Connect with us

Actualitate

Tot ce trebuie să știți despre voucherele sociale în valoare de 250 lei

Publicat

Publicitate

De la 1 iunie, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a început procesul de emitere, distribuire și încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România”,relatează alba24.ro.

Tichetele, oferite pe suport electronic (card), au o valoare nominală de câte 250 lei și sunt destinate persoanelor aflate în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie.

Mai exact, peste 2,5 milioane de persoane primesc tichete pentru achiziția de produse alimentare și mese calde în valoare de aproximativ de 3 miliarde de lei.

Mecanismul de distribuire prevede trei etape:

2) împlicuire și distribuirea prin intermediul CN Poșta Română și

3) încărcarea valorică a cardurilor.

Publicitate

Pentru a veni în ajutorul beneficiarilor, MIPE a răspuns celor mai frecvente întrebări adresate pe tema voucherelelor sociale:

1. Cât timp va fi oferit acest sprijin?

Voucherele se vor acorda o dată la două luni, până la finalul anului.

2. Trebuie să depun vreo cerere pentru a primi cardul?

Nu. Dacă vă numărați printre persoanele eligibile, așa cum sunt stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), cardul va fi livrat către dumneavoastră de către angajații Poștei Române, fără să fie nevoie să demarați dumneavoastră vreo procedură în acest sens.

În cazul în care îndepliniți criteriile pentru a fi printre beneficiarii eligibili, dar până la finalul perioadei în care se alocă tranșa I nu veți intra în posesia cardului, vă rugăm să vă adresați celui mai apropiat oficiu poștal, de unde veți primi îndrumări.

3. Unde găsesc instrucțiuni despre folosirea cardului?

Cardurile vor fi însoțite de scrisori care conțin instrucțiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre  operatorii economici parteneri și un număr de telefon pentru cazurile în care întâmpinați probleme.

Emitenților de carduri le-au fost alocate județele astfel:

Sodexo: Bihor, Bistrița Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu, Arad, Călărași, Hunedoara, Timiș

UP Romania: Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea, București, Ilfov, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea

Edenred: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui, Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman

Numerele de telefon oficiale la care puteți suna în cazul în care întâmpinați probleme în utilizarea cardurilor sunt următoarele:

Edenred: 021 301 33 03

Sodexo: 021 204 46 64

UP România: 0374 66 22 73

4. Cum pot plăti cu cardul?

Cardul permite plăți contactless, încă de la prima tranzacție, prin apropierea sa de terminalul POS.

5. Pot retrage numerar de pe carduri?

Nu puteți retrage numerar de pe carduri, ele pot fi utilizate doar pentru achiziționarea de produse alimentare/mese calde de la operatorii economici parteneri.

6. Cât timp sunt valabile sumele?

Sumele disponibile pe card sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor.

7. Cine sunt cei peste 2,5 de beneficiari care primesc tichete sociale?

a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

8. Ce fac dacă, deși inițial nu mă număram printre persoanele eligibile, devin în următoarele luni?

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite față de listele anterioare.

Pentru beneficiarii nou introduși în program vor fi eliberate noi suporturi electronice.

De asemenea, verificarea condițiilor de venit pentru beneficiarii incluși în categoriile a)-d), se face exclusiv de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

9. Pot să înstrăinez cardul pe care îl primesc?

Nu. Sunt interzise și se sancționează conform legii:

a) utilizarea de către beneficiari a tichetelor sociale în alt scop decât achiziționarea de produse alimentare și mese calde;

b) solicitarea de către beneficiari și/sau furnizarea de numerar în schimbul tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde sau pentru fracțiuni din acestea;

c) refuzul nejustificat al unităților afiliate de a accepta tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde.

Refuzul este justificat dacă există o suspiciune rezonabilă privind autenticitatea tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde sau identitatea dintre titularul tichetelor sociale pe suport electronic pentru mese calde și destinatarul final al acestora;

d) comercializarea tichetelor sociale;

Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepționale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredința tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.

10. Când ajung ajutoarele către beneficiari?

Încărcarea voucherelor se va face după ce se încheie procesul de distribuire, așa că, ajutoarele aferente tranșei I vor ajunge la beneficiari în perioada 20.06.2022-24.06.2022.

  • „Voucherele vor fi acordate în patru tranșe. Vom avea în vedere ca, la jumătatea lunii iulie, după evaluarea implementării primei etape, să adaptăm calendarul următoarelor tranșe pentru ca beneficiarii să poată utiliza cât mai urgent voucherele pentru achiziționarea alimentelor și meselor calde”, explică ministrul Marcel Ioan Boloș.

Conform calendarului, etapele sunt următoarele:

Emitere Distribuire Încărcare
TRANȘA I: iunie-iulie 2022
Săptămâna I:
Transmiterea listei de beneficiari de către MMSS și verificarea de către ANAF

02.06.2022-06.06.2022

Permanent, în funcție de lista actualizată a beneficiarilor Conform graficului
Prelucrarea datelor de către
CN Poșta Română și transmiterea către direcțiile regionale02.06.2022-06.06.2022
06.06.2022-10.06.2022 13.06.2022-17.06.2022 20.06.2022 – 24.06.2022
Săptămâna II:
13.06.2022-17.06.2022 20.06.2022-24.06.2022 27.06.2022-01.07.2022
Săptămâna III:
20.06.2022-24.06.2022 27.06.2022-01.07.2022 04.07.2022-08.07.2022
Săptămâna IV:
27.06.2022-01.07.2022 04.07.2022-08.07.2022 11.07.2022-15.07.2022
 
TRANȘA II: august-septembrie 2022
Actualizarea listelor de beneficiari de către MMSS și verificarea de către ANAF

22.08.2022-28.08.2022

Permanent, în funcție de lista actualizată a beneficiarilor 29.08.2022 – 02.09.2022
Prelucrarea datelor de către
CN Poșta Română și transmiterea către direcțiile regionale22.08.2022-28.08.2022
 
TRANȘA III: octombrie-noiembrie 2022
Actualizarea listelor de beneficiari de către MMSS și verificarea de către ANAF

17.10.2022-21.10.2022

Permanent, în funcție de lista actualizată a beneficiarilor 24.10.2022-31.10.2022
Prelucrarea datelor de către
CN Poșta Română și transmiterea către direcțiile regionale17.10.2022-21.10.2022
 
TRANȘA IV: decembrie-ianuarie 2023
Actualizarea listelor de beneficiari de către MMSS și verificarea de către ANAF

05.12.2022-09.12.2022

Permanent în funcție de lista actualizată a beneficiarilor 12.12.

 

2022-16.12.2022

Prelucrarea datelor de către
CN Poșta Română și transmiterea către direcțiile regionale05.12.2022-09.12.2022

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (429)

Publicat

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

ÎNTÂMPLĂRI ADEVĂRATE

(DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI)

 

NIETZSCHE LA TURIN: Alexandru Nemoianu în „Lumina de duminică” nr. 28 din 14 iulie 2024: „În 3 ianuarie 1889, Nietzsche, care locuia la un prieten în Turin, ieşind în stradă, a fost martor la o întâmplare care i-a schimbat existenţa complet. Pe stradă era o căruţă foarte încărcată, trasă de un cal. Povara era peste puterile acelui cal, totuşi, vizitiul îl biciuia fără milă. La vederea acestui lucru, Nietzsche s-a repezit să apere calul de lovituri, l-a cuprins de gât şi a început să plângă în hohote, necontrolabil. Cu greu a fost dus în casă, iar cei care au asistat spun că el murmura: „CE ÎNŞELAT AM FOST, CE MULT AM GREŞIT”. Tot restul celor 11 ani pe care i-a mai avut de trăit, Nietzsche nu a mai scris şi a fost considerat dement. Întâmplarea cu calul a fost relatată de către familia Fino, o familie extrem de respectată în Turin şi care îl şi găzduia pe Nietzsche. Este cu putinţă ca acel eveniment să fi declanşat o prăbuşire nervoasă, care se alcătuia de mai multă vreme, deci să fi fost concluzia unei boli evolutive”.

 

Publicitate

SIRENA LUI ROAITĂ: Sirena ce trebuia să declanşeze greva din 15 – 16 februarie 1933 a fost trasă de Constantin Negrea şi nu de Vasile Roaită, cum mulţi am învăţat la istorie. Vasile Roaită era ucenic în ultimul an la căldărărie şi n-a avut nici o legătură cu greva. Tatăl său avea o cârciumă unde se întâlneau cei de la Siguranţă. Vasile Roaită a fost împuşcat din greşeală. Ca să devină erou, a decis Gheorghiu Dej care i-ar fi zis lui Negrea: „Roaită e cel mai tânăr şi, pentru toţi, el va fi cel care a murit trăgând sirena”.

 

NIŞTE CÂINI CA NIŞTE „MOLDOVENI”: Întâmplarea este povestită de Andrei Manolescu în „Dilema” nr. 19 din 11 – 17 iulie 2024. Vrând să facă o plimbare cu bicicleta „prin margini de Bucureşti”, a încercat să evite Şoseaua Fundeni şi a trecut râul spre Doamna Ghica. Spune Andrei Manolescu: „Nişte câini au sărit la mine dintr-o curte. Stăpânul a ieşit să-i oprească, strigând că-s „MOLDOVENI”. A aruncat în ei cu o scândură. Replica unui vecin aşezat pe banca din faţa propriei curţi a venit instantaneu: „BA SUNT EXACT CA STĂPÂNUL!”.

 

MOMENTUL MORŢII LUI CEHOV: L-am găsit descris de Elisabeta Pop în revista „Apostrof” nr. 7 din 2024: „În noaptea de 2 iulie 1904, la doar 44 de ani, Anton Pavlovici Cehov părăsea această lume, departe de Rusia, la Baden – Baden. Îi era alături soţia lui, actriţa Olga Knipper. Pentru prima dată în viaţă a chemat un doctor, a cerut să se aducă o sticlă de şampanie şi, cu paharul în mână, a rostit, senin, un ultim toast, de fapt aceste două cuvinte care au plecat fulgerător spre omenirea de pretutindeni, spre cei care-l cunoşteau şi spre cei mulţi care aveau să-l cunoască prin opera lui, peste o sută, peste două sute de ani. „ICH STERBE” a spus în germana pe care de fapt n-o vorbea… dar voia ca doctorul de faţă să înţeleagă şi el”.

 

 

A DOUA NEŞANSĂ A POETEI MIRELA ROZNOVEANU: Am întâlnit-o exprimată într-un interviu acordat revistei „Luceafărul de dimineaţă” nr. 12 din 1998: „Ca într-un adevărat roman grec antic, a doua mea neşansă a fost frumuseţea, pe care am considerat-o un stigmat, care m-a vulnerabilizat, într-un sens, chiar victimizat. Pentru scriitorul român, o femeie inteligentă şi frumoasă nu poate fi nici profundă şi nici talentată. Evident, în România, literatura aparţine, teritorial, bărbaţilor, care sunt alergici la intruziunile femeilor. Ca să mă afirm, am muncit enorm, dar am observat că între o mediocritate masculină şi o femeie talentată, va fi comentat, preferat, primul”.

 

MOARTEA LUI RENE DESCARTES: A fost descrisă de Alexandru Budac în revista „Orizont” nr. 7 din 2024, într-o cronică la volumul „Regina şi filozoful – Descartes la curtea Christinei a Suediei” de Svante Nordin. Ajuns la Stockholm în octombrie 1649, regina Suediei ar fi dorit ca Descartes s-o ajute să deschidă o academie suedeză. Dar n-a fost să fie. Scrie Alexandru Budac: „Descartes suportă greu iarna suedeză, şi moare în 11 februarie 1650, cel mai probabil de gripă, după ce refuză tratamentul medicului de la curte, un inamic al filozofiei sale. Relaţia apropiată dintre regina protestantă şi influentul cugetător catolic nu era privită cu ochi buni la Stockholm. S-au alimentat speculaţii – niciuna temeinic susţinută – cu privire la posibilitatea asasinatului politic. Trupul filozofului a fost înhumat la Stockholm, apoi deshumat spre a fi repatriat şi reînhumat – de două ori – la Paris, dar craniul său a fost furat în Suedia de comandantul gărzii, folosit pentru plata datoriei la berărie, inscripţionat în latină şi traficat de atâtea ori, încât astăzi nici francezii, nici suedezii nu mai ştiu în ce loc se găsesc rămăşiţele lui Rene Descartes, cu sau fără cap. O punere în abis a raţionalismului. Prefer anecdota suedeză care pretinde că Descartes a fugit în Laponia, unde le-a predat laponilor cartezianismul, şi apoi a devenit şaman”.

 

CONDAMNAREA LA MOARTE A LUI DOSTOIEVSKI: Am găsit-o descrisă de Dan Stanca în eseul său „Mâna lui Dumnezeu” din „România literară” nr. 39-40 din 20 septembrie 2024: „În tinereţe, marele scriitor a făcut parte dintr-un grup socialist anarhist, fapt care i-a adus condamnarea la moarte. Erau executaţi în grupuri de câte trei. Fusese executat primul grup, urma al doilea din care făcea parte însuşi Dostoievski. În momentul în care se îndrepta spre locul execuţiei a venit un trimis al ţarului – pe vremea aceea domnea autocratul Nicolae I – care a anunţat comutarea pedepsei din pedeapsă capitală în surghiun şi muncă silnică în Siberia. În felul acesta, scriitorului de mai târziu i-a fost salvată viaţa. Ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat dacă acel trimis nu ajungea la timp. Pe atunci nu existau mijloace rapide de comunicare. Orice întârziere putea fi fatală, dar trimisul a venit la timp şi astfel voinţa Domnului a fost îndeplinită. Dostoievski trebuia să trăiască şi atunci Dumnezeu a acţionat fără să pregete. I-a deschis ţarului mintea pentru a semna ordinul de comutare a pedepsei., a înlăturat orice posibilă piedică din calea trimisului, a făcut tot ceea ce era necesar pentru ca istoria culturii să fie ulterior îmbogăţită cu opere ilustre”.

 

 

Citeste mai mult

Eveniment

Controale la restaurante din Botoșani. Polițiștii au vizat muncitorii străini și prevenirea migrației ilegale

Publicat

Publicitate

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat o acțiune de verificare pe raza municipiului, în scopul prevenirii și combaterii migrației ilegale și al respectării legislației în domeniul muncii.

 

La data de 12 februarie a.c., echipele mixte au verificat o societate comercială cu domeniul de activitate „restaurante”, de pe raza municipiului Botoșani.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost identificate și legitimate șase persoane, dintre care patru cetățeni români și doi cetățeni din Bangladesh.

 

Publicitate

În urma verificărilor efectuate nu au fost constatate situații de ședere ilegală sau alte abateri privind regimul juridic al străinilor în România.

 

Astfel de acțiuni au caracter preventiv și urmăresc asigurarea respectării cadrului legal privind angajarea și șederea străinilor pe teritoriul României, precum și menținerea unui climat de legalitate în domeniul relațiilor de muncă.

 

Polițiștii de imigrări vor continua activitățile de verificare în cooperare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea și combaterea muncii nedeclarate și a migrației ilegale.

Citeste mai mult

Eveniment

Dosar penal pentru un tânăr din Bălușeni care a fost prins beat la volan pe străzile din municipiul Botoșani

Publicat

Publicitate

Vineri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani, din comuna Bălușeni.

 

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Publicitate
Citeste mai mult

Economie

Economia României a intrat în recesiune tehnică: PIB în scădere două trimestre consecutiv, deși anul 2025 s-a încheiat pe plus

Publicat

Publicitate

Institutul Național de Statistică a anunțat vineri că economia României a intrat în recesiune tehnică la finalul anului 2025, după ce Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut pentru al doilea trimestru consecutiv. Pe ansamblul întregului an, însă, economia a înregistrat o creștere modestă, de 0,6%.

Potrivit datelor semnal publicate de INS, în trimestrul IV 2025, PIB-ul a fost mai mic cu 1,9% față de trimestrul III, pe serie ajustată sezonier. În trimestrul anterior, economia consemnase deja un declin de 0,2% față de trimestrul II. Astfel, sunt îndeplinite condițiile statistice pentru recesiune tehnică – două trimestre consecutive de scădere economică.

Comparativ cu același trimestru din 2024, PIB-ul a scăzut cu 1,6% pe serie ajustată sezonier. Pe serie brută, însă, în trimestrul IV 2025 s-a consemnat o creștere marginală de 0,1% față de aceeași perioadă a anului anterior.

În ansamblu, pentru întregul an 2025, economia României a crescut cu 0,6% față de 2024.

INS precizează că, odată cu includerea estimării pentru trimestrul IV 2025, seria ajustată sezonier a fost recalculată. Astfel, rezultatele trimestrului I 2025 au fost revizuite de la 100,1% la 99,4%, cele din trimestrul II de la 101,1% la 101,0%, iar pentru trimestrul III de la 99,8% la 99,9%. Recalcularea seriilor ajustate sezonier se face trimestrial, în conformitate cu practica europeană.

Estimările instituțiilor financiare internaționale pentru 2025 au fost prudente. Fondul Monetar Internațional anticipa în octombrie o creștere economică de până la 1%, Banca Mondială prognoza în ianuarie 2026 un avans de 0,8%, iar Comisia Europeană și-a redus în noiembrie estimarea la 0,7%.

Publicitate

Ce înseamnă recesiune tehnică
Recesiunea tehnică este o definiție strict statistică și nu echivalează automat cu o criză economică. Ea desemnează situația în care PIB-ul unei țări scade timp de două trimestre consecutive, adică aproximativ șase luni.

O criză economică presupune efecte mult mai ample și mai grave – creșterea accentuată a șomajului, falimente în lanț, scăderi puternice ale veniturilor și instabilitate financiară. În cazul unei recesiuni tehnice, impactul poate fi limitat, iar anumite sectoare economice pot continua să înregistreze creșteri.

Potrivit datelor Statisticii, aceasta este a cincea recesiune consemnată de economia României din 2010 până în prezent.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending