Connect with us

Eveniment

Un copil de șase ani a dat foc unei magazii după ce s-a jucat cu chibriturile. Pompierii din Botoșani au limitat consecințele

Publicat

Publicitate

A profitat că mama era ocupată cu treaba în gospodărie și s-a jucat cu chibriturile într-o magazine de lângă casă. Într-o clipă de neatenție, bunurile din interior s-au aprins.

Flăcările s-au extins cu repeziciune și la acoperișul clădirii. Este isprava unui baiat de 6 ani, din localitatea Sarafinești.

Chemați în ajutor, pompierii de la Detașamentul Botoșani au ajuns la fața locului cu două autospeciale cu apă și spumă și au stins incendiul în limitele găsite. A fost protejată de foc locuința. Evenimentul a avut loc în această dimineață.

 

Informare preventivă:

Focul îi fascinează pe copii. Brichete, lumânări sau chibrituri sunt lucruri pe care ei le văd ca pe un mijloc de a experimenta. O joacă nevinovată însă, se poate transforma într-un incendiu de proporții.

Publicitate

 

La nivel național, dar și în Botoșani, au fost cazuri în care copiii și-au pierdut viața în infernul provocat chiar de ei. Din fericire, în ultimii ani, în județul nostru am fost feriți de astfel de tragedii, însă trebuie să fim, în continuare, precauți.

Vorbiți cu cei mici despre pericolul focului și explicați-le ce se poate întâmpla dacă se joacă cu brichete sau chibrituri, în casă sau în gospodărie. Ei trebuie să cunoască riscurile la care se expun și să înțeleagă de ce le este interzis să folosească astfel de obiecte.

Un simplu „Nu ai voie!” le poate stârni și mai mult curiozitatea și de aceea este foarte important să avem grijă de ei și chiar să le dăm exemple de situații care se pot întâmpla.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Proroc Iona; Sfântul Apostol Codrat

Publicat

Publicitate

Sfântul proroc Iona este cinstit pe 21 septembrie. Sfântul Iona era fiul lui Amatie. Mama acestui proroc Iona, fiind văduvă, petrecea în Sarepta Sidonului. Această văduvă a hrănit pe Ilie prorocul în vreme de foamete; mai ales ea a fost hrănită de dânsul, că vadră de făînă n-a scăzut şi urciorul cu untdelemn nu s-a împuţinat în casă ei prin venirea prorocului. Atunci Iona, fiind prunc mic, s-a îmbolnăvit şi a murit.

Sfântul Apostol Codrat a făcut parte din cei Șaptezeci de Apostoli ai Mântuitorului. A viețuit în secolul al ÎI lea și a vestit Evanghelia în Atena și Magnesia. Prin predică să, a stins focul jertfelor păgânești și a zdrobit idolii. Dar, după cum întunericul urăște lumina, tot astfel și păgânii l-au urat pe Sfântul Codrat. L-au bătut cu pietre, l-au aruncat în temniță și l-au înfometat până ce și-a dat sufletul în mâinile Domnului. A trecut la cele veșnice în timpul împăratului Adrian (117-138).

Sfântul Codrat a scris o Apologie a creștinismului și i-a dat-o împăratului Adrian. Această carte l-a atins atât de mult pe Adrian, încât a dat ordin încetării oricăror persecuții împotriva creștinilor, afară de situația vinovăției lor din cauza unei crime civile.

Tot astăzi, facem pomenirea:

– Sfântului Cuvios Iona Savaitul;

– Sfântului Mucenic Eusebie;

Publicitate

– Sfinților Mucenici și frați Eusebie, Nestavu și Zinon;

– Sfinților Meletie și Isachie, episcopii Ciprului;

– Sfântului Mucenic Prisc și a sfinților șase mucenici, paznicii împăratului Maximian.

Citeste mai mult

Cultura

Ministerul Culturii: România a încasat despăgubirea pentru trei brățări și Coiful dacic de la Coțofenești furate în Olanda

Publicat

Publicitate

România a încasat suma de 5,7 milioane de euro, reprezentând despăgubirea de asigurare pentru cele patru bunuri culturale mobile furate, în ianuarie, din Muzeul Drents, Olanda, informează sâmbătă Ministerul Culturii.

‘Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) a confirmat că suma integrală aferentă poliței de asigurare, respectiv 5.700.000 de euro, a fost virată de către asigurător, potrivit contractului încheiat între părți. Aceasta reprezintă valoarea de asigurare a celor patru artefacte sustrase: trei brățări și Coiful dacic de la Coțofenești. Ultima tranșă, în valoare de 855.000 euro, reprezentând 15% din valoarea totală, a fost virată în data de 12 septembrie, plata precedentă în valoare de 4.845.000 euro, reprezentând 85% din valoarea totală, fiind făcută în data de 25 august’, se arată într-un comunicat al Ministerului Culturii, transmis, sâmbătă, AGERPRES.

În conformitate cu reglementările legale, conform comunicării primite din partea Ministerului de Finanțe, MNIR – care, la acest moment, a încasat integral asigurarea, va vira suma către bugetul de stat. La restituirea obiectelor asigurate, asigurătorul va solicita contravaloarea asigurării de la muzeu care, la rândul său, va solicita banii de la bugetul de stat.

Ministerul Culturii precizează că, pentru a asigura permanenta monitorizare a situației și corecta informare a opiniei publice, la nivelul ministerului și MNIR va fi îmbunătățită funcționarea grupului de lucru prin adaptarea componenței sale la situația actuală.

Ministrul Culturii, Andras Demeter, al treilea ministru la conducerea ministerului de la momentul scoaterii tezaurului din țară, a solicitat propuneri de modificare a procedurilor privind expunerea temporară a obiectelor de patrimoniu din România, pentru a reduce riscul repetării unor asemenea evenimente extrem de grave, ce afectează dramatic patrimoniul național, se mai arată în comunicat. AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult

Administratie

Hainele folosite vor fi puse în containere speciale, la Botoșani

Publicat

Publicitate

Autoritățile locale din mai multe județe au reușit să pună în funcțiune o infrastructură pentru colectarea separată a deșeurilor textile, care vor ajunge fie la reciclare, fie vor fi refolosite.

Dacă la început, în anumite localități, această activitate o făceau unele organizații non-guvernamentale, ulterior s-au implicat autoritățile locale, mai ales în contextul în care, de la 1 ianuarie 2025, colectarea separată a deșeurilor textile a devenit obligatorie, potrivit unei directive europene.

Conform Directivei UE 2018/851, începând cu acest an, colectarea separată a deșeurilor textile este obligatorie în toate statele membre ale Uniunii Europene. Această colectare a deșeurilor textile presupune utilizarea unor containere separate, curate, care să nu permită umezeală sau contaminare. Este recomandat ca cei care vor dona hainele uzate în aceste containere să le spele în prealabil, să le împacheteze în pungi și apoi să le depună în containerele speciale, pentru ca apoi firmele specializate să le preia, folosind însă mașini care nu sunt utilizate pentru colectarea altor tipuri de deșeuri.

Și municipiul Botoșani colectează separat deșeurile textile. Zece containere pentru colectarea materialelor textile au fost puse, începând din luna septembrie, la dispoziția populației din oraș, a declarat primarul Cosmin Andrei.

Containere au fost distribuite în diferite puncte din municipiu.

‘Noua investiție a municipalității botoșănene respectă prevederile legislative în vigoare privind regimul deșeurilor, reglementate prin ordonanță de urgență a Guvernului care instituie o măsură a reciclării materialelor textile, atât la nivelul autorităților publice locale cât și la nivelul societăților și a persoanelor fizice’, a afirmat primarul de Botoșani.

Publicitate

Containerele vor fi golite periodic de către operatorul Urban Serv, iar produsele textile depozitate vor fi ulterior transportate la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) Stăuceni.

Agerpres

Citeste mai mult

Eveniment

DNSC avertizează asupra unei tentative de fraudă referitoare la drepturile de proprietate asupra unei pagini gestionate

Publicat

Publicitate

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei noi tentative de fraudă în care victimele primesc mesaje aparent oficiale referitoare la confirmarea drepturilor de proprietate asupra unei pagini gestionate.

‘A fost semnalată o nouă tentativă de fraudă propagată prin rețelele de social media, în care victimele primesc mesaje aparent oficiale referitoare la confirmarea drepturilor de proprietate asupra unei pagini gestionate. În realitate, formularul transmis victimei este unul fals care redirecționează datele sensibile referitoare la pagină către atacatori, cu scopul deturnării și folosirii acesteia pentru propagarea unor alte tentative de fraudă în viitor’, arată DNSC într-o postare pe propria pagină de Facebook.

Specialiștii DNSC au întocmit o listă cu sfaturi de securitate, destinate utilizatorilor de Internet: nu accesa linkuri din mesaje suspecte, în special de la persoane necunoscute; dacă ai dubii privind situația paginii tale, intră direct pe site-ul oficial al rețelei de socializare, nu prin link-ul din mesaj; nu oferi niciodată parole, coduri OTP, sau alte date de autentificare prin formulare suspecte; raportează conținutul suspect către DNSC: https://pnrisc.dnsc.ro; fii vigilent, protejează-ți datele și limitează răspândirea tentativelor de fraudă. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending