Carduri educaționale 2025: Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că în luna noiembrie vor fi încărcate cardurile educaționale. Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional,...
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a lansat un proiect de ordin prin care propune introducerea unei noi proceduri de stabilire din oficiu a contribuțiilor la...
Deja de circa trei decenii, chirurgia este una dintre cele mai sigure și mai eficiente modalități pentru corectare a defectelor de vedere. Grație acestor proceduri medicale...
Președintele Nicușor Dan a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind serviciile consulare pentru care se percep taxe și nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice și oficiile...
Sfântul Ierarh Pavel, marele mărturisitor al lui Hristos Iisus, s-a născut în Tesalonic şi a fost notar şi scriitor al Sfântului Alexandru, patriarhul Constantinopolului. De asemenea,...
Cele două minore din județul Botoșani, date dispărute în cursul zilei de miercuri, 5 noiembrie 2025, au fost găsite tefere în municipiul Iași. Potrivit Inspectoratului de...
Rabla Auto 2025: persoanele fizice se pot înscrie în program, de joi, 6 noiembrie. Este vorba despre o nouă sesiune, organizată prin redistribuirea fondurilor neconsumate pentru...
Lege anti-păcănele: Tinerii cu vârsta sub 21 de ani vor avea interdicţie să participe la jocuri de noroc, iar în mediul online va fi interzisă difuzarea...
Vremea în iarna 2025-2026. Meteorologii prognozează un început de iarnă în România cu temperaturi peste media celor obișnuite, însă nu exclud episoade de vreme severă, cu...
Duminică, 9 noiembrie 2025, biserica „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului de copii Botoşani, își serbează hramul, cu ocazia prăznuirii Sfântului Ierarh...
O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist „Dilema” nr. 86 din 30 octombrie – 5 noiembrie 2025. Pompiliu Crăciunescu publică eseul „Corpul, dincolo...
Miercuri este ultima zi în care pelerinii pot trece prin Altarul Catedralei Naționale. Timp de zece zile, peste 290.000 de persoane s-au închinat în lăcașul de...
Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani invită iubitorii de artă în acest sfârșit de săptămână, la spectacolul „Portugalia” de Zoltán Egressy. Duminică, 9 noiembrie de la ora 1900...
UAT Municipiul Botoșani organizează joi, 6.11.2025, ora 9.00, în sala de ședințe a Consiliului Local din Piața Revoluției nr. 1, conferința de lansare a proiectului U_LAKES...
Antrenorul de fotbal, Emeric Ienei a decedat miercuri, la vârsta de 88 de ani. Decesul a fost confirmat de reporterii publicației bihoreanul.ro. Potrivit unor surse medicale, la...
Polițiștii botoșăneni desfășoară activități de căutare pentru găsirea a două surori, Armașaru Daria Mirabela, în vârstă de 17 ani, și Armașaru Maria Gabriela, în vârstă de...
UPDATE: Minora a fost identificată in localitatea de domiciliu. Urmează sa se stabileasca împrejurările în care aceasta a părăsit domiciliul, iar in funcție de rezultate să...
Muzeul Județean Botoșani organizează, în perioada 4-30 noiembrie 2025, în spațiul Galeriei „Colecția de Artă” Botoșani, expoziția „Dascăli și artiști botoșăneni”. Vor fi expuse 31 de lucrări semnate...
Un bărbat, în vârstă de 30 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat pe șosea, în...
La sediul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani a avut loc o întâlnire între conducerea inspectoratului, șefii de servicii și reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială...
Marți, polițiștii din Bucecea au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere în zona de competență, precum și pentru impunerea unui climat de siguranță...