Connect with us

Eveniment

Țeparul care dădea „bufuri” cu mobilă de bucătărie și la Botoșani a fost reținut. Prejudiciu de peste 50.000 de euro

Publicat

Publicitate

Un bărbat de 38 de ani, cunoscut și la Botoșani pentru că trăgea „țepe” cu mobilier a fost reținut de polițiști, fiind acuzat într-un dosar de înșelăciune. Polițiștii au efectuat luni, 24 octombrie 2022, percheziții la o locuință și la sediul unei unități economice.

Potrivit IPJ Suceava, la data de 24.10.2022, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Suceava, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Suceava, la imobilele amplasate în municipiul Suceava, judeţul Suceava, locuinţă utilizată de suspectul în cauză, respectiv un bărbat de 38 de ani, cât şi la sediul unei unități economice pe care acesta o administrează în satul Dealu, com. Zvoriştea, jud. Suceava.

În cauză a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul de 38 ani, sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune, în formă continuată (11 acte materiale) prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 din Codul penal cu aplic. prev. art. 35 alin. 1 din Codul penal.

Descinderi în județul Suceava, într-un dosar de înșelăciune cu un prejudiciu de peste 50.000 de euro. De ce este acuzat bărbatul

Din cercetările efectuate și din materialul probator administrat, s-a stabilit că în perioada 22.02.2020-02.03.2022, la intervale la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu intenţie directă, bărbatul de 38 ani, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, folosind ca mijloace frauduloase contracte de prestări servicii și facturi proforme pentru vânzarea/achiziția unor piese de mobilier, a indus în eroare 11 persoane vătămate, prezentându-le ca adevărat faptul mincinos că le va executa și livra mobilerul comandat, în scopul de a obţine în mod injust plățile efectuate de părțile civile în avans, cauzând astfel un prejudiciu total în valoare de 279.600 de lei.

Pentru inducerea în eroare a persoanelor vătămate, suspectul a promovat societatea comercială și în mediul on-line şi pe reţele de socializare unde a creat site-uri de vânzări, în cuprinsul cărora se prezenta în mod ireal drept producător naţional de mobilier din PAL şi MDF vopsit.

Publicitate

Conform sursei citate, cu ocazia efectuării percheziţiilor au fost ridicate în vederea cercetărilor telefoane mobile, dispozitive electronice şi documente contabile utile soluţionării cauzei.

Descinderi în județul Suceava, într-un dosar de înșelăciune cu un prejudiciu de peste 50.000 de euro. Reținut pentru 24 de ore

De asemenea, după audierea suspectului s-a luat măsura reţinerii, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de 25.10.2022, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propunere de arestare preventivă.

Bărbatul de 38 de ani a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.

Cercetările sunt continuate cu respectarea tuturor garanțiilor procedurale pentru stabilirea întregii activități infracționale, urmând a se dispune prin unitatea de parchet competentă.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Atenție în trafic! COD GALBEN de ceață pentru o parte în județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Meteorologii au emis o avertizare de cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani până la ora 10:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din Ștefănești, Coțușca, Rădăuți-Prut, Avrămeni, Manoleasa, Păltiniș, Mileanca, Darabani, Drăgușeni, Mihălășeni, Viișoara, Hănești, Săveni, Ripiceni, Mitoc și Adășeni scade sub 200 de metri, iar pe alocuri poate coborî chiar sub 50 de metri, ceea ce îngreunează considerabil deplasarea.

În aceste condiții, ISU Botoșani îi îndeamnă pe șoferi să circule cu prudență sporită, să reducă viteza și să respecte cu strictețe regulile de circulație, pentru siguranța lor și a celorlalți participanți la trafic. Totodată, pietonii sunt sfătuiți să traverseze numai pe trecerile marcate și să se asigure temeinic înainte de a păși pe carosabil.

Pompierii militari rămân mobilizați permanent, 24 de ore din 24, pentru a interveni rapid în cazul situațiilor de urgență și pentru acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate. Toate evenimentele apărute la nivel județean sunt monitorizate de Centrul Operațional, care dispune imediat măsurile necesare pentru gestionarea eficientă a intervențiilor.

Informații suplimentare despre comportamentul adecvat în situații de urgență pot fi consultate pe platforma națională fiipregatit.ro, precum și în aplicația DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Proroc Daniel

Publicat

Publicitate

În anul 597 înainte de Hristos, Ierusalimul a fost cucerit de împăratul Nabucodonosor. Atunci proorocul Daniel a fost dus în robia Babilonului împreună cu regele Ioachim al iudeilor și cu alți tineri iudei, între care și trei prieteni buni ai lui Daniel: Anania, Azaria și Misail.

Ca să poată lega poporul robit de năzuințele statului babilonian, împăratul Nabucodonosor a poruncit lui Aspenaz, mai marele palatului său, să-i dea la școală să-i învețe carte și limba haldaică. Împăratul voia să facă din ei slujitori credincioși tronului. Pentru aceasta le-a schimbat și numele: Daniel a fost numit Baltazar, Anania – Sedrah, Azaria – Abdenago, iar Misail – Misah.

Daniel și prietenii săi au învățat limbile acadiană, asiriană și haldaică, istoria, geografia, religia cu zeii cei numeroși, precum și alte multe științe. Sfânta Scriptură arată că Daniel și prietenii lui țineau foarte mult la legea părintească și că nu uitaseră nici o clipă Ierusalimul. Deși aveau dreptul să mănânce și să bea din masa împăratului, ei s-au hrănit cu semințe ca să nu se spurce.

Dumnezeu le-a răsplătit curăția cu înțelepciune și frumusețe. Acest lucru este amintit de Biserica Ortodoxă în rugăciunea de binecuvântare a colivei unde citim: Doamne, Cel ce ai plinit toate cu cuvântul Tău și ai poruncit pământului să scoată multe feluri de roade spre îndulcirea și hrana noastră; Care pe cei trei tineri și pe Daniel care erau în Babilon, fiind hrăniți cu semințe i-ai arătat mai frumoși decât cei ce erau hrăniți cu multe desfătări. Daniel a fost învrednicit în chip deosebit cu darul de a explica viziuni și visuri și de a prezice viitorul.

Astfel, Daniel a tâlcuit mai multe vise ale împăratului (Daniel II, 44; IV, 24). Datorită intrigilor slujitorilor babilonieni care i-au spus împăratului Nabucodonosor că cei trei prieteni ai lui Daniel au refuzat să se închine unei statui a împăratului, aceștia au fost aruncați într-un cuptor încins, însă Dumnezeu i-a ocrotit și focul s-a prefăcut în rouă (Daniel III, 17). Tot Daniel a explicat și împăratului Belșațar cuvintele Mene, mene, tekel, ufarsin (Daniel V, 25-26), care îi prevesteau sfârșitul datorită nelegiuirilor sale.

În aceeași noapte împăratul a fost ucis, iar Babilonul a fost cucerit de regele Darius I al perșilor (anul 518 î.Hr.). Dregătorii persani îl urau pe Daniel, pentru că și noul cuceritor îl cinstea pentru înțelepciunea lui. De aceea, l-au rugat pe regele Darius să dea poruncă scrisă ca timp de 30 de zile nimeni să nu se închine altui Dumnezeu decât numai regelui, iar cine nu se supune să fie aruncat într-o groapă cu lei. Daniel s-a rugat în continuare lui Dumnezeu așa cum făcea și mai înainte.

Publicitate

Regele s-a văzut nevoit să își respecte porunca și l-a aruncat pe Daniel în groapa cu lei, însă Bunul Dumnezeu a avut grijă de robul său și leii nu s-au apropiat de el. Deosebit de importantă este proorocia lui Daniel asupra timpului care va trece până la venirea Mântuitorului și dărâmarea templului.

Sfântul Prooroc Daniel a trăit aproape 90 de ani și a fost ales de Dumnezeu să susțină poporul evreu pe lângă stăpânitorii țării sale. Scopul misiunii sale profetice a fost nu numai de a întări nădejdea evreilor în viitorul Mântuitor, ci și de a face cunoscut printre păgâni pe adevăratul Dumnezeu.

Citeste mai mult

Educație

Profesori dedicați, copii fericiți: Tradiție, credință și emoție la Școala Gimnazială Nr. 2 Tudor Vladimirescu – Albești, în prag de Crăciun

Publicat

Publicitate

Perioada Crăciunului aduce, an de an, farmec, speranță și credință în sufletele oamenilor. La Școala Gimnazială Nr. 2 Tudor Vladimirescu-Albești, aceste valori au prins viață prin copii, profesori dedicați și momente încărcate de emoție autentică.

Marți, 16 decembrie 2025, elevii claselor a VII-a A și a VIII-a A au oferit un adevărat dar spiritual unității școlare, organizând activitatea extrașcolară „Nașterea Domnului Iisus Hristos”. Evenimentul a fost coordonat de cadrele didactice Herghiligiu Simona și Zănoagă Loredana, în colaborare cu directorul unității, prof. Chitic Mihaela, și profesorul de educație muzicală Buciumanu Gabriela.

Dincolo de cadouri și de figura îndrăgită a lui Moș Crăciun, elevii au ales să readucă în atenție adevăratul sens al sărbătorii. Prin colinde, poezie și teatru religios, copiii au pus în scenă Nașterea Mântuitorului, oferind părinților și profesorilor momente de liniște, reflecție și bucurie sufletească.

La activitate au participat cadrele didactice ale școlii, părinți, elevi, dar și prof. Otiliea Sandu, inspector Dezvoltare Resurse Umane din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani. Timp de o oră, mica scenă a școlii a devenit un loc al emoției curate, unde fiecare moment artistic a fost primit cu aplauze și ochi umezi.

Corul de fete a completat atmosfera, aducând armonie și trăiri profunde în rândul celor prezenți, demonstrând încă o dată că talentul și munca pot crea momente memorabile.

Activitatea a fost organizată în cadrul programului „Școala Altfel”, desfășurat în perioada 15–19 decembrie 2025, având ca scop cultivarea valorilor etice și religioase, promovarea culturii românești și valorificarea potențialului artistic al elevilor, iar pentru Școala Gimnazială Nr. 2 Tudor Vladimirescu-Albești, putem spune că Sărbătoarea Crăciunului a venit mai devreme, sub forma credinței, a tradiției și a bucuriei copiilor.

Publicitate

Iată și câteva imagini surprinse cu această ocazie:

Citeste mai mult

Educație

Bucurie la granița Uniunii Europene: Primarul Viorel Nichiteanu a adus cadouri de la Moș Crăciun pentru toți copiii școlii din Rădăuți-Prut

Publicat

Publicitate

După un an marcat de investiții record pentru comuna Rădăuți-Prut, localitatea aflată la frontiera de nord-est a României și ultima poartă a Uniunii Europene, administrația locală a încheiat anul cu un gest simplu, dar plin de emoție: bucuria copiilor.

Prin grija primarului Viorel Nichiteanu, a Consiliului Local și Primăriei Rădăuți-Prut, Moș Crăciun a ajuns astăzi în unitățile de învățământ din Miorcani, Rediu și Rădăuți-Prut, aducând zeci de cadouri pentru toți elevii și preșcolarii din comună.

A fost o adevărată sărbătoare, cu colinde, urături, poezii și emoții sincere. Copiii au cântat, au recitat și au trăit din plin magia Crăciunului, iar la final au primit pachete cu dulciuri oferite de Primăria Rădăuți-Prut.

Niciunul dintre cei 262 de copii ai celor două școli nu a fost uitat. Fiecare a primit un cadou, spre bucuria celor mici, dar și a părinților și cadrelor didactice care i-au însoțit în acest moment special.

„Nu există bucurie mai mare decât sărbătoarea Crăciunului și venirea lui Moș Crăciun. Suntem atât de bucuroși și recunoscători pentru cadourile trimise de Moș Crăciun, cu ajutorul domnului primar Viorel Nichiteanu”, a declarat directorul unității de învățământ, profesor Oana Gavrilescu.

Pentru comunitatea de la granița Uniunii Europene, acest gest a însemnat mai mult decât niște daruri. A fost o dovadă de grijă, de implicare și de suflet, un Crăciun în care fiecare copil a simțit că este văzut, important și iubit.

Publicitate

Iată și câteva imagini surprinse astăzi în școala de la marginea Uniunii Europene, cu tradiții, cântece, jocuri și cadouri:

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending