Connect with us

Eveniment

Termenul pentru depunerea proiectelor pentru centrele de zi, prelungit la cererea primarilor

Publicat

Publicitate

Gabriela Firea, ministrul Familiei, a declarat că, la solicitarea primarilor, termenul de depunere a proiectelor pentru centrele de zi va fi prelungit cu două luni. Primarii au solicitat mai mult timp pentru a finaliza studiile de fezabilitate sau proiectele tehnice necesare. Până în prezent, au fost depuse un număr de 73 de proiecte.

„Prelungim termenul pentru depunerea proiectelor pentru centrele de zi, la cererea primarilor. Termenul până la care se aşteaptă proiectele este 10 iunie 2023.

Până astăzi s-au depus 73 de proiecte. Primarii au solicitat timp pentru a realiza studiile de fezabilitate sau proiectele tehnice pentru aceste centre”, spune Gabriela Firea.

Ea arată că proiectul reţelei celor 150 de centre de zi finanţate cu 50 de milioane de euro prin PNRR este „unul dintre cele mai importante proiecte asumate încă de la preluarea mandatului.

„Este esenţială apariţia acestor centre de zi pentru că, în lipsa realizării activităţii de prevenire a separării copilului de familie şi a serviciilor destinate prevenirii separării copilului de familie, la sfârşitul anului trecut, în sistemul de protecţie specială 32 % dintre copiii care aveau o măsură de protecţie specială au intrat în sistem ca urmare a situaţiei economice precare a familiei.

Termenul pentru depunerea proiectelor pentru centrele de zi, prelungit la cererea primarilor. Cel puţin 10 la sută din cele 150 de centre de zi pentru copiii expuşi riscului de a fi separaţi de familie

Aici putem interveni noi, oferind sprijin acestor familii în aceste centre de zi, pentru a-şi putea păstra copiii acasă”, adaugă ministrul Familiei.

Publicitate

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a lansat, la sfârşitul anului trecut, apelul pentru proiecte în vederea creării unei reţele de centre de zi pentru copiii expuşi riscului de a fi separaţi de familie – buget total de 248.740.987 lei fără TVA, echivalent a 50.270.000 euro, fără TVA. Rata de finanţare acordată prin PNRR este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, fără TVA.

Cel puţin 10 la sută din cele 150 de centre de zi pentru copiii expuşi riscului de a fi separaţi de familie vor fi în zonele în care comunitatea romilor este mai numeroasă.

În centrele de zi copiii îşi vor face temele, vor avea activităţi de recreere, socializare, educaţie informală, vor primi o masa caldă şi vor avea parte, atât ei, cât şi părinţii, de sprijin, consiliere psihologică.

Sursa: Mediafax

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO&VIDEO: Biserica „Sfântul Spiridon” din Botoșani, înveșmântată în sărbătoare. Credincioșii au venit în număr mare la hramul ocrotitorului parohiei

Publicat

Publicitate

Atmosferă de sărbătoare la Botoșani, unde parohia cu hramul Sfântului Ierarh Spiridon și-a cinstit ocrotitorul spiritual prin slujbe deosebite, momente de rugăciune și o participare impresionantă a credincioșilor. Lăcașul de cult, monument istoric cu o vechime de peste două secole, a devenit în aceste zile loc de binecuvântare pentru botoșăneni și pentru pelerinii veniți din toate colțurile orașului.

Biserica „Sfântul Spiridon”, înscrisă în Lista Monumentelor istorice din România, a fost construită în anul 1789, pe fundația unei vechi biserici de lemn. A fost sfințită pe 8 noiembrie 1801 de Mitropolitul Iacob Stamate, în timpul slujirii preotului iconom Iftimie Bâțgan. De atunci, biserica rămâne un reper spiritual și cultural al municipiului.

Cuvintele liturgice „În Biserica slavei Tale stând, în cer ni se pare a sta” au căpătat sens deplin în atmosfera încărcată de rugăciune a hramului.

Vecernia cu Litie – începutul sărbătorii

Sărbătoarea a debutat joi seară cu slujba Vecerniei cu Litie, oficiată de părintele protopop Petru Fercal, înconjurat de un sobor numeros de preoți din municipiu și din localitățile învecinate. Biserica a fost neîncăpătoare, credincioșii umplând lăcașul până la refuz.

Răspunsurile la strană au fost oferite de un grup de cântăreți de la bisericile din oraș, oferind un moment duhovnicesc deosebit.

Publicitate

Părintele protopop Petru Fercal a rostit rugăciunea Litiei, binecuvântând „în­mulțirea roadelor pământului și a surselor de întreținere ale credincioșilor”. La finalul slujbei, părintele Petru Fercal a ținut un cuvânt de învățătură în care a prezentat momente din viața și minunile Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei.

„Dacă dorim să ne apropiem de Dumnezeu trebuie să avem inimă curată, ca să încapă acolo Hristos și lumea întreagă… Nu numai trupul cere hrană, ci și sufletul. Trebuie să ne întărim sufletul cu rugăciunea, cu citirea cărților sfinte, cu Sfânta Liturghie, cu Sfânta Împărtășanie mai deasă, ca Hristos să rămână neîncetat în vasul inimii noastre”, a subliniat părintele protopop, îndemnând credincioșii să urmeze exemplul de bunătate și milă al Sfântului Spiridon.

În ziua prăznuirii Sfântului Spiridon, lăcașul de cult a fost din nou arhiplin. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită în sobor, a adus împreună sute de credincioși care au venit să se roage și să primească binecuvântare în această zi sfântă.

Sărbătoarea hramului s-a încheiat cu o agapă frățească, oferită comunității, potrivit tradiției.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO Botoșani: Schimbarea comenzii la Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun”

Publicat

Publicitate

În această săptămână, Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” a marcat un moment important în viața sa instituțională, printr-o ceremonie oficială de predare-primire a comenzii. Evenimentul a consfințit trecerea responsabilității conducerii de la maiorul Cioban Macarie-Daniel către maiorul Apopei Ciprian-Andrei.

Ceremonia s-a desfășurat în prezența comandantului Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”, colonel Dan-Valer Orza, care a evidențiat rolul esențial al continuității, profesionalismului și responsabilității în conducerea subunităților militare. Acesta a transmis aprecieri pentru activitatea desfășurată până acum și a subliniat importanța angajamentului și a devotamentului față de misiunile specifice armei artileriei.

Preluarea comenzii de către maiorul Apopei Ciprian-Andrei deschide o nouă filă în  dezvoltarea Batalionului 335 Artilerie, o structură cu tradiție, recunoscută pentru nivelul ridicat de pregătire și pentru contribuția sa la consolidarea capacității operaționale a Brigăzii 15 Mecanizate.

Citeste mai mult

Eveniment

Țigarete de aproximativ 50.000 de lei confiscate în județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoșani, cu sprijinul poliţiştilor de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, au identificat și destructurat o rețea care desfășura activități din sfera contrabandei cu produse din tutun pe raza județelor Botoșani și Suceava.

În urma activităţilor informativ-operative specifice desfășurate de polițiștii de frontieră judiciari din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, cu sprijinul colegilor din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, s-a stabilit că mai multe persoane, cetățeni români, au ca principală preocupare contrabanda cu țigări pe raza județului Botoșani.
Astfel, în data de 12 decembrie a.c., polițiștii de frontieră, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, au efectuat percheziții domiciliare la 22 de locații din județele Botoșani și Suceava.
În perioada documentării activității infracționale și în urma perchezițiilor desfășurate, au fost identificate și confiscate în total 77.000 de țigarete, în valoare de aproximativ 50.000 de lei.

În urma cercetărilor s-a stabilit că țigaretele de contrabandă erau aduse în țară în cantități mici, ascunse în diverse mijloace de transport de către cetățeni români, ulterior fiind comercializate în piețele din județul Botoșani, persoanele cunoscând că țigaretele provin din contrabandă și obținând astfel, ilicit, beneficii financiare.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. Cercetările continuă, în vederea identificării cu exactitate a tuturor persoanelor implicate şi stabilirii împrejurărilor în care au fost săvârşite faptele.
Precizăm că activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul SCCO Botoșani, IPJ Botoșani, polițiștilor de frontieră din cadrul STPF Suceava, precum și a jandarmilor din cadrul IJJ Botoșani. Suportul tehnic și de specialitate au fost asigurate de S.O.S. Botoșani și B.O.S. Suceava.

Citeste mai mult

Eveniment

DOLIU: Comunitatea sportivă din Dorohoi regretă plecarea în veșnicie a lui Mitică Cosman. „Din păcate, meciul final al vieții l-ai pierdut”

Publicat

Publicitate

Comunitatea sportivă din Dorohoi este în doliu după aflarea veștii trecerii în veșnicie a lui Mitică Cosman, cunoscut cu simpatie drept „Nea Mitică”, omul care a marcat viețile a numeroase generații de sportivi și iubitori ai sportului din oraș și împrejurimi.

Proprietar al terenului sintetic ce a devenit, de-a lungul anilor, a doua casă pentru mulți tineri pasionați de sport, Nea Mitică a fost mai mult decât un susținător al mișcării sportive, a fost un prieten apropiat al cluburilor locale, un sprijin constant pentru sportivi și un om de o generozitate rară, spun cei care l-au cunoscut. De fiecare dată când a fost nevoie de organizarea unor activități sau evenimente sportive, el a răspuns prezent, cu discreția și bunătatea care l-au caracterizat mereu.

„Pentru noi, Nea Mitică a fost mai mult decât un prieten – a fost un om care a lăsat o amprentă de neșters în inimile tuturor”, spun cei care l-au cunoscut îndeaproape.

Vestea dispariției sale a provocat o durere profundă în rândul comunității dorohoiene. Mulți îl descriu ca pe unul dintre acei oameni rari, care reușesc să adune oamenii în jurul lor și să creeze punți între generații printr-o pasiune comună: sportul.

„Prea devreme ai plecat, om bun… Din păcate, meciul final al vieții l-ai pierdut. Dumnezeu să te ierte și să te odihnească cu drepții în împărăția cerurilor.” Acesta este mesajul transmis de prieteni, sportivi și apropiați, încă marcați de pierderea sa.

 

Publicitate

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending