Lucrările de reabilitare și modernizare a Liceului „Ștefan D. Luchian” din orașul Ștefănești se apropie de final, iar administrația locală a anunțat organizarea unui eveniment special...
Ministerul Finanțelor va lansa, săptămâna viitoare, o nouă ediție a titlurilor de stat FIDELIS, cea de-a zecea din acest an, destinată exclusiv persoanelor fizice. Prin această...
Administrația comunei Nicșeni a lansat procedura de licitație pentru execuția lucrărilor aferente proiectului „Parc fotovoltaic – Comuna Nicșeni”, o investiție menită să reducă semnificativ costurile cu...
Tinerii români care au împlinit 18 ani pot descoperi Europa fără costuri, prin programul DiscoverEU, parte a inițiativei europene Erasmus+. Proiectul oferă șansa unei experiențe de...
Penitenciarul Botoșani a primit vizita Ministrului Justiției, Radu Marinescu, care a analizat condițiile actuale de detenție, respectarea drepturilor omului și demersurile de modernizare derulate în cadrul...
Sfinţii Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor şi Anempodist erau din Persia şi au vieţuit în vremea domniei regelui Sapor al 2-lea (309-379), cel care a început...
Sâmbătă, în ziua de cinstire a Sfinților doctori fără de arginți Cosma și Damian, la Catedrala Mitropolitană din Iași, credincioșii au trăit un moment de mare...
ANAF vinde mașini, tractoare și ambarcațiuni confiscate. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) organizează, pe parcursul lunii noiembrie, o serie de licitații publice pentru vânzarea vehiculelor...
„Povești din Ipotești” Duminică, 2 noiembrie 2025, se încheie o săptămână de ateliere de film, la Memorialul Ipotești, în cadrul cărora 16 elevi de la școli...
Un bărbat din localitatea Costești a descoperit, în timp ce săpa o groapă în fața casei pentru a planta un copac, un obiect ce părea a...
Peste 170.000 de pelerini au trecut până în prezent prin Sfântul Altar al Catedralei Naționale, a precizat sâmbătă, pentru AGERPRES, preotul Adrian Agachi, consilier patriarhal coordonator...
Românii pot ieși mai devreme la pensie, unii chiar și fără penalizare, dacă îndeplinesc anumite condiții stabilite clar de noua lege a pensiilor, atât în ceea...
Când începe Postul Crăciunului 2025: Credincioșii ortodocși vor începe în curând una dintre cele mai importante perioade de post din an. Postul Crăciunului 2025 începe sâmbătă,...
Un incendiu s-a produs, noaptea trecută, într-o gospodărie din orașul Darabani. O anexă, dar și acoperișul unei case au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii...
O femeie din localitatea Durnești, comuna Ungureni, are nevoie de ajutor după ce casa în care locuia a fost distrusă în urma unui incendiu. S-a întâmplat...
Sfinții doctori fără de arginţi Cosma şi Damian din Asia – 1 noiembrie Sfinţii Cosma şi Damian erau fraţi, de neam din Asia, având tată...
Intervenție dificilă pentru polițiștii locali din Botoșani. Ieri seară, în jurul orei 23:00, un echipaj aflat în patrulare pedestră pe strada Ion Pillat nr. 9 a...
Atenție la reducerile false de Black Friday: Pe măsură ce se apropie Black Friday, tot mai mulți consumatori sunt atrași de promisiunea reducerilor spectaculoase, scrie alba24.ro....
Organizația PSD Botoșani și-a anunțat oficial sprijinul pentru candidatura Andreei Alecu Gireadă la alegerile locale din comuna Mihai Eminescu, care vor avea loc pe 7 decembrie....
În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută în tradiţia românească şi ca Moşii de toamnă....
Critici devastatoare la adresa președintelui Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime. Liderii PSD Botoșani au lansat, vineri, 31 octombrie 2025, în cadrul Conferinței județene extraordinare desfășurate la...