Connect with us
Publicitate

Administratie

Un nou CENTRU de ZI pentru persoanele adulte cu DIZABILITĂȚI se va construi la Ibănești

Publicat

Publicitate

Un nou Centru de Zi pentru persoanele adulte cu dizabilități se va construi la Ibănești, în județul Botoșani, după ce administrația publică locală a reușit să obțină o finanțare prin PNRR în valoare de 3884460 lei, o sulă echivalentă cu aproximativ 800 de mii de euro.

Acesta va fi implementat în localitatea Ibănești, pe raza amplasamentului Școlii Cohârleac, construcție ce va fi dezafectata  pentru realizarea noii clădiri. Centrul de Zi va avea un regim de înălțime-parter și o suprafață de 362,60 metri pătrați, inclusiv terasele exterioare.

După cum a explicat primarul comunei Ibănești, Romica Magopeţ, noul Centru de Zi are ca și scop oferirea unui serviciu social ce va cuprinde un ansamblu de activități realizate în intervale diferite ale zilei pentru a răspunde nevoilor individuale specifice persoanelor adulte cu dizabilităti, în vederea depășirii situațiilor de dificultate și dezvoltării potențialului personal.

Publicitate

„Procesul de dezvoltare al comunei Ibănești este în plină ascensiune. Obținerea finanțării pentru construirea Centrului de Zi a accelerat acest proces important. Cu obținerea fiecărei surse de finanțare pentru noi obiective de investiții, comuna Ibănești se dezvoltă vizibil, de aceea prioritatea mea și a echipei pe care o am este de a obține surse de finanțare cât mai diverse și de a investi continuu în comuna noastră. Cu cât investițiile sunt mai numeroase, cu atât mai mult ne vom mândri cu o comună frumoasă și dezvoltată. Am depus cererea pentru finanțarea realizării acestei investiții în localitatea Ibănești deorece mi-am dorit să vin în sprijinul persoanelor cu dizabilități. Obținerea finanțării și șansa de a construi Centrul de Zi m-a făcut să fiu extrem de mulțumit de faptul că am reușit să ating și acest obiectiv important pentru ibăneșteni”, e precizat pe pagina de socializare primarul comunei Ibănești, Romica Magopeţ.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Tânăr din Flămânzi, săltat de polițiști și dus la ÎNCHISOARE după ce a condus fără permis

Publicat

Publicitate

Un tânăr din Flămânzi a fost săltat de polițiști și dus la închisoare la finele acestei săptămâni după ce a condus fără permis și a fost prins în trafic de polițiștii rutieri.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au identificat la data de 26 aprilie 2024 un bărbat, din orașul Flămânzi pe numele căruia era emis de către Judecătoria Botoșani un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Acesta a fost condamnat la 3 ani și 7 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat.

Publicitate

“Bărbatul a fost identificat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior escortat către Penitenciarul Botoșani în vederea încarcerării”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

Citeste mai mult

Eveniment

BLOCADA la Botoșani: Peste 100 de sancțiuni aplicate de polițiști în ultimele 24 de ore. 7 permise de conducere reținute

Publicat

Publicitate

Polițiștii botoșăneni au desfășurat în ultimele 24 de ore mai multe activități preventive pe raza întregului județ, în cadrul planului de activitate BLOCADA.

Astfel, au fost organizate 8 acțiuni punctuale, cu sprijinul jandarmilor, prilej cu care s-a acționat atât pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cât și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 130 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 50.000 de lei și au fost reținute 7 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare.

Publicitate

“Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

Citeste mai mult

Educație

Săptămâna verde la Școala Gimnazială Nr. 1 din Știubieni: Creativitate și zeci de activități pentru elevii din comună

Publicat

Publicitate

La fel ca în sute de școli din județul Botoșani, zeci de activități au avut loc în săptămâna care tocmai s-a încheiat în Știubieni, la Școala Gimnazială Nr. 1 și unitățile arondate.

Sute de copii au fost prinși într-un amplu program care s-a desfășurat sub titulatura “Săptămâna verde”, activități care au debutat luni și care au avut punctul final vineri, la orele amiezii.

Zeci de excursii în aer liber sau chiar în alte localități, pentru cei mai măruți din gimnaziu, activități manuale creative și chiar o paradă ECO au stârnit interesul micuților din școlile din comună care nu s-au dat în lături și au trecut la experimente creative care i-au încântat cu adevărat pe privitori.

Publicitate

Printre multe alte activități planificate de cadrele didactice din Știubieni, în zi de sărbătoare, de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, clasa a VIII-a și a  a-VII-a a Școlii Gimnaziale Nr.1 Știubieni au făcut chiar un pelerinaj pedestru la Mănăstirea Sfânta Treime din Știubieni și chiar o vizită la un loc de poveste, “casa pictorului Sandu Octav”.

Iată și câteva fotografii surprinse în această săptămână cu elevii școlilor din Știubieni și Negreni:

      

Publicitate

 

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Bogdan Andone, antrenorul FC Botoșani, SUSPENDAT pentru două meciuri după scandalul cu Dinamo

Publicat

Publicitate

Antrenorul echipei FC Botoșani, Bogdan Andone, a fost suspendat pentru două meciuri de către Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal (FRF), în ședința desfășurată luni, în urma primirii unui cartonaș roșu în meciul cu Dinamo (2-1), din etapa a șasea a fazei play-out a Superligii. În plus, tehnicianul a primit o amendă în valoare de 6.500 de lei, conform informațiilor furnizate de site-ul LPF.

De asemenea, și Attila Marius Suller, antrenorul secund al echipei din Botoşani, a fost sancţionat şi el cu o suspendare de două meciuri şi cu o penalitate sportivă de 4.500 de lei, conform Agerpres.

”AFC Botoşani vs. SC Dinamo 1948 SA – Eliminare Andone Bogdan Ioan şi Suller Attila Marius (gazde) – În temeiul art. 53.1 din RD, se sancţionează antrenorul Andone Bogdan cu suspendare pentru două meciuri şi penalitate sportivă de 320 lei. În temeiul art.65. a din RD, se sancţionează antrenorul Andone Bogdan cu suspendare pentru două meciuri şi penalitate sportivă de 6.500 lei. În conformitate cu prevederile art. 45.1 din RD, va executa sancţiunea pentru abaterea cea mai gravă prevăzută de art. 65.a din RD, respectiv suspendare pentru două meciuri şi penalitate sportivă de 6.500 lei. În temeiul art. 53.1 din RD, se sancţionează antrenorul secund Suller Attila Marius cu suspendare pentru două meciuri şi penalitate sportivă de 320 lei. În temeiul art. 65.a din RD, se sanctionează antrenorul secund Suller Attila Marius cu suspendare pentru două meciuri şi penalitate sportivă de 4.500 lei. În conformitate cu prevederile art. 45.1 din RD, va executa sancţiunea pentru abaterea cea mai gravă prevăzută de art. 65.a din RD, respectiv suspendare pentru două meciuri şi penalitate sportivă de 4.500 lei”, se arată în comunicat.

Publicitate

Fotbalistul Ricardinho, de la FC Voluntari, a primit o suspendare de un meci şi a fost amendat cu 740 de lei, pentru cartonaşul roşu cu care a fost sancţionat la partida cu FCU 1948 Craiova (0-0), din etapa a şasea a fazei play-out a Superligii.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending