CFR Călători nu va intra în faliment și nici nu se pune problema sistării activității sale, se arată într-un comunicat al companiei remis luni AGERPRES.
Potrivit sursei citate, conducerea CFR Călători va avea în cursul zilei de luni mai multe întâlniri cu reprezentanții celorlalte autorități de resort, cu scopul identificării de soluții pentru găsirea de resurse financiare necesare desfășurării activității.
‘Urmare a problemelor reclamate de companie (…), în cursul zilei de astăzi vor avea loc mai multe întâlniri la care, alături de CFR Călători, vor participa și reprezentanții celorlalte autorități de resort. Conducerea CFR Călători are convingerea că se vor găsi modalitățile prin care se vor asigura resursele financiare necesare pentru a nu fi afectată activitatea în desfășurare a companiei la acest moment. Sigur, situații dificile au mai existat de-a lungul timpului, dar de fiecare dată au fost identificate modalitățile prin care acestea să fie depășite. Nu este o opinie, este o certitudine reliefată prin activitatea de transport feroviar de călători dintotdeauna. Referitor la anumite abordări existente în prezent în spațiul public, menționăm că nu se pune problema sistării activității companiei sau falimentul CFR Călători. Mențiunea de ‘faliment’ se regăsește în acest comunicat numai pentru a fi foarte clar că nu există un astfel de pericol’, se arată comunicat.
În urmă cu două zile, CFR Călători reclama, într-un comunicat, subcompensarea și diminuarea veniturilor prognozate pentru anul 2025 care pun în pericol transportul public de călători.
‘Situația prezentată în adresa conducerii CFR Călători către autoritățile în domeniu reprezintă o radiografie a situației financiare existente în acest moment prezentând, în același timp, provocările reale cu care se confruntă compania’, se arată într-o postare pe site-ul societății feroviare.
CFR Călători a precizat că intenționează, de asemenea, prin prezentarea acestei situații, să coopteze toate autoritățile cu implicații în prevenirea accentuării dezechilibrelor financiare pe fondul subcompensării serviciului public.
‘Astfel, acordarea unei compensații pentru serviciul public sub nivelul anului 2024 reprezintă mai mult decât o provocare și ar putea conduce în final la apariția unui blocaj cu efecte nedorite asupra sistemului feroviar în integralitatea lui, cu atât mai mult cu cât unele modificări legislative sunt de natură a accentua aceste dezechilibre, modificări care se suprapun peste diminuarea veniturilor prognozate pentru anul 2025 prin neasigurarea de către Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF) a celor 12 rame aferente primului Contract de servicii publice licitat și adjudecat de CFR Călători, întârzierile în furnizare fiind semnificative’, se scrie în comunicatul societății, remis sâmbătă AGERPRES.
La rândul său, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a notat pe pagina sa de Facebook că a luat act de informațiile apărute în spațiul public privind dificultățile financiare ale CFR Călători și riscul afectării circulației trenurilor.
‘Având în vedere rolul esențial al CFR Călători în asigurarea serviciilor de transport public contractate de ARF, inclusiv operarea materialului rulant achiziționat din fonduri europene, considerăm absolut necesară o clarificare instituțională urgentă. În acest sens, ARF transmite o invitație oficială conducerii CFR Călători pentru o întâlnire luni, 16 iunie 2025, la sediul instituției, în vederea identificării soluțiilor legale și operaționale’, a notat sâmbătă ARF.
Potrivit unui document obținut de AGERPRES, compensația alocată CFR Călători pentru transportul feroviar public de călători pentru anul 2025 este de doar 1,739 miliarde lei, insuficientă pentru acoperirea costurilor de exploatare ale societății. Practic, compensația aferentă lui 2025 reprezintă doar 80% din cea alocată anul trecut, în condițiile în care veniturile din transportul de călători sunt diminuate față de 2024 prin aplicarea prevederilor din OUG nr. 156/2024, iar cheltuielile sunt cel puțin aceleași.
‘Având în vedere că până în prezent ARF nu a încheiat încă un Act Adițional la Contractul de servicii publice 2022-2032, conform prevederilor contractuale, CFR Călători încasează o compensație lunară de 1/12 din buget în cuantum de doar 132.140 mii lei, insuficientă pentru acoperirea cheltuielilor lunare, în condițiile în care și veniturile din transportul de călători sunt mai mici cu cea 10% față de 2024. Precizăm că pentru anul trecut SNTFC CFR Călători primea un tarif unitar pe tren-km în cuantum de 44,73 lei, ceea ce asigura o compensație lunară de aproximativ 180.000 mii lei’, se arată în document.
Obligațiile lunare de plată curente ale societății sunt de aproape 365 milioane lei, iar încasările proprii lunare din vânzarea de bilete sunt în medie 50 milioane lei (mai mult sau mai puțin în funcție de perioada anului).
‘Încasarea unei compensații diminuate coroborată cu diminuarea veniturilor din transportul de călători determină o lipsă acută de lichidități, ceea ce va duce la creșterea datoriilor restante a CFR Călători către CNCFR și alți furnizori, majorarea cheltuielilor cu penalitățile calculate de furnizori, achiziționarea, cu întârziere a materialelor și pieselor de schimb necesare bunei funcționari a materialului rulant cu o vechime de peste 30 de ani, disfuncționalități în activitate. De asemenea, precizăm faptul că societatea lucrând cu furnizori de stat în proporție de 70%, aceștia au aplicat indexarea tarifelor conform Ordonanței 156/2024, ceea ce a dus la o creștere a cheltuielilor față de anul trecut (energie, tarife AFBR, AG1FER, prestații Informatica Feroviara pentru, programul de ticketing etc.). Precizăm că la SNTFC CFR Călători 95% din cheltuielile lunare sunt strict legate de buna desfășurare a obligației de serviciu public (taxa de utilizare a infrastructurii, motorina, energie de tracțiune, personal, reparații, mentenanță), iar în prezent, din cauza lipsei de lichidități acute, suntem în pericol de oprire a traficului’, conform documentului trimis de CFR Călători reprezentanților ministerului de resort, Consiliului de Administrație și sindicatelor din domeniu.
Reprezentanții companiei de stat atrag atenția că se confruntă în prezent cu o situație financiară extrem de dificilă, iar rezultatul financiar pe primele 4 luni ale anului 2025 este unul negativ, pierderea fiind de 134,968 milioane lei. De asemenea, datoriile CFR Călători se ridicau la 13 iunie la 510 milioane lei, cele mai mari sume fiind datorate CFR SA, respectiv 110 milioane de lei, și furnizorilor de motorină – 95 milioane lei.
‘Mai mult, suntem în perioada sezonului estival iunie – septembrie în care cerințele de trafic ating maximul anual, ceea ce, pe lângă aspectul benefic al obținerii unor venituri medii lunare superioare veniturilor celorlalte luni, necesită și disponibilizare de fonduri pentru pregătirea și menținerea unui nivel corespunzător al parcului de material rulant. Astfel, sezonul estival, cu debut 15 iunie, necesită un parc suplimentar de material rulant de peste 150 vagoane (ceea ce reprezintă peste 15% din parcul activ) și 40 de locomotive, imposibil de asigurat, imposibilitatea fiind generată de aspecte cum ar fi: subcompensarea critica îndelungată, neplata integrală a facilităților de călătorie pentru anul 2022 – rest de plată peste 58.000 mii lei, plata cu întârziere a facilităților aferente anului 2025 etc. Precizăm că pentru perioada 2019-2023 SNTFC CFR Călători a efectuat un audit extern având ca obiect subcompensarea, iar rezultatul final a fost că pentru anii 2019-2023 subcompensarea a fost în cuantum de 1.800.000 mii lei, cu consecințe grave asupra cash flow-ului companiei’, relevă documentul.
În aceste condiții, operatorul feroviar de călători consideră că este de extremă urgență aprobarea unui act adițional la contractul de servicii publice cu o valoare unitară a compensației care să respecte prevederile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 și ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, conform cărora compensația pentru transportul feroviar de călători reprezintă diferența dintre costuri și venituri de operare la care se aplică o cotă rezonabilă de profit.
‘De altfel, având in vedere datoriile restante către furnizori, am fost notificați de către furnizorul de motorină asupra faptului că se opresc livrările de motorină pentru locomotive dacă nu se achită datoria restantă. Astfel, vă înștiințăm că suntem în situația de a anula trenurile pe secțiile neelectrificate, precum și oprirea activității de manevră efectuată cu locomotive Diesel. Astfel, vom fi obligați la o diminuare a activității prezente, în fapt anularea circulației unor trenuri de călători, cu impact negativ atât asupra pieței de transport de călători, cât și asupra celorlalte companii/structuri din domeniul feroviar care funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (CFR SA, Electrificare CFR, Informatica Feroviară, Telecomunicații CFR etc.) diminuarea activității urmând a fi proporțională cu impactul neasigurării compensației în realizarea unui minim echilibru financiar. Neavând un orizont de timp în rezolvarea problemelor menționate, suntem puși în situația de a suspenda vânzarea biletelor cu anticipație’, conform documentului.
De asemenea, Societatea de Reparații Locomotive Brașov, filială a CFR Călători, care se află sub supravegherea ANAF, cu un plan de reorganizare aprobat, riscă intrarea în faliment deoarece operatorul de transport nu își mai poate achita prestațiile față de ei, iar aceștia la rândul lor nu-și mai pot achita ratele către ANAF.
‘Având în vedere cele de mai sus vă aducem la cunoștință că operatorul de stat este în imposibilitatea de a mai efectua plăți către furnizori, printre aceștia fiind și furnizori feroviari cum ar fi CNCFR SA, Electrificare SA, Informatica Feroviară, Telecomunicații SA etc, fapt care poate crea dezechilibre în plata salariilor și la aceste companii. Față de cele prezentate de mai sus, vă atragem atenția că CFR Călători se află în situația de a intra în incapacitate de plată, cu implicații grave în asigurarea obligației de serviciu public conform Contractului de Servicii Publice, prin oprirea traficului’, mai arată documentul. AGERPRES