Connect with us

Eveniment

Trei persoane reținute pentru 24 de ore în urma perchezițiilor efectuate luni dimineață, la Botoșani

Publicat

Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele a trei persoane, cu vârstele cuprinse între 33 și 51 de ani, din municipiul Botoșani, bănuite de comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, sub diferite forme de participație.

 FOTO: Percheziții în municipiul Botoșani și comuna Cristești. Ce au căutat oamenii legii

În cursul dimineții, au fost puse în executare 8 mandate de percheziție domiciliară, la sediile și punctele de lucru ale unor societăți comerciale, din municipiul Botoșani și comuna Cristești, cu activitate în domeniul transportului public de persoane și colete.

De asemenea, au fost percheziționate 127 de autovehicule folosite în activitatea agenților economici.

La locațiile vizate, au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, documente si diferite medii de stocare a datelor, care prezintă interes în cauză.

În cadrul dosarului penal sunt vizate 11 persoane, 9 dintre acestea fiind conduse la sediul poliției, în baza unor mandate de aducere, iar față de 3 persoane a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, Poliției Municipiului Dorohoi, Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani, Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Publicitate

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Câți câini ai voie să ții în curte? Răspunsul pe care mulți nu îl știu și riscă o amendă

Publicat

Publicitate

Tot mai mulți români aleg să-și împartă curtea și viața cu unul sau mai mulți câini. Însă o întrebare frecventă este: există o limită legală privind numărul de câini pe care îi poți crește pe proprietatea ta? Răspunsul vine chiar din legislația actuală, care aduce clarificări pentru cei care locuiesc la casă, fie în mediul urban, fie în cel rural, relatează cluj24.ro.

Câți CÂINI ai voie să crești dacă stai la curte? Ce spune Legea

De altfel, o statistică dată publicității în 2024 de Federația Națională pentru Protecția Animalelor (FNPA) arăta că suntem țara europeană cu cel mai mare număr de animale de companie deținute pe cap de locuitor. E vorba de un număr impresionant: 8,6 milioane de câini și pisici cu proprietar.

În aceste condiții, unii cetățeni s-au întrebat câți câini pot crește dacă locuiesc la curte. E important de spus că nu există o lege care să limiteze deținerea unui anumit număr de câini şi pisici în curte.

În schimb, un document pus în dezbatere publică de Autoritatea Naţional Sanitar Veterinară şi pentru Siguranța Animalelor (ANSVSA) în august 2024 prevedea noi obligații pentru deținătorii de animale.

Astfel, proprietarii de câini sunt obligați să asigure o suprafață minimă pentru fiecare animal în parte, respectiv, cel puțin 4 metri pătrați pentru câinii de talie mică și 6 metri pătrați pentru cei de talie mare. Până la intrarea în vigoare a actului normativ, legislația prevedea un minim de doar 2,5 metri pătrați pentru fiecare câine.

„Proprietarii de animale care stau la casă trebuie să mai țină cont de un set de reguli”

Iată textul din proiectul legislativ. Proprietarii/deținătorii de câini au obligația de asigura o suprafață locativă minimă de:

Publicitate

a) 4 metri pătrați pentru fiecare câine de talie mică, cu înălțimea la greabăn mai mică de 30 cm
b) 5 metri pătrați pentru fiecare câine de talie medie, cu înălțimea la greabăn situată în intervalul 30-50 cm
c) 6 metri pătrați pentru fiecare câine de talie mare, cu înălțimea la greabăn mai mare de 50 cm

Proiectul de mai sus stabilește şi amenzi între 2.000 şi 5.000 de lei pentru persoanele fizice care cresc câini pentru comercializare fără a fi înregistrate ca unități de tip canisă.

De asemenea, proprietarii de animale care stau la casă trebuie să mai țină cont de un set de reguli pentru a nu fi sancționați. Aceste măsuri se referă la locul în care este amplasată cușca animalului. Din 2025, proprietarii pot primi amendă de 500 de lei dacă nu respectă noua lege.

Astfel, proprietarii sunt obligați de lege să amplaseze cuștile câinilor la cel puțin 60 cm de gardul vecinului. Dacă nu respectă această lege riscă să fie amendați cu 500 de lei.

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu evitat în ultimul moment la Cucorăni. ISU Botoșani: Coșurile de fum trebuie curățate periodic

Publicat

Publicitate

O casă din localitatea Cucorăni a fost la un pas de incendiu, ieri după-amiază, din cauza depunerilor de funingine din coșul de fum.

Din fericire, intervenția rapidă a pompierilor din cadrul Detașamentului Botoșani a prevenit producerea unor pagube materiale.

Cauza incidentului a fost aprinderea funinginii acumulate pe pereții interiori ai coșului, o situație care poate deveni extrem de periculoasă dacă nu este prevenită prin curățări regulate, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoşani, Dorina Lupu.

Pompierii reamintesc tuturor cetățenilor importanța întreținerii corecte a coșurilor de fum. Acestea trebuie verificate și curățate periodic pentru a evita acumulările de funingine și gudron, care se pot aprinde și pot favoriza extinderea focului la acoperiș sau întreaga locuință.

Pentru siguranța locuinței, ISU Botoșani recomandă:

  • Verificarea coșurilor pentru a identifica eventuale fisuri ce ar putea permite scânteilor să ajungă la materiale combustibile;
  • Tencuirea și văruirea coșurilor în pod, pentru a observa ușor eventualele crăpături;
  • Îngroșarea zidăriei coșurilor la trecerea prin planșee și păstrarea unei distanțe de siguranță față de grinzile sau elementele din lemn ale acoperișului;
  • Evitarea contactului direct între coșul de fum și materialele combustibile.

Respectarea acestor măsuri simple poate preveni tragedii. Nu neglijați coșurile de fum – un coș neîntreținut poate deveni o sursă de incendiu în orice moment, au mai adăugat responsabilii ISU Botoșani.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Reabilitarea Centrului Istoric din Botoșani continuă: Se pregătește renovarea Casei Ankele și amenajarea unui pasaj subteran

Publicat

Publicitate

Proiectul de reabilitare a Centrului Istoric din Botoșani intră într-o nouă etapă importantă. Autoritățile locale au anunțat că lucrările de modernizare vor continua, cu accent pe restaurarea uneia dintre cele mai emblematice clădiri din zonă – Casa Ankele.

Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, care a explicat că în prezent, se lucrează la documentația necesară pentru atragerea de fonduri europene, cu scopul reabilitării complete a clădirii.

Potrivit reprezentantului administrației, proiectul vizează nu doar consolidarea și refacerea imobilului, ci și transformarea acestuia într-un spațiu cultural modern.

„Casa Ankele urmează să găzduiască un muzeu și să beneficieze de un pasaj subteran, care va adăuga o notă inedită zonei istorice”, a transmis primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei pe pagina sa de socializare.

Lucrările fac parte dintr-o strategie mai amplă de revitalizare a Centrului Vechi, zonă cu un potențial turistic și comercial major, dar care, în ultimii 30 de ani, a fost marcată de degradare și neglijență.

Proiectul este o continuare firească a demersurilor începute anterior de administrația locală, care și-a propus să transforme Centrul Istoric într-un punct de atracție culturală, economică și turistică.

Publicitate

„Continuăm dezvoltarea”, a transmis conducerea orașului, subliniind determinarea de a reda Botoșaniului farmecul și prestigiul de altădată.

Iată și imaginile făcute publice de liderul administrației publice locale de la Botoșani și care indică cum ar putea să arate întreaga zonă dacă acest proiect va fi implementat:

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Cuvios Ioan Scărarul

Publicat

Publicitate

Sfântul Cuvios Ioan Scărarul, mai este cunoscut și sub numele de „Sfântul Ioan Sinaitul” sau „Sfântul Ioan Climax”, s-a născut spre sfârșitul secolului al VI-lea, și a fost fiul lui Xenofont și al Mariei, aceștia având doi fii: pe Ioan și pe Arcadie. A fost contemporan cu Sfântul Maxim Mărturisitorul. Conform spuselor Arhiepiscopului Atenei, Meletie, țara de origine a Sfântului Ioan Scărarul este Palestina, iar călugărul Daniil de la Mănăstirea Raith, cel care a întocmit viața acestui mare Sfânt, ne arată că acesta a intrat în obștea monahală încă de la vârsta de 16 ani, ca viețuitor al Mănăstirii Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai în urma următoarei întâmplări: mergând la școală în Berit (azi Beirut), în Fenicia, o furtună a scufundat corabia în care călătorea cu fratele său, dar, deși amândoi au scăpat cu viață, au ajuns în locuri diferite. În semn de mulțumire față de bunătatea lui Dumnezeu, ambii frați s-au călugărit, fără a ști unul de altul, Ioan păstrându-și numele, iar Arcadie și-a schimbat numele în Gheorghe. După o perioadă, cei doi frați s-au întâlnit cu părinții lor la Ierusalim, care între timp intraseră și ei în monahism.
Veniamin Costache este de părere că Sfântul Ioan provenea dintr-o familie înstărită, având în vedere că până la vârsta de 16 ani acumulase cunoștințe din toate domeniile și avusese parte de o educație aleasă, lucru rar întâlnit în acele timpuri. Datorită faptului că era foarte învățat și pentru că își ducea viața în Muntele Sinai, a fost numit „Ioan Scolasticul” sau „Ioan Sinaitul”. În cadrul Mănăstirii Sfintei Ecaterina, Sfântul Cuvios Ioan Scărarul l-a avut alături timp de 19 ani ca povățuitor, pe bătrânul Macarie, iar după trecerea la cele veșnice a acestuia, Ioan s-a retras într-un loc pustiu, numit Valea Tholas (Wadi Et-Tlah), într-o chilie săpată în munte, aflată la cinci mile distanță de mănăstire. Aceasta a fost casa Sfântului Ioan timp de 40 de ani, unde a petrecut în post și rugăciune neîntreruptă, închinându-și întreaga viață lui Dumnezeu. A trăit ca un adevărat sihastru, hrănindu-se numai cu „acele lucruri îngăduite vieții sihăstrești, din care gusta doar foarte puțin și niciodată nu se sătura.” Își petrecea timpul în rugăciune neîncetată și în priveghere, iar din dragoste de Dumnezeu uda pustiul cu lacrimile sale: „De somn se împărtășea atât cât să nu se vatăme firea minții prin priveghere, iar înainte de culcare se ruga mult și alcătuia scrieri”. Faptul că Sfântul Cuvios Ioan Scărarul a trăit o viață modestă, lipsită de orice urmă de îndestulare, este confirmat și de biograful său Daniil, care afirma că Sfântul, deși provenea dintr-o familie înstărită, odată intrat în monahism a fugit de iubirea de argint, pe care Sfântul Apostol Pavel a numit-o „închinare la idoli”, prin facerea de milostenii și prin lipsirea celor de trebuință. Prin multă nevoință a învins trândăvia, pe care o considera: „moarte și slăbănogire a sufletului prin pomenirea morții celei trupești, împungând-o ca și cu un bold și a ridicat-o la trezire și osteneală.” A dezlegat lanțurile și legăturile tuturor patimilor și toate poftele le-a îndepărtat prin plâns, iar patima mâniei a fost definitiv îndepărtată prin „arma” ascultării. Contactul cu alte persoane era foarte limitat, rareori ducându-se la cineva și mai rar de atât vorbea cu cei din jur, înlăturând astfel cât mai mult cu puțină, ispita slavei deșarte. În timpul celor 40 de ani petrecuți în singurătate, Sfântul Cuvios Ioan Scărarul își întrerupea rutina zilnică doar pentru primirea Sfintei Împărtășanii și cu ocazia vizitelor unor monahi care căutau sfat și lămurire în profunda sa înțelepciune. Spre sfârșitul vieții, a fost rugat să se întoarcă la mănăstire și să primească funcția de egumen. A acceptat cu multă greutate această condiție și în cele din urmă, a fost de acord să le devină sfătuitor monahilor, prilej cu care a întocmit lucrarea „Scara” la rugămintea egumenului Ioan al Mănăstirii Raith, situată la 60 de mile distanță de Muntele Sinai. A răspuns cu modestie că se va strădui să împlinească porunca primită, deși el nu este în stare să învețe pe alții, aflându-se încă la vârsta la care el însuși învață de la alții. Despre Sfântul Ioan Scărarul s-a spus, pe bună dreptate, că a fost ca un „al doilea Moise” în pustiul Sinai, ajungând la „Ierusalimul cel de sus” prin viața sa dedicată celor veșnice și rugăciunii. Părticele din moaștele Sfântului Ioan Scărarul se păstrează în mai multe mănăstiri grecești din Konița, Insulele Tinos, Samos și Mikonos. Cinstitul cap al Cuviosului se află la Mănăstirea Schimbării la Față din Meteora.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending