Connect with us

Eveniment

Un om de afaceri din DARABANI are succes cu piese la imprimante 3D. A început cu o firmă mică și acum are clienți în toată lumea

Publicat

Publicitate

Un antreprenor de 37 de ani din Darabani, județul Botoșani, a reușit să transforme o firmă de apartament într-un jucător pe piața mondială în domeniul produselor executate cu imprimante 3D, producând pentru chinezi, americani, elvețieni sau japonezi. Acum, speră să realizeze și o mică fabrică, scrie Adevărul.

Darabani este cel mai nordic oraș din România, aproape de malurile Prutului. Este o localitate destul de săracă și îndepărtată, din județul Botoșani, localnicii fiind nevoiți, de exemplu, să străbată aproape 80 de kilometri până în municipiul reședință de județ. Mulți localnici au ales să plece la muncă în străinătate din cauza lipsurilor, dar și a perspectivelor reduse, mai ales din anii 90 și începutul anilor 2000.

În pofida neajunsurilor, un tânăr din Darabani a reușit să pornească o afacere, în orașul natal, care începe să aibă un succes tot mai mare. Eusebiu Catrinescu (37 de ani) a fost mereu pasionat de tehnologie, mai ales de calculatoare și dispozitive asociate. Acum trei ani, și-a deschis o firmă cu obiecte și componente realizate la imprimantele 3D, iar rezultatele sunt uimitoare.

De la o firmă de apartament cu mărturii pentru nuntă la comenzi în toată lumea

Povestea afacerii lui Eusebiu a pornit odată cu nevoia de a face niște mărturii mai speciale pentru propria nuntă. Fiind pasionat de tehnologie, le-a făcut la imprimanta 3 D. De atunci a început să printeze diferite obiecte pe care a încercat să le comercializeze. Evident, deja își deschisese o firmă, care opera cu o singură imprimantă 3 D. Lucrurile se mișcau destul de greu, iar clienții erau puțini, menționează Adevărul.

Antreprenorul dărăbănean a investit în mai multe imprimante

Publicitate

„La început, nu prea găseam comenzi. Erau cerute doar piese mici pentru diferite reparații. În plus, în România există ideea asta că produsul la imprimanta 3D este doar o piesă din plastic. Dar ea este făcută strat cu strat, exact după dimensiunile și formele cerute de client”, mărturisește tânărul antreprenor.

Succesul a venit după ce Eusebiu Catrinescu a descoperit o platformă online unde producătorii puteau găsi mult mai ușor clienți din toată lumea.

„Am căutat și am găsit această platformă care aduce împreună cererea cu oferta. Este la nivel mondial. Din acel moment, am început să am comenzi din toată lumea”, spune Eusebiu.

Piese pentru clienți din China, Elveția, SUA și Marea Britanie
Pentru a face față noii realități, Eusebiu Catrinescu a investit tot ce a obținut din producție în noi imprimante. Astăzi are 17 imprimante 3 D, dintre care două de mare finețe, capabile să producă piese până la dimensiunea de 360 de milimetri. În plus, una dintre imprimante imprimă rășina. Odată cu extinderea producției, tânărul a început să primească comenzi din toată lumea, inclusiv din Statele Unite ale Americii sau din Extremul Orient.

O parte din obiectele produse la Darabani

„În momentul de față, produc la nivel global. Sunt clienți din China, Japonia, SUA, Elveția și Marea Britanie”, spune Catrinescu.

Piesele executate sunt diverse, de la cele pentru industria auto și până la componente pentru calculatoare. Produce chiar și piese industriale, obiecte de uz casnic și piese vestimentare, precum cravate, dar și încălțăminte, curele sau rame de ochelari.

Momentan, are puțini angajați, dar speră să se extindă, mai ales că există destulă cerere.

„Vrem să extindem producția pe partea industrială”
În anul 2024, Eusebiu Catrinescu vrea să construiască o mică fabrică cu peste 20 de angajați. Evident, totul bazat pe produse cu imprimante 3 D. Totul va fi realizat prin reinvestirea câștigurilor.

„Vom începe demersurile pentru construirea unei fabrici la standarde europene, prin reinvestirea câștigurilor. În cinci ani aș vrea să producem piese 3 D din metal și să extindem producția pe partea industrială”, conchide Catrinescu.

Sursa: Adevărul

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Un tânăr de 34 ani, din municipiul Dorohoi, s-a urcat la volan beat criță. Polițiștii au descoperit că nu avea permis

Publicat

Publicitate

Sâmbătă, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 34 ani, din municipiul Dorohoi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

 

În fapt, la data de 02 august 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Hudești, un autoturism, condus de către un tânăr, de 34 ani, din municipiul Dorohoi. Întrucât, conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

În același context, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr reținut pentru amenințare, după ce a agresat verbal o femeie în prezența polițiștilor

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr din localitatea Prăjeni, bănuit de comiterea infracțiunii de „amenințare”.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în aceeași zi, tânărul ar fi adresat amenințări cu moartea unei femei din localitate, incidentul având loc chiar în prezența polițiștilor.

Cel în cauză a fost condus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, urmând ca în funcție de probatoriul administrat să fie dispuse măsuri legale.

Citeste mai mult

Eveniment

Copil de 4 ani, dat dispărut din Durnești, găsit în siguranță de polițiști, la scurt timp după alertare

Publicat

Publicitate

Luni, poliția a fost sesizată cu privire la dispariția unui copil de 4 ani, lăsat în grija bunicii, în localitatea Durnești, județul Botoșani.

Din primele verificări a rezultat că minorul, aflat pe gardul care împrejmuiește curtea locuinței, ar fi fost luat de două persoane necunoscute, urcat într-un autoturism de culoare neagră, iar ulterior, aceștia s-ar fi deplasat într-o direcție necunoscută.

În regim de urgență, au fost alertate structurile de poliție din județele Botoșani, Iași, Vaslui, Galați și Brăila, pentru a sprijini în identificarea persoanelor implicate și localizarea minorului.

Ca urmare a acțiunilor operative desfășurate, în jurul orei 11:10, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au depistat, pe raza localității Popricani, autoturismul în cauză, precum și copilul, care se afla în compania tatălui său biologic, domiciliat în județul Brăila.

Persoanele implicate au fost conduse la sediul Poliției pentru continuarea cercetărilor și stabilirea circumstanțelor exacte ale evenimentului.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Prevenirea începe cu dialogul: Polițiștii de Siguranță Școlară, față în față cu adolescenții, la „Zilele Nordului”

Publicat

Publicitate

În weekendul trecut, cu ocazia Festivalului „Zilele Nordului”, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au fost prezenți la Darabani, unde au desfășurat activități de prevenire adresate adolescenților și părinților.

Discuțiile interactive au abordat subiecte importante precum:

răspunderea penală pentru implicarea în traficul și consumul de droguri;
efectele nocive ale consumului de substanțe interzise asupra sănătății fizice și psihice;
consecințele legale ale implicării în acte de violență.
În cadrul activităților, participanții au putut experimenta, prin intermediul ochelarilor speciali, modul în care consumul de droguri afectează percepția: dezorientare, alterarea culorilor, vedere dublă, dificultăți în aprecierea distanțelor, confuzie și alte efecte care pun în pericol siguranța personală.

Prevenirea consumului de substanțe psihoactive în rândul elevilor rămâne o prioritate pentru polițiști și în anul școlar 2025 – 2026.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending