Connect with us

Actualitate

Trei metode de fraude informatice, care te lasă fără bani în cont. Polițiștii: Nu oferiți date

Publicat

Publicitate

Inspectoratul de Poliție atrage atenția cetățenilor să fie vigilenți în fața tentativelor de fraudă informatică, care s-au diversificat considerabil în ultima perioadă. Infractorii folosesc metode tot mai ingenioase pentru a obține date personale, informații bancare sau sume de bani sub pretexte false, prin mesaje, e-mailuri, apeluri telefonice sau site-uri clonă, scrie alba24.ro.

Subcomisarul Aurelian Bărbat, șeful Biroului pentru Combaterea Infracțiunilor contra Patrimonului și Grupări Infracționale din cadrul IPJ Alba, a vorbit despre mai multe tipuri de metode pe care le folosesc infractorii.

”Se observă o creștere consistentă a valorii prejudiciilor suferite de către victime. Acest aspect se datorează în mod special perfecționării și utilizării de către infractori a unor moduri de operare mult mai elaborate, care au la bază inducerea în eroare a victimelor inclusiv că sunt contactați de reprezentanții unor institutii” a spus Aurelian Bărbat.

El a vorbit despre trei metode: creditul, dividentele și investițiile. Toate aceste metode sunt ilegale și pot constitui infracțiuni precum înșelăciunea, falsul în înscrisuri, spălarea banilor sau constituirea unui grup infracțional organizat, în funcție de legislația aplicabilă.

Precizările IPJ Alba. Modurile de operare:

1. Investițiile – victima intră în contact cu autorii prin accesarea unor reclame plasate de aceștia în mediul on line, prin care li se promit câștiguri mari bazate pe investiții minime.

Pentru aceasta, persoanele sunt fie induse în eroare să efectueze plăți din conturile proprii, fie li se cere să ofere controlul asupra telefoanelor mobile sau a altor dispozitive, prin instalarea unor programe dedicate, astfel încât autorii să aibă acces la aplicațiile bancare și să efectueze chiar ei aceste transferuri.

Publicitate

Aceștia vor încerca în permanență să țină victima într-o stare de eroare pentru a putea obține cât mai mulți bani.

În cazul în care persoana realizează că a fost înșelată, o vor contacta sub o altă identitate, sub pretextul că o vor ajuta să recupereze suma de bani.

Astfel îi vor cere să accepte anumite tranzacții în conturile proprii, apoi să ridice sumele de bani și să le schimbe în cryptomonede, oferindu-i victimei o mică sumă de bani ca și recompensă, făcând-o astfel complice la fapta lor.

2. Creditul – victima este contactată de persoane care se prezintă ca fiind reprezentanți ai unor instituții bancare sau ai poliției și este convinsă că pe numele său a fost obținut un credit bancar bazat pe documente falsificate.

Apoi aceștia sunt convinși să transfere toți banii pe care îi dețin într-un cont de cryptomonede pus la dispoziție de către autori.

Mai mult sunt îndemnați să acceseze și un credit bancar a cărui valoare să o transfere în același cont despre care autori spun că este un cont securizat.

3. Dividendele – la fel ca și în cazul modului de operare creditul, victima este abordată de presupuși reprezentanți ai unor instituții financiare (ex: Bursa de Valori București) și sub pretextul că trebuie să încaseze dividendele unor acțiuni achiziționate în anii 90 și că vor fi sprijiniți de către aceștia în întreg procesul, îi conving să își instaleze programe dedicate pe dispozitive.

Astfel autorii au acces la aplicațiile bancare și efectuează tranzacții fără autorizarea titularului.

Semnale de alarmă:

– Autorii insistă ca întreaga comunicare să se efectueze prin anumite aplicații de telefonie,

– Țin în permanență legătura cu victima, prin apeluri telefonice, asigurându-se astfel că aceasta nu poate contacta o altă persoană de încredere;

– Cer instalarea unor programe/aplicații prin intermediul cărora să obțină accesul la dispozitivele victimei,

– Induc o stare de alertă, făcând victima să creadă că totul trebuie rezolvat cât mai repede și astfel dictându-i acțiunile următoare;

– Promit câștiguri foarte mari raportat la suma investită;

Recomandări:

– Nu oferiți acces la telefonul mobil sau alte dispozitive,

– Nu dați curs solicitărilor și promisiunilor unor persoane pe care le-ați cunoscut doar prin intermediul telefonului/rețelelor de socializare,

– Nu accesați link-uri necunoscute,

– Nu oferiți datele cardului bancar, parole sau coduri de acces,

– Folosiți mijloace de securitate suplimentare, cum ar fi autentificarea in 2 pași,

– Dacă ați fost victimă sau ceva vi se pare suspect, contactați de îndată organele de poliție.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Prima zi de concediu medical NU va mai fi plătită de la 1 februarie. CNSLR Frăția, apel la Avocatul Poporului

Publicat

Publicitate

Prima zi de concediu medical NU va mai fi plătită de la 1 februarie. Măsura, adoptată de Guvern în ultima ședință din 2025, are în vedere descurajarea „concediilor fictive”, dar stârnește nemulțumirea sindicatelor, informează alba24.ro

CNSLR Frăţia îi cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa ordonanţei de urgenţă a guvernului prin care este introdusă ziua de concediu medical neplătită.

Sindicatele consideră că această măsură, care urmează să fie aplicată începând cu 1 februarie, încalcă drepturile fundamentale ale lucrătorilor şi va produce efecte ireversibile asupra sănătăţii acestora, transmite RADOR.

În sesizare se pune sub semnul întrebării caracterul de urgenţă al actului normativ, în condiţiile în care acesta a fost publicat în decembrie anul trecut şi va fi aplicat abia în februarie.

Astfel, sindicatele apreciază că putea fi urmată procedura legislativă obişnuită, cu dezbatere parlamentară şi consultarea partenerilor sociali.

Reamintim că Guvernul a aprobat la finalul lui 2025 o ordonanţă de urgenţă care stabileşte că prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită de la 1 februarie.

Măsura are caracter temporar, fiind aplicată în perioada 1 februarie 2026 – 31 decembrie 2027, potrivit RFI.

Publicitate

Până acum, primele cinci zile de concediu medical erau suportate de angajator, iar indemnizația aferentă următoarelor zile era decontată din FNUASS (Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate).

Potrivit OUG, de luna viitoare, angajatul va suporta din propriul buzunar prima zi de concediu medical (prin diminuarea indemnizației), angajatorul suportă plata pentru zilele 2-6, iar din ziua a 7-a până la vindecare plata va fi făcută din bugetul FNUASS.

Guvernul a introdus și un mecanism temporar de control al concediilor medicale, prin care Casele de Asigurări de Sănătate pot verifica documentele medicale care au stat la baza concediului durata și corectitudinea completării certificatelor concordanța dintre diagnostic și recomandările medicale.

În situația în care se constată nereguli, pacientul poate pierde indemnizația de concediu medical.

Citeste mai mult

Eveniment

ANAF pune tunurile pe veniturile din platforma OnlyFans. Șeful Fiscului anunță noi controale la românii cu averi nejustificate

Publicat

Publicitate

Veniturile din platforma OnlyFans, urmărite de Fisc. Șeful ANAF anunță noi controale pentru sancționarea românilor cu averi nejustificate. El a amintit inclusiv de platforma pentru adulți, care aduce profituri uriașe, neimpozitate. 

Președintele Fiscului a anunțat că inspectorii ANAF vor merge în curând în controale țintite, la nivel național, nu stabilite la nivelul fiecărui județ.

Adrian Nicușor Nica, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a detaliat zonele pe care se concentrează verificările inspectorilor antifraudă.

„Evident că înainte de a demara orice control facem o analiză de risc pe baza datelor pe care le avem, profitând de partea asta de digitalizare pe care o punem la punct pas cu pas.

Nu e un proiect ușor și nu un proiect continuu digitalizarea, așa cum am comunicat public, o să prezentăm rezultatele după fiecare acțiune.

În ceea ce privește persoanele fizice cu averi justificat versus veniturile pe care le încasează, e un proces continuu de lucru.

Publicitate

Sunt vizați în principal cei cu autoturisme, partea de OnlyFans, unde sperăm ca, în cel mai scurt timp să venim cu noi declarații, să prezentăm ce s-a întâmplat”, a spus președintele Fiscului vineri, potrivit Mediafax.

Întrebat de reporterul Mediafax dacă inspectorii Fiscului vizează și zona proprietăților imobiliare, Adrian Nicușor Nica a confirmat că acest segment e în analiză.

Citeste mai mult

Educație

Elevele Școlii Gimnaziale Rădăuți-Prut, locul II la ONSȘ fotbal U14, după o finală intensă cu echipa din Darabani

Publicat

Publicitate

Elevele Școlii Gimnaziale Rădăuți-Prut au obținut un rezultat extraordinar la competiția ONSȘ – fotbal feminin U14, reușind să urce pe podium la faza pe cerc a întrecerii școlare. Echipa s-a clasat pe locul al doilea după o finală disputată cu multă intensitate cu formația din Darabani, într-un meci aprig dar echilibrat.

Pe parcursul competiției, sportivele au demonstrat ambiție, disciplină și un puternic spirit de echipă, reușind să treacă de adversari puternici și să ajungă în ultimul act al competiției. Finala a fost una spectaculoasă, în care ambele echipe au oferit un joc dinamic și determinat, spre aprecierea celor prezenți.

Rezultatul obținut confirmă munca depusă în pregătire și implicarea constantă a elevelor în activitățile sportive organizate în cadrul școlii. Cadrele didactice și profesorii coordonatori subliniază faptul că performanța este rezultatul efortului colectiv și al seriozității cu care elevele tratează fiecare competiție.

Participarea la astfel de întreceri contribuie nu doar la dezvoltarea fizică a elevilor, ci și la formarea spiritului de fair-play, a încrederii în sine și a capacității de lucru în echipă. Comunitatea școlară a felicitat echipa pentru rezultat, iar elevele sunt încurajate să continue pregătirea pentru competițiile viitoare.

„Performanța obținută de Școala Gimnazială Rădăuți-Prut confirmă încă o dată importanța sportului școlar și implicarea elevilor în activități care promovează un stil de viață sănătos și competitiv. Felicitări fetelor!”, a transmis și antrenorul echipei, profesorul Tudor Grădinaru.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

CNAIR: Circulația pe drumurile naționale din zona Moldovei se desfășoară fără blocaje cauzate de starea vremii

Publicat

Publicitate

Circulația pe drumurile naționale din zona Moldovei se desfășoară normal, în această dimineață, fără blocaje cauzate de starea vremii sau a carosabilului, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pe pagina de Facebook.

Ninsori slabe se mai înregistrează în jumătatea vestică a regiunii (județele Suceava, Neamț și Bacău), iar carosabilul este umed, cu porțiuni de zăpadă frământată în județul Botoșani, respectiv uscat cu porțiuni umede, în rest, la o temperatură a aerului cuprinsă între -5 și -2 grade C.

‘Pe timpul nopții trecute, pentru asigurarea circulației, echipele DRDP Iași au acționat cu 119 autoutilaje și 541 tone de material antiderapant. În această dimineață, pe drumurile naționale din zona Moldovei sunt în acțiune 91 autoutilaje’, se arată în postarea CNAIR.

De asemenea, drumarii acționează în permanență pe toate drumurile naționale și pe sectoarele de autostradă aflate în administrarea DRDP Buzău. Se intervine cu utilaje și material antiderapant pentru asigurarea circulației în condiții de siguranță.

‘Le recomandăm conducătorilor auto să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să se informeze înainte de plecare’, transmit reprezentanții Companiei de Drumuri.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă o informare de vreme geroasă, polei și ninsoare viscolită, valabilă în toată țara până miercuri, la ora 10:00. Începând de sâmbătă, 31 ianuarie, ora 10:00, până miercuri, 4 februarie, ora 10:00, vremea va fi deosebit de rece, cu precădere în regiunile extracarpatice.

Publicitate

Dimineața și noaptea va fi ger la început în Moldova, apoi și în Dobrogea, estul Transilvaniei, Muntenia și, izolat, în Oltenia și sudul Banatului, astfel că temperaturile minime se vor situa în general între -20 și -10 grade, iar în nordul Moldovei gerul va persista și pe parcursul zilelor, maximele urmând a se încadra între -16 și -8 grade.

Local și temporar vor fi precipitații slabe cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, iar pe alocuri se va forma polei și ghețuș.

Vântul va prezenta intensificări local în regiunile estice și sudice, cu viteze în general de 40 – 45 km/h, amplificând senzația de frig, iar din seara zilei de duminică până luni dimineață în sud-estul Olteniei, în sudul, centrul și estul Munteniei și în Dobrogea, temporar, ninsoarea va fi viscolită. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending