Connect with us

Eveniment

Tragedie de Crăciun la Botoșani: Bărbat găsit carbonizat în locuința cuprinsă de flăcări

Publicat

Publicitate

Tragedie de Crăciun în localitatea Doina din județul Botoșani. Un bărbat a fost găsit carbonizat în casa cuprinsă de flăcări.

Potrivit ISU Botoșani, un bărbat în vârstă de 84 de ani, din satul Doina, comuna Răuseni, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a mistuit locuința.

S-a întâmplat sâmbătă dimineață, alarma fiind dată la ora 08.30.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp timp, două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale cu apă și spumă, pompierii voluntari din comună, dar și un echipaj al Serviciului Serviciului Voluntar pentru Situații Todireni, cu o autospecială cu apă și spumă.

Când pompierii au ajuns la fața locului, anexa în care locuia bătrânul ardea în totalitate. Trupul carbonizat al proprietarului a fost găsit în interior, după ce incendiul a fost lichidat.

Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un jar căzut din sobă pe materiale combustibile.

Publicitate

Evenimente ca cel descris pot fi evitate, respectând următoarele reguli:
Nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.
Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.
Nu lăsați ușa sobei deschisă.
Nu supraîncălziți soba.
Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.
Nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere.
Stingeți focul pe timpul nopții.
Nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

Botoșani: „Ziua Porților Deschise” în învățământ antepreșcolar/preșcolar

Publicat

Publicitate

În conformitate cu calendarul activităților specifice din cadrul unităților de învățământ antepreșcolar/preșcolar, în data de 24 mai 2025, în intervalul orar 10,00 – 14,00, se va desfășura activitatea intitulată „Ziua Porților Deschise”, destinată informării părinților cu privire la oferta educațională aferentă anului școlar 2025-2026.

Evenimentul are ca scop facilitarea accesului la informații relevante privind organizarea procesului instructiv-educativ la nivel antepreșcolar/preșcolar, familiarizarea cu spațiile și resursele educaționale ale unităților de învățământ, precum și prezentarea cadrelor didactice.

„Ziua Porților Deschise” se adresează părinților interesați de înscrierea copiilor în învățământul antepreșcolar/preșcolar, în anul școlar următor, constituind totodată un prilej de consolidare a relației dintre unitatea de învățământ și comunitatea locală.

Activitatea se va desfășura la sediile unităților de învățământ, cu respectarea prevederilor legale și a normelor instituționale în vigoare.

„Educația timpurie reprezintă fundamentul dezvoltării armonioase a fiecărui copil, iar „Ziua Porților Deschise” în unitățile de învățământ antepreșcolar și preșcolar este o oportunitate deosebită pentru părinți și copii de a descoperi mediul educațional care le va ghida primii pași în procesul de învățare.

Pe 24 mai 2025, invităm toți părinții să viziteze grădinițele și creșele, să interacționeze cu cadrele didactice și să afle mai multe despre metodele moderne de predare și activitățile menite să stimuleze curiozitatea și creativitatea celor mici. Împreună, construim un viitor educațional solid pentru copiii noștri!” a declarat inspectorul școlar general, prof. Bogdan Gheorghe SURUCIUC.

Publicitate

Citeste mai mult

Cultura

Expoziția personală Lila Lungulescu – „Călătorie în univers abstract”

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 19-30 mai 2025, în spațiul Colecției de Artă Botoșani (Piața Revoluției, nr. 12), o nouă expoziție personală a artistei Lila Lungulescu. Denumită „Călătorie în univers abstract”, expoziția propune spre vizionare peste 25 de lucrări de artă abstractă realizate de către artistă în diferite perioade ale creației.

Referindu-se la lucrările sale, artista, absolventă, în 2018, a studiilor de masterat la Universitatea Națională de Arte ,,George Enescuˮ din Iași, Facultatea de Arte Vizuale și Design, specializarea Pictură, membră a U.A.P.R. – Filiala Iași, menționează: ,,Lumea care mă înconjoară este o provocare cromatică care mă ajută în redarea motivațiilor spirituale și amprentei figurative, iar notele de abstract manifestate în imaginea plastică sunt detalii ale personalității ce sunt adânc îngropate în suflet, așteptând să fie scoase la ivealăˮ.

Începând din 2019, lucrând asiduu și tenace, artista a participat la numeroase expoziții de grup (Bacău, Botoșani, Ipotești, Brăila, Iași, Slobozia, Suceava) și colective din țară și din străinătate (Galeria de Artă Balcic, Bulgaria; Galeria de Artă „Kiril Petrov”, Montana, Bulgaria). De asemenea, a deschis expoziții personale în România: la Botoșani – „Fascinația culorilor” (2022), „Univers Interior” (2024) la Colecția de Artă; „Culorile Nordului” (2019), „Cromatică și sentiment” (2020), „Infinitele lumini” (2021) la Galeriile de Artă „Ștefan Luchian”; la Botoșani și Iași – „Naturalism abstract și culorile spiritului” (2020), „Simfonie cromatică în 100 de pași” (2021), „Puterea culorilor” la Galeria „Victoriaˮ (2022), la Suceava – „Figurativ & Abstract”, Muzeul Bucovinei, Galeria de Artă ,,Sala POD” (2019) și în Italia – Expoziția ,,Naturalisimo Astratto e Cromie Dele Spirito”, Galleria Gutenberg al Colosseo, Roma (2019).

Artista a participat la diverse tabere de creație și a primit premii pentru activitatea sa: în 2016, Premiul I la Secțiunea Pictură-Grafică în cadrul Expoziției Internaționale de Arte Plastice și Decorative a Școlilor Populare de Arte, ediția a XXI-a; Premiul de Excelență la proiectul-concurs de artă grafică și fotografie „Imagine RO”, Tokyo (Japonia). În 2018 a primit Diploma de Excelență pentru promovarea artei, culturii românești și susținerea proiectului „Îngeri de Crăciun” (Asociația IArt, Iași), iar în 2020 a primit Premiul pentru Tehnica Mixtă, la expoziția de artă vizuală

„Dragobete Art.Roˮ, ediția a VIII-a , U.A.P.R., Filiala Iași.

Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 24 mai 2025, la ora 11.30.

Publicitate

Evenimentul este curatoriat și prezentat de Liviu Șoptelea.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Meteorologii anunță averse torențiale și grindină. COD GALBEN pentru Botoșani

Publicat

Publicitate

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru județul Botoșani valabil astăzi, între orele 12:00 – 23:00.

În intervalul menționat, vor fi perioade cu frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii ( rafale de 50…70 km/h), averse torențiale și, pe alocuri, grindină. În intervale scurte de timp
sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de 30 – 50 l/mp.

Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:

✔️fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;
✔️ nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt;

✔️ parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;
✔️ îndepărtați copacii sau ramurile uscate care, pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;
✔️ nu atingeți firele căzute la pământ;

✔️ curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;
✔️ nu aruncați gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei.

Publicitate

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Citeste mai mult

Eveniment

22 mai, Ziua Europeană Împotriva Obezității: Un semnal de alarmă pentru sănătatea publică

Publicat

Publicitate

Obezitatea este una dintre cele mai mari provocări de sănătate publică din Europa, afectând milioane de persoane de toate vârstele, relatează alba24.ro.

Datele Organizației Mondiale a Sănătății arată că proporția adulților supraponderali sau obezi este în creștere constantă, iar obezitatea infantilă a atins cote alarmante.

România nu face excepție, cu o prevalență crescută a excesului ponderal în rândul copiilor și adolescenților.

Inițiată în 2010 de European Association for the Study of Obesity (EASO), Ziua Europeană Împotriva Obezității își propune să:

  • informeze publicul despre impactul obezității asupra sănătății și calității vieții;
  • promoveze prevenția prin alimentație echilibrată, activitate fizică regulată și educație pentru sănătate;
  • încurajeze autoritățile și comunitățile să adopte politici publice de susținere a unui stil de viață sănătos.

Obezitatea nu este doar o chestiune estetică, ci o afecțiune cronică, asociată cu riscuri majore de sănătate: boli cardiovasculare, diabet de tip 2, hipertensiune arterială, anumite tipuri de cancer, tulburări respiratorii și articulare.

De asemenea, are un impact semnificativ asupra stimei de sine și sănătății mintale.

Publicitate

Factorii care contribuie la obezitate sunt multipli: sedentarismul, alimentația hipercalorică, stresul, lipsa somnului, moștenirea genetică, dar și accesul limitat la informații și la servicii de sănătate preventivă.

Ce putem face?

În centrul oricărei strategii de prevenire și combatere a obezității se află educația. Copiii trebuie învățați de mici să adopte obiceiuri alimentare sănătoase, să limiteze consumul de alimente procesate și zahăr și să facă mișcare zilnic.

Adulții au responsabilitatea de a fi modele și de a sprijini alegeri sănătoase în familie, școală și comunitate.

Ziua Europeană Împotriva Obezității nu este doar un moment de reflecție, ci și un apel la acțiune. Schimbarea începe cu fiecare dintre noi – prin alegerile de zi cu zi, prin implicarea comunității și prin politici publice care sprijină sănătatea.

Pentru că un stil de viață sănătos nu este un lux, ci un drept și o responsabilitate.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending