Connect with us

Actualitate

Tu din ce categorie faci parte? Studiu: Câți români consumă apă plată îmbuteliată și câți beau apă de la chiuvetă

Publicat

Publicitate

O treime dintre români (33%) obişnuiesc să consume cel mai des apă îmbuteliată plată, iar 12% apă îmbuteliată carbogazoasă. Asta în timp ce patru din zece români consideră că pot bea apă direct de la chiuvetă fără să le fie afectată în vreun fel sănătatea, potrivit unui studiu de specialitate, dat publicităţii, relatează Agerpres.

Conform datelor centralizate de Reveal Marketing Research, accesibilitatea preţului este cel mai important criteriu care influenţează decizia de cumpărare a apei îmbuteliate, plate (56%) şi carbogazoase (50%). În prezent, 45% dintre români aleg să consume cel mai des apă îmbuteliată, comparativ cu 58%, în 2021.

De asemenea, cei mai mulţi dintre români continuă să consume cel mai des apă îmbuteliată, plată (33%) sau carbogazoasă (12%), 21% aleg să filtreze apa de la chiuvetă cu ajutorul unui filtru de robinet sau a unei căni filtrante, în timp ce 17% declară că preferă să bea apa de la chiuvetă fără să o filtreze.

„Totuşi, interesul de a consuma apă îmbuteliată, plată sau carbogazoasă, a înregistrat o scădere semnificativă în ultimii doi ani, ajungând de la 58% la 45%, în prezent.

O potenţială motivaţie a acestei schimbări în comportamentul consumatorilor este reprezentată de scumpirile în lanţ ale produselor (inclusiv a apei îmbuteliate), aspect ce îi determină pe români să caute activ alternative mai economice.

Îndreptându-ne atenţia către evoluţia părerilor despre apa de la chiuvetă, în continuare 1 din 2 români consideră că aceasta nu este complet potabilă dacă nu este filtrată”, se menţionează în studiu.

Publicitate

Pe de altă parte, ponderea celor care consideră că pot bea apă direct de la chiuvetă fără să le fie afectată în vreun fel sănătatea este în creştere de la 30%, în 2021, la 38% în 2023, iar această atitudine este împărtăşită într-o măsură semnificativ mai mare de către persoanele mature de peste 56 de ani (51%).

În ceea ce priveşte cantitatea de apă cumpărată, 60% din totalul celor intervievaţi obişnuiesc să cumpere cel mai des ambalaje de 2 litri, iar peste jumătate (56%) preferă bidoanele de 5 litri, urmate de cele de 1 litru şi 0,5 litri, ambele înregistrând scoruri de 36%.

În acest context, Generaţia Z (18-24 ani) manifestă un interes mult mai ridicat în a cumpăra cantităţi mai mici de 0,5 litri (57%) sau 1 litru (64%), aceasta fiind şi categoria de vârstă care preferă în mai mare măsură să aibă o sticlă cu apă când sunt pe drum (88% vs. 67% total eşantion).

La categoria apă minerală carbogazoasă, ambalajele de 2 litri continuă să fie cele populare (65%), acestea fiind preferate într-o măsură semnificativ mai mare de către persoanele cu vârste între 45-55 ani (74%). În topul preferinţelor urmează sticlele de 1 litru (30%) şi cele de 0,5 litri (28%).

Potrivit sursei citate, accesibilitatea preţului este cel mai important criteriu care influenţează decizia de cumpărare a apei îmbuteliate, plate (56%) şi carbogazoase (50%).

În cazul apei minerale plate, cele mai importante criterii identificate sunt preţul accesibil (56%), mărimea ambalajului (37%), compoziţia apei (31%) şi experienţa anterioară cu brandul (30%).

La apa minerală carbogazoasă, în top se regăsesc: preţul accesibil (50%), experienţa anterioară cu brandul (30%), calitatea produsului (29%) şi mărimea ambalajului (27%).

Studiul de specialitate a înregistrat şi cele mai importante atribute când vine vorba despre apa îmbuteliată. Astfel că, atât în cazul apei minerale plate, cât şi a celei carbogazoase cele mai importante atribute sunt deopotrivă: provenienţa dintr-o sursă naturală/izvor(47%, respectiv 50%), calitatea ridicată a produsului (42%, respectiv 46%) şi accesibilitatea preţului (40%, respectiv 43%).

Cele mai des întâlnite momente de consum în ceea ce priveşte consumul de apă îmbuteliată plată sunt acasă (79%), pe drum (67%) sau la serviciu/şcoală (67%).

Pe de altă parte, apa minerală carbogazoasă este consumată mai degrabă acasă (65%) sau la terase/restaurante(61%).

Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online, în perioada 15 – 21 martie, pe un eşantion de 1.005 respondenţi, utilizatori de Internet, din mediul urban şi rural. Eroarea maximă de eşantionare este +/-3,1%, la un nivel de încredere de 95%.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești

Publicat

Publicitate

Sfântul Antipa s-a născut în anul 1816, în zona Bacăului, fiind crescut de mama sa care a rămas văduvă. În jurul vârstei de 20 de ani intră ca frate în mănăstirea Căldăruşani. După o perioadă de pregătire în care s-a deprins cu rugăciunea, privegherea, postul şi ascultarea, stareţul l-a tuns în monahism punându-i numele Alipie.

Auzind de la călugării bătrâni din mănăstire despre viaţa „în curăţie trupească şi sufletească, în sărăcie de bunăvoie, în ascultare şi neîncetată rugăciune”, a monahilor din Sfântul Munte, cu binecuvântarea stareţului pleacă la Athos. Se aşează, pentru început la schitul românesc Lacu unde vieţuiau peste 80 de pustnici de neam român. După o vieţuire timp de 15 ani în rugăciune, post şi aspre nevoinţe pustniceşti, la schitul Lacu, se îndreaptă către mănăstirea Esfigmen.

Aici a rămas patru ani, trăind în bună înţelegere cu părinţii şi fraţii de diferite neamuri, ce se aflau acolo. În această aşezare monahală el primeşte „schima cea mare” a călugăriei, devenind schimonahul Antipa. Tot aici  a fost hirotonit ierodiacon. Pentru că era smerit şi nu dorea „slava şi lauda oamenilor”, în anul 1860, la aproape 20 de ani de la venirea în Sfântul Munte, luându-şi rămas bun de la fraţi, pleacă înapoi în Moldova. Din Moldova pleacă în Rusia la mănăstirea Valaam. Această aşezare monahală  l-a impresionat atât de mult, încât  s-a stabilit aici pentru totdeauna. Şi-a continuat pravila călugărească, pe care o respectase cu stricteţe toată viaţa, încă de 17 ani.

Pentru multele sale nevoinţe a primit Sfânta Taină a Preoţiei, devenind în acest fel părintele duhovnicesc al multor vieţuitori ai acestei mănăstiri. Vestea despre vieţuirea sfântă şi faptele sale minunate s-a răspândit în întreaga Rusie, încât mulţi credincioşi veneau să-i asculte învăţăturile şi să primească binecuvântare. După o viaţă întreagă închinată slujirii lui Dumnezeu în mai multe aşezări monahale şi după o vieţuire de 17 ani aici la Valaam, Cuviosul Antipa s-a mutat la Domnul, în ziua de 10 ianuarie 1882, având vârsta de 66 de ani. A fost înmormântat în gropniţa mănăstirii. Sfântul Sinod al Bisericii noastre l-a introdus, în urma şedinţei din 20 iunie 1992, în calendarele şi cărţile sale de slujba. De atunci, pomenirea sa se face, în fiecare an la 10 ianuarie, ziua morţii sale.

Citeste mai mult

Eveniment

De vineri se schimbă vremea. ANM a emis cod GALBEN de vreme rea în mai mult de jumătate de țară

Publicat

Publicitate

Chiar dacă astăzi la Botoșani și în întreaga țară a fost vreme de primăvară autentică, ANM a emis cod GALBEN de vreme rea pentru ziua de mâine în mai mult de jumătate de țară.

Atenționarea de vreme rea este valabilă de pe data de 10 ianuarie aproape în toată țara, de la ora 14, cu intensificări ale vântului și viscol la munte.

În zona noastră, vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50…70 km/h în Moldova, sudul Banatului, Transilvania, cea mai mare parte a Olteniei și sud-vestul Munteniei. La munte, mai ales la altitudini mari, rafalele vor depăși 70…90 km/h și va fi viscol. În a doua parte a nopții de vineri spre sâmbătă (10/11 ianuarie) vor mai fi intensificări ale vântului, cu viteze de 40…50 km/h la munte, precum și în sudul și estul teritoriului.

În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații moderate cantitativ, mai ales sub formă de ploaie în zona joasă din Banat, Crișana și Moldova, mixte în Maramureș și Transilvania și predominant ninsoare în zonele de deal și munte unde se va depune strat nou de zăpadă.

În celelalte regiuni vor fi ploi slabe și doar pe alocuri lapoviță sau ninsoare. Temperaturile maxime vor scădea semnificativ, vineri (10 ianuarie) în vestul, nord-vestul și centrul țării, iar sâmbătă (11 ianuarie) și în celelalte regiuni, iar minimele vor deveni preponderent negative.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 9 ianuarie 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 9 ianuarie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 9 ianuarie 2025:

Loto 6/49: 43, 29, 24, 46, 14, 11

Loto 5/40: 22, 13, 2, 27, 1, 5

Joker: 39, 29, 44, 5, 34 + 14

Noroc: 7 6 9 7 3 2 2

Publicitate

Noroc Plus: 2 8 7 0 7 1

Super Noroc: 5 9 8 9 6 9

Citeste mai mult

Actualitate

Primar, gimnazial și liceal: Elevii cu 10 pe linie vor putea promova doi ani de studii într-un an școlar. În ce condiții

Publicat

Publicitate

Elevii care obțin media 10 pe linie vor avea posibilitatea de a finaliza doi ani de studii într-un singur an școlar, conform unei metodologii publicate recent în Monitorul Oficial. Această oportunitate este disponibilă o singură dată pentru fiecare ciclu de învățământ: primar, gimnazial și liceal, relatează alba24.ro.

Pentru a beneficia de acest program, elevii trebuie să participe la cel puțin 50% dintre orele aferente anului curent și la minimum 40% din orele celui de-al doilea an de studii. În plus, pentru promovare, elevii trebuie să obțină calificativul „Foarte Bine” la finalul celui de-al doilea modul în învățământul primar sau o medie de cel puțin 9 la gimnaziu și liceu.

Elevii cu 10 pe linie vor putea promova doi ani de studii într-un an școlar

Ordinul ministrului educației pentru aprobarea Metodologiei privind promovarea a 2 ani de studii într-un an școlar în învățământul preuniversitar a fost publicat în Monitorul Oficial pe 8 ianuarie.

Potrivit metodologiei, elevii capabili de performanțe școlare înalte pot promova doi ani de studii într-un an școlar, ca parte a parcursului educațional subsumat învățământului preuniversitar obligatoriu.

Accelerarea promovării se realizează prin parcurgerea a doi ani de studii într-un singur an școlar de către elevii care au rezultate școlare excepționale și care au capacitatea fizică și intelectuală de a se adapta cerințelor parcurgerii acestui proces și integrării lor într-o clasă cu elevi de vârstă mai mare.

Parcurgerea a doi ani de studii într-un singur an școlar se face pentru doi ani de studii consecutivi:

Publicitate
  • anul în care este înscris elevul în urma promovării, în regim obișnuit, denumit în continuare „an curent/clasă curentă”
  • anul următor acestuia, pe care elevul îl parcurge suplimentar, în același timp cu anul curent, denumit în continuare „al doilea an de studiu”

Parcurgerea a doi ani de studii într-un an școlar se poate realiza o singură dată în fiecare dintre ciclurile de învățământ: primar, gimnazial și liceal.

Clasele de început de ciclu de învățământ se exclud din program. În învățământul primar, înscrierea în program se poate realiza începând cu nivelul de vârstă specific clasei a III-a.

Elevii cu 10 pe linie vor putea promova doi ani de studii într-un an școlar. Accesul elevilor la program

Potrivit metodologiei, elevii care se înscriu în programul de parcurgere a doi ani de studii într-un an școlar trebuie să îndeplinească următoarele criterii de selecție:

Pentru cei care se înscriu pentru parcurgerea claselor a III-a și a IV-a:

  • să aibă, în anul școlar anterior anului curent, calificativul „Foarte bine” la fiecare disciplină de studiu;
  • să aibă, în anul școlar anterior anului curent, calificativul „Foarte bine” la purtare;

Pentru cei care se înscriu în program la nivel gimnazial și liceal:

  • media generală 10 la fiecare disciplină de studiu pentru elevii din învățământul gimnazial și liceal;
  • să aibă, în anul școlar anterior anului curent, media anuală 10 la purtare;

Pentru toți elevii care se înscriu în program:

  • să promoveze un test interdisciplinar din curriculumul clasei anterioare clasei curente, cu un punctaj de cel puțin 80% din totalul punctajului acordat pe test.

Elevii cu 10 pe linie vor putea promova doi ani de studii într-un an școlar. Documente necesare pentru înscriere

Pentru înscrierea elevilor în programul de parcurgere a doi ani de studii într-un an școlar trebuie depuse următoarele documente:

  • cererea părintelui/reprezentantului legal al elevului;
  • dosarul personal al elevului;
  • rezultatul obținut la testul interdisciplinar;
  • avizul favorabil al consilierului școlar;
  • avizul favorabil al medicului școlar sau al medicului de familie;
  • avizul consiliului profesoral al unității de învățământ.

Dosarul personal al elevului cuprinde:

  • portofoliul educațional al elevului, întocmit conform legislației în vigoare;
  • raportul profesorului pentru învățământul primar/dirigintelui, finalizat cu propunerea „admis”/„respins”;
  • raportul fiecărui profesor al clasei, finalizat cu propunerea „admis”/„respins”, în cazul elevilor din învățământul gimnazial și liceal;
  • raportul consilierului școlar privind capacitatea de adaptare la parcurgerea a doi ani de studii într-un an școlar și de integrare într-o clasă cu elevi de vârstă mai mare, finalizat cu
    propunerea „admis”/„respins”;
  • raportul medicului școlar sau al medicului de familie privind starea de sănătate și dezvoltarea fizică a elevului, finalizat cu propunerea „admis”/„respins”

Desfășurarea programului de parcurgere a doi ani de studii într-un an școlar

Parcurgerea celor doi ani de studii într-un an școlar se realizează prin:

  • frecventarea a cel puțin 50% din cursurile școlare aferente anului curent și a cel puțin 40% din cursurile școlare aferente celui de-al doilea an de studiu conform planului personalizat de învățare elaborat de comisia de monitorizare;
  • studiu individual;
  • consultații/tutoriale asigurate de profesorul pentru învățământul primar/profesorii clasei celui de-al doilea an de studiu.

În vederea promovării a doi ani de studii într-un an școlar, elevul va fi evaluat la fiecare disciplină/modul din planul-cadru de învățământ al celor doi ani.

Pentru încheierea situației școlare, elevul susține evaluări periodice sumative, pe durata anului școlar, după cel de-al doilea modul și pe durata celui de-al cincilea modul.

Probele de evaluare pot fi: scrise, orale, practice și de aptitudini incluse în planul personalizat de învățare, calendarul acestora fiind stabilit de comun acord de către părinte/tutorele
legal, elev și dirigintele clasei și avizat de către consiliul profesoral.

Conținutul probelor de evaluare va respecta curriculumul școlar.

Înregistrarea situației școlare se face în cataloagele și registrele matricole ale celor două clase în care elevul este înmatriculat.

Întreruperea programului de promovare a doi ani de studii într-un an școlar se realizează în următoarele situații:

  • la cererea elevului sau a părintelui/reprezentantului legal al elevului;
  • dacă la finalul celui de-al doilea modul, calificativul obținut este „Bine” — pentru elevii din ciclul primar, respectiv media notelor la evaluarea curentă pe discipline este mai mică de 9 — pentru elevii din ciclul gimnazial și liceal;
  • dacă elevul nu promovează evaluările periodice sumative la cel puțin 3 dintre disciplinele/modulele la care a optat pentru evaluarea sumativă;
  • la recomandarea argumentată a comisiei.

În urma întreruperii programului, elevul își continuă studiile în clasa curentă.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending