Connect with us

Eveniment

Un bărbat în vârstă de 75 din Flămânzi a ajuns la spital după un accident

Publicat

Publicitate

Un bărbat în vârstă de 75 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această dimineață, în localitatea Flămânzi. În eveniment a fost implicat un singur autoturism.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și o ambulanță SAJ. Aceștia au constatat că autoturismul era ieșit în afara părții carosabile, iar conducătorul auto fusese scos din mașină. Acesta era conștient, a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Salvatorii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria mașinii.

Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

Pentru a preveni astfel de evenimente, recomandăm conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Publicitate

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Colindatul în România: Tradiții și obiceiuri în diferite zone ale țării

Publicat

Publicitate

Colindatul în România este o tradiție veche și frumoasă în care se celebrează nașterea Mântuitorului. În noapte de 24 spre 25 decembrie, tradiția colindatului prinde viață, iar colindătorii merg din casă în casă pentru a răspândi vestea nașterii Domnului, relatează alba24.ro. Deși este o tradiție veche și frumoasă, modul în care se colindă în România, variază de la o regiune la alta a țării. Astfel, obiceiurile legate de colindat diferă între Ardeal, Moldova, Oltenia, Banat, Maramureș și Dobrogea.

Colindatul în Ardeal

În unele zone din Ardeal, copiii care colindă sunt cunoscuți sub numele de pițerei sau pizerei. Conform tradiției, aceștia aduc noroc și bucurie în casele oamenilor. Colindele lor, deși scurte, au o semnificație profundă: transmit urări de belșug pentru gazdele care îi primesc cu inima deschisă și mesele pregătite.

Totodată, prin cântecele lor, copiii vestesc Nașterea Mântuitorului, și aduc în casele oamenilor o  atmosfera caldă și specială a Crăciunului.

 

Colindatul în Moldova

Publicitate

În Moldova, seara de colindat adună grupuri de băieți, fete și, uneori, chiar familii întregi, care merg din casă în casă pentru a vesti Nașterea Domnului la prieteni și rude. De obicei, colindătorii intră în curtea gazdei, întreabă dacă sunt bine primiți, cântă și recită, iar la final sunt răsplătiți cu colaci, mere sau alte bunătăți.

În unele cazuri, colindătorii sunt invitați în casă, unde li se oferă bucate tradiționale, însă acest obicei diferă de la un sat la altul, în funcție de tradițiile comunității.

Colindatul în Oltenia

În satele din Oltenia, în Ajunul Crăciunului, se păstrează tradiția „scormonitului în foc”. Membrii familiei se adună în jurul focului și, pe rând, lovesc ușor cu o nuia în jar, rostind:

„Bună dimineaţa lui Ajun,
Că-i mai bună a lui Crăciun.
Într-un ceas bun:
Oile lânoase,
Vacile lăptoase,
Caii încurători,
Oamenii sănătoşi,
Să se facă bucatele – porumbul, grâul.”

Un alt obicei străvechi, practicat în special pe Valea Jiului, este cel al „pițărăilor”, care datează din vremea dacilor. Acesta simbolizează sacrificiul adus divinității ca mulțumire pentru belșugul holdelor și al pomilor. Pițărăii sunt doar băieți, fie copii, fie adolescenți, organizați în cete.

Îmbrăcați în costume populare, ei se întâlnesc în noaptea dinaintea Ajunului pentru a împodobi steaguri cu clopoței, năframe colorate, ciucuri și coronițe de flori, pe care le prind de prăjini lungi. Alaiul pornește apoi la colindat prin sat.

În Oltenia, văile răsună de colinde în fiecare Ajun de Crăciun. Una dintre cele mai cunoscute colinde este „Steaua”, cântată de obicei de cete formate din patru persoane. Fiecare dintre ei are un rol: unul poartă steaua, altul strânge banii, nucile și covrigii oferiți de gazde, iar ceilalți doi duc sacul și un ciomag, folosit pentru a se apăra de câini.

Colindatul în Banat

Pe Valea Almăjului, colindătorii duc cu ei un băţ din lemn de alun, fie încrustat în coajă, fie afumat la lumânare. Băţul este lovit de podeaua casei pentru a alunga spiritele rele. În folclorul românesc, alunul este considerat protector, capabil să alunge șerpii și norii și ferește astfel gospodăria de influențe rele și aduce prosperitate.

În timpul colindului, bătrânii aruncă în fața colindătorilor boabe de grâu și porumb. Se crede că, dacă aceste boabe sunt amestecate cu semințele folosite pentru semănat, gospodarii vor avea parte de o recoltă bogată în anul următor.

În Banat, sârbii păstrează o tradiție specială în Ajunul Crăciunului: aprind „badnjak-ul”, un trunchi de stejar tânăr, în curtea casei. Focul din această noapte are o semnificație profundă, iar scânteile care sar din trunchi sunt considerate un semn al bunăstării și norocului pentru gospodărie.

Colindatul în Maramureș

În satele din Maramureș, colindătorii ies pe ulițe încă din Ajunul Crăciunului și sunt răsplătiți cu nuci, mere, colaci sau bani. Tinerii merg din casă în casă cu „Steaua” sau cu „Capra” și continuă tradițiile străvechi.

Un obicei aparte, specific acestei zone, este „Jocul Moșilor”. Se crede că la originea acestuia stau ceremoniile cu măști din nopțile de priveghi, un ritual vechi dedicat cinstirii morților. După o noapte întreagă de colindat, copiii și tinerii ies pe ulițele satului cu bice în mână. Oricine le iese în cale este „croit” simbolic cu biciul „moșilor”.

„Moșii” din Maramureș poartă măști din blană de animale și merg din casă în casă pentru a speria gazdele, dar și pentru a le ura un an mai bun.

O altă tradiție importantă din acest colț al României este „Viflaimul”, o piesă de teatru popular, care recreează momentul apariției magilor și al păstorilor ce vestesc nașterea lui Iisus.

 

Colindatul în Dobrogea
În Dobrogea, tradițiile de Crăciun sunt păstrate cu multă grijă. În dimineața Ajunului, copiii merg să cânte colinde, iar după-amiaza, flăcăii pornesc și ei cu urările lor. În unele sate, sunetul clopotului de la biserică, care marchează sfârșitul slujbei, le dădea semnalul tinerilor că pot începe colindatul. În alte locuri, cetele de colindători pornesc de seara și vestesc Nașterea Domnului până în zorii zilei de Crăciun.

Colindătorii străbat satele din Ajunul Crăciunului până la Bobotează, ducând vestea bună din casă în casă. Tradiția cere ca cetele să fie alcătuite doar din tineri necăsătoriți, însă în unele locuri, precum Adamclisi sau Aliman, obiceiul a fost adaptat.

Aici există trei tipuri de cete: ceata copiilor, ceata mică (formată din flăcăi necăsătoriți) și ceata mare (din care fac parte bărbații însurați). În unele zone, colindatul este însoțit de jocul Caprei sau al turcii. Costumul folosit în aceste dansuri este fascinant și combină elemente precum coarnele unui cerb cu ciocul unei berze.

O variantă dobrogeană a „Caprei” este „Struțul”. Costumul tradițional folosit în acest joc este confecționat dintr-o țesătură groasă de lână, împodobită cu legături de stuf, o plantă specifică zonei lacurilor din Dobrogea. Aceste detalii adaugă un farmec aparte obiceiurilor de Crăciun din regiune.

Citeste mai mult

Eveniment

Un preot îndrăgit de botoșăneni, după ce a mers cu „Ajunul”: „Recensământul durerii. Bătrânii plâng. Și lacrimile lor ajung la cer. Au clădit cu mâinile lor brăzdate o țară care i-a uitat”

Publicat

Publicitate
Preotul este cel dintâi colindător. Colidătorul esenţial pentru că el aduce pe Hristos în casele oamenilor. Prezenţa sa sacerdotală prezentifică evenimentul Naşterii în inimile oamenilor, binecuvântarea sa pecetluieşte cu har anul care va urma.
Dincolo de mesajul și misiunea divină, preotul ia piept cu realitatea crudă din comunitate. Singur nu-i poate bucura pe toți. Sunt mame cu copii desculți, bătrâni uitați de neamuri și cunoscuți, casuța care odinioară era mândria familiei, acum cade peste bunicuțul care nu uită în fiecare zi să aprindă candeluța, cu toate că mâinile îi tremură. Dincolo de toate, îl pun pe Dumnezeu pe primul loc în viața lor.
Un preot foarte îndrăgit și de botoșăneni, care este apreciat mai ales pentru opiniile sale și pentru rugăciunile pe care le face în situații grele, ieșeanul Ioan Istrati, a dezvăluit durerea pe care o strânge un preot care se vede neputincios în fața realității.
„Recensământul durerii
Am mers cu Ajunul Crăciunului.
Preotul e primul colindător.
El nu doar anunță nașterea lui Dumnezeu ci Îl aduce pe Hristos în fiecare inimă care-L primește.
Dincolo de oboseala enormă, sutele de scări, pârleazuri si porți, dincolo de ușile închise, de cățeii care ne-au terorizat, de privirea acră a unora și de zâmbetul sincer al altora, L-am adus pe Hristos.
Am găsit enorm de multă sărăcie, mai ales între bătrânei, unde totul e foarte vechi și distrus. Un cățel pricăjit stă într-un colț de curte. Oamenii sunt epuizați de suferință. Un televizor prăfuit dă din gură inutil. Mobilă veche decolorată, preșuri distruse, haine vechi. Ceea ce m-a bucurat e că am văzut candela aprinsă la multe case.
Ceva trebuie făcut pentru bătrâneii noștri. O acțiune concertată, organizată a Bisericii, în care fiecare preot să facă un recensământ al durerii și sărăciei, iar apoi să lucrăm pentru a alina suferința. Bătrânii noștri mor în mizerie cu o pensie de 10 milioane dată pe pastile și cartofi. În prea multe case am găsit frig. E prea scump gazul, părinte. Dăm drumul seara o oră.
Bătrânii îmi întind zece lei tremurând. Ți-e milă să-i refuzi, că se supără că ești fudul și-i crezi sărmani. Îti promiți că vei veni cu pachete cu mâncare.
Bătrânii plâng. Și lacrimile lor ajung la cer. Au clădit cu mâinile lor brăzdate o țară care i-a uitat. Care-și bate joc de ei. Și dacă nu le vom auzi suspinele aici pe pământ, nu le vom simți nici rugăciunile acolo în cer.
Nu e prea târziu.
Sau………”,a  notat părintele Ioan Istrati.

Preotul Ioan Valentin Istrati s-a născut în 8 februarie 1975 în Iaşi, fiul Preotului Prof. Ioan Istrati, nepot al Preotului Colonel Ioan Istrati.

A absolvit Școala generală nr. 2 din Tg. Neamț și clasa a IX-a a Liceului „Stefan cel Mare” din Tg. Neamț. A participat și a fost premiat la mai multe Olimpiade Naționale de Istorie și Limbă și Literatură română.

A absolvit Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, ca șef de promoție (1990-1995).

Citeste mai mult

Eveniment

AJUNUL Crăciunului: Creștinii așteaptă cu bucurie naşterea pruncului Iisus. Copiii duc vestea din casă în casă colindând

Publicat

Publicitate

În acea peşteră mică şi nebăgată în seamă din Betleem, acum două milenii, S-a smerit Fiul lui Dumnezeu, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire. În această peşteră nelocuită S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu, ca să împace pe oameni cu Dumnezeu! În această peşteră, alături de vitele cele necuvântătoare, S-a smerit Hristos Cuvântul, ca să ne scoată pe noi, păcătoşii, din starea cea dobitocească în care ne aflam. Aşa s-a născut Biserica şi slujbele şi colindele. Aşa s-au învăţat oamenii de la îngeri să se roage, să cânte şi să slăvească pe Dumnezeu. Din acest ceas, îngerii cântă cu noi, plâng pentru noi, se roagă pentru noi şi împreună cu noi ne învaţă a cânta, a ne ruga, a iubi şi a plânge.

 

   În acest sens şi noi credincioşii aşteptăm cu bucurie naşterea pruncului Iisus în inimile noastre. În chipul preotului care ne binecuvintează casa, noi primim în taină pe Mântuitorul întregii lumi. De aceea nu este motiv de a nu primi preotul în casele dvs. Mai ales că noi nu facem altceva decât ce au făcut îngerii atunci în satul păstorilor: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.”

 

Şi copiii care anunţă sosirea preotului pe la casele creştinilor nu fac altceva decât să fie mesagerii Tainei Crăciunului, pentru că ei Îl strigă pe Dumnezeu Cel întrupat. Literele greceşti de la aureola Mântuitorului –  O (omicron), W (omega ) şi N (niu), înseamnă „Eu sun Cel ce sunt”, „Existentul”, „Întrupatul”. Când aceşti copii strigă: o o ni, o o ni, o o ni, o o – ei anunţă uimitoarea taină a Naşterii, ca apoi să o cânte în frumoasele colinde.

Sursa: crestinortodox.ro

Publicitate

 

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2024: Sfânta cuvioasă muceniţă Eugenia

Publicat

Publicitate

Sfânta cuvioasă muceniţă Eugenia s-a născut în Roma cea veche. Părinţii el, Filip şi Eugenia, primind de la împărat o înaltă dregătorie, au plecat în Alexandria, cu fiica lor. Pe când erau în Alexandria, fiica lor Eugenia şi-a părăsit pe ascuns părinţii. S-a îmbrăcat bărbăteşte a luat cu ea două slujnice şi într-o noapte, a fugit de-acasă.

S-a dus la un episcop şi a primit de la el sfântul botez. Şi-a tuns părul capului, s-a numit Eugeniu şi foarte de dimineaţă s-a dus în grabă la o mănăstire. Acolo a trăit în osteneli, în nevoinţe, în trude, în privegheri de toată noaptea şi a săvârşit toată virtutea. Strălucea ca un mare luminător, aşa că fraţii l-au rugat să le fie stareţ. Nu voia, dar silit de cuvintele şi de dragostea lor a primit. Şi aşa, nu cuvântul ci fapta a arătat tuturor pe Eugeniu mare şi prea strălucit. Chipul lui îi atrăgea pe toţi. Cum atrage magnetul fierul, aşa atrăgea pe toţi, ca să se desfăteze de vederea faptelor lui bune.

Dar o femeie Melantia, neagră la suflet, cum îi era numele, venită cu poporul ca să se închine la mănăstire, s-a îndrăgostit nebuneşte de chipul frumos al lui Eugeniu. Şi s-a făcut că e bolnavă de o boală îndelungată şi l-a rugat pe Eugeniu să-i îngăduie să-i spună boala numai lui îndeosebi, că altfel nu se poate vindeca. Melantia îi grăia cu lacrimi şi cu cuvintele ei înşelătoare i-a mişcat inima lui Eugeniu. Curat la inima fiind, a primit-o, fără să-şi dea seama de viclenia ei. Când s-a găsit singură cu stareţul, tăciunele desfrânării a aprins şi mai mult inima Melantiei spre dragoste. Şi ca un orb, care-şi pierde lumina ochilor, aprinsă de patimă, a căutat să aducă ocară lui Eugeniu, dar pentru că nu şi-a ajuns scopul, Melantia s-a dus la prefectul oraşului, tatăl Eugeniei, şi a făcut plângere, că în cutare mănăstire stareţul înşeală cu cuvinte viclene pe femeile cinstite şi că desfrânatul a îndrăznit să o necinstească chiar şi pe ea.

Când prefectul a auzit acestea s-a umplut îndată de mânie şi a trimis în grabă la mănăstire să aducă pe Eugeniu, stareţul mănăstirii, şi pe monahi. Să-i aducă legaţi ca pe nişte oameni vinovaţi, închinători mincinoşi şi făcători de rele, să se înfăţişeze înaintea scaunului său de judecată şi să dea socoteală de faptele lor. Şi s-au înfăţişat părţile la judecată. A început să grăiască Melantia.

A acoperit cu ocări pe dumnezeiescul stareţ; l-a batjocorit şi l-a defăimat cât a vrut. Striga, şi arăta cu degetul pe stareţ prietenilor, îl făcea ticălos, iar pe monahii de sub ascultarea lui, stricaţi. Cu glas mare a strigat şi a zis: „Ascultaţi-mă toţi, că vă spun adevărul!”. Cât este de mare răbdarea Ta, Doamne Atotputernice! Atunci Eugenia şi-a rupt hainele de pe ea şi a arătat celor de faţă privelişte înfricoşătoare şi nemaivăzută. Apoi a grăit cu îndrăznire tuturor: „Se cuvine ca noi călugării să suferim, cu mulţumire, ocările, batjocura şi chinuirea trupului. Dar pentru ca să nu se facă de batjocură haina călugărească iată vă spun că sunt femeie; sunt fiica judecătorului. Judecătorul este preaiubitul meu tată. Soţia lui e mama mea. Aceştia de lângă mine mi-s fraţi, nu-i numesc robi”. Toţi au rămas încremeniţi de cuvintele Eugeniei. Oricine va fi cuprins de uimire când va afla cum a pedepsit-o Dumnezeu pe Melantia.

Pe când era încă la Judecata foc a căzut din cer peste casa ei şi a ars până la temelie.  Zguduit de cele petrecute, tatăl Eugeniei a părăsit toată mărirea, bogăţia şi desfătarea vieţii şi s-a botezat. A ajuns păstor credincioşilor din Alexandria, şi-a sfârşit viaţa muceniceşte, omorât de săbiile necredincioşilor, şi a zburat cu bucurie la cereşţile locaşuri.

Publicitate

După săvârşirea tatălui ei, mama ei împreună cu ea au părăsit Alexandria, ţara cea străină, şi mânate de dor s-au dus să locuiască în Roma, patria lor. Atunci a dat poruncă împăratul ca toţi creştinii să jertfească idolilor, de nu, să moară.

Eugenia, care strălucea înaintea tuturora, că era aprinsă de dragoste pentru Hristos, a fost legată cu o piatră grea şi aruncată în apă, dar a scăpat nevătămată cu minune. Pentru aceea i s-a tăiat capul cu sabia şi a zburat cu bucurie spre Hristos, doritul ei Mire.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending