Au trecut deja trei luni de când părintele Ioan Alupoaiei, ctitorul Bisericii „Izvorul Tămăduirii”, a trecut la Domnul, pe patul unui spital din Iași, după o luptă „la sânge” cu o boală care ar fi survenit după o înțepătură de țânțar. Mii de oameni s-au rugat pentru o minune. Nu l-au putut opri toate lacrimile credincioșilor care au îngenuncheat seara și dimineața la slujbele săvârșite necontenit în sobor de preoți. Iubirea lor pentru părintele duhohnic a fost mai slabă decât dragostea preotului Ioan pentru Dumnezeu, căruia i-a închinat toată viața sa. 

Părintele Ioan Alupoaiei i-a îndreptat pe cei căzuți, pe cei în deznădejde i-a mângâiat, pe cei slabi i-a încurajat, pe cei aflaţi pe calea cea bună i-a întărit, pe cei bogaţi i-a învăţat milostenia, pe cei în nevoi i-a învăţat răbdarea. Pe toți i-a strâns ca într-un mănunchi la Sfânta Liturghie în sfânta biserică, îndemnându-i să se împărtășească cât mai des. Era atât de prietenos în relație cu lumea încât dădea impresia că se cunoștea cu toți, deși pe mulți dintre ei îi vedea pentru prima dată.

Fiii săi duhovnicești nu l-au dezamăgit. După plecarea părintelui Ionică la cele veșnice au rămas fideli bisericii unde au trăit momente de neuitat. Sfintele slujbe, oficiate de părintele Constantin Bolohan, cel care a primit ascultare de la părintele protopop ca să asigure permanența până va fi învestit un nou preot paroh, umplu și acum biserica până la refuz. Cu toții s-au rugat în acest răstimp ca să fie rânduit un preot „în duhul părintelui Ionică”, care să continue misiunea. „Biserica din tramvai” a devenit acum o catedrală în inimile credincioșilor ce și-au crescut copiii sub sfatul părintelui Ioan Alupoaiei.

Dorul nu poate fi înlocuit

Din decorul durerii, care încă persistă după plecarea părintelui Ioan Alupoaiei, se evidențiază suferința preotesei sale, Eusebia Alupoaiei, care se bucură de empatia și sprijinul sufletesc al multor fini, rânduiți de Dumnezeu, însă dorul nu poate fi alinat. „Telefonul lui este la mine în geantă și când nu mai pot de dor sun pe numărul lui. Așa simt eu că mă alină. Dar sunetul care se aude în geanta mea mă trezește din acel moment. El nu mai vine. Retrăiesc luna în care am stat cu el în spital”, a povestit preoteasa Eusebia, un munte de bunătate și pioșenie, un suflet bun și cald care prin simpla prezență acoperă cu liniște totul în jur.

Părintele este lângă noi

„Părintele Ioan a plecat dintre noi mai devreme decât gândirea noastră ar cuprinde o asemenea plecare. Pentru că numărul anilor nu era cel socotit de rațiunea noastră ca cineva să plece din această lume. Însă cel mai adesea gândul nostru nu se potrivește cu firul vieții și mai ales nu se potrivește cu gândul lui Dumnezeu care ia din rând acolo unde te aștepți mai puțin.  Prezența părintelui , pentru cei care cred  Hristos este chiar mai vie decât viu era părintele cu trupul”, a spus în cuvântul său ÎPS TEofan, în ziua în care  cu toții ne-am luat rămas bun de la părintele Ionică. Și enoriașii cred cu tărie acest lucru. Este singura lor mângâiere și motivul pentru care nu au părăsit slujbele care care au loc în Bierica Izvorul Tămăduirii.

Dumnezeu să îl ierte și cu drepții să îl socotească!