Accident grav pe E85, în apropierea localităţii sucevene Fântâna Mare. Şase oameni au ajuns la spital, după un impact frontal între două autoturisme, scrie observatornews.ro. 

Atenţie, urmează detalii cu puternic impact emoţional. Printre victime s-au aflat şi doi copii de 8 şi 12 ani. Din fericire, toţi au fost transportaţi la unitatea medicală conştienţi.

Accident rutier produs intre două autoturisme, pe raza localității Fântâna Mare, fără persoane încarcerate.

Intervin pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ. Una dintre persoanele implicate a refuzat îngrijirile medicale, iar celelalte șase au fost evaluate de personalul medical aflat la fața locului.

Echipajele medicale au fost suplimentate cu un echipaj SAJ. Cele șase persoane evaluate medical, printre care și doi minori (de 8, respectiv, 12 ani), au fost transportate la spital. Toate sunt conștiente și cooperante.

Domnul nostru Iisus Hristos, după întoarcerea Sa din Egipt, vieţuia în Galileea, în cetatea Sa, Nazaret, unde crescuse, tăinuindu-şi înaintea oamenilor puterea şi înţelepciunea dumnezeirii Sale, până la vârsta de treizeci de ani, pentru că nu era îngăduit cuiva dintre iudei, mai înainte de 30 de ani, să aibă rânduiala de dascăl sau de preot.

Pentru aceasta nici Domnul Hristos până la aceşti ani nu a început propovăduirile Sale, nici nu Se arăta că este Fiul lui Dumnezeu şi Arhiereul cel mare, Care a străbătut cerurile până ce s-a împlinit numărul anilor Lui. Ioan Botezătorul a venit în părţile Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei, întru iertarea păcatelor. Deci, venea la dânsul toată latura Iudeei şi a Ierusalimului, şi se botezau toţi de la dânsul, în râul Iordanului, mărturisindu-şi păcatele. Atunci a venit şi Iisus din Galileea la Iordan, ca să fie botezat de Ioan.

El a venit într-acea vreme, după ce Ioan spusese mai înainte poporului despre El, zicând: Vine în urma mea Cel mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg curelele încălţămintelor Lui.  Deci, eu v-am botezat pe voi cu apă, iar Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt. După aceste cuvinte, a venit Iisus ca să Se boteze, cu toate că nu-I trebuia aceasta, ca unul Care era preacurat, fiind născut din Preacurata şi Preasfânta Fecioară, El Însuşi fiind izvorul a toată curăţia şi sfinţenia. Însă Cel ce a luat asupra Sa păcatele a toată lumea a venit la râu ca să sfinţească apele cu Botezul. A venit la ape ca să curăţească firea lor; a venit să Se boteze ca să ne pregătească baia sfântului Botez. A venit la Ioan, pentru ca acesta să fie pentru dânsul martor nemincinos, văzând pe Duhul Sfânt pogorându-se peste Cel pe Care-L boteza şi auzind glasul Tatălui de sus. După Botezul Său, Domnul a ieşit îndată din apă, adică n-a zăbovit; căci se povesteşte că Sfîntul Ioan Botezătorul, pe fiecare om care se boteza de dânsul, îl afunda până la cap şi-l ţinea astfel până ce-şi mărturisea toate păcatele sale şi numai după aceea îi afunda şi capul şi îl lăsa să iasă din apă; pentru aceasta, zice Evanghelia, că a ieşit îndată din apă. Ieşind Domnul din râu, I s-au deschis cerurile, strălucind de sus o lumină în chip de fulger, iar Duhul lui Dumnezeu S-a pogorât spre Domnul, Cel ce S-a botezat, arătându-se în chip de porumbel. Întocmai cum în zilele lui Noe, porumbiţa a vestit micşorarea apelor, tot asemenea şi încetarea înecării păcatului a însemnat-o porumbelul.

Duhul Sfânt s-a arătat în chip de porumbel, pentru că acea pasăre este curată, blândă, iubitoare de oameni, fără de răutate şi nu stă în locuri necurate. Tot asemenea şi Duhul Sfânt este izvorul curăţiei, noianul iubirii de oameni, învăţătorul blândeţii, rânduitorul binelui şi fuge de la cel care se tăvăleşte în tina cea necurată a păcatului, fără de pocăinţă. Pogorându-se Duhul Sfânt ca un porumbel spre Domnul nostru Iisus Hristos, s-a auzit un glas din cer, zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit. Aceluia se cuvine slava în veci. Amin.

SFINŢIREA CEA MARE A APEI

Reînnoirea Botezului şi sfinţire a vieţii creştinului în lume
În ziua sărbătorii Botezului Domnului, la finalul Sfintei Liturghii, se săvârşeşte Sfinţirea cea Mare a apei. Această apă pe care Duhul Sfânt o sfinţeşte este apă de binecuvântare, apă de sfinţire a sufletului şi a trupului şi a naturii înconjurătoare, dar şi izvor de bucurie pentru oamenii care o primesc cu credinţă, evlavie şi dragoste. Sfinţirea cea Mare a apei sau Aghiasma Mare, care se săvârşeşte numai cu prilejul sărbătorii Botezului Domnului, este una dintre ceple mai frumoase slujbe ale Ortodoxiei. Sfinţirea cea Mare a apei are mai multe părţi, iar prin conţinutul ei scoate în evidenţă mai întâi iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, iubire arătată în Întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi în Botezul Său în Iordan.

De aceea, rugăciunile şi cântările acestei zile fac legătura între Naşterea Domnului şi Botezul Domnului, dar şi între Botezul Mântuitorului şi mântuirea oamenilor, a celor care cu credinţă şi bucurie au primit Botezul în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. La sărbătoarea Botezului Domnului se sfinţeşte firea apelor, aşa cum ne spune o cântare din această slujbă: „Astăzi se sfinţeşte firea apelor”. Astfel, Biserica ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos este preamărit astăzi în mod deosebit de către întreg Universul, de creaţia întreagă. De ce? Pentru că El a venit să mântuiască pe oameni, dar şi să pregătească un cer nou şi un pământ nou.

Astăzi se sfinţeşte creaţia întreagă ca pregătire a ei pentru înnoire şi transfigurare în cerul nou şi pământul nou din Împărăţia cerurilor. Frumuseţea şi bogăţia rugăciunilor din slujba numită Sfinţirea cea Mare a apei ne îndeamnă să fim cu luare aminte. Numai atunci primim binecuvântare cu adevărat şi ne foloseşte gustarea apei sfinţite, când ascultăm slujba sfinţirii ei cu credinţă, cu frică de Dumnezeu şi cu dragoste. Dacă o primim cu credinţă şi cu evlavie, în primul rând, Aghiasma Mare ne sfinţeşte sufletele şi trupurile noastre, casele noastre şi tot spaţiul în care ne desfăşurăm activitatea. Prin această sfinţire a naturii cu apă sfinţită, Biserica Ortodoxă arată că Dumnezeu trebuie mărturisit şi lăudat nu numai în biserică, ci şi în afara ei. Iar noi trebuie să fim creştini nu doar în zi de duminică, ci creştini în toate zilele, în orice loc ne-am afla.

Apa sfinţită ne aduce aminte că suntem botezaţi cu apă şi cu Duh Sfânt şi suntem creştini, fii ai lui Dumnezeu-Tatăl după har în iubirea Lui nesfârşită faţă de Fiul Său Iisus Hristos Care S-a făcut Om, din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor. Aghiasma Mare se gustă pe nemâncate timp de opt zile, pentru că ea ne cheamă să căutăm viaţa şi bucuria veşnică în iubirea Preasfintei Treimi (cifra 8 fiind simbolul veşniciei şi al infinitului). În al doilea rând, Aghiasma Mare ne aduce vindecare de boli sufleteşti şi trupeşti.

Trăim într-o vreme în care omul este foarte încercat de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti. Însă boala sufletească cea mai mare este păcatul, adică lipsa de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri. În acest sens, apa sfinţită ne vindecă, întrucât ne înmulţeşte credinţa şi dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri. În al treilea rând, Aghiasma Mare ne aduce eliberare de patimi şi alungarea duhurilor celor rele. Foarte adesea, omul simte că deşi doreşte să facă binele, totuşi nu are putere suficientă pentru a săvârşi binele, deoarece duhul cel rău îl îndeamnă pe om să săvârşească răul.

Însă apa sfinţită îi dă omului putere să biruiască ispitele şi să ducă lupta cea nevăzută împotriva duhurilor rele, prin rugăciune, post, spovedanie şi Împărtaşanie. De aceea, să ne rugăm Domnului Iisus Hristos să ne dăruiască bucuria de a fi binecuvântaţi cu apa sfinţită, noi şi casele noastre, cei dragi ai noştri şi toate activităţile noastre, pentru ca viaţa noastră să fie lumină din lumina lui Hristos şi bucurie din bucuria sfinţilor, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire.

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 5 ianuarie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 5 ianuarie 2025:

Loto 6 din 49:  44, 42, 5, 6, 40, 13

Loto 5 din 40:  6, 29, 30, 7, 14, 28

Joker:  45, 16, 9, 5, 39 +8

Noroc: 7, 5, 7, 7, 4, 6, 5

Super Noroc: 9, 3, 9, 0, 0, 1

Noroc Plus:  2, 2, 2, 6, 7,1

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

Cristian Pătrăşconiu, în „România literară” nr. 12 din 2019, publică un interviu cu scriitoarea  Clara Uson, autoarea romanului „Fiica Estului”. Reţinem: 1. „În ce mă priveşte, nu cred că am dat vreodată textul perfect; prin urmare, cu fiecare text nou, cu fiecare carte nouă încerc să scriu şi mai bine”; 2. „…am intenţionat să fiu mai mult decât epică în ceea ce am scris. Ştiu că o asemenea ţintă este foarte ambiţioasă. Dar am considerat că trebuie să încerc să fac ceva mai mult decât să povestesc; 3. „Un scriitor poate să pună, într-un discurs coerent, suficient de multe detalii despre contradicţiile naturii umane”; 4. „Scriitorii nu scriu despre ceva totalmente rău sau totalmente bun. Scriitorii nu sunt sau nu trebuie să fie în primul rând profesori de etică. Alb şi negru. Nu”; 5. „A fi scriitor este despre ceea ce e la mijloc, despre spaţiile acestea intermediare dintre alb şi negru, atât de generoase. Viaţa e gri şi despre această viaţă, despre acest gri scriu astăzi scriitorii”; 6. „Cehov, un scriitor de care mă simt, şi afectiv, foarte apropiată, a fost acuzat de către unii dintre contemporanii săi că textele sale „nu au morală”, că nu sunt morale. Cred că nici nu e nevoie. Nu trebuie să judeci, să dai sentinţe; trebuie doar să spui, să povesteşti”; 7. „O lecţie importantă pe care o învăţăm din istorie este aceea că nu învăţăm mai nimic din istorie”; 8. „Istoria poate fi manipulată pentru a inocula ură şi teamă”; 9. „Scriitorii, poeţi sau prozatori, pot face oamenii să înţeleagă mai bine ceea ce trăiesc şi îi pot apropia unii de alţii”;

Adrian Mureşan, în „Dilema veche” nr. 783 din 2019,  reia un sfat al lui Nicolae Steinhardt către ucenicul său Radu Săplăcan: „Fiţi deci tare pe avantajoasa poziţie adoptată. Nu vă lăsaţi amăgit şi tulburat de enunţări tăioase. Obrăznicia nu-i recomandabilă în viaţa de toate zilele.  Acolo-s bune respectul, cuviinţa, amabilitatea. În domeniul ideilor nu-i aşa: aici rostirile şi sloganele găunoase va să fie – cu hotărâre şi necruţare – înfruntate, ba, de este trebuinţă, demascate, despicate, spintecate, ca balaurii; pulverizate…” ( vezi Nicolae Steinhardt, „Escale în timp şi spaţiu, Polirom, 2010); 

Ca un mare consumator de lactate, dar şi fiindcă ne aflăm în anul omagierii satului românesc, nu puteam să nu apreciez articolul lui Lorin Niculae, intitulat „Vacile”. Scris în urma unei discuţii cu Jozsef Banyasz, ţăran cu studii superioare de teologie din Suseni şi hotărât să crească vaci, merită să reţinem: 1. „Ţăranul avea satisfacţia recoltei doar după ce muncise din greu pentru ea. În ceea ce mă priveşte, eu sunt un ţăran leneş, care foloseşte tot felul de scurtături: am aspirator ca să urc fânul, am termometre,  malaxoare electrice, calorifere şi Internet. Cu toate acestea, să creşti vaci nu este foarte uşor: trebuie să te scoli din pat în fiecare dimineaţă la 5, să le duci apă, indiferent dacă este vacanţă sau duminică, trebuie să te trezeşti noaptea, dacă latră câinele, să nu vină lupul sau ursul, trebuie să aduni bălegarul, ca să le asiguri un mediu curat…”; 2. „Sunt foarte inteligente vacile, dar încă nu le-am putut învăţa la litieră…Iarba pe care o mănâncă trebuie să fie bună, pentru a fi fericite…”; 3. „O vacă dintr-o fermă îşi merită furajarea continuă pentru că dă suficient lapte, la fel ca omul care, muncind eficient, îşi merită salariul. Însă a da lapte într-o fermă de ciment, fără a simţi iarba sau soarele, comunicând doar cu o mulgătoare electrică, este ca şi când ai lucra nemişcat într-un birou, ai interacţiona doar cu un ecran…”; 4. „La vacă şi la om, deopotrivă, calitatea vieţii înseamnă să trăieşti în armonie cu natura, controlând-o fără a o înjosi, înseamnă să te poţi baza pe cei din jurul tău, să ai prieteni, afecţiune, să iubeşti şi să fii iubit, să fii apreciat şi să ai stimă de sine”; 

„Contemporanul – ideea europeană” nr. 2 din 2019 şi-a pus toate paginile la dispoziţia unei idei: omagierea directorului său, Nicolae Breban, la împlinirea vârstei de 85 de ani.  Reţinem din interviul pe care îl acordă Mihaelei Helmis: 1. „Toată tinereţea mea împreună cu prietenul meu cel mai apropiat, singurul meu egal în literatura română de astăzi, Nichita Stănescu, noi doi ne-am petrecut serile şi nopţile nu numai în discuţii, ci şi în lupte ca să convingem”; 2. „Eu sunt un constructor, romanul e o construcţie, una din cele mai teribile în afară de sistemele filosofice, o construcţie în care literatura română e foarte, foarte slabă”; 3. „După părerea mea Balzac a propus o lume, iar Stendhal a fost primul mare psiholog al romanului mondial”; 4. „…mi-am găsit propriile mele teme. De fapt, era o singură temă, pe care eu o numesc temă obsesivă, pentru care am fost şi atacat sub comunism enorm, tema relaţia între stăpân şi sclav, între stăpân şi serv. După 20 de ani am descoperit această temă în „Fenomenologia spiritului” de Hegel. Apoi am descoperit-o la Dostoievski şi la câţiva, foarte puţini. În câteva piese de Shakespeare, de pildă. Deci, asta a fost tema mea ax, cum îi zic eu, axul întregii mele opere până astăzi”; 5. „Am încercat să înţeleg cel mai mare fenomen cultural al Europei, Renaşterea, pe care, din păcate, cultura română şi românii n-au trăit-o; cultura română nu-i îmbibată, nu-i fundată de Renaştere, de aceea unii vorbesc de lipsa de organicitate a culturii noastre şi de tentaţia spre imitaţie”

Tudor Nedelcea, în „Lumina literară şi artistică” nr. 5(26) din 2016, despre Marin Sorescu: „…a fost directorul Editurii „Scrisul Românesc” (1990-1996), eu fiindu-i subaltern. Avea, într-adevăr, geniu. Era introvertit, timid. Sub modestia sa de origine ţărănească, era un OM, drept, cu drag de Dumnezeu (a reparat, cu ajutorul lui IPS Nestor, biserica din satul său natal, Bulzeşti), om ce-şi iubea sincer confratele, chiar şi pe cei care i-au făcut mult rău (şi nu sunt puţini), trei scriitori reclamându-l Academiei Suedeze spre a-l deposeda de Premiul Nobel, pe care-l merita pe deplin. A fost poet, prozator, dramaturg, eseist, critic şi istoric literar, traducător, pictor. Îşi iubea cu sinceritate ţara, valorile cultural naţionale, pe creatorii acestora. Ca ministru al culturii, auzind că la Târgu Jiu vântul şi viscolul au doborât un copac pe un scaun din Ansamblul „Brâncuşi”, a plecat imediat în Gorj, pe o vreme total nefavorabilă, spre a lua măsurile de rigoare. Avea mult umor, preţuia ţăranul, de la care a cules atâtea întâmplări pentru ciclul „La Lilieci”. Merita mai multă consideraţie din partea confraţilor (a fost nevoit să-şi dea demisia din Uniunea Scriitorilor);