Connect with us

Actualitate

TITULARIZARE 2023: Concursul va cuprinde doar proba scrisă, fără inspecția la clasă. Precizări de la minister

Publicat

Publicitate

Titularizare 2023: În contextul grevei generale din învățământ, Ministerul Educației propune, printr-un proiect de ordonanță de urgență, ca în acest an concursul de Titularizare să fie susținut doar prin proba scrisă, fără a mai fi luate în calcul inspecțiile la clasă.

”Concursul pentru angajarea personalului didactic de predare (titularizare) în învățământul preuniversitar, în sesiunea 2023, constă într-o probă scrisă pe baza programelor specifice aprobate de Ministerul Educaţiei, fără inspecția la clasă”, prevede proiectul de ordonanță de urgență.

De ce a fost propusă măsura

”În situația în care s-ar menține, pentru sesiunea din anul 2023 la care sunt înscriși 32.884 candidați, dispoziția potrivit căreia concursul național de ocupare a posturilor didactice de predare din învățământul preuniversitar constă și în susținerea unei inspecții la clasă, nu s-ar putea desfășura în actualele condiții și în absența elevilor de la clasă.

De asemenea, în același context, generat de greva generală din învățământul preunivesitar, se impun măsuri administrative și pentru a se putea organiza, în sesiunea 2023, concursul național de ocupare a posturilor didactice de predare din învățământul preuniversitar, pentru un număr de 32.884 de candidați, care va conduce la încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic de predare calificat”, se arată în nota de fundamentare a documentului.

Reamintim că inițial ministerul a decis că inspecțiile pot fi reprogramate. Acum acestea nu vor mai fi luate în calcul.

Potrivit calendarului inițial, probele practice/ orale și inspecțiile la clasă erau programate în perioada 24 mai – 30 iunie.

Publicitate

Titularizare 2023 – situația din Alba

În județul Alba, s-au înscris 596 de candidați la concursul de Titularizare 2023. Majoritatea concurează pentru posturi de educatori sau profesori de învățământ primar.

Titularizarea este concursul național de ocupare a posturilor didactice, de angajare în învățământ. Candidații care iau medii peste 7 se pot angaja pe perioadă nedeterminată și cei care iau peste media 5, pe perioadă determinată, dacă există posturi disponibile, scoase la concurs.

CALENDAR Titularizare 2023 – proba scrisă și ședințe de repartizare

  • 12 iulie: desfășurarea probei scrise
  • 18 iulie: comunicarea rezultatelor iniţiale
  • 18-19 iulie: înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora la centrele de evaluare
  • 20-25 iulie: soluţionarea contestațiilor
  • 26 iulie: comunicarea rezultatelor finale
  • 27 iulie: repartizarea candidaţilor conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. a) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz
  • 28 iulie: ședință de repartizare, în ordine, a: cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. b) din Metodologie; cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. c) din Metodologie; cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei rămase cu norma didactică de predare incompletă, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. d) din Metodologie; cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. e) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz; repartizarea cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au participat la concursul naţional, sesiunea 2023, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. f) sau 80 alin. (9) din Metodologie, după caz
  • 31 iulie: reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate
  • 28 iulie – 25 august: emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

Hainele folosite vor fi puse în containere speciale, la Botoșani

Publicat

Publicitate

Autoritățile locale din mai multe județe au reușit să pună în funcțiune o infrastructură pentru colectarea separată a deșeurilor textile, care vor ajunge fie la reciclare, fie vor fi refolosite.

Dacă la început, în anumite localități, această activitate o făceau unele organizații non-guvernamentale, ulterior s-au implicat autoritățile locale, mai ales în contextul în care, de la 1 ianuarie 2025, colectarea separată a deșeurilor textile a devenit obligatorie, potrivit unei directive europene.

Conform Directivei UE 2018/851, începând cu acest an, colectarea separată a deșeurilor textile este obligatorie în toate statele membre ale Uniunii Europene. Această colectare a deșeurilor textile presupune utilizarea unor containere separate, curate, care să nu permită umezeală sau contaminare. Este recomandat ca cei care vor dona hainele uzate în aceste containere să le spele în prealabil, să le împacheteze în pungi și apoi să le depună în containerele speciale, pentru ca apoi firmele specializate să le preia, folosind însă mașini care nu sunt utilizate pentru colectarea altor tipuri de deșeuri.

Și municipiul Botoșani colectează separat deșeurile textile. Zece containere pentru colectarea materialelor textile au fost puse, începând din luna septembrie, la dispoziția populației din oraș, a declarat primarul Cosmin Andrei.

Containere au fost distribuite în diferite puncte din municipiu.

‘Noua investiție a municipalității botoșănene respectă prevederile legislative în vigoare privind regimul deșeurilor, reglementate prin ordonanță de urgență a Guvernului care instituie o măsură a reciclării materialelor textile, atât la nivelul autorităților publice locale cât și la nivelul societăților și a persoanelor fizice’, a afirmat primarul de Botoșani.

Publicitate

Containerele vor fi golite periodic de către operatorul Urban Serv, iar produsele textile depozitate vor fi ulterior transportate la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) Stăuceni.

Agerpres

Citeste mai mult

Eveniment

DNSC avertizează asupra unei tentative de fraudă referitoare la drepturile de proprietate asupra unei pagini gestionate

Publicat

Publicitate

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei noi tentative de fraudă în care victimele primesc mesaje aparent oficiale referitoare la confirmarea drepturilor de proprietate asupra unei pagini gestionate.

‘A fost semnalată o nouă tentativă de fraudă propagată prin rețelele de social media, în care victimele primesc mesaje aparent oficiale referitoare la confirmarea drepturilor de proprietate asupra unei pagini gestionate. În realitate, formularul transmis victimei este unul fals care redirecționează datele sensibile referitoare la pagină către atacatori, cu scopul deturnării și folosirii acesteia pentru propagarea unor alte tentative de fraudă în viitor’, arată DNSC într-o postare pe propria pagină de Facebook.

Specialiștii DNSC au întocmit o listă cu sfaturi de securitate, destinate utilizatorilor de Internet: nu accesa linkuri din mesaje suspecte, în special de la persoane necunoscute; dacă ai dubii privind situația paginii tale, intră direct pe site-ul oficial al rețelei de socializare, nu prin link-ul din mesaj; nu oferi niciodată parole, coduri OTP, sau alte date de autentificare prin formulare suspecte; raportează conținutul suspect către DNSC: https://pnrisc.dnsc.ro; fii vigilent, protejează-ți datele și limitează răspândirea tentativelor de fraudă. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Let’s do it, Romania! Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani s-au alăturat acestui demers

Publicat

Publicitate

Astăzi, 20 septembrie a.c., în cadrul Zilei Naționale a Curățeniei, a revenit conceptul Let’s do it, Romania! care are o singură misiune: o lume cu mai puține deșeuri.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani s-au alăturat acestui demers, iar în această dimineață au participat la activitatea de ecologizare.

Ziua Națională a Curățeniei, campanie demarată în anul 2009, își dorește să transmită un semnal de alarmă cu privire la importanța protejării mediului înconjurător, prin eliminarea deșeurilor din natură.

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 20 de ani, reținut de polițiști după ce a condus sub influența alcoolului și fără permis

Publicat

Publicitate

Vineri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 20 de ani, din comuna Călărași , cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta, la data de 19 septembrie 2025, ar fi condus un autoturism, în comuna Călărași, fiind sub influența alcoolului.

Valoarea indicată de aparatul etilotest, a fost de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, s-a constatat faptul că tânărul are dreptul de a conduce suspendat de la data de 15 septembrie a.c.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending