Connect with us
Publicitate

Eveniment

Ţigări de contrabandă, ascunse în bidoane din material plastic, confiscate la Frontiera Racovăț

Publicat

Publicitate

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț împreună cu lucrători vamali au descoperit la controlul de frontieră, ascunse în recipiente din material plastic, 6.800 de țigarete de proveniență Ucraina. Bunurile accizabile descoperite au fost confiscate, iar conducătorul auto sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

 

În data de 24 iulie a.c, în jurul orei 21.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț-ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, conducând un microbuz înmatriculat în Ucraina, un bărbat cu cetățenie ucraineană,  în vârstă de 35 de ani.

Publicitate

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și persoanei, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în recipiente din material plastic, cantitatea de 6.800 de ţigarete, de diferite mărci, de proveniență Ucraina.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării bunurilor accizabile descoperite, în valoare totală de 4.800 de lei și sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

 

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

„Invitatul Zilei” la Botosani24.ro: Cătălin Silegeanu, candidat A.U.R. Botoșani la Senatul României

Publicat

Publicitate

”Invitatul Zilei” la Interviurile Botosani24.ro a fost astăzi Cătălin Silegeanu, candidatul A.U.R. la Senatul României.

Cătălin Silegeanu a vorbit despre candidatura sa dar și despre cum s-a schimbat lumea politică imediat după aflarea rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidențiale din România.

Un interviu realizat în studioul on-line al publicației Botosani24.ro de editorul șef Tudor Carare. (CMF: 11240014)

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Accident la Răchiți! Un tânăr de 25 de ani a ajuns la spital, după ce s-a răsturnat cu mașina

Publicat

Publicitate

Un tânăr, în vârstă de 25 de ani, a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu autoturismul, în localitatea Răchiți. S-a întâmplat în urmă cu puțin timp.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD. Aceștia au constatat faptul că mașina era răsturnată pe cupolă, iar șoferul era în interior. Pompierii l-au ajutat pe tânăr să iasă din interior. Acesta era conștient, a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriei.

Publicitate

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Orașul Flămânzi votează cu PSD pentru că un Guvern social-democrat este garanția creșterii pensiilor și salariilor și accesului tinerilor pe piața muncii

Publicat

Publicitate

PSD e singurul partid cu programe dedicate tinerilor și familiilor din diaspora care decid să se întoarcă în România și să se angajeze sau să-și deschidă o afacere.

„PSD a prevăzut în programul de guvernare măsuri concrete pentru tinerii care se întorc acasă. Mai mult decât atât avem și măsuri fiscale pentru scutirea de impozitul pe profit sau cifra de afaceri pentru tinerii care se întorc în țară și decid să investească în România banii câștigați în străinătate!”, a declarat Florin Gavril, candidat PSD Botoșani pentru Camera Deputaților.

Măsurile din programul de guvernare pentru tineri:

Publicitate

Prime de instalare de 12.500 de lei pentru persoane singure și 15.500 de lei pentru cei cu familii pentru toți românii care se întorc și rămân să lucreze în România
Prime de angajare de 1.000 de lei în primele 12 luni și 1.250 de lei până la 24 de luni.  și prime de stabilitate pentru tinerii si românii întorși în țară care se angajează și subvenții de 2.250 lei/angajat cu contract de muncă pe 18 luni pentru companiile care le crează locurile de muncă.
Programul Start-Up Diaspora Next Gen, care se va derula în următorii 4 ani și va oferi finanțări de 50.000 de euro pentru fiecare tânăr întors din diaspora care decide să devină antreprenor.
„PSD are în programul de guvernare și măsuri fiscale pentru scutirea de impozitul pe profit sau cifra de afaceri pentru tinerii care se întorc în țară și decid să investească în România banii câștigați în străinătate! Votează candidații PSD Botoșani pe 1 Decembrie, Poziția 3 pe buletinul de vot!”, a îndemnat Florin Gavril, candidat PSD Botoșani pentru Camera Deputaților.

 

CMF11240017

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Se renumără toate voturile din turul I al prezidențialelor. Solicitarea făcută către BEC, de CCR

Publicat

Publicitate

Se renumără toate voturile din turul I al prezidențialelor: CCR a cerut joi, Biroului Electoral Central (BEC), renumărarea tuturor voturilor, pe baza cererii lui Cristian Terheș.

Ședința CCR s-a suspendat, dar va fi reluată vineri de la ora 14:00, după ședința CSAT. Decizia pe cele două cereri de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale, depuse de candidații Cristian Terheş şi Sebastian Popescu, a fost amânată tot pentru vineri.

”E aproape imposibil ca BEC să facă până mâine renumărarea, dat fiind că e vorba despre 9,4 milioane de voturi. Asta înseamnă că e posibilă o nouă amânare”, a declarat pentru G4Media o sursă oficială.

Publicitate

Decizia de renumărare a tuturor voturilor se bazează pe cererea candidatului Cristian Terheș, care a susținut că în câteva secții au existat corecturi la numărul voturilor pentru Ludovic Orban.

E vorba despre corecturi care au dus la scăderea voturilor pentru Ludovic Orban de la 35 la 1 sau de la 58 la 1, potrivit informațiilor G4Media.

Decizia este cel puțin ciudată, în condițiile în care nici unul dintre candidații de pe primele locuri nu au contestat rezultatul.

Publicitate

Nici măcar Marcel Ciolacu, aflat la o distanță extrem de mică de Elena Lasconi.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending