Connect with us

Eveniment

Toate informațiile legate de pensia anticipată în 2022. Ce acte ai nevoie și cum se stabilește stagiul de cotizare

Publicat

Publicitate

Pensia anticipată se acordă cu cel mult 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, relatează alba24.ro, dar cu condiția ca asiguratul să depăşească stagiul complet de cotizare cu cel puţin 8 ani.

Vârsta standard de pensionare, stagiul minim de cotizare și stagiul complet de cotizare se stabilesc în raport de data nașterii.

La stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei anticipată NU se iau în considerare perioadele în care asiguratul:

– a beneficiat de pensie de invaliditate;

– a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora cu diplomă;

– a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;

Publicitate

– a fost elev al unei şcoli militare/şcoli de agenţi de poliţie sau student al unei instituţii de învăţământ din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională pentru formarea cadrelor militare, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, cu excepția liceului militar.

Precizare importantă: pensia anticipată nu poate fi cumulată cu niciun fel de alte venituri de natură profesională.

Cuantumul (valoarea) pensiei anticipată se stabileşte în aceleaşi condiţii cu cele ale pensiei pentru limită de vârstă.

La acordarea pensiei anticipată, reducerea vârstei standard de pensionare NU poate fi cumulată cu nici o altă reducere.

Pensia anticipată se transformă în pensie la limită de vârstă din oficiu

La data îndeplinirii condițiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plăţii pensiei anticipate.

Transformarea pensiei anticipate în pensie pentru limită de vârstă se face din oficiu.

Acte necesare pentru dosarul de pensionare:

– cerere pentru înscrierea la pensia anticipată;

– carnetul de muncă (original şi copie);

– alte acte prevăzute de lege privind vechimea în muncă (adeverințe), dacă este cazul;

– adeverinţă privind sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă pentru perioada 01.04.1992-01.04.2001, în situaţia în care acestea nu au fost înregistrate în carnetul de muncă, dacă este cazul;

– adeverinţă privind încadrarea activităţii în fostele grupe I şi/sau a-II-a de muncă, în situația în care acestea nu au fost înregistrate în carnetul de muncă, dacă este cazul;

– procura specială pentru mandatar, dacă este cazul.

Cererea de pensionare împreună cu actele doveditoare se depune de către solicitant, la casa teritorială de pensii din raza de domiciliu a acestuia, începând cu data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, iar pensia se acordă de la data încetării calităţii de asigurat.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Copac doborât de vânt pe acoperișul spitalului din Darabani: Pompierii au intervenit de urgență

Publicat

Publicitate

În această dimineață, pompierii au intervenit de urgență în orașul Darabani, după ce un copac a fost doborât de vânt și a căzut pe acoperișul spitalului din localitate. Alarma a fost dată de angajații unității medicale, care au sesizat riscul iminent de spargere a geamurilor și de avariere a aparatelor de aer condiționat montate pe clădire.

La fața locului au acționat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani și ai Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de intervenție dotată cu accesorii pentru tăierea arborilor și o autospecială de salvare și lucru la înălțime. Sprijin a fost acordat și de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani, care a intervenit cu un buldoexcavator.

Intervenția s-a desfășurat în condiții de siguranță, copacul fiind tăiat controlat și îndepărtat fără ca structura clădirii spitalului să fie afectată.

Autoritățile reamintesc faptul că județul Botoșani se află sub incidența unei atenționări meteorologice de tip Cod Portocaliu de vânt puternic, valabilă până mâine, la ora 10:00. Potrivit meteorologilor, vântul va avea intensificări cu viteze cuprinse între 70 și 90 km/h.

În acest context, cetățenii sunt sfătuiți să manifeste prudență sporită, să evite deplasarea în apropierea copacilor, panourilor publicitare sau stâlpilor de electricitate, să nu se adăpostească lângă clădiri aflate în construcție sau construcții improvizate și să parcheze autoturismele la distanță sigură față de elemente care pot fi doborâte de vânt. De asemenea, este recomandată îndepărtarea arborilor sau ramurilor uscate din apropierea locuințelor și evitarea atingerii firelor electrice căzute la pământ.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Articole pirotehnice interzise, confiscate la Săveni: Tânăr de 24 de ani cercetat penal după un control în trafic

Publicat

Publicitate

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Drăgușeni, este cercetat penal după ce a fost prins transportând articole pirotehnice interzise, în urma unui control efectuat de polițiști în orașul Săveni.

Incidentul a avut loc la data de 27 decembrie 2025, când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, pe drumul public din localitate, un autoturism condus de tânăr.

În urma verificărilor efectuate asupra vehiculului, oamenii legii au descoperit 80 de bucăți de articole pirotehnice a căror deținere este interzisă prin lege. Întreaga cantitate a fost confiscată de polițiști, în vederea continuării cercetărilor.

Pe numele conducătorului auto a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2, fără drept.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale care se impun.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat de 39 de ani, reținut după ce a condus băut și a lovit o mașină parcată la Românești, noaptea trecută

Publicat

Publicitate

Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din comuna Românești, a fost reținut de polițiști pentru conducere sub influența alcoolului, după un incident rutier produs pe un drum public din localitate.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, la data de 28 decembrie 2025, oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele acestuia, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în cursul zilei de 27 decembrie 2025, bărbatul ar fi condus un autoturism pe drumul public din comuna Românești, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, o concentrație mult peste limita legală.

Mai mult, în timp ce se deplasa pe drumul public, acesta ar fi pierdut controlul asupra autoturismului și a intrat în coliziune cu un alt vehicul parcat, incidentul soldându-se doar cu pagube materiale.

În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Peste 130 de polițiști la datorie de Crăciun în Botoșani: 243 de intervenții, 300 de amenzi și zeci de permise reținute în județ

Publicat

Publicitate

În perioada 24–27 decembrie 2025, aproximativ 130 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră și acțiuni speciale au fost zilnic la datorie, pentru ca sărbătorile de iarnă să se desfășoare în siguranță, fără incidente majore, pe raza județului Botoșani.

Oamenii legii au fost prezenți atât în mediul urban, cât și în mediul rural, acționând pentru prevenirea faptelor antisociale, menținerea ordinii publice și asigurarea siguranței rutiere.

În intervalul menționat, polițiștii au intervenit la nu mai puțin de 243 de evenimente, majoritatea sesizate prin apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a activităților desfășurate, au fost aplicate aproximativ 300 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 160.000 de lei.

Totodată, la nivelul județului au fost organizate 14 acțiuni punctuale, având ca scop prevenirea faptelor antisociale și menținerea unui climat de siguranță publică.

Pe linie rutieră, polițiștii au reținut 36 de permise de conducere, în principal pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, depășirea limitei legale de viteză și alte abateri grave de la regimul circulației.

Publicitate

De asemenea, 12 autovehicule au fost oprite din a circula pe drumurile publice, după ce s-a constatat că nu prezentau siguranță, certificatele de înmatriculare fiind retrase până la remedierea deficiențelor.

În contextul prevenirii și combaterii violenței domestice, polițiștii au întocmit 86 de formulare de evaluare a riscului iminent, fiind emise 13 ordine de protecție provizorii pentru protejarea persoanelor aflate în pericol.

În urma intervențiilor, au fost constatate 99 de infracțiuni, dintre care 8 la regimul rutier și 4 la regimul armelor și munițiilor.

Reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani dau asigurări că polițiștii vor rămâne în continuare la datorie, pentru a asigura un climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii județului.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending