Connect with us

Eveniment

Trei luni fără părintele Ionică Alupoaiei, ctitorul Bisericii „Izvorul Tămăduirii” din Botoșani. Dincolo de durere, credința învinge

Publicat

Publicitate

Au trecut deja trei luni de când părintele Ioan Alupoaiei, ctitorul Bisericii „Izvorul Tămăduirii”, a trecut la Domnul, pe patul unui spital din Iași, după o luptă „la sânge” cu o boală care ar fi survenit după o înțepătură de țânțar. Mii de oameni s-au rugat pentru o minune. Nu l-au putut opri toate lacrimile credincioșilor care au îngenuncheat seara și dimineața la slujbele săvârșite necontenit în sobor de preoți. Iubirea lor pentru părintele duhohnic a fost mai slabă decât dragostea preotului Ioan pentru Dumnezeu, căruia i-a închinat toată viața sa. 

Părintele Ioan Alupoaiei i-a îndreptat pe cei căzuți, pe cei în deznădejde i-a mângâiat, pe cei slabi i-a încurajat, pe cei aflaţi pe calea cea bună i-a întărit, pe cei bogaţi i-a învăţat milostenia, pe cei în nevoi i-a învăţat răbdarea. Pe toți i-a strâns ca într-un mănunchi la Sfânta Liturghie în sfânta biserică, îndemnându-i să se împărtășească cât mai des. Era atât de prietenos în relație cu lumea încât dădea impresia că se cunoștea cu toți, deși pe mulți dintre ei îi vedea pentru prima dată.

Fiii săi duhovnicești nu l-au dezamăgit. După plecarea părintelui Ionică la cele veșnice au rămas fideli bisericii unde au trăit momente de neuitat. Sfintele slujbe, oficiate de părintele Constantin Bolohan, cel care a primit ascultare de la părintele protopop ca să asigure permanența până va fi învestit un nou preot paroh, umplu și acum biserica până la refuz. Cu toții s-au rugat în acest răstimp ca să fie rânduit un preot „în duhul părintelui Ionică”, care să continue misiunea. „Biserica din tramvai” a devenit acum o catedrală în inimile credincioșilor ce și-au crescut copiii sub sfatul părintelui Ioan Alupoaiei.

Dorul nu poate fi înlocuit

Din decorul durerii, care încă persistă după plecarea părintelui Ioan Alupoaiei, se evidențiază suferința preotesei sale, Eusebia Alupoaiei, care se bucură de empatia și sprijinul sufletesc al multor fini, rânduiți de Dumnezeu, însă dorul nu poate fi alinat. „Telefonul lui este la mine în geantă și când nu mai pot de dor sun pe numărul lui. Așa simt eu că mă alină. Dar sunetul care se aude în geanta mea mă trezește din acel moment. El nu mai vine. Retrăiesc luna în care am stat cu el în spital”, a povestit preoteasa Eusebia, un munte de bunătate și pioșenie, un suflet bun și cald care prin simpla prezență acoperă cu liniște totul în jur.

Părintele este lângă noi

Publicitate

„Părintele Ioan a plecat dintre noi mai devreme decât gândirea noastră ar cuprinde o asemenea plecare. Pentru că numărul anilor nu era cel socotit de rațiunea noastră ca cineva să plece din această lume. Însă cel mai adesea gândul nostru nu se potrivește cu firul vieții și mai ales nu se potrivește cu gândul lui Dumnezeu care ia din rând acolo unde te aștepți mai puțin.  Prezența părintelui , pentru cei care cred  Hristos este chiar mai vie decât viu era părintele cu trupul”, a spus în cuvântul său ÎPS TEofan, în ziua în care  cu toții ne-am luat rămas bun de la părintele Ionică. Și enoriașii cred cu tărie acest lucru. Este singura lor mângâiere și motivul pentru care nu au părăsit slujbele care care au loc în Bierica Izvorul Tămăduirii.

Dumnezeu să îl ierte și cu drepții să îl socotească!

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Cod galben de ceață prelungit în județul Botoșani: Vizibilitate sub 50 de metri și risc de polei până la ora 15:00

Publicat

Publicitate

Avertizarea de tip cod galben de ceață a fost prelungită în județul Botoșani, unde vizibilitatea rămâne redusă pe majoritatea drumurilor, coborând sub 200 de metri și, izolat, chiar sub 50 de metri. Fenomenele meteo periculoase sunt prognozate să persiste până la ora 15:00, potrivit informațiilor transmise de autorități.

Meteorologii anunță că ceața este asociată, pe alocuri, cu burniță sau ploaie slabă, condiții care pot favoriza formarea ghețușului ori a poleiului pe carosabil și trotuare. În aceste situații, riscul producerii unor accidente rutiere sau al alunecărilor pietonale crește semnificativ, mai ales în zonele cu trafic intens sau pe drumurile secundare.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență, să reducă viteza, să folosească sistemele de iluminare corespunzătoare și să păstreze o distanță de siguranță mai mare față de autovehiculele din față. De asemenea, autoritățile recomandă evitarea manevrelor riscante și a frânărilor bruște, care pot duce la pierderea controlului asupra mașinii.

Pietonii trebuie să fie atenți la deplasare, întrucât suprafețele pot deveni alunecoase din cauza depunerilor de gheață. Un pericol suplimentar îl reprezintă țurțurii sau zăpada care se pot desprinde de pe clădiri, motiv pentru care este necesară o atenție sporită în apropierea imobilelor.

Curățarea gheții, a țurțurilor și a zăpezii de pe clădiri, precum și de pe trotuarele aferente, revine proprietarilor și administratorilor de imobile. Dacă îndepărtarea acestora nu poate fi realizată imediat, zonele trebuie semnalizate și delimitate corespunzător, pentru a nu pune în pericol siguranța trecătorilor.

Autoritățile fac apel la responsabilitate și implicare din partea cetățenilor pentru prevenirea accidentelor și menținerea siguranței publice în această perioadă cu condiții meteo dificile.

Publicitate

Pompierii militari rămân la datorie 24 de ore din 24 și sunt pregătiți să intervină rapid în sprijinul populației, în cazul apariției unor situații de urgență generate de vremea nefavorabilă.

Citeste mai mult

Educație

Competiție de ROBOTICĂ organizată în premieră la Botoșani. 16 echipe din țară au participat la „Royal Stars League Meet”

Publicat

Publicitate

Botoșaniul a găzduit, sâmbătă, 7 februarie 2026, deschiderea competiției de robotică „Royal Stars League Meet”, eveniment organizat în premieră la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. La activitate a fost prezent și inspectorul șef al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Bogdan Suruciuc, care a subliniat importanța unor astfel de inițiative pentru educația orientată spre viitor.

Competiția reprezintă o etapă zonală a concursului internațional „First Tech Challenge” și a reunit echipe de robotică din întreaga țară, formate din elevi pasionați de știință și tehnologie. Proba principală a constat în construirea unui robot complex capabil să lanseze mingi într-un coș amplasat la peste un metru înălțime, dispozitivul funcționând atât autonom, cât și controlat de elevii-driveri.

În total, 16 echipe din județe diferite au disputat 24 de meciuri, fiecare formație jucând câte șase partide. Județul Botoșani a fost reprezentat de echipa „Hyperion” a Colegiului Național „Mihai Eminescu” și de echipa „Dragonfly” a Colegiului Național „Grigore Ghica” din Dorohoi, care au concurat cu roboți construiți exclusiv de elevi, sub îndrumarea mentorilor.

Evenimentul a evidențiat potențialul, creativitatea și pasiunea pentru știință existente în școlile botoșănene, demonstrând rolul educației STEM în formarea competențelor viitorului.

Inspectorul șef Bogdan Suruciuc a transmis felicitări organizatorilor și tuturor echipelor participante, subliniind că educația trebuie să țină pasul cu schimbările lumii moderne, iar competițiile de robotică reprezintă exemple concrete de bună practică și de învățare aplicată.

„Educația trebuie să țină pasul cu schimbările lumii moderne, iar competițiile de acest tip sunt un exemplu clar de bună practică și de educație orientată spre viitor. Felicitări organizatorilor și tuturor echipelor participante!”, a transmis Inspectorul șef al ISJ Botoșani, Bogdan Suruciuc

Publicitate
Citeste mai mult

Educație

Elevii Liceului de Artă „Ștefan Luchian” și voluntari din Franța, Spania, Ucraina și Iordania, împreună la Festivalul Clătitelor din Botoșani

Publicat

Publicitate

Elevii Liceului de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani, alături de voluntari internaționali din Franța, Spania, Ucraina și Iordania, au participat la Festivalul Clătitelor, un eveniment intercultural desfășurat la Casa Tineretului. Activitatea a reunit tineri din medii diferite în jurul gastronomiei, artei și dialogului cultural, oferind un cadru de întâlnire și colaborare.

Pe parcursul evenimentului, participanții au pregătit și degustat clătite inspirate din mai multe culturi, au făcut schimb de rețete, tradiții și povești și au luat parte la activități artistice și interactive. Întregul demers s-a transformat într-un spațiu de învățare non-formală, cooperare și deschidere interculturală pentru toți cei implicați.

Ediția din acest an a fost integrată în proiectul Vol4Refugees și organizată în parteneriat cu Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani, cu implicarea voluntarilor internaționali ESC aflați în stagiu de voluntariat în municipiu. Prezența acestora le-a oferit elevilor ocazia de a interacționa direct cu tineri din alte culturi și de a experimenta valori europene precum solidaritatea, diversitatea și implicarea civică.

Activitatea a fost inițiată și coordonată de Consiliul Școlar al Elevilor, cu sprijinul conducerii Liceului de Artă „Ștefan Luchian”, instituție care susține constant inițiativele elevilor și implicarea acestora în proiecte educaționale și comunitare. Coordonarea a fost asigurată de profesoara Andreea Anghelache, în colaborare cu elevii implicați în organizare.

„Ne-am dorit ca acest festival să fie mai mult decât un simplu eveniment culinar, un spațiu de întâlnire între culturi și oameni. Lucrând alături de voluntari internaționali, am descoperit cât de mult putem învăța unii de la alții”, a declarat Diana Mic, președinta Consiliului Școlar al Elevilor și elevă în clasa a XII-a B.

Reprezentanții Fundației Județene pentru Tineret Botoșani au subliniat că susțin constant inițiativele tinerilor și facilitează legătura dintre structurile de reprezentare ale elevilor și programele de voluntariat european.

Publicitate

Evenimentul face parte din proiectul „Vol4Refugees – Young European volunteering teams support assistance to the Ukrainian refugee population in Romania”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Corpul European de Solidaritate, proiect care promovează implicarea civică, sprijinul comunitar și cooperarea interculturală.

Citeste mai mult

Eveniment

Vremea de Paște 2026: Vor fi temperaturi plăcute de primăvară și ploi trecătoare. Prima estimare pentru luna aprilie

Publicat

Publicitate

Pe măsură ce se apropie Paștele din 2026, sărbătorit în acest an pe 12 aprilie, interesul românilor se îndreaptă și spre evoluția vremii din perioada sărbătorilor. Deși prognozele realizate cu mult timp înainte păstrează un anumit grad de incertitudine, datele meteorologice disponibile indică un tablou specific primăverii, cu temperaturi confortabile pentru activități în aer liber, dar și cu episoade de precipitații moderate, diferite de la o regiune la alta, relatează alba24.ro.

Date climatice generale pentru luna aprilie în România arată că, în această perioadă, temperaturile medii ziua pot ajunge în jurul valorii de 15–18 grade Celsius în regiunile de câmpie și podiș, în timp ce nopțile rămân răcoroase, cu minime care pot scădea până spre 5–7 grade Celsius.

Aprilie este o lună în care vremea este deja mult mai blândă decât în lunile de iarnă.

Estimările generale pe aprilie indică o alternanță între zile cu cer mai mult senin și intervale cu ploi moderate, specifică acestui anotimp.

Chiar dacă precipitațiile nu sunt anormale pentru perioadă, ele pot interveni din când în când pe parcursul lunii, ceea ce face recomandabilă planificarea activităților în aer liber cu o marjă de flexibilitate.

Cum va fi vremea de Paște 2026

Prognozele climatice istorice arată o tendință de temperaturi maxime în jurul valorii de 15–17 grade Celsius în jurul datei de 12 aprilie, cu posibilitate de precipitații ușoare sau moderate, dar cu o predominanță generală a condițiilor de primăvară.

Publicitate

În zonele montane, vremea de Paște poate fi mai schimbătoare, iar temperaturile vor fi, de regulă, mai coborâte decât în câmpie și la deal.

Chiar dacă la altitudini mari zăpada de primăvară nu este imposibilă mai devreme în aprilie, pe 12 aprilie este tot mai puțin probabil să se mențină ninsori consistente în zonele turistice principale, potrivit Roughguides.

În concluzie, vremea de Paște în România în 2026 se anunță, în ansamblu, de sezon: temperaturi blânde pentru această perioadă a anului, cu alternanțe normale între soare și posibile reprize de ploaie, o combinație tipică de primăvară, care poate favoriza atât slujbele și tradițiile pascale în aer liber, cât și întâlnirile în familie, indiferent de regiune.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending