Connect with us

Actualitate

Transport GRATUIT cu trenul pentru elevi. Cum se vor putea obține legitimațiile de călătorie

Publicat

Publicitate

Elevii vor putea circula gratuit cu trenul anul școlar 2023-2024, potrivit unui proiect pus în consultare publică de către Ministerul Educației. Călătoriile pentru care elevii nu vor trebui să plătească bilet vor fi la clasa a II-a în trenurile ce circulă în țară.

Gratuitatea transportului pe calea ferată se va obține pe baza carnetului de elev. Și până acum, elevii aveau gratuitate la biletele de tren, pe distanțe de până la 300 km, potrivit edupedu.ro.

Noile norme urmează să intre în vigoare din 3 septembrie.

Cum se emit legitimațiile de călătorie pentru elevi

Proiectul aflat în consultare publică se referă la ”Normele metodologice privind acordarea facilităţilor de transport pentru elevi”.

Acesta prevede că:

Operatorii de transport feroviar de călători vor emite elevilor legitimaţii de călătorie gratuite pentru toate categoriile de tren, clasa a II-a, pe orice relație de călătorie, pe perioada anului școlar (cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE), astfel:

Publicitate
  • bilete de călătorie cu reducere 100% din tariful de transport la toate categoriile de trenuri clasa a II-a și 100% din tariful de rezervare pentru trenurile cu regim de rezervare, inclusiv abonamente cu reducere 100% din tariful de transport, conform reglementărilor proprii operatorului de transport, pentru elevi.

Pentru călătoria la vagon de dormit, vagon cuşetă sau la clasa I, elevii vor plăti integral următoarele diferenţe tarifare: diferenţă de clasă, tarif de rezervare clasa I, supliment de pat/cuşetă după caz”.

Acte necesare pentru biletele de călătorie și abonamentele gratuite pentru elevi

Emiterea biletelor de călătorie gratuite și a abonamentelor lunare gratuite pentru elevi se efectuează astfel:

a) De la punctele de vânzare ale operatorilor de transport feroviar în baza prezentării de către elev în format fizic, în original a unuia dintre documentele școlare enumerate mai jos:

  • cardul naţional de elev valabil;
  • carnetul sau legitimația de elev emis/emisă de unitatea de învățământ de apartenență; carnetul/legitimația de elev conține minim următoarelele elemente: nume și prenume elev, CNP elev, nr matricol, viza pentru anul școlar în curs;
  • adeverința emisă de unitatea de învățământ de apartenență; adeverința, din care rezultă calitatea de elev, se emite pentru anul școlar în curs
  • adeverință colectivă pentru elevi în cazul călătoriei grupurilor de elevi; adeverința este prevăzută cu semnătura conducătorului unității de învățământ și ștampila unității de învățământ

b) de la automatele de vânzare legitimații de călătorie, on-line sau prin canale alternative (alte tehnologii informatice dezvoltate) după ce calitatea de elev a fost confirmată.

Confirmarea calității de elev

Calitatea de elev poate confirmată astfel:

  • fie on-line prin interogarea bazei de date pe care Ministerului Educației o transmite Autorității pentru Reforma Feroviară și care este pusă la dispoziția operatorilor de transport feroviar;
  • fie la casa de bilete a operatorului de transport prin prezentarea unuia dintre documentele menționate la litera a), ulterior elevul putând procura bilete on-line pe perioada întregului an școlar respectiv.

Pentru achiziţionarea de legitimaţii de călătorie gratuite elevii sau reprezentanții legali ai acestora poartă responsabilitatea documentelor prezentate, precum şi a datelor declarate în sistemul de achiziţionare on-line, la automatele de vânzare legitimaţii de călătorie sau prin canale alternative (alte tehnologii informatice dezvoltate).

Pentru procurarea biletelor de călătorie gratuite online, de la automatele de vânzare legitimaţii de călătorie sau prin canale alternative (alte tehnologii informatice dezvoltate) confirmarea/validarea calităţii de elev se efectuează o singură dată pentru fiecare an școlar în parte.

Alte condiții de călătorie cu trenul, pentru elevi

De la data începerii anului școlar și până la data de 30 septembrie, inclusiv, elevii pot călători în baza carnetului/legitimației de elev sau a adeverinței vizată pentru anul şcolar anterior.

În cazul achiziţionării mai multor legitimaţii de călătorie în aceeaşi zi, pentru călătoria cu acelaşi tren sau pentru relaţii diferite în acelaşi timp de către aceeaşi persoană, contravaloarea călătoriilor suplimentare se va imputa elevului sau reprezentantului său legal.

În cazul renunţării la călătorie, beneficiarul facilităţii la transport care deține legitimația de călătorie este obligat să solicite restituirea acestora în condiţiile prevăzute de reglementările proprii ale operatorului de transport feroviar, în caz contrar călătoriile se consideră efectuate.

Verificarea legalității călătoriei în tren

La verificarea legalităţii călătoriei în tren, elevii vor prezenta legitimaţia de călătorie în format fizic, în original, cu excepția celor emise pe suport digital și un document de identitate în format fizic, în original, prevăzut cu nume, prenume, CNP și fotografie (CI, pașaport, permis de ședere, carnet de conducere) pentru elevii care au împlinit vârsta de 14 ani sau certificatul de nastere în original/copie pentru cei sub 14 ani.

În locul documentului de identitate se acceptă și carnetul/legitimația de elev în original dacă acesta/aceasta conține fotografie și CNP.

În cazul în care, în tren, elevii nu prezintă documentele prevăzute, aceştia vor fi consideraţi ca fiind fără legitimaţie de călătorie şi vor fi trataţi conform legislaţiei în vigoare şi reglementărilor proprii ale operatorului de transport feroviar.

Decontarea călătoriilor pe calea ferată efectuate de către elevi

Operatorii de transport feroviar vor întocmi lunar deconturi pentru legitimațiile de călătorie emise în cursul lunii respective pentru elevi.

Vezi integral Proiect_HG_transport_scolar_2023

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

Primarul Botoșaniului cere Guvernului să nu reducă cota defalcată din impozitul pe venit pentru bugetele locale

Publicat

Publicitate

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, cere Guvernului să nu diminueze cota defalcată din impozitul pe venit pentru bugetele locale.

El susține că veniturile localităților au fost influențate deja în mod negativ de tăierile de venituri ale angajaților, iar o diminuare a cotelor defalcate ar pune în pericol administrațiile locale.

‘Dacă se mai reduc și aceste cote, înseamnă că vom avea mai puțin bani și pentru funcționare, și pentru investiții, nu doar la municipiului Botoșani. Sunt convins că această situație este la nivelul întregii țări și colegii mei primari militează pentru cel puțin păstrarea cotelor actuale’, a declarat, pentru AGERPRES, Cosmin Andrei.

El spune că, în luna ianuarie 2026, Ministerul Finanțelor a alocat o sumă mai mică cu aproape un milion de lei din cotele defalcate din impozitul pe venit colectat în luna decembrie 2025 la nivelul municipiului Botoșani, ceea ce arată că nivelul veniturilor angajaților a fost în scădere.

Potrivit Legii 273/2006 privind finanțele publice locale din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale în luna anterioară se alocă lunar, până cel târziu la data de 8 a lunii în curs, o cotă de: a) 15% la bugetul local al județului; b) 65% la bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor pe ale căror teritoriu își desfășoară activitatea plătitorii de impozit pe venit; c) 6% pentru repartizarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor și municipiilor prin hotărâre a consiliului județean; d) 14% într-un cont distinct deschis pe seama direcției generale regionale a finanțelor publice/administrației județene a finanțelor publice, pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor. AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Senatorii care nu vor participa fizic la ședințele din Parlament vor fi sancționați

Publicat

Publicitate

Senatorii care nu vor participa fizic la ședințele din Parlament vor fi sancționați. Decizia a fost anunțată de președintele Senatului, Mircea Abrudean.

Potrivit acestuia, este o decizie a conducerii Camerei superioare ca ședințele de plen să se desfășoare din această sesiune cu prezența fizică a senatorilor. Cei care nu vor participa vor fi considerați absenți și vor fi sancționați conform regulamentului.

”Este o decizie a Biroului Permanent de a avea prezență fizică la Senat, este o chestiune de responsabilitate pe care ne-am asumat-o. Deci, toți senatorii vor fi prezenți la plen. Este ceva normal. Dacă nu, sunt absenți. Nu vor participa la plen, deci vor fi sancționați conform regulamentului”, a spus Abrudean, potrivit Agerpres.

În data de 2 decembrie, președintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunțat că din luna februarie, când începe prima sesiune ordinară a anului 2026, ședințele de plen se vor desfășura doar cu prezență fizică.

Până în sesiunea trecută, senatorii puteau participa și online la majoritatea ședințelor plenului, exprimându-și votul pe tabletă, printr-o aplicație specială.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul și Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu

Publicat

Publicitate

Sfântul Simeon este unul dintre cei 70 de înţelepţi care au tradus din limba ebraică în limba greacă Vechiul Testament, la porunca regelui Ptolemeu al Egiptului. Când au ajuns cu tâlcuirea la capitolul al VII-lea, versetul 14 din cartea Proorocului Isaia, unde scrie „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuil”, bătrânul Simeon s-a îndoit în inima sa, zicând că nu este cu putinţă ca o fecioară să nască neştiind de bărbat şi, luând cuţitul, a vrut să şteargă aceste cuvinte.

În clipa aceea a fost însă oprit de îngerul Domnului care i-a spus: „Nu fi necredincios în cele scrise, a căror împlinire tu însuţi o vei vedea, pentru că nu vei vedea moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce Se va naşte din Curata Fecioară, Hristos Domnul”. Aceasta a fost făgăduinţa despre care scrie Sfântul Evanghelist Luca: „Şi era făgăduit lui de la Duhul Sfânt să nu vadă moartea, până ce va vedea pe Hristosul Domnului!” (Luca 2, 26).

Dând crezare cuvintelor îngereşti, Simeon a aşteptat venirea lui Hristos în lume. La 40 de zile după naştere, Pruncul Iisus a fost adus la templu din Ierusalim de Fecioara Maria şi Dreptul Iosif, după obiceiul Legii vechi. Atunci Sfântul Simeon, îndemnat de Duhul Sfânt, a luat în mâini pe Domnul şi a zis: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta“.

El a proorocit despre patima lui Hristos şi despre răstignirea Lui, spunând că va trece prin sufletul Născătoarei de Dumnezeu sabia mâhnirii şi a necazului, când va vedea pe Fiul său răstignit pe Cruce. Dreptul Simeon a fost preot la templul din Ierusalim. Dreptul Simeon a murit la vârsta de 360 de ani.

Sfintele sale moaşte au fost aduse în Constantinopol în vremea împăratului Justin cel Mic (565-578) şi aşezate în Biserica Halcopratiei.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Fotbal: FC Botoșani – Oțelul Galați 0-0, în Superligă

Publicat

Publicitate

FC Botoșani a terminat la egalitate cu Oțelul Galați, 0-0, luni seara, pe Stadionul Municipal din Botoșani, în ultimul meci din etapa a 24-a a Superligii de fotbal.

Gazdele au dominat autoritar jocul, dar au fost lipsite de inspirație în fața porții.

Cele mai mari ocazii au fost ratate de Mikola Kovtaliuk (53), care a reluat din apropiere pe lângă poartă, și de Zoran Mitrov (65), care a trimis în bară din interiorul careului.

Mihai Bordeianu (80) a avut și e un șut periculos, însă mingea a trecut puțin pe lângă poartă.

FC Botoșani a ajuns la șase meciuri consecutive fără victorie, trei egaluri și trei eșecuri, în care nu a marcat niciun gol.

Oțelul a pierdut doar un meci din ultimele șase, având patru victorii și un egal.

Publicitate

În tur, FC Botoșani s-a impus cu 1-0.

AFC Botoșani – ACS Oțelul Galați 0-0, Stadion Municipal – Botoșani
Arbitru: Szabolcs Kovacs (Carei); arbitri asistenți: Adrian Vornicu (Iași), Ioan Alexandru Corb (Satu Mare); al patrulea oficial: Vlad Baban (Iași)
Arbitru video: Sebastian Colțescu (București); arbitru asistent video: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava)
Observatori: Sorin Boca (Iași) – CCA, Bogdan Buhuș (Bârlad) – LPF
AGERPRES/ (AS – editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)

* Sursa foto: Fotbal Club Botoșani / Facebook.com

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending