Connect with us

Actualitate

TikTok revine online în SUA, după ce Trump a promis să amâne interdicția. Se caută soluția unui parteneriat în cote egale

Publicat

Publicitate

La circa 12 ore după ce s-a închis inițial, utilizatorii din SUA au început să aibă acces la TikTok pe browser și în aplicație, deși pagina încă afișa avertismente despre închidere, scrie CNN, scrie alba24.ro.

Reamintim faptul că aplicația TikTok a devenit inaccesibilă în Statele Unite sâmbătă seara, cu mai puțin de două ore înainte ca interdicția să intre în vigoare. Deși legea prevedea doar scoaterea ei din magazinele virtuale, compania a ales oprirea imediată pentru a pune presiune pe decidenți.

Utilizatorii aplicației au fost întâmpinați cu mesajul: „Ne pare rău, TikTok nu este disponibilă momentan. O lege care interzice TikTok a fost adoptată în SUA. Din păcate, asta înseamnă că nu poți folosi TikTok pentru moment. Suntem norocoși că președintele Trump a indicat că va lucra cu noi la o soluție de restabilire a TikTok, odată ce își va prelua funcția”.

Vineri, Curtea Supremă a SUA a confirmat legea privind interzicerea TikTok începând de duminică, 19 ianuarie, dacă ByteDance, compania care deține aplicația, nu o vinde către o firmă americană.

Potrivit CNN, Trump a declarat duminică într-o postare pe Truth Social că intenționează să emită o ordonanță executivă după inaugurarea sa de luni pentru „a prelungi perioada înainte ca interdicțiile legii să intre în vigoare, astfel încât să putem încheia o înțelegere pentru a proteja securitatea națională”.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (331)

Publicat

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

 

TERMENI, CONCEPTE, SINTAGME…

 

BONUS  PASTOR: Model epic propus de criticul şi istoricul literar Dan Mănucă în „Lectură şi interpretare” şi care reprezintă „o propunere autohtonă, întemeiată pe argumente specifice, propunere făcută în epoca atât de dramatică de după înfrângerea paşoptismului. De fapt ar reprezenta ceea ce a mai rămas şi ceea ce s-a transformat din specificul nostru”;

DOUĂMIISMUL  CA  MOMENT  SINGULAR:  În revista „Apostrof” nr. 1 din 2017,  Emanuel Modoc  are un punct de vedere: „Douămiismul reprezintă, în contemporaneitate, un moment singular: nu există, în momentul de faţă, nici un raport de antagonism generaţional cu acesta.  Douămiismul – fie că a fost emulat în proiect de căutare a propriei individualităţi, fie că a fost de-a dreptul reiterat în imediat următoarea paradigmă de creaţie – nu a existat nici un moment în care acesta să fie contestat din raţiuni de legitimitate estetică. Chiar dacă poezia aşa-numită „postdouămiistă” (termen pe care nu l-aş recomanda tocmai pentru că douămiismul este considerat, pe bună dreptate, ultima generaţie de creaţie din literatura română) este deosebit de activă şi proteică, glisând între acalmie meditativă, nerv post-avangardist, nou ruralism şi postumanism deopotrivă, aceasta şi-a îmbrăţişat precursorii  imediaţi, găsind în ei modele de referinţă pentru raportarea la realităţile sociale ale spaţiului autohton postcomunist.  În acest context, reciclările neoexpresioniste sau biografist-minimaliste din producţiile apărute în acest deceniu au dat măsura influenţei generaţiei douămii în aceeaşi măsură în care au făcut-o  şi despărţirile faţă de milenarism (şi aici mă refer nu la o  detaşare violentă faţă de precursori, cât la prezenţa vădită a exerciţiului mimetic „de probă”, prin care poezia ultimilor cinci-şase ani şi-a dobândit o oarecare autonomie” ;

Publicitate

BUTADA  MEDIULUI  ACADEMIC:  Am găsit-o preluată, în „Dilema veche” nr. 681 din 9-15 martie 2017,  de prorectorul Universităţii Bucureşti,  Liviu Papadima: „Noi suntem plătiţi pentru ce predăm şi promovaţi pentru ce cercetăm”;

OBSERVAŢIA  LUI  BELU  ZILBER:  „La noi comunismul este o combinaţie de stalinism şi Caragiale”;

ADÂNCIMEA  ARTISTICĂ  SUSKIND:  Vine de la Patrik Suskind care, într-o povestire din tinereţe, pune problema ADÂNCIMII  ARTISTICE. Povestirea  se găseşte prezentată de Ioana Pavelescu într-un eseu din „România literară” nr. 25 din 1998: „O tânără pictoriţă de talent citeşte într-o cronică a unui critic de artă că pânzele ei n-ar avea adâncime. Iniţial nu dă nici o importanţă acuzei, pe care de altfel n-o înţelege dar, cum rezerva se va repeta, pictoriţa încearcă să afle ce înseamnă adâncime. Studiază cu atenţie pânzele unor artişti celebri, vizitează expoziţii, încearcă să picteze altfel de cât o face până atunci, dar nimic nu-i mai reuşeşte. Un bărbat care o place fuge de ea când pictoriţa îi mărturiseşte că n-are adâncime. Tânăra intră într-o criză de creaţie din care nu va mai ieşi. Începe să bea, renunţă la pictură după ce a mânjit nenumărate pânze şi în final se sinucide aruncându-se de pe o clădire de zece etaje. Criticul care schimbase, inconştient, destinul pictoriţei va deplânge moartea unei tinere „promisiuni”, descoperind acum adâncimea în pânzele rămase în atelier”. Conceptul se atribuie artiştilor care tot caută „…un secret al operei de artă şi care îi va rămâne pentru totdeauna neînţeles, depărtat, necunoscut. Nu are acces la el  pentru că îl vrea explicit, tradus în termeni concreţi, de reţetă”;

LEGILE  DISCURSULUI  DIARISTIC: 

  1. a) Legea Eugen Simion: „să fie fragmentar, intermitent, adică să aibă confesiuni fără legătură una cu cealaltă”;
  2. b) Legea Maurice Blanchot (a calendarităţii): „să se respecte calendarul”;
  3. c) Legea simultaneităţii: „timpul trăirii” să fie sincronizat cu „timpul mărturisirii”, altfel devine memorialistică”;
  4. d) Legea Roland Barthes (a sincerităţii): „sinceritatea diaristului trebuie să fie o exigenţă”;
  5. e) Legea relaţiei autor – narator – personaj: „să fie una şi aceeaşi persoană”;

 

REGULA DE AUR A UNUI ROMAN:  Am întâlnit-o enunţată de Mihai Zamfir în „România literară nr. 5 din 2020:  „Or, o regulă de aur rareori aplicată mi se pare a fi aceea că respectivul alter ego din roman nu trebuie niciodată exaltat şi dat ca exemplu. Cu cât el va fi un martor mai şters şi eventual mai „negativ”, cu atât romanul va ieşi mai bun”;

CAMPIONATUL MONDIAL DE MINCIUNI:  Există aşa ceva şi se ţine anual, la 15 noiembrie, în staţiunea turistică Wasdale din Marea Britanie. În „Adevărul” din 17 XI 2003 se spune: „Organizarea concursului a fost inspirată de povestirile lordului Will Roston, proprietar al hanului Bridge, care susţine că are în ograda sa un vultur năzdrăvan, mare cât o casă. El nu pierdea niciun prilej în care să nu spună că vulturul lui poate anihila orice duşman cât ai clipi, că poate trece cu uşurinţă peste toate clădirile din sat, ba chiar că are darul vorbirii”. Politicienii şi avocaţii nu sunt acceptaţi în concurs.

 

VISUL LUI HENRIC AL IV-LEA:  A fost prefigurat acum 400 şi ceva de ani: „Visul meu este ca fiecare francez să aibă, duminica, o găină în oală”.

 

 

IMORALITATEA MORALEI PARŢIALE:  Observaţia aparţine cunoscutului scriitor şi ziarist Cristian Tudor Popescu (CTP) şi am întâlnit-o în „Adevărul” din 28 noiembrie 2003 în formularea: „MORALA PARŢIALĂ POATE NAŞTE ORICÂND IMORALITATE”. Ea a fost făcută atunci când, referindu-se la CNSAS, Andrei Pleşu, membru în comisia amintită, a ţinut să precizeze: „nu suntem vidanjori morali ai societăţii”. De aceea, continuă CTP, „de la bun început, fiinţarea CNSAS este moralmente ilogică. Sancţionăm măciuca şi accesoriile ei, cât priveşte pe cei care o ţineau în mână, nu e treaba nostră”. Adică, CNSAS sancţionează securitatea (măciuca) şi nu şi comunismul (cel care ţinea măciuca în mână).

 

 

 

ŢARA LUI GUFI:  Ţară inventată de dramaturgul Matei Vişniec în piesa sa cu acelaşi nume. Alex Ştefănescu, în „România literară” nr. 46 din 2003, descrie astfel această „ţară”: „….este una a orbilor, condusă de un văzător, Gufi, în preajma căruia se află un chior, Lulu, cu statut de clovn. Supuşii au fost obligaţi de suveran să nu vadă, acesta având intenţia pretins nobilă de a-i feri de deziluzii. Pentru a constrânge populaţia ţării la orbire, Gufi a desfiinţat culorile, acoperind printre altele picturile murale din palat cu o tencuială pământie”.

 

 

 

 

Citeste mai mult

Eveniment

Expoziția „Arta… la feminin”, ediția a VI-a, la Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 8-29 martie 2025, în spațiul in, Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, expoziția națională ,,Arta… la feminin”. Invitata de onoare a evenimentului este artista Marinela Măntescu Isac, membru U.A.P.R. București.

Expoziția, ajunsă la cea de-a VI-a ediție, este organizată de Societatea Culturală ,,Expo-Art” Botoșani și este dedicată doamnelor artei românești contemporane. Evenimentul are rolul de a aduce pe simeze cele mai recente lucrări de artă vizuală semnate de artiste din diverse școli și generații din întreg arealul românesc, dar și de a valorifica expozițional patrimoniul valoros deținut de instituția muzeală botoșăneană.

Din 2020, de la debutul evenimentului, fiecare ediție a fost dedicată unei artiste ale cărei lucrări se regăsesc în pinacoteca botoșăneană. Ediția din acest an este dedicată artistei Ligia Macovei (1916-1998), cunoscută pictoriță și graficiană, care s-a afirmat pe scena graficii românești cu desenele realizate pentru ilustrarea liricii eminesciene. A avut o contribuție însemnată și la ilustrarea versurilor lui Tudor Arghezi, cele mai reprezentative creații de acest fel figurând în volumul „Poeziiˮ (Editura Minerva, 1970).

Artista a expus la numeroase saloane naţionale, dar şi la Bienala de la Veneţia din 1956. De-a lungul carierei, a avut expoziții personale la: Roma, Galleria Penelope (1962); Teheran, Galeria de Artă Negar (1964), cu aproximativ 80 de lucrări de pictură în ulei, guașă și desene în tuș; Viena, Künstlerhaus (1965); Tunis, Galeria I Information (1975). A participat și la numeroase expoziţii de grup organizate în străinătate.

Ligia Macovei a fost conferenţiar la Institutul de Arte Plastice din Bucureşti, iar în 1958 a îndeplinit funcţia de delegat permanent al Republicii Populare România pe lângă UNESCO (Paris), fiind numită şi comisar al pavilionului românesc la cea de-a XXIX-a Bienală de la Veneţia. În 1964, a primit o menţiune specială la târgul de Carte de la Leipzig, pentru volumul ilustrat ,,Poeziiˮ, de Mihai Eminescu.

Pe simeze, alături de lucrări semnate de Ligia Macovei, vor fi expuse peste 90 de opere realizate în diverse tehnici: pictură, grafică, tehnică mixtă, dar și artă decorativă, artă textilă și fotografie, cu o tematică ce cuprinde toate genurile, de la arta figurativă (portret, peisaj, natură statică, compoziții) la arta abstractă. Lista artistelor participante va completa ulterior afișul.

Publicitate

În cadrul vernisajului, care va avea loc sâmbătă, 8 martie 2025, ora 11.30, cei prezenți vor putea audia un minirecital de vioară, susținut de Alesia Șchiopu și Maria Roman, eleve la Liceul de Artă ,,Ștefan Luchianˮ din Botoșani. Curatorii evenimentului: Ana Coșereanu și Liviu Șoptelea.

Intrarea la vernisaj și în perioada vizitării expoziției este gratuită.

Citeste mai mult

Eveniment

O anexă, un depozit de lemne și un gard s-au făcut scrum într-o gospodărie din Copălău

Publicat

Publicitate

Un incendiu s-a produs, astăzi, într-o gospodărie din localitatea Copălău. O anexă, un depozit de lemne de foc, gardul din lemn și vegetația uscată au fost cuprinse de flăcări.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere, un echipaj SAJ, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Copălău, cu un buldoexcavator.

Aceștia au constatat faptul că ardeau acoperișul anexei, pe o suprafaţă de zece metri pătrați, aproximativ o tonă de lemne de foc, gradul din lemn și cca. 5000 de metri pătrați de vegetație uscată.
Pompierii au acționat rapid și au salvat casa și celelalte construcții din gospodărie, dar și aproximativ trei tone de lemne de foc.
S-au degradat alte trei tone de lemne de foc și 30 de arbori.

Proprietara, în vârstă de 78 de ani, a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SAJ Botoșani.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind foc în aer liber, lăsat nesupravegheat.

Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.

Publicitate

În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de locuințe, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

Citeste mai mult

Administratie

„Invitatul Zilei” la Botosani24.ro: Verginel Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu

Publicat

Publicitate

„Invitatul Zilei” la Interviurile Botosani24.ro a fost astăzi primarul comunei Mihai Eminescu din Botoșani, Verginel Gireadă.
Primarul comunei Mihai Eminescu a vorbit despre investițiile din comuna pe care o administrează, atât cele din bugetul de stat, cât și cele cu bani de la Uniunea Europeană, dar și despre pericolul ca aceastea să fie afectate de alegerile pentru președinția României și mai ales de pericolul reprezentat de alegerea unui candidat extremist care crede că fără fodurile europene ne putem dezvolta. Un interviu realizat în studioul on-line al publicației Botosani24.ro de editorul șef Tudor Carare.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending