Connect with us

Cultura

TITANII României: Astăzi marcăm 143 de ani de la NAȘTEREA lui George Enescu

Publicat

Publicitate

România marchează astăzi ziua de naștere al unuia dintre cei mai mari titani ai muzicii din lume. Se împlinesc 143 de ani de la nașterea lui George Enescu, botoșăneanul care a făcut ca întreaga Europă să trepideze la auzul “Rapsodiei Române”, Oedip sau a sonatelor pentru pian și vioară.

George Enescu s-a născut la 19 august 1881 în satul Liveni-Vârnav din județul Botoșani, în familia arendașului Costache Enescu și a soției lui, Maria, fiica preotului Cosmovici.

A fost al optulea copil și primul care n-a murit în copilărie. Mai târziu părinții lui s-au despărțit iar tatăl a avut o relație cu Maria Ferdinand Suschi, o tânără de origine poloneză, din care s-a născut un fiu ilegitim, pictorul Dumitru Bâșcu.

Părinții l-au alintat cu numele „Jurjac”, dat de guvernanta franceza Lydie Cedre, care a avut o influență profundă asupra educației sale începând de la vârsta de 6 ani.

A manifestat încă din copilărie o înclinație extraordinară pentru muzică, începând să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, iar la vârsta de 5 ani a apărut în primul său concert și a început studii de compoziție sub îndrumarea lui Eduard Caudella. Primele îndrumări muzicale le primise de la părinții săi și de la un vestit lăutar, Niculae Chioru.

Wikipedia notează că între anii 1888 și 1894 studiază la Conservatorul din Viena, având profesori printre alții pe Joseph Hellmesberger jr. (vioară) și Robert Fuchs (compoziție). Se încadrează rapid în viața muzicală a Vienei, concertele sale, în care interpretează compoziții de Johannes Brahms, Pablo de Sarasate, Henri Vieuxtemps, Felix Mendelssohn-Bartholdy, entuziasmând presa și publicul, deși avea doar 12 ani.

Publicitate

După absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, își continuă studiile la Conservatorul din Paris, între anii 1895 și 1899, sub îndrumarea lui Martin Pierre Marsick (vioară), André Gédalge (contrapunct), Jules Massenet și Gabriel Fauré (compoziție).

La data de 6 februarie 1898 are debutul în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică Poema Română.

În același an, începe să dea lecții de vioară la București și să dea recitaluri de vioară. Admirat de Regina Elisabeta a României (celebra iubitoare a artei Carmen Sylva) era deseori invitat să execute piese pentru vioară în Castelul Peleș din Sinaia.

Enescu a pus pe muzică câteva dintre poemele reginei Carmen Sylva, dând naștere mai multor lieduri în limba germană. Prințesa Martha Bibescu și-l disputa pe marele compozitor cu regina, dar se pare că aceasta din urmă a reușit să învingă, George Enescu fiind un invitat permanent la palatul regal, unde lua parte la seratele muzicale organizate de regină.

Între anii 1888 și 1894 studiază la Conservatorul din Viena, având profesori printre alții pe Joseph Hellmesberger jr. (vioară) și Robert Fuchs (compoziție). Se încadrează rapid în viața muzicală a Vienei, concertele sale, în care interpretează compoziții de Johannes Brahms, Pablo de Sarasate, Henri Vieuxtemps, Felix Mendelssohn-Bartholdy, entuziasmând presa și publicul, deși avea doar 12 ani.

După absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, își continuă studiile la Conservatorul din Paris, între anii 1895 și 1899, sub îndrumarea lui Martin Pierre Marsick (vioară), André Gédalge (contrapunct), Jules Massenet și Gabriel Fauré (compoziție). La data de 6 februarie 1898 are debutul în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică Poema Română.

În același an, începe să dea lecții de vioară la București și să dea recitaluri de vioară. Admirat de Regina Elisabeta a României (celebra iubitoare a artei Carmen Sylva) era deseori invitat să execute piese pentru vioară în Castelul Peleș din Sinaia.

Enescu a pus pe muzică câteva dintre poemele reginei Carmen Sylva, dând naștere mai multor lieduri în limba germană. Prințesa Martha Bibescu și-l disputa pe marele compozitor cu regina, dar se pare că aceasta din urmă a reușit să învingă, George Enescu fiind un invitat permanent la palatul regal, unde lua parte la seratele muzicale organizate de regină.

Din primii ani ai secolului XX datează compozițiile sale mai cunoscute, cum sunt cele două Rapsodii Române (1901-1902), Suita Nr. 1 pentru orchestră (1903), prima sa Simfonie (1905), Șapte cântece pe versuri de Clément Marot (1908).

Activitatea sa muzicală alternează între București și Paris, întreprinde turnee în mai multe țări europene, având parteneri prestigioși ca Alfredo Casella sau Louis Fournier.

În anii Primului război mondial rămâne în București. Dirijează Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven (pentru prima dată în audiție integrală în România), compoziții de Claude Debussy, precum și creațiile proprii: Simfonia Nr. 2 (1913), Suita pentru orchestră Nr. 2 (1915).

În același an are loc prima ediție a concursului de compoziție George Enescu, în cadrul căruia compozitorul oferea câștigătorilor, din veniturile sale proprii, sume de bani generoase, precum și șansa interpretării acestor piese în concerte.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Tinerii botoșăneni au spus „Prezent!” la simpozionul dedicat Zilei Armatei României

Publicat

Publicitate

Astăzi s-au încheiat activitățile premergătoare Zilei Armatei României, organizate de Centrul Militar Județean Botoșani, prin desfășurarea unui simpozion cu tema „Ziua Armatei României, 25 octombrie 2025”. Evenimentul a adus în prim-plan semnificația istorică și simbolică a acestei zile de sărbătoare națională, dar și valorile care definesc instituția militară românească: onoarea, devotamentul și dragostea de patrie.

În cadrul simpozionului au fost evocate momentele de glorie ale Armatei României, sacrificiile și curajul celor care, de-a lungul istoriei, au apărat libertatea, independența și integritatea țării. Totodată, evenimentul a avut și o componentă educativă, prin care Ministerul Apărării Naționale și-a prezentat oferta de învățământ militar postliceal și universitar, venind astfel în întâmpinarea tinerilor interesați de o carieră militară.

„Prin acest eveniment ne-am dorit să aducem în atenția tinerilor importanța Zilei Armatei României, dar și să le oferim o perspectivă reală asupra oportunităților pe care le oferă sistemul de învățământ militar. Este o întâlnire între tradiție și viitor, între valorile Armatei și aspirațiile noii generații”, au transmis reprezentanții Centrului Militar Județean Botoșani.

La activitate au participat elevi de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul Economic „Octav Onicescu” și Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, care au avut ocazia să interacționeze direct cu elevi și studenți ai instituțiilor de învățământ militar. Aceștia din urmă au prezentat, cu mândrie, oferta educațională și particularitățile vieții de cadet, oferind un exemplu de disciplină, curaj și patriotism.

Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă solemnă, dar plină de entuziasm, marcând o întâlnire simbolică între trecutul glorios al Armatei și viitorul pe care îl construiesc tinerii de astăzi.

Centrul Militar Județean Botoșani adresează mulțumiri tuturor participanților pentru interesul manifestat față de valorile, tradițiile și spiritul de sacrificiu care definesc Armata României.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Pompierii botoșăneni au încheiat săptămâna în mijlocul copiilor de la școlile din Lunca și Zlătunoaia

Publicat

Publicitate

Pompierii botoșăneni încheie săptămâna în mijlocul copiilor. Astăzi, s-au întâlnit cu elevii de la școlile din Lunca și Zlătunoaia. La fel ca în zilele precedente, salvatorii le-au vorbit, pe înțelesul lor, ce trebuie să facă să nu ajungă în situații limită, dar și cum să se comporte dacă sunt implicați sau martori ai unor evenimente nedorite fie că este vorba de incendii, inundații, cutremur sau descoperirea muniției rămase neexplodate.

Pompierii i-au învățat și cum să reacționeze în cazul producerii unui incendiu și i-au angrenat într-un exercițiu de evacuare. Elevii și cadrele didactice au ieșit din clase în mod organizat și s-au deplasat la locul de adunare. Aici, au avut ocazia să vadă o autospecială de stingere, care aparține Punctului de Lucru Flămânzi, dar și să probeze echipamentele de protecție folosite de pompieri în misiunile operative.

Cu această ocazie, specialiștii Inspecției de Prevenire le-au transmis următoarele sfaturi în cazul producerii unui incendiu în incinta școlii:

– anunțați evenimentul primului adult pe care îl întâlniți și păstraţi-vă calmul;

– părăsiți clădirea sub supravegherea și îndrumarea unui cadru didactic;

– urmaţi căile de evacuare marcate. Nu vă întoarceţi spre locurile în care se manifestă incendiul pentru a vă lua ghiozdanele sau alte obiecte de valoare! Viaţa este mai importantă!

Publicitate

– când aţi ajuns în curte, îndreptaţi-vă spre locul de adunare marcat corespunzător. Aici, cadrele didactice vor face prezenţa.

– aşteptaţi intervenția pompierilor.

În cazul unui incendiu în locuință, copiii au fost sfătuiți să:

– anunţe imediat părinţii sau pe cei din jur, să strige după ajutor sau sune la 112 dacă sunt singuri;

– să își ajute frații sau prietenii de joacă mai mici pe timpul evacuării din clădire;

– să nu se ascundă în diferite locuri (sub pat, în dulap etc.);

– dacă este mult fum, să înainteze în genunchi, deoarece la nivelul podelei pot respira mai bine;

– să nu se întoarcă în clădire, nici măcar pentru animalele sau jucăriile preferate.

Activitatea a fost organizată în baza protocolului de colaborare încheiat între ISU Botoșani și unitatea de învățământ, în cadrul programului național „Școala Altfel”.

Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO&VIDEO: „Târgul de toamnă” de la Grădinița „Floare de Colț” Botoșani: Copilăria, tradiția și bucuria de a dărui

Publicat

Publicitate

Toamna a coborât, vineri, în curtea Grădiniței „Floare de Colț” din municipiul Botoșani, aducând cu ea nu doar frunze ruginii și roade bogate, ci și o avalanșă de emoții, zâmbete și culoare. Preșcolarii, îndrumați de cadrele didactice, au reușit și în acest an să scrie o nouă filă din povestea festivalului dedicat Toamnei, o activitate devenită tradiție, care îmbină educația cu bucuria autentică a copilăriei. 

Acțiunea a fost gândită din dorința cadrelor didactice de a le oferi copiilor experiențe de neuitat, de a-i învăța să iubească frumosul și să prețuiască bogățiile naturii. Pe parcursul a două zile, grădinița s-a transformat într-un adevărat tărâm al culorilor, al miresmelor și al creațiilor realizate cu suflet.

Fiecare grupă de copii, sprijinită cu drag de părinți, a pregătit un stand decorat cu fructe, legume, frunze și obiecte meșteșugite manual, în care imaginația și talentul au fost la loc de cinste. Zâmbetele micuților și ochii lor luminoși au spus mai mult decât orice cuvinte — bucuria de a învăța prin joc, de a crea împreună, de a fi parte dintr-o comunitate unită.

„Prin intermediul acestui eveniment, am adus un frumos omagiu anotimpului toamna și am scos în evidență faptul că parteneriatul grădiniță–familie–comunitate are un rol esențial în actul educațional”, a declarat profesorul-coordonator Alexandra Ciocoiu, inițiatoarea activității.

Copiii îndrumați de profesorul coordonator Alexandra Ciocoiu și educatoarea Simona Luncașu au confecționat coronițe de toamnă și au defilat cu emoție la parada costumelor, aducând în fața publicului personaje inspirate din povești și din bogăția naturii.

Grupa mare, condusă de educatoarea Loredana Cârnială, a impresionat printr-o machetă de toamnă și un căruț al roadelor, plin de fructe și legume modelate cu migală din plastilină, simboluri ale hărniciei și ale creativității copiilor.

Publicitate

Momentul culminant al acțiunii a fost Târgul de Toamnă, desfășurat în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr. 11 Botoșani, un eveniment menit să îmbine farmecul anotimpului cu spiritul educativ. Preșcolarii, alături de elevii claselor pregătitoare și de părinți, au pregătit produse specifice toamnei, pe care le-au „vândut” simbolic. Prin acest exercițiu ludic, copiii au descoperit valoarea muncii, importanța economisirii și bucuria lucrului în echipă. Activitatea a debutat cu o horă emoționantă, în care s=au prins toți copilașii și cadrele didactice, îmbrăcați în straie tradiționale moldovenești

Evenimentul a fost organizat de: prof. coord. Ciocoiu Alexandra, ed. Luncașu Simona, ed. Cârnială Loredana, prof. Oboroceanu Iuliana, prof. Grădinariu Claudia și prof. Cojocaru Greta și a avut ca invitat special pe directorul Școlii 11 Botoșani, profesor Eugenia Filip.

Finalul activității a adus cu el multe fotografii și amintiri, dar mai ales emoții care vor rămâne în inimile celor mici și mari deopotrivă. Într-un decor plin de culoare și căldură, Târgul și Festivalul Toamnei de la Grădinița „Floare de Colț” au demonstrat, încă o dată, că educația se construiește cu suflet, cu dragoste și cu implicare.

Pentru o clipă, toamna și copilăria s-au întâlnit în același loc, acolo unde zâmbetul unui copil devine cea mai frumoasă floare a sufletului. Micuții au dat dovadă de reale calități „negustorești”, fetițele au robotit ca albinuțele, iar băieții, în așteptarea „clienților”, au mai luat câte o pauză de Kendama, într-o demonstrație de îndemânare.

Citeste mai mult

Eveniment

Lângă noi: Accident cumplit, la Iași! Două persoane au decedat, una dintre victime a fost decapitată

Publicat

Publicitate

În urmă cu puțin timp a avut loc un accident rutier în județul Iași. Din primele informații obținute de reporterii BZI, acesta s-a produs pe DN2, între localitățile Cristești și Drăgușeni, acolo unde un TIR s-a răsturnat peste un autoturism. În eveniment sunt implicate patru persoane.

UPDATE: IPJ IAȘI, detalii cu privire la producerea accidentului rutier.

„La data de 24 octombrie a.c., în jurul orei 14:55, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pașcani au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe raza localității Cristești, pe DN2, E85, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești.

În urma cercetărilor efectuate, a rezultat faptul că un bărbat, de 54 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, în timp ce conducea un autotren cu semiremorcă, din direcția Drăgușeni spre Cristești, ar fi pierdut controlul autovehiculului, moment în care s-ar fi răsturnat pe partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat, de 42 de ani, din județul Suceava, scrie BZI.

În urma impactului, a rezultat decesul bărbatului de 42 de ani, cât și a pasagerului din autoturism, un bărbat, de 39 de ani.

Publicitate

Conducătorul autotrenului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului”, transmit reprezentanții IPJ Iași.

UPDATE: Două persoane care se aflau în autoturism au decedat. De asemenea, șoferul din TIR a refuzat îngrijirile medicale.

În urma impactului, o persoană a fost decapitată, iar alte două victime aflate în autoturism sunt încarcerate și inconștiente.

La locul accidentului intervin 13 pompieri cu două autospeciale de intervenție și o ambulanță SMURD tip EPA, sprijiniți de un echipaj SAJ tip C cu medic.

„Echipajele Secției de Pompieri Pașcani intervin la această oră între localitățile Cristești și Drăgușeni, unde un camion s-a răsturnat peste un autoturism.
În eveniment sunt implicate patru persoane, dintre care două victime aflate în autoturism sunt încarcerate și inconștiente.
La fața locului acționează 13 pompieri cu 2 autospeciale de intervenție și o ambulanță SMURD tip EPA, sprijiniți de un echipaj SAJ tip C cu medic”, a transmis ISU Iasi.

Un accident rutier grav a avut loc vineri după amiaza, la ieșirea din localitatea Drăgușeni spre Cristești, în care au fost implicate un autotren și un autoturism, scrie newsbucovina.ro.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, locotenent colonel Alin Găleată, în urma coliziunii, două persoane din autoturism au rămas încarcerate și, din păcate, au suferit leziuni incompatibile cu viața.

La fața locului au intervenit rapid pompierii militari din Suceava, cu două autospeciale dotate cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, sprijiniți de două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava. De asemenea, ISU Iași a mobilizat două autospeciale cu echipamente de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Iași.

Echipajele de intervenție au extras cele două victime încarcerate, însă cadrele medicale au constatat decesul acestora.

Șoferul autotrenului, conștient și cooperant, a fost evaluat medical la locul accidentului, dar a refuzat transportul la spital.

Traficul rutier este întrerupt pe ambele sensuri, fiind deviat pe ruta DN 15B – DN 15C – DN2 – Fălticeni.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending