Duminică, în ziua de prăznuire a Sfântului Andrei, Cel Întâi Chemat, ocrotitorul României, comunitatea din Tocileni, comuna Stăuceni, a avut parte de un moment de bucurie, pe care nu îl vor uita. În biserica în care acum 110 ani a fost botezat pruncul Toderiță, cel ce avea să ajungă Patriarhul României, PF Teoctist, părintele protopop l-a învestit ca preot paroh pe părintele Ciprian Onu, noul păstor al acestor creștini greu încercați.

În urmă cu aproape un an, părintele paroh Octavian Poduț a trecut la cele veșnice și absența sa a lăsat un gol adânc în sufletele celor pe care i-a păstorit ani la rând. Duminică, zeci de credincioși au umplut lăcașul de cult din Tocileni pentru a-și primi duhovnicul, arătând că biserica nu moare odată cu păstorul ei, ci trăiește prin rugăciune, prin credința nestrămutată a oamenilor și prin preoții care, în dragoste frățească, au continuat slujirea sfântă în cadrul cercului misionar din care face parte Parohia Tocileni.

Au fost alături de părintele Ciprian preoții din cadrul Cercului pastoral „Patriarh Arăpașu”, primarul comunei Stăuceni, Cozmin Epuraș, dar și Viorel Roman, reprezentantul Trustului Sturdza pe România și Republica Moldova, fost consilier al Preafericitului Teoctist Arăpașu.

În ultimele luni, oamenii din Tocileni au trăit o lucrare duhovnicească plină de sens și binecuvântare. Preoții care s-au perindat prin sat nu au fost doar slujitori ai altarului, ci și dascăli ai inimii, împărtășind, în cuvânt și taină, lumina slujbelor și înțelesul lor adânc. Au semănat în suflet și roadele nu au întârziat să apară.

Acești oameni simpli, dar curați la inimă, au făcut din bisericuța satului o casă vrednică de Dumnezeu. Au curățat catapeteasma, au schimbat covoarele ca pentru o mare sărbătoare, au șters fiecare colțișor cu grijă, punând în fiecare gest iubire, respect și rugăciune tăcută. Nu pentru oameni au făcut-o, ci pentru Hristos.

„Ne bucurăm că astăzi, de sărbătoarea Sfântului Andrei, avem bucuria de a primit în sânul acestei comunități un nou păstor care prin binecuvântarea ÎPPS Teofan va continua lucrarea de slujire, administrativă, de asistență socială și să poată duce mai departe toată frumusețea acestei parohii și numele acestui loc, pentru că într-adevăr orice lucru se săvârșește cu nevoință, cu jertfă. preoția este cu multă responsabilitate și atunci trebuie multă responsabilitate și luare-aminte, pentru ca părintele duhovnicesc să fie și ajutat și ascultat și sprijinit, dar mai cu seamă în Ziua Domnului, la praznice , la sărbători , să fie toți creștinii în biserică, la Sfânta Liturghie, pentru că aceasta este cea frumoasă clipă de comuniune cu Dumnezeu”, a spus părintele protopop Petru Fercal, într-un frumos cuvânt de învățătură în care a descris importanța unei spovedanii curate.

Părintele Vasile Bercea, șeful Cercului pastoral „Patriarh Teoctist”, din care fac parte parohiile Stăuceni, Victoria, Siliștea, Tocileni, Burlești, Soroceni, a adresat o urare de „bun venit” plină de dragoste frățească, îndemnând pe părintele Ciprian Onu să fie deschis la acțiunile care se desfășoară periodic în cadrul parohiilor din cercul pastoral.

„În cadrul Cercului pastoral Patriarh Teoctist am realizat activități frumoase, alături de ceilalți preoți din toate parohiile. Mai puțin a fost activitatea părintelui care a plecat dintre noi. Sperăm că părintele se va integra ușor cu activitățile cu tinerii, cu celelalte parohii, pentru că atunci când cercul este unit și oamenii sunt uniți între ei. Din luna ianuarie, am suplinit această parohie cu ceilalți preoți din cerc, pe rând, până în luna iunie când a venit părintele Volintiru să slujească. Mulțumim părintelui că a venit în mijlocul nostru. Mulți ani fericiți, să ieșiți la pensie de aici, părinte”, i-a urat părintele Vasile Bercea.

Un cuvânt interesant l-a avut preotul care a suplinit activitatea liturgică până la venirea noului preot.

„Mandatul meu expire astăzi. A fost axat pe perioada de slujire, mai puțin pe construcții și reparații, iar preoția se rezumă în primul rând la actul de slujire. Vreau să-l încredințez pe părintele că las o comunitate bine conturată în jurul bisericii. Să nu renunțe la ziua de slujire de sâmbătă. Această comunitate liturgică pe care o vedeți astăzi este la fiecare slujbă. Sunt oameni aici de mare suflet, de o curățenie morală extraordinară, aproape că îi puteți pune în rândul sfinților, care sunt mistuiți de râvna Casei Domnului. Pe ei să vă bazați tot timpul. Or mai fi și alții pentru că în afara curții bisericii parohia e mare. Îi veți cuceri și pe ei, dar să stați de vorbă de la om la om. Să aveți o pastorație demnă”, a spus părintele Dumitru Volintiriu..

Primarul Cozmin Epuraș, un iubitor al tradițiilor și susținător al vieții spirituale din comuna Stăuceni, a avut o scurtă intervenție în care a dezvăluit că se vor face lucruri frumoase în comunitatea din care s-a ridicat cel de al cincilea patriarh al României.  „În această mică biserică, acum 110 ani a fost botezat unul dintre fiii satului, Toderiță, care va deveni mai târziu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, PF Teoctist Arăpașu. Aveți tot sprijinul comunității. Oamenii au fost tot timpul săritori și nu au dat înapoi niciodată la greu. Aveți obligația să-i strângeți în jurul dumneavoastră și să ducem la îndeplinire ceea ce s-a făgăduit pentru această comunitate”, a transmis primarul Cozmin Epuraș.

Părintele Ciprian Onu, noul păstor al creștinilor din Tocileni, a mulțumit ÎPS Teofan pentru încrederea acordată. „Se cuvine să ne rugăm Maicii Domnului, care este pururea rugătoare pentru noi, ca să mijlocească să putem duce la bun sfârșit toate proiectele, toate activitățile pe care noi ni le-am asumat în scris și care sunt în desfășurare în această parohie”, a spus cu emoție părintele Ciprian Onu.

La eveniment a dorit să ajungă și prințul Dimitrie Sturdza, însă timpul fiind foarte scurt l-a delegat pe Viorel Roman, reprezentantul Trustului Sturdza pe România și Republica Moldova, fost consilier al Preafericitului Teoctist Arăpașu, să onoreze ceremonia. Viorel Roman nu a venit cu mâna goală, ci cu promisiunea că Parohia Tocileni va fi sprijinită pentru a duce la bun sfârșit proiectele.

Pentru comunitatea de creștini din Tocileni, ziua de duminică a marcat începutul unei noi etape, așezată sub semnul responsabilității, al continuității și al credinței statornice.

FC Botoșani a obținut o victorie prețioasă în deplasarea de la Clinceni, unde a învins Unirea Slobozia cu 1-0, în etapa a 18-a din Superliga. Botoșănenii au început perfect partida, au deschis scorul rapid și au continuat să controleze jocul până la final, într-un meci în care diferența s-a făcut încă din primele minute.

Partida a început cu întârziere, din cauza absenței celei de-a doua ambulanțe obligatorii pentru desfășurarea meciului. Arbitrul Szabolcs Kovacs a fluierat startul confruntării imediat ce situația a fost rezolvată.

În minutul 9 a venit și momentul decisiv al meciului: Mailat a primit mingea la marginea careului, a șutat puternic de la aproximativ 12 metri, iar portarul Gurău a reușit doar să devieze lovitura. Balonul a lovit pământul, apoi transversala, înainte de a intra în plasă, stabilind scorul de 1-0 pentru FC Botoșani.

Unirea Slobozia a încercat să reacționeze, dar formația pregătită de Andrei Prepeliță a părut marcată de seria negativă prin care trece, cu șase înfrângeri consecutive înaintea acestui duel. Ialomițenii au încercat să-și impună ritmul, însă defensiva oaspeților a funcționat impecabil.

Meciul a intrat la pauză cu același scor, după o primă repriză în care FC Botoșani a fost echipa mai clară și mai exactă. Reluarea partidei a avut loc la ora 18:23, atunci când Kovacs a fluierat începutul părții secunde.

În minutul 63, jocul avea aceeași direcție: oaspeții controlau duelul, blocau orice tentativă a gazdelor și gestionau eficient fazele de atac. Botoșaniul a continuat să împingă mingea în jumătatea adversă, în timp ce Slobozia căuta cu disperare drumul spre egalare.

Cele două echipe au început meciul cu formule identice, în sistem 4-2-3-1. Pentru gazde au intrat Gurău, Safronov, Dinu, Antoche, Șerbănică, Coadă, Hamdiji, Florescu, Purece, Dulcea și Espinosa. FC Botoșani a răspuns cu Anestis, Friday, Miron, Diaw, Pavlovic, Bordeianu, Petro, A. Dumitru, Ongenda, Mailat și Dumiter, trupa lui Leo Grozavu arătând din nou consistență în toate compartimentele.

În ciuda încercărilor gazdelor, scorul nu s-a mai schimbat, iar FC Botoșani pleacă din Ilfov cu trei puncte importante, puncte care o propulsează în zona superioară a clasamentului, acolo unde lupta pentru primele poziții devine tot mai intensă.

Pentru Unirea Slobozia, seria rezultatelor negative continuă, iar presiunea din clasament crește. Ialomițenii rămân pe locul 12, cu doar șase puncte deasupra zonei directe de retrogradare, după o nouă evoluție în care lipsa de inspirație și erorile din defensivă au făcut diferența.

De cealaltă parte, FC Botoșani urcă spre podium, profitând de pașii greșiți ai adversarilor. O eventuală victorie în acest duel era esențială pentru moldoveni, iar echipa lui Grozavu a confirmat printr-un joc solid și disciplinat.

Moralul Botoșaniului este ridicat și datorită rezultatului din tur, când moldovenii au câștigat cu 4-0 în fața aceleiași adversare. Succesul de azi consolidează parcursul foarte bun din acest sezon și menține echipa în lupta pentru primele două poziții din Superliga 2025–2026.

Alianța pentru Unirea Românilor și-a reconfirmat duminică liderul, după ce George Simion a obținut un nou mandat în fruntea partidului, în cadrul Congresului Național organizat la Alba Iulia. Simion a fost singurul candidat înscris în competiție, iar votul delegaților a consolidat poziția sa în fruntea formațiunii, relatează alba24.ro.

Evenimentul a început cu un moment simbolic. Președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, Petrișor Peiu, a invitat pe scenă doi preoți care au oficiat o scurtă binecuvântare, marcând astfel deschiderea oficială a lucrărilor congresului.

Convocarea Congresului Național a fost decisă de Biroul Național de Conducere al partidului și stabilită pentru data de 30 noiembrie, la Alba Iulia, un loc cu încărcătură istorică pentru toate formațiunile cu mesaj unionist.

În paralel cu reconfirmarea lui George Simion, partidul a anunțat și rezultatele procesului intern de vot desfășurat în perioada 24–27 noiembrie, prin platforma electronică a formațiunii. Petrișor Peiu a fost ales președinte al CNC al AUR, structură considerată esențială în strategia și organizarea internă a partidului.

Tot în urma votului electronic au fost desemnați și noii vicepreședinți ai Consiliului Național de Conducere. Printre aceștia se numără Adrian Axinia, Răzvan Biro, Ramona Bruynseels, Mihai Enache, Andrei Gușă, Ramona Lovin, Mugur Mihăescu, Dumitrina Mitrea, Sorin Muncaciu, Valeriu Munteanu, Gianina Șerban, Dan Tanasă, Georgiana Teodorescu și Nicolae Vlahu.

Pentru AUR, congresul de la Alba Iulia a reprezentat atât un moment de reconfirmare a conducerii, cât și unul de aliniere a strategiei interne în perspectiva anului electoral 2025. Potrivit reprezentanților partidului, noua echipă de conducere are misiunea de a coordona structurile teritoriale și de a consolida mesajul formațiunii în plan public, într-un context politic considerat de liderii AUR drept „crucial” pentru direcția României din următorii ani.

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

A FI POET, A FI OM

Nimic nu este mai atrăgător decât să  poți cunoaște o  poveste personală a cuiva. Ea poate fi spusă direct sau pliată pe o arhitectură poetică, cum este cea din volumul lui Vasile Iftime, „Confesiunile balaurului cu șapte inimi” (Editura „Eikon”, București, 2024). Din punctul meu de vedere este o carte cu poeme triste („e trist acest poem fraților și posibil nu vă este străin/ după cum v-am spus/ a început să-l scrie una din inimile mele/ nu și-a dus lamentările până la capăt”). Ele sunt scrise  cu una (sau mai multe) din inimile la fel de triste („voi fi liber/ după ce doctorul o să-mi scoată din piept/ zgomotul  frunzelor  uscate”)    ale unui autor care reușește  cu succes să se descurce prin hățișurile culturii botoșănene,  un domeniu dominat de două aspecte venite dinspre  permanenta prezență a lui Eminescu și de hipereurile  ca dominante ale  actorilor principali ai culturii de aici. Volumul are alura unui jurnal prin care, adesea invocată, circulă moartea îmbrăcată în indigo, culoare ce conduce spre un gram de speranță.  Ceea ce pentru Vasile Iftime este normal să scrie din perspectiva unor   condiții obiective, pentru cititori este rezultatul unor opțiuni subiective. Cele 51 de poeme, câte unul pentru fiecare an al vârstei la care a fost scris volumul,  sunt  spaimele  unui om aflat într-o situație limită, atunci când „moartea aplaudă exercițiile de echilibristică”, pândind orice puseu de fragilitate, stând la pândă pentru a trimite pe rând în cer: „peste inima de ieri inima de astăzi și tot așa/ o infinitate de suprapuneri înțepate/ în insectarul lui Dumnezeu/ precum pietrele piramidelor/ unele peste altele/ cea de sub cer a crescut dintr-un fir de nisip/ mai rar așa fertilitate/ fiecare inimă leagănă o inimă/ nani-nani inima mea de dimineață/ vei crește mare/ când soarele va fi de amiază vei naște pui/ la început un faraon a îngropat o inimă în pământ/ apoi s-a minunat…”.

Poemele  sunt o pendulare a lui Vasile Iftime între a fi poet și a fi simplu om, ambele stări, ca doi lupi flămânzi, materializând timpul de zbatere dintre moarte și viață.  Omul fiind supus influențelor peratologice care dau limitări , poetul trece să aleagă calea sacră, iar din această perspectivă nu este întâmplătoare prezența unor martori preluați din creștinism: Noe, pescari, dulgheri, lucrători agricoli etc.: „poetul adună praful de păpădie/ împrăștiat în grădina Edenului/ pentru a reconstitui florile/ și apoi crede că a dat timpul înapoi/ poetul a rostogolit toată noaptea un cerc/ în sensul invers acelor de ceasornic/ și încă nu a ajuns la o margina a copilăriei/ poetul a bătut adânc un țăruș/ de care a legat umbrele pomilor/ să fixeze soarele și luna și stelele// ca pe niște gâze în insectar… (nimic mai inutil ca un poet cu inimă).

Există și o  serie de trimiteri sociologice, toate venind dinspre influențele destinului, el fiind singurul care tot micșorează distanța față de cele două roluri. Destinul dă alte perspective inimii care, la rândul ei, dă alte perspective poetului și omului. Destinul manipulează situațiile creând calea unei descrieri a realității pe care nu o asociem neapărat unei judecăți postmoderne sută la sută. Vasile Iftime  e un atlet al gândurilor pesimiste (ca om simplu) și optimiste (ca poet). Pentru alungarea lor poetul scrie despre beci ca cimitir al cartofilor, îl preocupă problema gravitației și rolul ei de a stabili normalitatea, pune bazele unui tratat desspre grosimea cojilor de ou sau chiar despre circuitul apei în natură: „despre o tainică exfoliere scrii/ și ești convins/ că ploaia torențială de ieri a fost condensul unei lacrimi/ că vreascuri uscate ce le aduni de pe jos/ sunt și ele niște mâini/ niște picioare abandonate/ că galeriile cârtițelor vor fi acoperite cu excremente de cârtiță/ despre o tainică descompunere scrii/ când cerul este violet/ se evaporă inimile/ primăvara/ când niște oameni ca niște fântâni cu apă îndestulată/ sunt cărați cu găleata/ dintr-o groapă adâncă în altă groapă și mai adâncă/ în caietul de caligrafie a lui Dumnezeu/ ești norul” (circuitul apei în natură variantă simplificată).

Cândva Mihai Zamfir  a enunțat un paradox al uciderii poetului („Puterea care ucide un poet din cauza versurilor sale aduce artei acestuia, involuntar, supremul omagiu”). Volumul lui Vasile Iftime pune în evidență un paradox al îmbolnăvirii poetului. Stilului adoptat de poet se adaugă și principiul multiplicării cu scopul de a ieși sau evita  un impas prin repetarea evenimentelor sau combinarea lor: 1. „ne vom întâlni/ eu posibil în altă inimă/ înmulțind cu trei/ cu patru/ cu cinci/ veșnicia”; 2. „în degetele voastre 10 inimi se îmbrățișează/ pentru 10 degete cu inimi erau necesari 10 îngeri/ dar Dumnezeu a greșit în ziua a șasea/ cu 10 degete umplea lumea”; 3. „pe unde trece o dată sângele/ mai trece o dată/ și încă o dată/ până se adâmcesc albiile/ vei fi cea mai verticală curgere/ despre cele șapte laude scriu/ bradule cu rădăcinile înfipte în cer”; 4. „să rămână în urmă cu un pas/ cu doi pași/ cu trei/ până se rătăcește” etc.

Putem să considerăm volumul, în integralitatea lui, și ca un imn închinat inimii considerată  „pașaport de bune intenții”, „o oglindă răsturnată” sau „locul din care scrie”.

Se citește cu interes acest volum care pune în evidență lupta  lui Vasile iftimie de a fi simultan om („precum copacul”) și poet („precum un licurici incendiat în piața publică”).