Connect with us

Eveniment

Traficul pe drumul Botoșani – Săveni a fost reluat. În județ, mulți botoșăneni au avut nevoie pe timpul nopții de ajutor

Publicat

Publicitate

Închis ieri seară pentru toate categoriile de autovehicule, traficul pe DN 29 (Rachiti – Saveni) a fost reluat în această dimineață dar numai pentru de autovehiculele sub 7,5 tone.

În schimb, potrivit datelor furnizate de reprezentanții Direcției Județene de Drumuri și Poduri Botoșani, au fost închise circulației DJ 282 H, între Rediu – limita cu județul Iași și DJ 291 K Lozna – Călinești.

ISU Botoșani a anunțat că pe timpul nopții de luni spre marți, s-au înregistrat alte opt apeluri din partea unor cetățeni care aveau nevoie de ajutor pentru că nu puteau înainta cu autoturismele din cauza zăpezii de pe carosabil, astfel:

– pe DJ 293, între Mileanca – Coțușca, unde o mașină a rămas înzăpezită. Au intervenit polițiștii și drumarii de la Direcție Drumuri Județene și Poduri Botoșani;

– pe DJ. 208 D, între Bucecea – Hânțești, unde o mașină de dializă nu și-a mai putut continua drumul pentru a prelua un bolnav. Cazul a fost direcționat către Poliție și drumarii de la Direcție Drumuri Județene și Poduri Botoșani;

– pe DJ 208 H, între Sulița și Cerbu, unde un autoturism a rămas înzăpezit. Cazul a fost preluat de Poliție și drumarii de la Direcție Drumuri Județene și Poduri Botoșani;

Publicitate

– pe DC 13, între Săveni și Bodeasca, unde o ambulanță care se deplasa la un caz nu a mai putut înainta. Cazul a fost direcționat către Poliție și drumarii de la Secția Drumuri Naționale și cei de la Direcția Drumuri Județene și Poduri Botoșani;

– pe DJ 293, între Havârna și Dorohoi, unde o mașină a rămas blocată în zăpadă. Cazul a fost preluat de Poliție și drumarii de la Direcție Drumuri Județene și Poduri Botoșani;

– pe DN 29, la intersecția cu DJ 296 A, unde erau cinci autoturisme. Au intervenit Polițiștii și drumarii Secției de Drumuri Naționale;

– pe DJ 208H, releu Baisa, unde trei mașini, în care se aflau patru persoane, au rămas înzăpezite. La caz au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani;

– pe DC 77, unde o cistern de 3,5 tone a derapat la intrarea pe barajul Rogojești. Cazul a fost direcționat către Poliție și Primărie.

În continuare, pe celelalte drumuri din județ se circulă în condiții de iarnă.

„Vă reamintim că, județul Botoșani se află sub incidența unei atenționări meteorologice tip Cod Galben de ninsori, viscol și polei până astăzi, la ora 10:00.

Dacă sunteți nevoiți să porniți la drum, informați-vă despre condițiile de trafic. Puneți în mașină lucruri necesare în caz de urgență: lanțuri antiderapante, lopată pentru zăpadă, lanternă, un sac cu nisip, apă, pături, încărcător pentru telefon”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoşani, Dorina Lupu.

În perioada cu vânt puternic, fiți foarte atenți dacă vă deplasați în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți. Dacă este posibil, întrerupeți orice activitate în aer liber și adăpostiți-vă în locuințe sau în spații care să vă asigure protecția!

Parcați autoturismele în locuri ferite!

Nu atingeți firele de electricitate dacă sunt căzute la pământ și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate: corturi, schele sau clădiri cu fațade ce prezintă semne de degradare.

În cazul în care este polei, pentru evitarea producerii unor evenimente, conduceți prudent, reduceți viteza, măriți distanța dintre autovehicule, evitați orice manevră riscantă, iar dacă sunteți pietoni, fiți atenți la drum pentru a nu aluneca.

În situații de urgență, care vă pun în pericol viață sau bunurile, sunați imediat la 112!

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Sindicaliștii din sistemul penitenciar declanșează acțiuni de protest

Publicat

Publicitate

Sindicaliștii din sistemul penitenciar declanșează, începând de luni, acțiuni de protest, prin care își vor arăta nemulțumirea ”față de haosul instituțional, față de lipsa de transparență și de intențiile de reorganizare lipsite de fundamente obiective”.

”Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare (SNPP), membru al Federației PUBLISIND și al Blocului Național Sindical, și Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar (FSSP), reprezentând împreună 70% dintre polițiștii de penitenciare, declanșează acțiuni de protest”, se arată într-un comunicat transmis luni AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în perioada 20 – 31 octombrie, începând cu ora 08:00, la sediul Administrației Naționale a Penitenciarelor vor fi afișate mesaje de protest pe toată durata programului de lucru.

Totodată, pe 23 octombrie, începând cu ora 11:00, 2.000 de polițiști de penitenciare vor protesta la Ministerul Justiției ”față de haosul instituțional, de lipsa de transparență și de intențiile de reorganizare lipsite de fundamente obiective”.

În funcție de rezultatul discuțiilor, urmează să fie stabilit un calendar de proteste până la sfârșitul anului, precizează sursa citată.

”În situația în care MJ și ANP vor continua presiunile pe linia desființării unor unități în absența dialogului real care să indice un impact bugetar pozitiv și nu vor lua măsuri în cazurile mediatizate de hărțuire a unor polițiste de penitenciare de către directorul general ANP, acțiunile de protest de la sediile MJ și ANP, care se vor relua periodic, vor fi dublate de proteste în toate unitățile Poliției Penitenciare, precum și de refuzul muncii suplimentare în ultima săptămână din luna octombrie, acțiuni care vor bloca sistemul penitenciar pe termen nedeterminat”, arată sursa citată.

Publicitate

Sindicaliștii mai spun că vor protesta față de desființarea, fără un dialog real, a unor unități ale Poliției Penitenciare, ”sub masca unor pretinse reforme care în realitate impactează negativ bugetul de stat și vulnerabilizează misiunile principale ale sistemului penitenciar”.

”Nu vom accepta nicio măsură de reorganizare, care nu este discutată cu partenerii sociali, în mod transparent și argumentat, în Comisia mixtă din Ministerul Justiției, astfel cum s-a convenit anterior chiar cu Ministerul Justiției. Poliția Penitenciară are nevoie de un buget corespunzător pentru a gestiona noile spații date în folosință pe linia extinderii capacității de deținere, în scopul eliminării sancțiunilor CEDO, amenzilor și garanțiilor care presează bugetul statului. Prin urmare, solicităm ANP și MJ să depună toate eforturile pentru a corecta deficitul bugetar în care se zbate deja sistemul penitenciar și nu pentru a face tot posibilul să taie din ceea ce nu avem”, au transmis sindicaliștii. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

ITM Botoșani anunță o nouă sesiune de informare privind utilizarea platformei REGES ONLINE

Publicat

Publicitate

Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani își exprimă disponibilitatea de a organiza o nouă sesiune dedicată prezentării și utilizării sistemului REGES ONLINE, cu scopul de a sprijini angajatorii din județ în procesul de tranziție către noua platformă electronică de evidență a salariaților.

Prin această inițiativă, ITM Botoșani dorește să ofere suport practic și informațional tuturor angajatorilor interesați de accesarea și utilizarea eficientă a sistemului REGES ONLINE, astfel încât trecerea de la aplicația REVISAL să se realizeze în condiții optime.

Reamintim că, potrivit calendarului stabilit la nivel național, termenul-limită pentru înregistrarea angajatorilor în REGES ONLINE este 31 decembrie 2025. Începând cu 1 ianuarie 2026, aplicația REVISAL nu va mai fi disponibilă, iar toate raportările privind evidența contractelor de muncă vor fi gestionate exclusiv prin noul sistem.

Pentru a putea organiza corespunzător evenimentul, angajatorii interesați sunt rugați să își exprime disponibilitatea de participare până cel târziu la data de 24 octombrie 2025.

Datele de contact (nume, instituție/firmă, funcție și număr de telefon) pot fi transmise la următoarele adrese de e-mail:
📧 itmbotosani@itmbotosani.ro
📧 alina.pahone@itmbotosani.ro

Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani încurajează toți angajatorii din județ să participe la această sesiune de informare, menită să faciliteze adoptarea noii platforme digitale și să asigure conformarea cu cerințele legale în vigoare.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Cutremur cu magnitudinea 3,3 în județul Brăila, luni dimineața

Publicat

Publicitate

Un cutremur de suprafață cu magnitudinea 3,3 s-a produs luni dimineața, la ora 3:35, în Muntenia, județul Brăila, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

 

Seismul a avut loc la adâncimea de 7,9 kilometri (km), în apropierea următoarelor orașe: 9 km nord-est de Braila, 11 km sud de Galați, 63 km vest de Tulcea, 63 km vest de Izmayil, 77 km sud-est de Focșani și 96 km est de Buzău.

 

În luna octombrie, în România s-au produs 19 cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 și 4 pe Richter.

 

Publicitate

Cele mai mari seisme din acest an, ambele de 4,4 pe Richter, au avut loc pe data de 13 februarie în județul Buzău, respectiv pe 11 mai în județul Vrancea.

 

Anul trecut, cel mai important cutremur a avut magnitudinea 5,4 și s-a produs în județul Buzău pe 16 septembrie. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Poliția Română, precizări despre eficientizarea activităților de pregătire profesională a polițiștilor. Măsuri dispuse

Publicat

Publicitate

Poliția Română face precizări despre măsuri privind eficientizarea activităților de pregătire profesională a polițiștilor. Inspectoratul General al Poliției Române anunță că sunt vizate măsuri pentru reducerea evenimentelor în care sunt implicați polițiști care conduceau autovehicule de serviciu, scrie Alba24.ro.

Instituția subliniază că nu s-a pus în discuție desființarea structurilor de pregătire profesională. Reacția apare în urma unei informații despre eliminarea pregătirii profesionale a polițiștilor pentru dobândirea deprinderilor pentru conducerea în regim prioritar.

„Având în vedere informațiile transmise în spațiul public de către un sindicat, cu privire la eliminarea pregătirii profesionale a polițiștilor pentru dobândirea deprinderilor pentru conducerea în regim prioritar și dispare DPP, Direcția Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române face următoarele precizări:

Informațiile transmise sunt de natură a induce în eroare opinia publică, întrucât nu s-a pus în discuție desființarea structurilor de pregătire profesională”, a transmis Poliția Română, potrivit Mediafax.

Pregătirea profesională în Poliția Română – structura

Pregătirea profesională în Poliția Română, operaționalizată din punct de vedere structural-organizatoric în anul 2021, în formatul unei direcții centrale și a unor structuri teritoriale subordonate profesional, reprezintă o investiție esențială în privința capitalului uman al instituției, asumată de conducerea MAI și IGPR, potrivit sursei citate.

Publicitate

„Personalul specializat al acestei structuri reprezintă repere profesionale atât pentru polițiștii nou încadrați, cât și pentru cei experimentați, formarea profesională fiind un obiectiv strategic al instituției. Procesul de pregătire profesională s-a maturizat pe măsură ce această componentă s-a dezvoltat, calitatea intervenției polițienești fiind principala misiune a acestei structuri. În fiecare polițist care a intervenit pentru aplicarea legii, există o amprentă a procesului de pregătire profesională”, a adăugat Poliția.

Măsuri de eficientizare a activității polițiștilor

IGPR mai anunță că se dorește o eficientizare a activităților polițiștilor.

„Prin precizările aduse în discuție, în recenta videoconferință cu structurile Ministerului Afacerilor Interne, a fost cerută o eficientizare a activităților de pregătire profesională a polițiștilor în domeniul conducerii autospecialelor în regim prioritar, în contextul în care, în ultima perioadă, au avut loc evenimente în care au fost implicați polițiști care conduceau autovehicule de serviciu.

Domnul Secretar de Stat nu a adus în discuție desființarea Direcției Pregătire Profesională, ci o eficientizare a activităților desfășurate, astfel încât cursurile urmate de polițiști să contribuie la reducerea numărului acestor evenimente. Autoanaliza este necesară pentru îmbunătățirea oricărui sistem, astfel încât să identifice vulnerabilități și soluții pentru optimizarea activității”, au precizat reprezentanții Poliției.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending