13 primari, 10 viceprimari, 2 consilieri județeni și 2 tineri antreprenori din domeniul agricol s-au alăturat astăzi echipei PSD Botoșani, urmând ca la alegerile locale care vor avea loc pe 9 iunie 2024 să candideze pe listele Partidului Social Democrat.
În fiecare caz, inițiativa a aparținut noilor colegi, ca urmare a colaborării bune pe care au avut-o cu reprezentanții PSD din administrația publică locală și județeană, cu parlamentarii și cu reprezentanții social-democrați ai guvernului, în beneficiul comunităților pe care le reprezintă.
„Pentru noi este onoare că acești oameni gospodari, respectați în comunitățile lor, au decis să vină alături de noi, considerând că în PSD vor putea să facă mai mult pentru cei pe care îi reprezintă. Este o confirmare a faptului că am procedat corect, ca președinte al Consiliului Județean, când i-am sprijinit în proiectele dumnealor, chiar dacă erau de la alte partide. În fond, tot ce am făcut împreună a fost pentru cetățenii pe care îi reprezentăm în egală măsură și așa cum am subliniat de atâtea ori, facem administrație în folosul tuturor botoșănenilor. De acum, vom avea o colaborare și mai strânsă”, a declarat președintele PSD Botoșani, Doina Federovici.
La rândul său, deputatul Marius Budăi, președintele executiv al organizației județene, a ținut să sublinieze că noii colegi au fost cei care și-au dorit să intre în echipa PSD.
„Nu a fost o acțiune politică sau electorală. Este rezultatul unei colaborări administrative pe care o avem cu domniile lor de ani de zile. Și-au dorit să vină la PSD, convinși de politica social-democrată axată pe interesul cetățenilor. Ușa partidului nostru a fost și va fi tot timpul deschisă pentru oamenii harnici și de calitate. Le mulțumesc pentru încredere și le urez bun venit în PSD!”, a adăugat deputatul PSD, Marius Budăi.
Lista noilor colegi:
Publicitate
– Adrian Nistor – primarul comunei Brăești;
– Cătălin Gavril – primarul comunei Corlăteni;
– Viorel Ciobanu – primarul comunei Coțușca;
– Ionel Lucian Borfotină – primarul comunei Cristești;
– Daniela Stredie – primarul comunei Cristinești;
– Claudiu Ilaș – primarul comunei Dângeni;
– Marinel Moruz – primarul comunei Dimăcheni;
– Ștefan Dulgheru – primarul comunei Leorda;
– Verginel Gireadă – primarul comunei Mihai Eminescu;
– Dumitru Buzoianu – primarul comunei Românești;
– Marcel Chelariu – primarul comunei Suharău;
– Cozmin Iulian Epuraș – primarul comunei Stăuceni;
– Constantin Cocoreanu – primarul comunei Tudora;
– Ilie Munteanu – viceprimarul comunei Brăești;
– Marinel Bosac – viceprimarul comunei Corlăteni;
– Vasile Aghiniței – viceprimarul comunei Coțușca;
– Liviu Stănuc – viceprimarul comunei Cristești;
– Sorin Dumitru Bobișteanu – viceprimarul comunei Dângeni;
– Maria Pîntea – viceprimarul comunei Dimăcheni;
– Valerian Maloș – viceprimarul comunei Leorda;
– Valeriu Drobotă – viceprimarul comunei Mihai Eminescu;
– Marius Răschip – viceprimarul comunei Românești;
– Neculai Pachițanu – viceprimarul comunei Tudora;
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Nu lăsați candelele aprinse lângă perdele, haine sau pe obiecte care pot lua foc uşor. Ieri, din această cauză, într-o casă din localitatea Plugari, județul Iași, a izbucnit un incendiu. Când s-a produs evenimentul, proprietara, o femeie în vârstă de 80 de ani, era în altă cameră. Vecinii au observat că iese fum și au chemat pompierii. Tot ei au ajutat-o să iasă din interior.
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Plugari, dar și o ambulanță SAJ. Aceștia au constatat faptul că ardeau bunurile dintr-o cameră și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă. Au ars un pat și un dulap. Din fericire, femeia nu a avut de suferit în urma incendiului.
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu, vă mai recomandăm să nu lăsați candelele sau lumânările aprinse nesupravegheate și să le stingeți înainte de a adormi sau de a părăsi locuința.
Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului – 14 aprilie
Sfântul Pahomie, încă din tinereţile lui, era iubitor de Hristos, doritor de viaţă pustnicească, având o fierbinte dragoste către Dumnezeu. Intrat în mânăstire ca tânăr frate ascultător şi evlavios. Sfântul a parcurs, după rânduială, toate încercările duhovniceşti, supunându-se poruncilor egumenului şi fraţilor, fiind un exemplu de nevoinţă întru toate. Nici n-a împlinit vârsta de 25 de ani, că faptele sale l-au făcut vrednic de mult dorita călugărie, primind – în anul 1697 – tunderea de la egumenul Ioan. Cuviosul, iscusit în taina rugăciunii, bun chivernisitor al treburilor mânăstirii, este ales de fraţi eclesiarh mare, încredinţându-i-se toate ale bisericii. Primind această ascultare, Sfântul a început mai cu osârdie a se nevoi, din putere în putere sporind întru faptele bune, chip şi pildă făcându-se tuturor. După moartea egumenului Ioan, obştea marii lavre a Neamţului l-a aşezat în fruntea ei, deşi avea vârsta de nici treizeci de ani. Înălţarea sa în cinste nu l-a semeţit ci, dimpotrivă, Cuviosul şi-a sporit şi mai mult nevoinţele. Dorind împlinire duhovnicească cu adevărat şi arzând de dragostea cea dumnezeiască, Părintele Pahomie pleacă la Kiev, unde petrece doi ani. În anul 1706, după ce a dobândit mult folos sufletesc şi după binecuvântarea primită de la Sfântul Dimitrie al Rostovului, Cuviosul Pahomie s-a întors la Mânăstirea Neamţ. Apoi, plăcutul lui Dumnezeu, vrednic slujitor al harului, a ajuns păstor al Romanului începând cu luna ianuarie 1707. Dar la 1 martie 1714, Ierarhul Pahomie părăseşte de bună voie scaunul arhieresc, “socotind că trece lumea şi toate ale lumii ca umbra”. Spre sfârşitul vieţii sale, vrăjmaşul diavol şi vremurile tulburi i-au adus multe suferinţe, necazuri şi lipsuri. Pentru aceasta, în anul 1717 Sfântul Ierarh Pahomie a pornit în pribegie în Transilvania, pentru ca apoi să se oprească la Lavra Pecerska. A primit şi marea schimă, numindu-se în continuare Pimen. În Pecerska, fără tihnă, cu dorul nestins după Pocrov şi Neamţ şi cu gândul întoarcerii acasă, s-a nevoit până la sfârşitul vieţii, când a trecut la cele veşnice în anul 1724, la 14 aprilie.
VIDEO: Ctitoria părintelui Ionică Alupoaiei, dusă mai departe de părintele Daniel Țăranu. Ceremonia de învestire a noului paroh al Bisericii „Izvorul Tămăduirii”
Enoriașii Parohiei „Izvorul Tămăduirii” Botoșani au trăit duminică emoții copleșitoare la ceremonia de învestire a noului preot paroh Daniel-Constantin Țăranu, închizându-se astfel o rană a sufletului comunității greu încercate după plecarea în veșnicie a regretatului duhovnic Ionică Alupoaiei. Părintele protopop Petru Fercal a ținut un cuvânt electrizant și extrem de emoționant, în care a îndemnat la rugăciune și la frecventarea slujbelor bisericii, la păstrarea valorilor tradiționale ale familiei, având convingerea că „Fără Dumnezeu nu poți face nimic! Oricine ai fi”. Evenimentul a fost onorat de mai mulți preoți, printre aceștia regăsindu-se părintele Florin Lucian Marcu, din parohia vecină, „Duminica MAre”, părintele Mihail Ulman, parohul Bisericii „Pentru și Pavel II”, șeful cercului misionar din care face parte Parohia Izvorul Tămăduirii”.
Un buchet imens de flori vii, cadoul pentru părintele Daniel
În Duminica Floriilor, la o zi după ce a împlinit 46 de ani, părintele Daniel a preluat oficial moștenirea lăsată de părintele Ionică Alupoaiei, o biserică măreață de zid și o biserică vie, formată din sute de suflete care au rămas unite în încercarea care a îndoliat un oraș întreg. Săptămâni la rând au îngenuncheat, în lacrimi și s-au rugat la Dumnezeu să le dea un păstor cu inimă bună, „în duhul părintelui Ionică”. Oamenii cred că fostul lor paroh a mijlocit la Tronul împărătesc, pentru că dorința li s-a împlinit. Au acum un nou călăuzitor pe calea mântuirii, un preot cu inimă caldă și credință profundă.
Sărbătoarea a început cu Sfânta și dumnezeiasca Liturghie, oficiată de părintele Constantin Bolohan și părintele Daniel-Constantin Țăranu. Credincioșii i-au făcut o surpriză noului paroh și au împodobit biserica ca pe o adevărată mireasă, cu flori albe care au înfrumusețat catapeteasma. Dar cele mai frumoase flori au fost credincioșii care au umplut biserica până la refuz, cea mai frumoasă cunună lăsată moștenire de părintele Ionică Alupoaiei.
„Mulțumim, părintelui Constantin Bolohan”
Interimatul până la venirea părintelui Daniel, l-a asigurat părintele Constantin Bolohan, un preot blajin și carismatic, care a încercat să țină comunitatea unită. A primit ascultarea de la părintele protopop de Botoșaniși a dus-o cu rezultate bune până la capăt, osteneala sa fiind recunoscută de oamenii prezenți la slujbă care l-au petrecut cu flori. Râvna părintelui Constantin Bolohan a fost răplătită și de părintele protopop Petru Fercal, în cuvântul său, dar și de noul paroh Daniel Țăranu. De mâine, părintele Constantin Bolohan se va întoarce în Parohia Pacea din municipiul Botoșani, în calitate de coslujitor.
Ceremonia de învestire a noul paroh al Bisericii „Izvorul Tămăduirii” a fost presărată cu momente de neuitat. Între credincioșii prezenți la slujbă, au asistat într-o smerenie absolută preoteasa Eusebia Alupoaiei, fiica ei Teofana Costea și soțul ei, Ovidiu. Îmbrăcați în haine cernite, nu mai aveau pe chip imaginea cruntă a durerii care a persistat multă vreme. La momentul cuvenit, și-au prezentat omagiul oferind un buchet de flori și o frumoasă machetă a bisericii, gestul fiind asemuit de cei către prezenți ca o predare de ștafetă, o reunoaștere a faptului că frumoasa ctitorie a părintelui lor se află acum pe mâini bune.
Părintele Cleopa, îndrumător în chip nevăzut al părintelui Daniel Țăranu
Smerită, într-un loc ferit, neștiută de nimeni, a asistat la ceremonia emoționantă mama părintelui Daniel, venită de la Bacău, special pentru eveniment, împreună cu alți membri ai familiei, printre care și fratele părintelui paroh. Cu lacrimi de bucurie, fosta educatoare, a mulțumit Maicii Domnului că și-a văzut fiul fericit și împlinit. „Ce simt? O mare mulțumire sufletească. Știu cât de mult și-a dorit și acum am satisfacția aceasta de a-l vedea bucuros”, a spus mama părintelui Danil. A dezvăluit apoi că și-a dus fiul la biserică imediat cum a prins merge în piciorușe. Dumnezeu a lucrat în chip nevăzut cu părintele Daniel care a crescut ascultând, în timp ce se juca, casetele cu predicile Sfântului Cuvios Ilie Cleopa, care era de loc din Botoșani. Astfel încât, în clasa a opta, și-a surprins mama când i-a spus că vrea să încerce să intre la Seminarul de la Dorohoi, cu toate că locuința lor era în Bacău. Ca o plasă de siguranță, parcă neîncrezătoare, mama a pregătit o a doua opțiune, pentru un liceu din orașul de domiciliu. Însă, din voia lui Dumnezeu, viitorul părinte Daniel a intrat fără probleme la seminarul dorit, cu toate că a fost o concurență acerbă.
Părintele Daniel Constantin Țăranu a trecut prin furcile caudine ale unui examen foarte complex pentru a deveni noul paroh al Bisericii „Izvorul Tămăduirii”. Absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae” Iași, acum 25 de ani, părintele Daniel are în spate o vastă experiență căpătată în Parohia Sf. Ilie Cristesti, Botosani.
Acum, noii săi ucenici au așteptări mari de la duhovnicul lor. Cunoscut ca fiind un bun administrator, om cu inimă bună, dar și aspru dacă circumstanțele o cer, părintele Daniel este chemat să pună în ordine lucrurile răscolite în parohie după moartea părintelui Ionică. Alături îi va sta în misiunea sa preoteasa Gabriela-Mihaela Țăranu, care este psiholog, o prezență discretă în primă fază, dar cu spirit de inițiativă și spirit de sacrificiu dus la extrem.
***
Părintele Ionică a zidit doar o biserică, nu a pus doar cărămidă peste cărămidă, ci a pus suflete peste suflete, inimi peste inimi, lacrimi peste lacrimi și lasă în urmă construcție atât de frumoasă și o biserică vie, a credincioșilor, de care se va îngriji și după moarte din postura de rugător la Tronul împărătesc. O dovadă în acest sens este noul paroh Daniel Țaranu, un apărător al credinței strămoșești și a tradițiilor autentice.
Redacția Botoșani24.ro urează părintelui Daniel Constantin Țăranu slujire rodnică, să ducă această cruce cu credință lucrătoare și să fie în permanentă stare de trezvie și ascultare!