără precedent, în timp ce a înfruntat cu curaj eforturile regimului Maduro de a submina voința poporului venezuelean.”

Maria Machado a fost inclusă, în 2006, de publicația National Review, în lista intitulată ”Femeile pe care lumea ar trebui să le cunoască”; în octombrie 2014, a primit premiul ”Charles T. Manatt 2014” din partea Fundației Internaționale pentru Sisteme Electorale; în iunie 2015, Consiliul Local Cadiz (Spania) i-a acordat premiul ”Libertad Cortes de Cadiz”, alături de Antonio Ledezma și Leopoldo Lopez. În 2018, a primit Premiul pentru Libertate din partea Centrului Liberal Internațional Suedez (SILC), iar BBC a numit-o între ”Cele mai influente 100 de femei din lume”. În plus, federația Liberal International i-a acordat Premiul pentru Libertate 2019 pentru lupta sa pentru libertate, liberalism și drepturile omului, mai amintește biografia publicată pe https://worldfellows.yale.edu/. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Minoră dispărută, găsită de jandarmi în apropierea unei biserici din Botoșani

Publicat

Publicitate

Joi seară, în jurul orei 20.00, un echipaj de jandarmerie a depistat, în apropierea Bisericii Roset din municipiul Botoșani, o minoră care figura în bazele de date ca dispărută, în urma unei alerte introduse de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

După identificare, fata în vârstă de 17 ani a fost predată polițiștilor botoșăneni, iar ulterior a fost internată la Secția de Pediatrie a Spitalului Mavromati.

După finalizarea activității, jandarmii au informat Biroul SIRENE România în legătură cu depistarea minorei dispărute..
Biroul SIRENE România a fost înființat în anul 2004 și a devenit operațional 24/7 din anul 2010. SIRENE este acronimul pentru Supplementary Information Request at the National Entries (Solicitare de informații suplimentare la intrarea pe teritoriul național).
Acesta este responsabil cu schimbul de date și informații privind semnalările referitoare la persoane și bunuri, introduse de Statele Membre și asociate UE, în Sistemul de Informații Schengen (SIS).

Citeste mai mult

Eveniment

Jandarmii din Săveni s-au întâlnit cu elevii de la Liceul Teoretic ,,Dr. Mihai Ciucă”, în cadrul Campaniei preventiv-educative ,,Alege să fii fair-play!”

Publicat

Publicitate

La activitate au participat peste 100 de elevi și cadre didactice și a fost organizată sub forma unui dialog cu privire la prevenirea faptelor antisociale la manifestările publice cu caracter sportiv, fiind abordate și aspecte despre siguranța școlară, evitarea victimizării și a bullyingului, precum și consecințele legale ale săvârșirii unor fapte de natură penală sau contravențională.

În anul școlar 2025 – 2026, pe lângă campania menționată, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va derula la unitătile de învățământ din competență încă două campanii destinate elevilor, respectiv ,,Patrula prieteniei”, care se adresează claselor primare și ,,Școala ta în siguranță”, pentru elevii de gimnaziu.

În vederea desfășurării cu eficiență a acestor campanii preventiv-educative, inițiate la nivel național de Jandarmeria Română, au fost desemnați ofițeri și subofițeri cu experiență din structurile operative de ordine publică, pentru gestionarea activităților și evaluarea impactului acestora în mediul școlar.

Citeste mai mult

Eveniment

Polițist din Botoșani, cercetat penal pentru fapte de corupție și abuz în serviciu

Publicat

Publicitate

Joi, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani, la delegarea și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la domiciliul unui agent de poliție din cadrul IPJ Botoșani – Poliția Orașului Ștefănești – Formațiunea Rutieră și trei mandate de aducere a unor suspecți, polițiști în cadrul aceluiași inspectorat.

În cauză,  se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, folosirea, în orice mod, direct sau indirect de informații ce nu sunt destinate publicității, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, omisiunea sesizării, favorizarea făptuitorului, fals intelectual, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În fapt, în perioada aprilie-septembrie 2025, în calitate de polițiști rutieri, cu intenție, nu au procedat la constatarea unor infracțiuni și contravenții, săvârșite de anumiți conducători auto depistați că au încălcat normele privind regimul rutier.

În același timp, există presupunerea rezonabilă că unul dintre polițiști desfășura activități specifice unui administrator, respectiv se ocupa de administrarea unei societăți comerciale, în ceea ce privește întocmirea și semnarea documentelor, negocierea contractelor, întreținerea bunurilor din patrimoniul întreprinderii, aprovizionarea, precum și transportul mărfurilor din obiectul de activitate al întreprinderii, utilizând personal autocamioanele din patrimoniul acesteia, în scopul obținerii de profit.

Procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și a instituit măsura controlului judiciar cu privire la agentul de poliție în cauză.

În temeiul delegărilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au desfășurat activități procedurale și au întocmit acte de urmărire penală în cauză. La efectuarea percheziției domiciliare s-a beneficiat de sprijin din partea Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, precum și din partea Direcției de Operațiuni Speciale.

Publicitate

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending