Connect with us

Eveniment

Trei juniori de la FC Botoșani au fost CONVOCAȚI la Naționala României U16

Publicat

Publicitate

Trei puști de la echipa de juniori ai FC Botoșani au fost convocați la Naționala României Under 16, ceea ce reprezintă cea mai mare contribuție a fotbalului de pe municipalul din  Botoșani la echipa național.

Anunțul a fost făcut în această dimineață de FC Botoșani care și-a exprimat bucuria pe pagina sa de socializare.

“Oferim nu unul, nu doi, ci 3 jucători Naționalei României U16!

Reprezentativa U16 va  susține, în perioada 19-26 august 2023, un stagiu intern de pregătire, în cadrul căruia vor disputa și două jocuri de verificare, împotriva selecționatei similare a Ciprului, pe 23, respectiv 26 august.

Astfel, jucătorii Alin Ciobanu, Mario Feraru și Mario Ionuț David au fost convocați pentru a lua parte la această acțiune.

Felicitări pentru convocare, băieți! Așteptăm vești cât mai îmbucurătoare în urma stagiului de pregătire al Echipei Naționale U16!”, a transmis clubul de pe municipalul din Botoșani.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

FOTO: Elevii de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Dorohoi au fost în vizită la pompieri

Publicat

Publicitate

Copiii sunt atrași de meseria de pompier și, ori de câte ori au ocazia, vizitează subunitățile ISU Botoșani. Pe de altă parte și salvatorii vor ca ei să fie cât mai bine informați și de aceea organizează, periodic, acțiuni în școli, în parteneriat cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, la solicitarea cadrelor didactice.

 

Astăzi, în cadrul programului național „Școala Altfel”, elevii de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Dorohoi au venit în vizită la Detașamentul de Pompieri Dorohoi.

 

Au văzut îndeaproape autospecialele folosite în misiunile operative și au aflat informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență. Aceștia au îmbrăcat haina de pompier și au urcat în autospecialele de intervenţie

 

Publicitate

Tot astăzi, elevii de la Școala Gimnazială nr. 1 Cătămărăști Deal au fost vizitați de pompierii militari, în cadrul programului național „Săptămâna Verde”.

 

Aceștia le-au vorbit, pe înțelesul lor, ce trebuie să facă să nu ajungă în situații limită, dar și cum să se comporte dacă sunt implicați sau martori ai unor evenimente nedorite fie că e vorba de incendiu sau cutremur. Elevii au fost foarte atenți și atunci când li s-a prezentat cum se protejează pompierii pe timpul intervențiilor, dar și ce accesorii are în dotare autospeciala hidroperforare. Toți au vrut să probeze echipamentele de protecție.

 

Pe timpul acestor acțiuni, pompierii au oferit materiale de informare preventivă din cadrul campaniilor naționale „Nu tremur la cutremur”, „R.I.S.C – Renunță, Improvizațiile sunt Catastrofale” și „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău!” și „Mie nu mi se poate întâmpla”.

 

Activitățile au fost organizate în baza protocoalelor de colaborare încheiate între ISU Botoșani și unitățile de învățământ.

 

Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Citeste mai mult

Administratie

Un nou caz de pestă porcină africană, la un mistreț găsit mort la Dersca, a băgat autoritățile în ședință

Publicat

Publicitate

Miercuri, a avut loc ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), dedicată analizei situației privind evoluția pestei porcine africane la nivel județean, în contextul confirmării unui nou caz de pestă porcină africană la un mistreț găsit mort în data de 02.04.2025, în zona Pădurea Dersca, localitatea Dersca.

În cadrul întâlnirii, Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) a prezentat date actualizate referitoare la focarele confirmate și zonele afectate. Ca urmare a acestei situații, a fost transmis și aprobat un Plan de Măsuri detaliat, actualizat la data de 07.04.2025. Zona infectată, stabilită pe o rază de 8 km față de focarul identificat, cuprinde următoarele localități: Șendriceni și Pădureni (UAT Șendriceni), Loturi Enescu (UAT Dorohoi), municipiul Dorohoi, Hilișeu-Horia, Hilișeu-Crișan, Hilișeu-Cloșca și Corjăuți (UAT Hilișeu-Horia), Pomârla și Hulubești (UAT Pomârla), Dersca (UAT Dersca), Vițcani (UAT Cândești), Lozna și Străteni (UAT Lozna), precum și localități din Ucraina (în total 14 localități din 7 UAT).

Ținând cont de aceste aspecte, a fost aprobat un plan detaliat de măsuri și recomandări pentru limitarea răspândirii virusului. Aceste măsuri includ: efectuarea imediată a dezinfecției zonelor afectate, intensificarea controalelor atât în trafic, cât și în piețele agroalimentare, precum și monitorizarea atentă a zonelor cu potențial ridicat de risc.

Totodată, se face apel la populație să semnaleze urgent medicului veterinar și autorităților competente orice simptom ce ar putea indica apariția bolii, astfel încât intervenția echipelor DSVSA să fie promptă și eficientă.

Având în vedere apropierea sărbătorilor pascale, prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, solicită atât comercianților cât și populației să manifeste maximă responsabilitate, să respecte recomandările autorităților sanitar-veterinare și să evite achiziționarea de animale sau produse din surse neautorizate. Scopul acestor măsuri este de a proteja sănătatea publică și de a preveni răspândirea pestei porcine africane pe teritoriul județului.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Firmele vor primi o subvenție lunară dacă angajează victime ale violenței domestice și traficului de persoane. Condiții

Publicat

Publicitate

Firmele vor primi o subvenție lunară dacă angajează victime ale violenței domestice și traficului de persoane. Angajatorii care încadrează victime ale violenței domestice sau ale traficului de persoane vor primi de la stat o subvenție lunară de 2.250 lei pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii vulnerabile, scrie alba24.ro. Măsura este prevăzută într-o lege publicată miercuri, 8 aprilie, în Monitorul Oficial, care aduce modificări importante sistemului de stimulare a ocupării forței de muncă. 

Legea 45/2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă a fost publicată miercuri, 8 aprilie, în Monitorul Oficial.

Printre beneficiarii prevederilor Legii 76/2002 au fost introduse și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, care nu au putut ocupa loc de muncă și sunt victime ale violenței domestice protejate prin ordin de protecție emis potrivit dispozițiilor Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, ori ale traficului de persoane, astfel cum sunt definite potrivit Legii nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane.

 

Servicii gratuite de formare profesională

De asemenea vor beneficia, în mod gratuit, de servicii de formare profesională, persoanele care:

  • au devenit șomeri,
  • nu au putut ocupa loc de muncă după absolvirea unei instituții de învățământ,
  • au obținut statutul de refugiat sau beneficiază de altă formă de protecție internațională,
  • nu au putut ocupa loc de muncă și sunt victime ale violenței domestice protejate prin ordin de protecție, ori ale traficului de persoane,
  • desfășoară activități în mediul rural și nu realizează venituri lunare sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință în vigoare și care sunt înregistrate la agențiile pentru ocuparea forței de muncă.

Firmele vor primi o subvenție lunară dacă angajează victime ale violenței domestice și traficului de persoane

Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, șomeri în vârstă de peste 45 de ani, șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale, șomeri
de lungă durată, tineri NEET sau persoane care sunt victime ale violenței domestice ori ale traficului de persoane, primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 2.250 lei.

Publicitate

De asemenea, angajatorii au obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni.

Facilitățile se vor acorda angajatorilor în situația în care persoanele din categoriile prevăzute de lege sunt înregistrate ca șomeri în evidența agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București.

În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, Guvernul, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, va modifica Hotărârea Guvernului nr. 174/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare.

Citeste mai mult

Eveniment

Vouchere sociale 2025. În ce luni intră banii pe cardurile de alimente. Nu se fac plăți de Paște

Publicat

Publicitate

Românii care beneficiază de ajutor din partea statului pentru alimente și mese calde trebuie să știe că, în 2025, cardurile sociale vor fi alimentate doar de două ori pe an, și nu la două luni, cum s-a întâmplat în anii anteriori.

Potrivit noului calendar anunțat de autorități în cadrul programului „Sprijin pentru România”, primele sume vor fi virate în iunie 2025, iar a doua tranșă va fi acordată în decembrie. Fiecare încărcare va fi în valoare de 125 de lei, ceea ce înseamnă că, pe întreg anul, beneficiarii vor primi 250 de lei – o sumă considerabil mai mică față de anii anteriori.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending