Connect with us
Publicitate

Administratie

Trei oferte depuse pentru modernizarea și extinderea Secției de Oncologie

Publicat

Publicitate

Trei asocieri au depus oferte în cadrul licitației pentru modernizarea și extinderea Secției de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani. Două dintre asocieri sunt conduse de firme din Botoșani și una de o firmă din Vaslui.

Proiectul modernizării și extinderii cu un etaj a Secției de Oncologie are o valoare totală de peste 6,6 milioane de euro. Este o investiție majoră care  presupune, pe lângă extinderea pe verticală cu încă un etaj a corpului de clădire existent, lucrări de reabilitare (termică, finisaje și instalații), recompartimentarea etajului I și conformarea secției la noua legislație în vigoare, privind reamenajarea circuitelor specifice și refacerea finisajelor în concordanță cu cerințele Direcției de Sănătate Publică. Lucrările de modernizare au în vedere redimensionarea instalațiilor electrice, termice, sanitare și de gaze medicinale pentru tot corpul de clădire, recompartimentarea întregii clădiri după legislația în vigoare și asigurarea dotărilor necesare pentru Secția Oncologie.

„Am promis că vom asigura botoșănenilor servicii de sănătate la stat ca la privat și demonstrăm că angajamentul luat nu a fost doar o vorbă în vânt. Modernizarea și extinderea Secției de Oncologie o considerăm prioritară, fiind un proiect foarte important pentru sistemul sanitar botoșănean, care presupune optimizarea activităților prestate de către cadrele medicale, creșterea capacității de satisfacere a nevoilor pacienților, a ponderii și calității serviciilor medicale acordate”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Publicitate

Proiectul de modernizare și extindere a Secției de Oncologie completează portofoliul de investiții pe care Consiliul Județean le are în vedere pentru dezvoltarea sistemului sanitar botoșănean.

În ultimii doi ani, sumele atrase de către Consiliul Județean Botoșani din fonduri guvernamentale, europene și PNRR, prin proiecte care vizează modernizarea sistemului sanitar (construcții noi, reabilitare de clădiri și aparatură medicală) se apropie de pragul de 35 de milioane de euro. „Vom folosi orice oportunitate se ivește pentru a atrage fonduri europene și guvernamentale atât de necesare dezvoltării județului nostru”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

 

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Aproape 300 de copii au fost părăsiţi în maternităţi şi în alte unităţi sanitare, în 2023

Publicat

Publicitate

Un număr de 295 de copii au fost părăsiţi în maternităţi şi în alte unităţi sanitare, în 2023, cu 89 mai puţini faţă de anul anterior, conform datelor publicate pe site-ul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA).

Dintre aceştia, 223 de copii au fost părăsiţi în maternităţi, 66 în secţiile de pediatrie, iar şase au fost lăsaţi în altă secţie de spital.

Pe de altă parte, anul trecut au fost externaţi 285 de copii părăsiţi în unităţi sanitare. Dintre aceştia, 58 s-au reîntors la familiile lor, unul a ajuns la familie extinsă, 20 au fost plasaţi la familii/persoane şi 192 la asistenţi maternali.

Publicitate

Totodată, un copil a fost trimis la un serviciu de tip rezidenţial, cinci au fost plasaţi în centre de primire în regim de urgenţă, iar opt copii se regăsesc în alte situaţii, conform datelor ANPDCA. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

DIGI anunță că a scos mai multe posturi din grila de programe TV. Au fost introduse canale noi. Care sunt acestea

Publicat

Publicitate

Modificare în grila de programe TV la Digi. Mai multe posturi TV au ieșit din grila DIGI. Este vorba despre o serie de posturi care nu vor mai fi disponibile pentru cei care au cablu TV de la RCS RDS.

Însă, chiar dacă o serie de posturi au fost scoase, firma a adăugat altele noi.

Modificarea grilei a fost făcută la începutul lunii mai.

Publicitate

Ce posturi au fost scoase din grilă

Posturile care au fost scoase de DIGI sunt:

  • DigiSport 4 (SD)
  • Profit News
  • CGTN HD
  • Cinemax 2 (SD)
  • Bollywood
  • Bollywood HD
  • Prima History
  • Medika Tv
  • Atomic Academy

Însă au intrat în grilă noi posturi TV.

Modificare în grila de programe TV la Digi: Ce posturi noi au intrat în grila RCS RDS

  • TVR Sport HD
  • skyShowtime 1 HD
  • skyShowtime 2 HD
  • Bollywood Clasic

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Cum va fi vremea după Paști. Meteorologii au actualizat prognoza meteo pe următoarele săptămâni

Publicat

Publicitate

În general, în luna mai se resimte o încălzire semnificativă a vremii față de lunile anterioare, iar temperaturile cresc treptat pe parcursul lunii.Vin ploile pentru o scurtă perioadă de după Paște, dar temperaturile rămân în media celor normale pentru perioadă, anunță meteorologii de la ANM.

Vremea în luna mai poate fi destul de variată pentru că aceasta este o lună de tranziție către sezonul cald al verii.

Cum va fi vremea după Paște: În următoarele 4 săptămâni, temperaturile medii diurne vor varia de obicei între 15°C și 20°C în diferite regiuni ale țării.

Publicitate

Pe măsură ce avansează luna, temperaturile vor crește, iar spre sfârșitul lunii, valorile medii diurne pot ajunge între 20°C și 30°C sau, chiar mai mult în unele zile.

Este posibil să apară schimbări bruște de vreme, cu temperaturi care pot fluctua în funcție de influența maselor de aer.

Uneori, vremea poate fi instabilă, cu zile calde urmate de zile mai răcoroase sau ploioase

Publicitate

Cum va fi vremea după Paște: Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024
Valorile termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a ţării.

Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în majoritatea regiunilor, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 13.05.2024 – 20.05.2024
Vremea se va răci la începutul săptămânii respective. Dar nu va fi exagerat de frig ci doar ușor sub media perioadei.

Publicitate

Temperaturile medii vor fi uşor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României.

Prognoza meteo pentru vara 2024. Specialiștii europeni estimează cel mai cald an din istorie. Efectele asupra României
Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile sud-vestice şi în zonele montane, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acestă perioadă.

Săptămâna 20.05.2024 – 27.05.2024
Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Publicitate

Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.

Săptămâna 27.05.2024 – 03.06.2024
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.

Citeste mai mult

Eveniment

3 Mai – Ziua mondială a libertăţii presei

Publicat

Publicitate

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. Conştientizarea tuturor aspectelor legate de criza globală de mediu şi a consecinţelor acesteia este esenţială pentru a construi societăţi democratice. Munca jurnalistică este indispensabilă în acest scop, punctează www.un.org.

Jurnaliştii se confruntă cu provocări semnificative în căutarea şi diseminarea informaţiilor despre probleme contemporane, cum ar fi dificultăţile din lanţurile de aprovizionare, migraţia climatică, industriile extractive, mineritul ilegal, poluarea, braconajul, traficul de animale, defrişările sau schimbările climatice. Asigurarea vizibilităţii acestor probleme este crucială pentru promovarea păcii şi a valorilor democratice la nivel mondial.

În contextul triplei crize planetare – schimbările climatice, pierderea biodiversităţii şi poluarea aerului – campaniile de dezinformare pun la îndoială cunoştinţele şi metodele de cercetare ştiinţifică. Atacurile la adresa validităţii ştiinţei reprezintă o ameninţare serioasă la adresa dezbaterii publice pluraliste şi informate. Iar informaţiile înşelătoare şi false despre schimbările climatice pot, în unele cazuri, să submineze eforturile internaţionale de a le aborda.

Publicitate

Dezinformarea cu privire la problemele de mediu poate duce la o lipsă de sprijin public şi politic pentru acţiuni climatice, politici eficiente şi protecţia comunităţilor vulnerabile afectate de schimbările climatice, precum şi a femeilor şi fetelor, deoarece schimbările climatice tind să exacerbeze inegalităţile existente, evidenţiază sursa citată.

Pentru a realiza o dezvoltare durabilă, este necesar ca jurnaliştii să raporteze cu acurateţe, în timp util şi cuprinzător despre problemele de mediu şi consecinţele acestora, precum şi despre posibilele soluţii. Iar acest lucru necesită o strategie cuprinzătoare care să includă, conform ONU: Prevenirea şi protejarea împotriva infracţiunilor comise împotriva jurnaliştilor; Asigurarea drepturilor pentru libertatea de exprimare, libertatea cercetării ştiinţifice şi accesul la sursele cheie de informaţii, pe lângă combaterea dezinformării prin jurnalism; Promovarea pluralităţii, diversităţii şi viabilităţii mass-media, în special media regională, locală, indigenă şi/sau comunitară; Asigurarea că guvernanţa platformelor digitale încurajează transparenţa companiilor de tehnologie, responsabilitatea acestora, diligenţa necesară, împuternicirea utilizatorilor şi moderarea şi gestionarea conţinutului pe baza standardelor internaţionale ale drepturilor omului, aşa cum se indică în Ghidul UNESCO pentru guvernarea platformelor digitale; Promovarea programelor de alfabetizare media şi informaţională pentru a oferi utilizatorilor abilităţi de angajare şi gândire critică în mediul digital.

Ziua mondială a libertăţii presei a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU în decembrie 1993, la recomandarea Conferinţei Generale a UNESCO. De atunci, ziua de 3 mai, aniversarea Declaraţiei de la Windhoek, este sărbătorită la nivel mondial ca Ziua mondială a libertăţii presei.

Publicitate

După 30 de ani, legătura istorică trasată între libertatea de a căuta, împărtăşi şi primi informaţii şi binele public rămâne la fel de relevantă precum era la momentul semnării acesteia. Ziua de 3 mai funcţionează ca un memento pentru guverne cu privire la necesitatea de a-şi respecta angajamentul faţă de libertatea presei. Este, de asemenea, o zi de reflecţie în rândul profesioniştilor din media despre problemele libertăţii presei şi eticii profesionale. Potrivit www.un.org, reprezintă o oportunitate pentru: celebrarea principiilor fundamentale ale libertăţii presei; evaluarea stării libertăţii presei în întreaga lume; apărarea mass-media de atacurile la adresa independenţei lor; aducerea unui omagiu jurnaliştilor care şi-au pierdut viaţa în îndeplinirea datoriei.

Creat în 1997, premiul anual pentru libertatea presei UNESCO/Guillermo Cano onorează o persoană, organizaţie sau instituţie care a adus o contribuţie remarcabilă la apărarea şi/sau promovarea libertăţii presei oriunde în lume şi mai ales atunci când acest lucru s-a înfăptuit în faţa pericolului. Premiul a fost înfiinţat la iniţiativa Comitetului Executiv al UNESCO şi este conferit oficial de UNESCO, cu ocazia Zilei mondiale a libertăţii presei. Distincţia poartă numele lui Guillermo Cano Isaza, un jurnalist columbian care a fost asasinat în faţa birourilor ziarului său, ”El Espectador” din Bogota, Columbia, la 17 decembrie 1986, aminteşte www.unesco.org.

În 2023, jurnalistele iraniene aflate în închisoare Niloofar Hamedi, Elaheh Mohammadi şi Narges Mohammadi au fost desemnate laureatele Premiului Mondial pentru Libertatea Presei UNESCO/Guillermo Cano, la recomandarea unui juriu internaţional format din profesionişti media. Ceremonia de premiere a avut loc pe 2 mai la New York, în cadrul evenimentelor care au marcat cea de-a 30-a aniversare a Zilei mondiale a libertăţii presei. AGERPRES

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending