Connect with us

Actualitate

Topul scumpirilor din iunie: Medicamentele, detergenții și electronicele. Care au fost produsele care s-au ieftinit

Publicat

Publicitate

 Serviciile poştale, medicamentele şi detergenţii se află în topul scumpirilor înregistrate în iunie 2024, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Astfel, preţul serviciilor poştale a urcat luna trecută cu 26,56%, comparativ cu iunie 2023, cel al medicamentelor cu 23,96%, iar cel al detergenţilor cu 21,96%, transmite Agerpres.

În ceea ce priveşte mărfurile alimentare, acestea s-au scumpit, în medie, cu 1,10% comparativ cu iunie 2023.

Cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat la conservele din fructe (9,76%) şi vin (8,04%).

Ieftiniri au fost consemnate la făină (-32,09%), produse de morărit (-29,62%) şi la mălai (-26,27%).

Faţă de luna mai 2024, cel mai mult s-au scumpit margarina (0,77%), brânza de oaie (telemea) (0,72%) şi conservele din fructe (0,54%).

Pe de altă parte, cartofii au fost mai ieftini cu 5,76%, în iunie 2024 faţă de luna anterioară, alte legume şi conserve de legume cu 4,4% şi legume şi conserve de legume cu 3,96%.

Publicitate

Topul scumpirilor din iunie: La capitolul mărfuri nealimentare, în iunie 2024, faţă de iunie 2023, cel mai mult s-au scumpit medicamentele, cu 23,96%, detergenţii, cu 21,96%, şi articolele medicale 19,96%.

În schimb, gazele s-au ieftinit cu 10,35%, energia electrică a costat cu 4,76% mai puţin, iar energia termică a consemnat o scădere a preţului de 0,9%.

Faţă de luna precedentă, în iunie 2024, gazele au costat mai mult cu 9,17%, ceasurile, aparatele audio-video, articolele sportive au consemnat un plus de 0,72%, iar cărţile, ziarele, revistele şi articolele de igienă, cosmeticele au fost mai scumpe cu 0,56%.

Potrivit INS, la această categorie ieftiniri s-au înregistrat la combustibili, 1,06%, şi la energia electrică, de 0,08%.

În ceea ce priveşte serviciile, în ultimul an cel mai mult au crescut tarifele pentru serviciile poştale cu 26,56%, serviciile de apă, canal, salubritate (15,27%) şi îngrijire medicală – plus 11,47%. Nu s-au înregistrat ieftiniri.

În iunie 2024, faţă de luna anterioară, scumpiri au fost consemnate la serviciile de igienă şi cosmetică (0,78%), reparaţii auto, electronice şi lucrări foto (0,75%) şi apă, canal, salubritate (0,71%).

Ieftiniri s-au înregistrat la serviciile de transport aerian (9,45%), transport interurban (alte feluri de transport) (0,5%) şi transport urban (0,03%).

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna iunie 2024, la 4,94%, de la 5,12% în mai, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,10%, cele nealimentare cu 6,28%, iar serviciile cu 8,81%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Cât este salariul mediu net în România. A crescut dar nu a putut ține pasul cu inflația

Publicat

Publicitate

Cât este salariul mediu net în România: Acest indicator a ajuns la finalul anului trecut la 5.914 lei. A crescut față de anul precedent, dar nu a reușit să țină pasul cu inflația. 

Câştigul salarial mediu net a fost în creştere cu 299 lei, adică +5,3% față de luna noiembrie 2025, arată datele Institutului Național de Statistică, citate de Economedia.

La o rată a inflației de 9.7%, românii care încasează un salariu mediu au pierdut 4,8% din puterea de cumpărare  4,8%.

În luna decembrie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost 9.868 lei, cu 497 lei (+5,3%) mai mare decât cel înregistrat în luna noiembrie 2025.

Câştigul salarial mediu net a fost 5.914 lei, în creştere cu 299 lei (+5,3%) față de luna noiembrie 2025.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (13012 lei) și în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (12588 lei).

Publicitate

Cele mai mici salarii sunt cele ale oamenilor care lucrează în hoteluri şi restaurante (3557 lei) și în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3581 lei).

     

Citeste mai mult

Eveniment

Prima lună în care profesorii cu salarii mai mari de 6.000 de lei nu mai iau indemnizația de hrană

Publicat

Publicitate

Prima lună în care profesorii cu salarii mai mari de 6.000 de lei nu mai iau indemnizația de hrană: vineri, 13 februarie, se dau salariile în învățământ. 

De regulă, aceștia iau salariile în ziua de 14 a lunii, doar că 14 februarie pică sâmbăta, așa că vineri, 13 februarie, este zi de salariu, scrie Edupedu.ro.

Este prima lună în care doar profesorii și angajații din învățământ cu salarii de 6.000 lei net sau mai mici, mai primesc indemnizație de hrană.

Reglementarea apare într-un ordin publicat în Monitorul Oficial în 6 februarie 2026.

Prevederea se pune în aplicare începând cu plata drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2026, adică începând cu salariile pe care le primesc profesorii în luna februarie.

Publicitate
Citeste mai mult

Administratie

Premierul Ilie Bolojan: Recesiunea tehnică este prețul tranziției către o economie solidă, nu o criză

Publicat

Publicitate

Premierul Ilie Bolojan transmite că recesiunea tehnică temporară face parte din costul anticipat al tranziției către o economie solidă.

România nu traversează ‘o criză’, ci o perioadă de corecție economică ‘necesară pentru a avea o economie mai stabilă și mai puternică’, a scris prim-ministrul, vineri, pe Facebook.

Precizările vin în contextul în care, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică, economia României a crescut cu 0,6% în 2025, însă a încheiat anul în recesiune tehnică, după ce Produsul intern brut (PIB) a fost mai mic cu 1,9% în trimestrul IV comparativ cu trimestrul III din 2025. Acesta este al doilea trimestru consecutiv de scădere.

‘Creșterea economică a României în 2025 a fost de 0,6%, în condițiile schimbării rapide, în numai 6 luni, a modelului economic care ne-a dus cu spatele la zid. Am început trecerea de la un model bazat pe deficit și consum, aparent generator de prosperitate, dar în fapt distrugător, la un model bazat pe investiții, productivitate, export și disciplină bugetară. Recesiunea tehnică temporară face parte din costul anticipat și inevitabil al acestei tranziții, care ne va duce, în final, la o economie solidă, o creștere sănătoasă și prosperitate reală, pe baza a ceea ce producem, nu prin împrumuturi tot mai multe și tot mai scumpe’, transmite Bolojan.

El analizează comparativ anii 2024 și 2025, menționând că în 2024 a existat un deficit bugetar ‘ridicat’, de aproape 8-9% din PIB. De asemenea, s-a înregistrat un deficit extern ‘semnificativ’, de 8,2% din PIB, dar cu o creștere economică reală ‘modestă’, sub 1%.

Publicitate

‘În mod normal, un asemenea stimul fiscal ar fi trebuit să genereze o creștere mult mai puternică. Acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult, în prima parte a anului 2024 a fost, potrivit INS, recesiune tehnică, cu scăderi de 0,4% în primele două trimestre ale anului. De ce? Pentru că o parte importantă a banilor cheltuiți în 2024 a fost orientată către consum curent, cheltuieli rigide și compensarea unor presiuni sociale și inflaționiste, nu către dezvoltarea reală a economiei’, explică Bolojan.

Potrivit acestuia, în anul 2024 consumul puternic a venit din ‘tot mai multe’ importuri, iar inflația ridicată a absorbit o parte importantă din acest impuls fiscal puternic.

‘Cu alte cuvinte, în 2024 am cheltuit mult, dar am crescut puțin. Părea că situația este favorabilă, dar dezechilibrele economice se accentuau’, adaugă premierul.

În schimb, în iulie 2025, contextul s-a schimbat ‘fundamental’, deoarece a început redresarea, precizează Bolojan.

‘Am realizat o corecție de aproximativ 1% din PIB, un efort semnificativ care a generat costuri sociale și nemulțumiri. Aș fi vrut să existe o cale de a le evita. Teoretic, o asemenea ajustare ar fi trebuit să genereze o frânare accentuată a economiei. Totuși, datele arată că, în 2025, creșterea economică rămâne în jur de 0,6%’, scrie premierul.

Astfel, în 2024 a existat un stimul fiscal mare, cu impact economic redus și cu acumulare de dezechilibre interne și externe. În 2025 s-au luat măsuri de disciplină fiscală, dar s-a înregistrat o creștere similară, ‘susținută de investiții reale și factori structurali’, precizează premierul.

‘Acest lucru arată că problema fundamentală nu a fost lipsa banilor, ci modul în care au fost utilizați. Dar consolidarea fiscală nu este un scop în sine. Este o condiție esențială pentru stabilitate, credibilitate și dezvoltare sustenabilă. Această tranziție presupune, temporar, o perioadă de contracție economică. Este un cost necesar pentru a construi o economie mai solidă și mai competitivă. Nu traversăm o criză. Traversăm o perioadă de corecție economică necesară pentru a avea o economie mai stabilă și mai puternică, care să aducă prosperitate pe termen lung’, se mai arată în postare. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

MAI va monitoriza presa și rețelele sociale pentru a combate informațiile false despre buletinul electronic

Publicat

Publicitate

Ministerul Afacerilor Interne alocă 2,29 milioane de lei pentru servicii de monitorizare a presei și a rețelelor sociale, cu scopul de a urmări modul în care se discută în spațiul public implementarea cărții electronice de identitate.

Practic, acest sistem nu presupune un simplu abonament la o agenție de știri, ci un sistem software și hardware de tip „Media Intelligence”, care să îndeplinească mai multe funcții, potrivit economedia.ro.

Printre acestea se numără înregistrarea și arhivarea emisiunilor radio și TV în care este discutat buletinul electronic.

Astfel, MAI dorește să păstreze în format audio/video toate intervențiile publice pe această temă, pentru a putea analiza discursul în timp real.

Monitorizarea mediului online

De asemenea, sistemul va include monitorizarea mediului online, ceea ce presupune analizarea site-urilor de știri, a blogurilor și a rețelelor sociale pentru identificarea unor termeni-cheie legați de proiect, precum „buletin electronic”, „cip” sau „semnătură digitală”.

Potrivit caietului de sarcini analizat de economedia.ro, platforma trebuie să asigure și o funcție de analiză a sentimentului, capabilă să indice dacă percepția publică asupra subiectului este favorabilă, neutră sau negativă.

Publicitate

Scopul proiectului: creșterea numărului de buletine electronice emise

Scopul proiectului este de a sprijini și accelera adoptarea Cărții Electronice de Identitate (CEI) în România.

MAI vrea să identifice în timp real informațiile false care devin virale, pentru a putea reacționa rapid cu dezmințiri oficiale și campanii de informare direcționate.

De exemplu, dacă apar temeri legate de „stocarea amprentelor”, instituția ar putea aloca buget pentru materiale care explică securitatea datelor biometrice.

Prin acest sistem, Ministerul de Interne urmărește să combată răspândirea informațiilor negative despre buletinul electronic și să își adapteze comunicarea pentru a accelera adoptarea cărții electronice de identitate.

În prezent, mai puțin de 5% dintre români dețin acest document. 

România și-a asumat (prin PNRR) ca până la sfârșitul lui 2026 să emită aproximativ 5 milioane de buletine electronice.

Pentru a realiza acest lucru, ar fi nevoie de un ritm de peste 150.000-200.000 de documente eliberate lunar la nivel național, însă acest lucru nu se întâmplă momentan, deoarece populația este neîncrezătoare cu privire la această schimbare.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending