Connect with us

Actualitate

Toți consumatorii de energie electrică vor fi notificați de furnizori. Ce trebuie să facă după ce vor fi înștiințați

Publicat

Publicitate

Schimbare importantă pentru 9 milioane de români – consumatorii de energie electrică. Toți furnizorii de energie electrică din România vor factura potrivit convenției de consum, în cazul în care clienții nu trimit indexul autocitit al contorului, relatează alba24.ro.

Adică în funcție de cât a estimat clientul atunci când a semnat contractul sau, dacă nu a estimat nimic, în funcție de istoricul său de consum, trecut de furnizor în convenția sa consum. Această convenție se referă la datele de consum pentru fiecare lună calendaristică scrie e-nergia.ro.

Înștiințarea pe care 9 milioane de români o primesc acasă

Furnizorii trimit deja celor nouă milioane de clienți casnici notificări în care îi anunță despre acest lucru, și le trimit și consumurile lunare din convențiile de consum.

Clienții au opțiunea să nu facă nimic, dacă ei consideră că acelea sunt consumurile lor reale, sau să modifice această convenție cu ce date doresc ei, și să anunțe modificările furnizorului, pentru a fi facturați în baza acestui consum.

Mai există o opțiune, cea în care furnizorul nu ține cont de convenția de consum, aceea în care clientul își citește singur contorul lună de lună, și trimite furnizorului, în intervalul de timp specificat în factură, indexul autocitit.

În acest caz, furnizorul va emite factura în funcție de consumul real.

Publicitate

Cum arată o convenție de consum

Convenția de consum este un document semnat între furnizor și consumator, în cazul în care citirile grupurilor de măsurare se fac la intervale mai mari decât perioadele de facturare, prin care părțile acceptă facturarea lunară corespunzător unor cantități de energie estimate de comun acord, cu regularizarea plăților după fiecare citire.

Iată un model de convenție de consum de la Electrica Furnizate: Convenţie-de-consum-energie-electrică

Ce scrie într-o astfel de înștiințare primită de la furnizorul de energie

Iată cum sună o astfel de notificare publicată de economica.net, primită recent de un client, de la firma Enel, în acest caz, cu precizarea că legea este valabilă pentru toți:

“În  lipsa unui index de regularizare transmis de către Operatorul de distribuție sau în lipsa unui index autocitit transmis de către dvs. în intervalul de timp menționat în factură și în condițiile din contract, conform art. 44 din Regulamentul de furnizare, cantitatea de energie electrică va fi facturată în baza convenției de consum, anexa la contract încheiată în condițiile prevederilor art. 441 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice.

Vă reamintim că, în cazul transmiterii de către dvs. a indexului autocitit, facturarea consumului se va face în baza acestuia, fără a mai fi aplicabile cantitățile de energie electrică din convenția de consum.

Regăsiți în mesajul anterior atașată ”Anexa B. Locuri de consum și convenția de consum”, care reprezintă convenția de consum și care va deveni parte din contractul dvs. de furnizare a energiei.

Citiți-o cu atenție si dacă sunteți de acord în privința cantităților de energie precizate în  convenția de consum, nu este nevoie ca dvs.  să faceți ceva în plus. Vom considera convenția de consum că fiind acceptată, fără ca dvs. să ne contactați și să ne comunicați acest lucru.

Dacă nu sunteți de acord și doriți să modificați cantitățile de energie din convenția de consum, ne puteți transmite o notificare în maximum 15 zile lucrătoare de la data  primirii mesajului inițial referitor la convenția de consum.”

Din aprilie pe factură nu va mai fi trecut abonamentul la furnizorul de energie

De la 1 aprilie, noua OUG instituie, pe lângă acele prețuri plafonate, un mecanism nou, în fapt o semi-reglementare a prețului final la energia electrică, pentru următorul an.

Factura de energie electrică dintr-o lună este suma următoarelor: costul de achiziție (include și un cost cu dezechilibrul, de 5%) calculat lunar, componenta de furnizare (maximum 73 de lei/MWh), tarifele reglementate de transport și distribuție, certificatele verzi, taxa de cogenerare, acciza și TVA.

Furnizorul nu poate pune nimic în plus, deci nu veți mai avea abonament în factură, chiar dacă în contractul dvs. semnat inițial aveați abonament.

Noua lege prin care prețurile finale la energie electrică sunt plafonate pentru majoritatea clienților, timp de un an de zile de acum încolo, mai aduce o noutate: nu veți mai plăti nici abonamentul.

Ce este abonamentul zilnic care apare pe facturile de energie primite în aprilie

Multe contracte de furnizare de energie electrică ale clienților casnici, aflate acum în derulare includ, pe lângă plata energiei active și a tarifelor de rețea și a taxelor, și plata unui abonament zilnic, de câțiva zeci de bani.

În total, clienții cu acest tip de contract,  deloc puțini, plăteau așadar într-o lună între 10 și 20, poate 25 de lei, dar beneficiau de un preț ceva mai mic al energiei.

Ei bine, OUG 27, care impune prețurile plafonate la energie electrică în următorul an, obligă furnizorii să nu mai perceapă acest abonament și, ca atare, începând cu facturile aferente consumului lunii aprilie, nu va mai apărea și nu îl veți mai plăti.

“În cazul în care oferta de preţ în vigoare include un abonament, compania noastră nu va percepe contravaloarea abonamentului în perioada de aplicare a OUG nr. 27/2022, exceptând ofertele care au incluse prestarea unui serviciu tehnic de verificare/revizie periodică pentru instalația de gaz și centrala termică”.

Acesta este, de exemplu, un anunț al Engie, furnizor și de gaze și de energie electrică, postat pe propriul site, dar situația este identică la toți furnizorii de electricitate.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO&VIDEO: Bucuria Nașterii Domnului a fost și în Biserica „Sfântul Gheorghe” din municipiul Botoșani. Rareș Prisacariu, colind impresionant

Publicat

Publicitate

Credincioșii Parohiei „Sfântul Gheorghe” din municipiul Botoșani s-au unit în duh de rugăciune în prima zi de Crăciun, pentru a cinsti Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Lăcașul de cult a fost împodobit nu doar prin straie și colinde, ci mai ales prin prezența numeroasă a celor veniți să trăiască bucuria sărbătorii „acasă”, în Biserică.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în sobor de preotul paroh Dumitru Mateciuc, alături de părinții Grigore Diaconu și Aurel Chiroșcă. În cadrul slujbei, a fost citită Pastorala de Crăciun a Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a subliniat importanța viețuirii creștine autentice, trăite în comuniune cu Dumnezeu și cu semenii

„Iubit popor al lui Dumnezeu,

Ţelul vieţuirii creştine este unul foarte înalt, acela de a deveni, prin har, fii ai lui Dumnezeu-Tatăl, de a cuprinde în noi şi a trăi viaţa dumnezeiască, altfel spus, de a ajunge toţi „la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos”. Este un ţel înalt şi mai presus de puterile noastre, la care ajungem însă începând de la cele mai mărunte şi neînsemnate aspecte ale vieţii noastre de zi cu zi.

Grija pe care se cade a o avea permanent este aceea de a petrece ziua fără de păcat. Aşa cum ne învaţă Cuviosul Sofronie Saharov, „dacă vom năzui în viaţa noastrăsă urmăm în fiecare clipă paza poruncilor lui Dumnezeu, iar în rugăciunile noastre să spunem: «Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta, în seara aceasta, în noaptea aceasta, fără de păcat a ne păzi noi», atunci acest «fără de păcat» va da putinţa Duhului Sfânt să vină în noi şi să ne descopere toată cunoaşterea lui Dumnezeu precum este” 

Să stăruim în rugăciune. Aceasta ne aşază în legătură personală şi vie cu Dumnezeu, Care coboară în sufletul nostru şi ne preface în „templu al Duhului Sfânt” . Trăim într-o lume care nu mai găseşte timp sau nu mai vrea să se roage. Tocmai de aceea, creştinii au această răspundere ca, rugându-se, să-şi lărgească inima pentru a cuprinde pe cât mai mulţi dintre semenii lor, dacă se poate, întreaga lume, cerând ca peste toţi să se reverse milostivirea lui Dumnezeu”, a spus ÎPS Teofan.

Publicitate

Vestea Nașterii Mântuitorului a fost împărtășită la strană de un grup de copii, coordonat de profesoara de religie Iuliana Melinte, care au adus colinde pline de emoție. Tradiția dăruirii a fost continuată de Moș Crăciun, care a poposit și anul acesta în mijlocul credincioșilor. Toți cei prezenți au primit daruri.

Rareș Prisacariu, copilul -minune din Botoșani, a participat la slujbă și ca slujitor la altar, iar la final, îmbrăcat în veșminte de ipodiacon, a impresionat publicul prin interpretarea duioasă a unui colind, aducând emoție și bucurie în inimile tuturor celor prezenți.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO&VIDEO: Sărbătoarea colindelor și a tradițiilor, la Căminul Cultural din comuna Nicșeni

Publicat

Publicitate

Căminul Cultural din comuna Nicșeni a fost, zilele acestea, gazda unei serbări deosebite, un eveniment plin de emoție, credință și bucurie, care a adunat laolaltă copii, părinți, bunici și invitați din localitate, dar și câțiva micuți din satul Dorobanți. Evenimentul a demonstrat, încă o dată, că tradițiile și valorile creștine sunt vii și transmise cu drag din generație în generație.

Nu este prima dată când la Nicșeni se organizează astfel de manifestări culturale. De-a lungul anilor, cu implicarea Consiliului Local și cu binecuvântarea preoților Șerban Iulian și Adăscăliței Dumitru, în comună au avut loc serbări de Crăciun, activități dedicate satului românesc, precum și evenimente speciale în cadrul cărora învățătorii și profesorii pensionari ai comunei au fost invitați și premiați pentru activitatea lor de-o viață.

La una dintre aceste serbări a fost invitat și părintele protopop Petru Fercal, împreună cu corul parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul”. Tot în anii anteriori s-au desfășurat activități cu caracter pro-viață și festivaluri de colinde, avându-l ca organizator pe profesorul George Brânzei, evenimente care au lăsat o amprentă puternică în viața comunității.

Serbarea din acest an a fost una cu totul specială. Copiii de grădiniță au fost pregătiți cu multă dăruire de doamna educatoare Burcă Maria, iar la Parohia Dorobanți, doamna preoteasă Șerban a coordonat un grup de copii care au interpretat colinde tradiționale. Un moment emoționant a fost cel în care fetița Bianca Sofronea a interpretat rolul Maicii Domnului, impresionând publicul prin sensibilitate și naturalețe.

Reușita evenimentului a fost girată de asistenta medicală din satul Nicșeni, Micșunica Bulboacă, un suflet cald și un glas de înger, care a mobilizat copiii și a contribuit la organizarea unei noi ediții memorabile. Evenimentul a fost sprijinit și de agenții economici locali, care au înțeles importanța susținerii activităților culturale din comunitate.

La programul artistic au participat numeroși săteni, cel mai vârstnic dintre aceștia fiind Moș Ioan, care a apreciat la superlativ prestația micuților. Acesta i-a îndemnat pe cei prezenți să se bucure și să fie recunoscători că Dumnezeu încă îngăduie să avem parte de un Crăciun liniștit, vestit de glasurile curate ale copiilor fericiți.

Publicitate

Comuna Nicșeni este cunoscută pentru bogăția tradițiilor populare, iar în preajma sărbătorilor de iarnă pot fi admirate obiceiuri străvechi ce încep din ajunul Crăciunului. Măștile, teatrele haiducești și costumele populare oferă un spectacol impresionant, specific acestei părți de țară.

Căminul Cultural din Nicșeni este, fără îndoială, un loc special, modern amenajat și dotat conform standardelor actuale, care poate deveni un adevărat centru al vieții culturale locale. În urma primelor discuții, se conturează ideea organizării unui concurs folcloric amplu, care să aducă pe scena din Nicșeni grupuri folclorice din toate colțurile județului Botoșani și chiar din zonele limitrofe. Prima ediție ar putea avea loc în luna decembrie 2026, transformând comuna Nicșeni într-un reper important pe harta culturală a zonei.

Citeste mai mult

Eveniment

A doua zi de Crăciun, la români: Tradiții, obiceiuri și sărbătorile religioase din 26 decembrie

Publicat

Publicitate

A doua zi de Crăciun, în tradiția românească, este marcată de o serie de obiceiuri și datini păstrate din generație în generație. Pe 26 decembrie, creștinii prăznuiesc Soborul Maicii Domnului și pe Sfântul Nicodim de la Tismana, sărbători cu o profundă semnificație religioasă, scrie alba24.ro.

Totodată, această zi este însoțită și de numeroase superstiții populare, de la vizite considerate esențiale pentru armonia relațiilor pe tot parcursul anului, până la obiceiuri despre care se spune că sunt interzise în a doua zi de Crăciun.

A doua zi de Crăciun: obiceiuri, tradiții, superstiții

  • de Soborul Maicii Domnului, finii trebuie să meargă în vizită la nași. Se spune că altfel nu vor avea parte de tot ce își doresc în anul următor
  • atât rudele îndepărtate, cât și cele prin alianță vor avea ocazia să se strângă laolaltă și să petreacă împreună momente frumoase și liniștite
  • sunt interzise bârfa, răzbunarea, dar și înjurăturile. Se spune că cei care se răzbună sau doresc să își încheie socotelile cu cei din jur vor suferi pierderi.
  • de la Crăciun şi până la Bobotează, în casa unde sunt fete de măritat nu se toarce, nu se coase, altfel acestea nu se mărită
  • se spune că dacă vântul bate cu putere în această zi, toamna următoare va fi furtunoasă şi ploioasă
  • nu se spală haine; se crede că apa va fi folosită pentru vindecarea rănilor
  • la sate, fetele și flăcăii au obiceiul să joace pe 26 decembrie, în semn de bucurie și recunoștință față de tinerețea pe care o trăiesc.
  • se spune că persoanele care dansează de Soborul Maicii Domnului vor fi aprige și sănătoase pentru tot anul care vine.
  • în a doua zi de Crăciun, oamenii se duc „cu colacul” la naşi. Colacul tradiţional constă din şapte pâini, două sticle cu ţuică, trei sticle de vin, un cocoş, trei pui, o coastă de porc şi şapte coţi de trandafiri (cârnaţi) sau alte mărunţişuri.
  • când ajung la casa naşului, finul sărută mâna naşei şi de trei ori se îmbrăţişează cu naşul şi spune „De la noi puţin, de la Dumnezeu mult”.

26 decembrie – Soborul Maicii Domnului

Soborul Maicii Domnului înseamnă adunare a credincioșilor pentru a recunoaște rolul acesteia în viața lui Iisus Hristos.

A doua zi după marile praznice se face pomenirea acelor persoane sfinte care au contribuit la eveniment sau sunt în directă legătură cu el.

Este una din cele mai vechi sărbători în cinstea Fecioarei Maria.

26 decembrie – Sfântul Nicodim

Sfântul Nicodim a fost un mare organizator al vieții monahale de la noi după rânduielile de la Athos.

Publicitate

În 1388 a ctitorit Mănăstirea Tismana, pe valea pârâului cu același nume.

La bătrânețe, lăsând conducerea mănăstirii unui ucenic, Sfântul Nicodim s-a retras într-o peșteră. A trăit în post aspru, privegheri neîncetate și rugăciune.

Către sfârșitul secolului al XIV-lea, împreună cu alți ucenici a întemeiat Mănăstirea Vișina de pe Valea Jiului. În 1400, a întemeiat Mănăstirea Prislop.

Citeste mai mult

Eveniment

Vreme severă în județul Botoșani, până pe 29 decembrie: Ninsori, polei, viscol și rafale de vânt ce pot ajunge la 80 km/h

Publicat

Publicitate

Județul Botoșani se va afla, în perioada 26–29 decembrie, sub influența unor fenomene meteorologice specifice sezonului rece, care pot crea dificultăți atât în trafic, cât și în desfășurarea activităților zilnice.

Potrivit meteorologilor, începând de astăzi, de la ora 10:00, și până luni, la aceeași oră, este în vigoare o informare meteorologică ce vizează intensificări ale vântului, precipitații predominant sub formă de ninsoare, polei și viscol. Vântul va sufla cu viteze de 40–60 km/h, amplificând semnificativ senzația de frig.

În acest interval, sunt prognozate ninsori care vor duce la depunerea unui strat de zăpadă cu grosimi cuprinse între 5 și 15 centimetri. De asemenea, există riscul formării de polei sau ghețuș pe carosabil și pe trotuare, ceea ce poate îngreuna circulația rutieră și pietonală.

Meteorologii anunță că, începând de astăzi, de la ora 14:00, și până pe 28 decembrie, la ora 02:00, vântul se va intensifica și va atinge viteze de 50–70 km/h, interval pentru care au fost emise două avertizări de tip cod galben.

Ulterior, din noaptea de duminică spre luni, de la ora 02:00, până luni, la ora 10:00, intensificările vântului vor fi și mai accentuate, cu rafale de 60–70 km/h și, izolat, de până la 80 km/h.

Autoritățile recomandă cetățenilor să fie prudenți, să evite deplasările neesențiale în condiții de viscol sau polei și să se informeze constant cu privire la evoluția vremii.

Publicitate

În aceste condiții ISU Botoșani a făcut o serie de recomandări:

Dacă sunteți nevoiți să porniți la drum, informați-vă despre condițiile de trafic. Puneți în mașină lucrurile necesare în caz de urgență: lanțuri antiderapante, lopată pentru zăpadă, lanternă, sac cu nisip, apă, pături și încărcător pentru telefon.

Aveți grijă unde parcați autoturismele, astfel încât acestea să fie în siguranță.

Informați-vă permanent asupra condițiilor meteorologice și a modului în care evoluează acestea.

În perioada cu vânt puternic, fiți foarte atenți dacă vă deplasați în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți. Dacă este posibil, întrerupeți orice activitate în aer liber și adăpostiți-vă în locuințe sau în spații care să vă asigure protecția.

Nu atingeți firele de electricitate căzute la pământ și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate: corturi, schele sau clădiri cu fațade degradate.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending